Cadem... Vom plana ca păsările sau vom cădea ca fulgerul? Vom avea oare vre-o câteva secunde, prețioase secunde, să ne amintim de pomul de la poartă, de prieteni, de prima dragoste? Ce se va derula în fața ochilor? Berta tresări și se trezi din îngîndurare. Ea de acum știa răspuns la toate aceste întrebări. De aceasta și se frămînta. Mark termina ultimele pregătiri și, dacă vor avea timp, își vor lua rămas bun unul de la altul. Dar cine știe?... Nu exista nici o mică șansă să se zmulgă din prinsoarea soarelui. Soarele... Îl ține minte: blînd primăvara și toamna,arzător și cumplit, mai ales în ultimii ani, în zilele de vară. S-a împăcat cu gîndul că se apropie sfîrșitul? Nu exista nici o îndoială că ea e pregatită, dar fiul? Ce vină poartă el să cadă pe soare și ca scînteia să se stingă?
- Mark,unde ești?
Vocea sună jalnic, singuratic. Berta nu a mai încercat să-l cheme pe soț. Făcu-se și el tot ce era posibil și își trăia ultimele clipe.
Nu avea rost să analizeze cauzele tragediei. Avea importanță, numai momentul de față sau mai precis de după cădere. Avea o importanță mare, foarte mare, momentele pe care le va trăi fiul, Cris.
- Cris! gemu Berta.
Nici Cris nu răspunse. Era în anabioză și nu-și auzi mama.
- Berta, vocea soțului îi întrerupse gîndurile.
- Mark, unde ești? Poate vin la tine, poate ai nevoie de ajutor?
- De ajutor am nevoie, dar... Berta, am primit o doza mare de radiație. Principalul... reactorul lucrează, sper.
- Mark.
- Berta, taci! Au mai rămas 10 minute... Auzi, 10 minute!
- Dar...
- Ascultă. Vocea lui Mark devenea tot mai slabă. Vorbea încet, dar pronunța rar și respicat. Tu știi ce trebuie să faci?
- Da!
- Știi, că Cris trebuie să trăiască? Știi că nu avem nici o șansă?
- Știu.
- Nu încerca să ne scoți din prinsoarea soarelui. Nu vom avea energie să propulsăm mininava lui Cris.
- Știu, Mark. Mai avem 8 minute. Îndeplinesc ce trebuie și poate reușesc să ajung la tine. Nu te închide. Auzi? Vreau să fiu lîngă tine.
Berta vorbea numai ca sentimentul de frică să slăbească. Erau șanse să-și grăbescă sfîrșitul fără să-l ajute pe Cris. Dar trebuia să încerce.
Începu să numere cu voce tare.
- 60 secunde, 50 secunde... Mark!
- 10 secunde, 5 secunde.
Mark nu răspundea.
- 2,1,0.
Berta apăsă pe buton. Nava se repezi spre centrul soarelui. O forță enormă o lipi de fotoliu. Dar degetul era de acum pe al doilea buton. Numără...
- 0. START!
Mininava de salvare, unde se afla Cris, cu reactorul propriu, dar mult mai slab decît reactorul principal, zbură ca o săgetă în direcția opusă. Viteză primită de la reactorul propriu și de la izbitura navei, după calculele făcute și controlate de zeci de ori, îi va permite să iasă din sfera de atracție a soarelui. Astfel Cris va fi salvat, poate cu sacrifcarea a cîtorva minute din viața părinților lui. Cine poate ști dacă Berta a ajuns lîngă Mark? Cine știe, dacă au avut cîteva secunde și pentru ei? Cine știe!