O scolarita mică si cuminte imi zambeste adesea din poze. Era mica, in clasa I, cu parul saten, prins in coadă, cu ochii albastri, cristalini, parca spalati de vremuri apuse.
Sunt chiar eu, la varsta de sapte ani. Intram pentru prima oara intr-o scoala.
Deasupra intrarii era o placuta albastra, pe care scria citet, numele scolii noastre. Eram prea mica pentru al citi, dar am invatat si cu timpul am aflat numele scolii noastre: Constantin Brancusi. Stiam multe despre acest om de seama. Doamna noastra invatatoare ne povestea mereu despre viata lui grea si despre pasiunea inimaginabila pentru sculptura.
S-a nascut sarac, intr-o familie cu inima mare. Chipul sau firav ascundea in sine un talent maret.
Ca cioban, muncea din greu pentru a aduce familiei sale o paine. Ducea, zi de zi, oile la pascut. Se aseza pe un bustean si privea lenes in gol. Zărea, din cand in cand, cate o piatra care ii atragea atentia. Le-a dat nume la toate.
Imaginatia sa zburda din piatra in piatra si lua forma unui inger nevazut. Acest inger l-a impins pe Constantin Brancusi mai departe. Facea sculpturi mirifice, din piatra, marmura si lemn.
Timp de doi ani, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare careia i se atribuie o medalie de bronz. Pentru el fiecare premiu castigat era o bucurie. Fiecare lacrima readucea spiritul ingerasului nevazut. În 1903,a primit prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București.
Cat timp acesta a stat printre straini, a sculptat multe opere cu care a reusit sa castige premii. Fericirea sa era nemarginita. Mult timp a visat sa devina un mare om. Nu a ezitat. A mers mai departe. A plecat sa isi continue studiile la München, dar, dupa sase luni, a pornit pe jos prin Bavaria, Elveția până la Langres, în Franța, de unde a luat trenul până la Paris. Il indruma acelasi ingeras nevazut, dar de la Dumnezu, numit Imaginatie si Talent.
Constantin niciodata nu s-a dat inapoi. A fost apreciat si a primit numai cuvinte de lauda. A lucrat in atelierul lui Antonin Mercié, pana cand, a atins limita de varsta si a parasit scoala. Nu s-a oprit aici. A refuzat sa lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind vorbe celebre, spuse cu pasiune „La umbra marilor copaci nu crește nimic”.
A ajuns celebru. Ingerul nu l-a parasit niciodata. Lucra cu ziua in diferite locuri, doar pentru a putea sculpta noaptea. În opera sa, Brâncuși a oglindit felul de a gândi al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească, și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.
A ajuns celebru, dar niciodata nu a uitat de unde a plecat: tara sa de suflet, sadita intr-un colt de suflet, Romania.