Jurnalul unei infidelități

Mi-ai deschis ușa garsonierei tale cu un surâs ștrengar in ochi. Am venit la tine în seara asta cu inima tremurând de dorință și sufletul greu de întrebări....
............................................................
Te știu de o vreme, nu-mi aduc aminte exact în ce moment anume mi-ai captat atenția. Să fi fost acum o vară când îmi zâmbeai ștrengar din grupul gălăgios ieșit la pauza de țigară? Să fi fost atunci când mi-ai mâzgălit cu un pix –de unde naiba ai găsit pixul ăla bont- pe agendă “caietul admiratorilor” ? Sau poate mai târziu când am schimbat primele gânduri despre viață într-o după-amiază ploioasă de marți?
Nu-mi dau seama în ce moment ai devenit atât de infiltrat în gândurile mele, atât de prezent în orice pas pe culoarele reci încât să-ți cumpăr de Craciun, sub pretextul copilăresc al unei petreceri colegiale, puloverul verde cu care nu te-am văzut niciodată îmbrăcat.
A trecut un an de-atunci. Þi-am dat târcoale în toate modurile posibile, căutându-ți sfatul în cele mai insignifiante probleme, cerșind aprobarea ta la fiecare acțiune, împrietenindu-mă discret și elegant cu oamenii pe care îi acceptai…Cred că știai foarte bine ce fac incă de atunci. Îți simțeam gândurile si-ți simțeam apropierea de mine, cenzurată totuși de experiențe triste pentru care nu știu să am vreo vină.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
N-ai înțeles invitația mea temătoare și m-ai respins brutal, închizând orice comunicare, trântind uși și fugind în bârlogul tău sigur în care nimeni nu avea curaj să pătrundă. Am insistat, ți-am deschis ușa cu un zâmbet și te-am rugat iar să mă ajuți cu o traducere.
M-ai privit lung, pe deasupra ochelarilor, zeflemitor…Cine te-a trimis la mine? Dar ai știut să mă strangi în brațe și să-mi șoptești nu mai plânge. Am vorbit atunci, amândoi, despre viață și moarte, despre oameni și suflet, despre mine și nimic de tine.
M-ai inrobit voit sau nu fricii tale de a renunța la masca zilnică. Ai dezvelit un colț și m-ai lăsat să-ți văd sufletul și-apoi te-ai ferecat cu mii de lanțuri groase și-ai pus deasupra ghimpi să mă înțep și să mă doară.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Mi-ai deschis ușa garsonierei tale într-o marți, cu programare prealabilă, poate stăm mâine de vorbă că azi mă duc la tenis, dar te aștept la mine dacă vrei. Am plecat tremurând către prima infidelitate a unei căsnicii de compromis ce dura de 4 ani. Am venit către tine cu sufletul însângerat de pierderi și întrebări, de căutare și zbucium, de dorințe și păcat.
M-ai ascultat vorbind despre nedreptate și TVA, mi-ai explicat că greșesc și că se calculeaza taxă la bonus, te priveam atentă și te iubeam enorm, cu fiecare cuvânt ce-mi pătrundea în vene în marțea mea cu tine.
M-ai sărutat și m-ai iubit atunci fără vorbe, mi-ai turnat liniște în vene și m-ai avut cu patimă. M-am încolăcit la picioarele tale, strigăt mut de iubire vinovată, și-am rămas nemișcată în întuneric, în liniștea trupului tău.
Am plecat abia atunci când viața mea oficială a început să-și ceară drepturile și sunetul neîntrerupt al telefonului a alungat păcatul abia consumat spre un vis ferecat cu multă grijă, în spatele măștii împrumutate.
La plecare te-am sărutat fugar și mi-ai răspuns la sărut vinovat și ascuns. Te-am sărutat în stradă, în văzul lumii, sărut drag al unei clipe de care nu mă simt nici acum vinovată.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Mi-ai deschis ușa garsonierei tale cu un surâs ștrengar in ochi. Am venit la tine în seara asta cu inima tremurând de dorință și sufletul greu de întrebări....Te doresc, iubitul meu, cu disperarea unei iubiri vinovate și cu dorința unui trup ce și-a găsit stăpânul și-l acceptă, supus.
Mi-e frică să fiu singură, ți-am spus. Mi-e groaznic de frică de mine azi, te rog, nu mă lăsa singură. Am apăsat cu ultima fărâmă de mândrie butonul telefonului și mesajul disperat a plecat către tine.
Mă zvârcoleam în incertitudinea gândurilor tale când ai sunat. Vino, ai șoptit, vino la mine. Fericire nebună ce-atârnă de-un cuvânt, agonie și extaz, durere și dor.
De ce nu ma simt vinovată că-ți sunt amantă? De ce te doresc cu atâta patimă și risc stabilitatea unei vieți monotone pentru zvâcnetul tâmplelor mele când sunt lângă tine?
M-am incolăcit din nou la picioarele tale în noaptea în care mi-ai dat voie să visez. Þi-am îmbrățișat piciorul drept și mi-am lipit tâmpla de coapsa ta, copil naiv, încercam să îmi umplu sufletul de tine în scurtul timp în care mi te dăruiai.
Te-am învăluit cu dorința unui abandon total. Îți simt excitarea și știu că ești acum în mâinile mele, te gust și te simt tremurând, mă joc ușor cu pielea ta încinsă, da, te doresc, uite-mă, îți pot da orice, oricât...Ia-mă.
Mi-ai spus să vin lângă tine în pat și-ai închis ochii în întunericul noptii, prefăcându-te că dormi.
Te-am privit mult, profitând de ochii tăi închiși, întipărindu-mi adânc pe retină fiecare cută a obrazului ce atingea cearceaful alb, fiecare rid din jurul ochilor, fiecare tremur al pleoapei. Disperarea de a te cuprinde total într-o privire te-a trezit și m-ai privit mirat de ce nu dormi? La ce te uiți?
Am zâmbit. Să-ți spun că mă uit la sufletul tău pentru că vreau să-l întipăresc adânc în mine ar fi fost o poezie desuetă pe care cu siguranță nu doreai s-o auzi. Ești aici, lângă mine, te simt respirând ușor, încerci să mă minți că ai adormit însă îți aud gândurile...
Sunt infidela. Sunt amanta unei iubiri ciudate și nevasta unui compromis.