agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-13 | [This text should be read in romana] |
XXV
Era mare vânzoleală în unitate. Venise un comandant tânăr de la Buzău. Vroia să schimbe toată schema. Dorea să facă lucruri noi. Prea mergeau toate în virtutea inerției. Trebuia ca această schimbare să aducă un suflu nou. Să-i pună pe fiecare acolo unde îi era locul, iar harta țării să se facă prin mijloacele cele mai avansate. Înființase cursuri de gravare. Adusese specialiști. Colectivele de oameni specializați vor antrena întreaga unitate pe drumul specialiștilor de cea mai înaltă calitate. Harta în relief trebuie să fie vacuumată în serie mare. Pentru acest lucru comandase o mașină de ultimul tip. Trebuiau făcute matrițe multe din ipsos, relieful trebuia făcut în tente colorate pentru a ieși cât mai mult în avidență. A mărit numărul de specialiști și tineri talentați, formând un birou pe care l-a botezat ”Biroul Special”. - Ema, ce te-ai jigărât așa? De la un timp nu mai ești fata pe care am cunoscut-o eu! Te-am lăsat să-ți faci ucenicia prin birourile de cartografie. Să fii bine pregătită! Stăpânind această meserie poți face față oriunde în unitate, dacă te mută! S-a mărit biroul nostru, te-am propus comandantului, ce părere ai? - Domnule Licvard, vă mulțumesc! A picat foarte bine! Am urmat cursul de gravare dar nu-i pentru mine! Eu iubesc penița și pensula, nu mă pot acomoda cu cartografierea prin gravare a hărții! - Pentru asta nu trebuie să slăbești așa! Gravarea o poate face oricine are răbdare, tu ești făcută să scoți din mâna ta lucruri artistice! Din această cauză vreau să te pregătesc pentru viitor. Eu peste puțin timp voi ieși la pensie și vreau să las un urmaș de nădejde în biroul în care lucrez! - Nu știu cum să vă fiu recunoscătoare pentru tot ce ați făcut de când m-am angajat! M-ați ajutat să mănânc o pâine! Am slăbit din motive familiale. Mă pun eu pe picioare! Ema s-a integrat ușor în noul colectiv. Suferea doar că pe Geta și Sanda, profesoarele ei, le vedea numai la ședințe. Colectivul era format în majoritate de băieți tineri și doar patru femei, din care făcea parte și Ema. Băieții dădeau de zor la matrițe, iar fetele desenau la noile uniforme militare, care încercau să nu aibă nimic în comun cu cele rusești. Se trezise mândria de secole a poporului român. Se căuta să se elimine tot ce era străin. Și totul mergea bine. Chiar foarte bine. Biroul era condus de un căpitan uns cu toate alifiile. Talentat până la Dumnezeu. Făcuse câțiva ani de arhitectură, renunțase din motive numai de el știute, și se făcuse ofițer. Cunoștea orice fel de desen. De la cel tehnic până la pictură. Din experiența lui și a domnului Licvard, Ema și-a desăvârșit tot ce învățase de una singură în anii care trecuseră. Dar cum nimic nu este perfect pe lumea asta, fata trebuia să-și găsească și în noul colectiv o profesoară de chimie care s-o invidieze și s-o chinuiască fără motiv. Era o femeie frumoasă și de familie bună. Avusese ghinionul când era mică să sufere de poliomelită. Boala nemiloasă îi făcuse picioarele firave și din această cauză avea un mare defect: nu putea merge normal. Își ura propria soră pentru sănătatea ei. Cealaltă era o mare sportivă iar ea trebuia să se târască blestemând tot ce întâlnea frumos și sănătos. Așa îi căzuse Ema victimă. Pe unde o întâlnea o blestema și se uita urât la ea, mai ales că băieții o apreciau foarte mult pe fată. Începuseră să se repete întâmplările de la liceu. Băieții nu-i dădeau pace. Pentru a se apăra de ei, când erau prea îndrăzneți îi bătea sau chiar le dădea câte un șut în fund. Ei se amuzau de fata aceasta bătăioasă și-o porecliseră Doamna Peal. Nimic din ce venea de la ea nu-i supăra. Șeful de birou era cel mai serios. În pauze îi plăcea să stea de vorbă cu ea, să discute despre cărțile citite, despre pictură, despre muzică... Aveau multe în comun. Simțea că și fata aceasta, ca și el, nu era împlinită sufletește. Nici unul nu avea casă și și‑ar fi dorit. Îi plăcea s-o studieze ca și când și-ar fi studiat propriul lui suflet. Ema între timp se împăcase cu Decebal. Venise frigul. Ce luase cu ea nu făcea față. I-a dat un telefon să-i spună să stea acasă că trebuie să-și ia ceva de îmbrăcat. O aștepta chiar în fața blocului. Slăbise mult și părea parcă altfel decât îl lăsase. Luase examenul de stat. Îi era dor de Sideroza. Ema și-a strâns câteva lucruri groase și le-a pus într-o valiză. - Am să trimit pe tăticu și Nelu cu un camion să-mi ia mobila! Cred că-ți închipui că nu te las și cu mobilă când eu și cu aia mică dormim într-un pat! - Ema, nu mă părăsi, am fost un prost! N-am ce să mai fac! Nu știu ce m-a apucat! Am terminat cu ea! Îți dau cuvântul meu de onoare! Avem un copil! Trebuie să-l creștem împreună! Nu fii rea! - Nu știu care dintre noi este rău! Tu le faci și eu sunt reaua! Eu nu suport infidelitatea! Þi-am mai spus! Iar mama ta se va băga mereu între noi și tot ne va despărți. Și nu mai am încredere! Nu pot să te las nici să mă săruți când mă gândesc că ai fost cu altă femeie! Nu pot! Și Ema a început să plângă cu sughițuri. Lăsa să curgă tot șuvoiul de lacrimi pe care îl strânsese de când îl cunoscuse. Decebal îi ia mâinile și cade în genunchi în fața ei. De ce o chinuia atât pe fata asta? Ce demon îl mâna din spate să-i facă numai împotrivă? Începe să-i sărute mâinile pline de lacrimi fierbinți și sărate, plângând și el. - Ema, iartă-mă! Nu mai fac! Îți promit! A fost o experiență tristă, nu se va repeta! Îi ia capul și-o strânge la pieptul lui. - De fapt eu trebuia să te înșel! Niciodată nu te-ai gândit și la mine! Dacă ți-a fost ție bine altceva nu a contat! Eu nu am simțit până acum plăcerea sexuală, din mândrie și delicatețe de a nu te simți bărbat, am tăcut și nu ți-am reproșat. Am sperat că timpul va rezolva totul. Că vor veni toate de la sine. Putem să fiu și eu curioasă să văd cum e. Dar nu am făcut-o! Așa, acum vrei să te iert? - Dar trebuia să-mi spui! Între soți astfel de discuții pun lucrurile la punct! Acum înțeleg de ce te îndepărtai din ce în ce de mine! Ai procedat greșit! Mândria ta m-a împins pe mine să fac ceea ce am făcut! - Acum dai vina pe mine! Să-ți fie rușine! Nu este drept! - Trebuie să ajungem la o înțelegere, îți jur că în viața mea nu te mai înșel! Ema era obosită și copleșită. Nici la Meri nu era o viață bună. Erau prea mulți. Familia se mărise cu cele două nurori. Au început să plângă amândoi. S-au împăcat chiar în seara aceea. Decebal a încercat să-i arate că era bărbat cu experiență. Ema avea impresia că de fapt se sărută cu amanta lui, nu cu el. Imaginea acestei femei era mereu prezentă între cei doi. A rămas acasă. A doua zi Decebal a venit și-a luat-o de la serviciu. Așa a mers o perioadă. Încercau amândoi să lege niște fire care se rupseseră. Nodurile păreau destul de șubrede, dar viața își urma cursul ei. Mare i-a fost mirarea când s-a întors devreme de la serviciu. Făcea mâncare în bucătărie. La intrarea în apartament a auzit vocea lui Decebal, care se certa cu două femei. - De ce i-ai permis să rămână acasă? Așa ne-a fost vorba? - Te rog să nu te atingi de ea, ai de-a-face cu mine! - Și cu noi cum rămâne? - Cum să rămână? Ai grijă de copii, de colonel. S-a terminat! Am fost un prost! Soția mea nu merita așa ceva. Și nu înțeleg ce caută soră-ta cu tine la ușa mea? - Ce să caute? Îmi era frică să vin singură! Þi-ai bătut joc de mine, am s-o bat pe nevastă-ta dacă nu pleacă! Și nici pe tine nu te las așa ușor! Auzi! Venise s-o bată. Cu ce fel de femeie se băgase tontul ăsta? Și ea care l-a iertat! Acum ce era de făcut? Decât să tacă, să înghită mojicia lui și să meargă înainte, pentru ca viața să-i demonstreze dacă a greșit sau nu. Poate toate femeile pățesc la fel de la bărbații lor. Părinții Emei au primit cu rezervă împăcarea. Socrul s-a bucurat cel mai mult și i-a promis Emei că dacă mai face încă o dată, Puiul avea de-a-face cu el. Viața lor de familie începea să se limpezească. Începuseră să strângă bani să-și cumpere apartament. Era pentru prima dată când românii începeau să devină proprietari de la război încoace. Statul îi ajuta pe cei care vroiau a-și face case cu împrumuturi cu dobânzi foarte mici, iar plata era în rate. Au studiat zonele Bucureștiului unde se făceau noile blocuri. - Eu zic că în această zonă peste câțiva ani o să fie foarte frumos! Locul acesta, parcul care se propune, blocurile pe teren viran, vor da posibilitatea arhitecților să facă cea mai frumoasă zonă din București! - Soția dumneavoastră are dreptate! Într-adevăr, aici avem de gând să executăm blocuri cu patru etaje! Nu este nevoie nici de lift! Avem câteva apartamente cu vederea spre lac. Sunteți primii, vă puteți alege ce vă place! - Cu câte camere sunt? întrebă curios Decebal. - Avem de toate felurile! Cele mai multe sunt cu patru, dar pentru familia dumneavoastră vă ajunge unul cu două sau trei! - Nu, nu! Decebal, eu vreau patru! Destul am suferit când eram mică, că locuiam toți într-o cameră! Eu vreau unul cu patru camere! - Dar se întreține prea greu! Să nu mă pui pe mine să-ți fac treabă, că nu ține! Dacă vrei cu patru așa să fie, dar nu conta pe mine! - Domne, dacă tot faceți o treabă ascultați-o pe doamna! Cu curățenia mai vedeți dumneavoastră! Ema s-a repezit la amândoi și i-a sărutat. A semnat actele plină de speranță. După ploaie vine și vreme bună. I-a întins recunoscătoare mâna celui care a ajutat-o, iar el i-a sărutat mâna spunând: - Aveți o soție încântătoare! A fost o plăcare să vă cunosc! Să străpâniți sănătoși casa și să o umpleți de copii! Când au venit la fața locului să vadă pe viu unde era plasat blocul, acesta avea numai temelia turnată. Serviciul cu muncă de teren al lui Decebal îi permitea să tragă o fugă să vadă stadiul în care s-a ajuns. După un an a venit acasă și i-a propus Emei să se ducă să-i arate stadiul în care a ajuns apartamentul. Muncitorii lucrau de zor. Definitivau blocul. Fata se ferea să nu se murdărească. Au ajuns la etajul patru. - Uite, nevastă! Ãsta e apartamentul nostru! Cred că ești fericită! Hai să vedem fiecare cameră în parte! Decebal a luat-o de mână și a început: - Ãsta este holul, bucătăria, prima, a doua, a treia, a patra, aici balconul,a cincea, a șasea, a șaptea și a opta cameră! Ema era atât de emoționată că nu-și dădea seama că Decebal glumea cu ea. - Cum, avem opt camere? Doamne ce fericită sunt! Nici în visele mele cele mai frumoase nu visam o asemenea surpriză! Te iubesc, Decebal! și sare de gâtul acestuia strângându-l cu recunoștință în brațe. N-am să te pun la șmotru, cum zici tu! Îți promit că am să fac totul singură! Cu gestul acesta ți-ai spălat toate păcatele de până acum. - Ha, ha, ha! Tu credeai că sunt prost? Ce să facem noi cu opt camere? Ce nesătulă ești! Tu îți dai seama ce vrei? Imposibilul! - M-ai păcălit! Și atunci cum de-am numărat atâtea? - Foarte simplu! Am făcut o glumă, să văd cum reacționezi, și te-am băgat și în apartamentul vecinilor prin balcon. A fost bună, nu? Te și vedeai proprietăreasă cu opt camere. Ha, ha, ha! Când au povestit fiecare la serviciul lui, toți au făcut haz. Da, era o glumă bună. Ema nu s-a supărat. Avea simțul umorului. Cum era să se supere pentru așa ceva? Au continuat să-și viziteze apartamentul până într-o zi de februarie cu ninsoare și viscol, când au fost anunțați că blocul s-a terminat și puteau să se prezinte să li se dea cheile. Aceasta a fost una dintre cele mai fericite zile din viața ei. Decebal nu se băga în gusturile ei. Se duceau împreună și-și alegeau totul cu mult rafinament și bun gust. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy