XXXV

Sideroza a reușit la facultate. Era rezultatul anilor grei de învățătură și dragoste cu care o înconjurase Ema. Merita mult roadele acestei afecțiuni, deoarece fusese un copil cuminte, căruia dacă-i puneai aripi se putea transforma în înger. Așa gândea Ema în sufletul ei. Meritase osteneala zilnică de a crește asemenea copil. Serviciul în care lucra cu multă pasiune și lucrările particulare pe care le executa noaptea îi aduceau un venit destul de frumușel pentru viața de zi cu zi. Acum fata era mare, îi plăcea să fie elegantă, o ducea, pentru că era pretențioasă, la cele mai elegante magazine din București, unde-și alegea după gusturile ei îmbrăcămintea de care avea nevoie. Erau foarte bune prietene, însă niciuna nu-i mărturisea celeilalte viața intimă. Dar într-o zi, scormonindu-i prin geantă, Sideroza a dat peste o poezie plină de dragoste adresată Emei.
- Mamă, cine ți-a scris asta? Cu ce ocazie? De ce zice că ești soția lui?
- Mi-a scris-o un admirator de la serviciu! a bânguit Ema.
- Mie nu-mi place povestea aceasta, eu credeam că tu nu ești ca tata!
- Nici nu sunt! Acum ai crescut mare și trebuie să-ți dai seama că fiecare dintre noi trebuie să aibă o pereche! Nimeni nu poate trăi singur!
- Dar mă aveai pe mine...
- Dragostea pentru copil este altceva decât relația dintre bărbat și femeie! Ai să înțelegi când vei deveni și tu mamă!
- Și cine este? Câți ani are? De când ești cu el?
Ema s-a înroșit până în vârful urechilor. O emoție puternică a cuprins-o. Cum să-i spună ea că partenerul ei de dragoste era un pic mai mare ca fata ei?
- De ce te codești, mamă? Ce-mi ascunzi?
- Este un coleg de-al meu. A venit de curând la noi în unitate și s-a îndrăgostit de mine. Este locotenent, abia a terminat școala militară! Un băiat foarte serios de la Arad.
- Eu nu mă pricep la gradele voastre din armată! După cum sună și am citit și eu prin cărți este printre primele grade pe care le ia un absolvent. Înseamnă că este foarte tânăr! Cum ai putut să primești această curte nepotrivită cu vârsta ta?
- Nu știu, a venit așa, de la sine! Parcă a fost programată de cineva! La început m-am opus din răsputeri, dar văzând rezistența lui am cedat, simțindu-mă flatată de atâta iubire. El nu arată ca un copilandru. Pare un om matur în tot ceea ce spune și face. Într-adevăr, era ideal să avem aceeași vârstă, dar destinul a fost crud cu noi doi!
- Mămico, să nu te faci de râs! Ai fost un exemplu bun pentru mine și pentru cei care te-au cunoscut. O să-ți strici reputația, chiar dacă voi vă simțiți bine împreună! Vreau să-l cunosc și eu, nu pot să te las așa, să pățești cine‑știe-ce cu el! Să știe că cineva îți poartă și ție de grijă!
Ema s-a înduioșat de înțelegerea și înțelepciunea Siderozei. S-au îmbrățișat plângând amândouă. Ema de efortul prin care trecuse de a da la iveală un secret atăt de delicat. Sideroza gândind că de aici încolo va trebui să-și împartă mama cu un necunoascut.
Ajunși la garsonieră, locotenentul părea că vrea să-i dea o veste, dar nu îndrăznea. Au mâncat tăcuți și preocupați să se menajeze reciproc de veștile pe care trebuiau să le dea. Ema, mai curajoasă, a rupt tăcerea.
- Iubitule, Sideroza a dat peste poezia ta! La început mi-a fost frică de ce va urma! Așa a aflat de tine! Tot vroiai tu să-i spui!
- Și cum a reacționat? s-a trezit el din gândurile sale.
- După ce i-am explicat relația noastră vrea să te cunoască!
- Asta ne lipsea! Nu sunt încă pregătit pentru așa ceva! Mai ales că săptămâna viitoare ne trimit pe teren la Arad.
- Din această cauză ești așa supărat?
- Supărat este puțin spus! Sunt îngrozit la gândul că te las singură și celălalt ar putea profita de absența mea și să te împaci cu el! Și ar fi nedrept, eu fiind departe, să nu pot lupta pentru cauza mea!
- Niciodată, să fii sigur, despărțirea noastră nu va fi din cauza lui sau a mea! Această separare va fi numai atunci când tu te vei sătura de mine și eu voi înțelege și-ți voi tăia firele legate. Dar pentru aceasta trebuie să fii sincer și să-mi spui că misiunea mea s-a terminat! Nu vreau să bâjbâi în nesiguranță și să greșesc! Așa că du-te sănătos și liniștit! Când vei termina, mă găsești așa cum m-ai lăsat!
- O să-mi fie dor de tine! Am să vin cu avionul în fiecare săptămână! N-am să te las singură! Atunci am s-o cunosc și pe Sideroza. Acum sunt prea agitat și trebuie să mă pregătesc pentru plecare.
Ema l-a sărutat cu dragoste. Fâlfâitul aripioarelor de fluturaș o făcea să simtă cum i se desfăcea carnea de pe oase. O senzație uluitoare, pe care o simțea numai cu el.
- Iubito, ție îți place filmul ”Casablanca”?
- Da! L-am văzut de câteva ori. Prima dată, când l‑au dat și la televizor, Laurențiu, nepotul meu care avea vreo șase ani mi-a dat telefon să-mi spună să mă uit la televizor, că în film este una care seamănă cu mine! Curios era faptul că și eu simțeam că semăn cu această eroină, și o condamnam că a primit curtea tânărului. Așa ceva eu nu concepeam! Bariera vârstei numai tu m-ai făcut s-o șterg din mintea mea! Până la tine așa ceva avea mare importanță pentru mine. Nu știam că peste ani îmi voi găsi și eu marea dragoste la un tânăr ca tine. Senzațiile sunt foarte asemănătoare.
- Eu eram copil când l-am văzut. De fiecare dată când l-am vizionat îmi doream să fiu în locul tânărului! Numai o astfel de dragoste mă mulțumea! Când te-am văzut pe tine la ultima masă din birou, am fost sigur că mi-am găsit perechea! Nici nu m-a speriat părul tău grizonat! Simțeam atâta puritate și delicatețe sufletească încât nu m-aș fi oprit nici dacă aveai două sute de ani! Știam că ceva sau cineva te menținuse tânără pentru mine! N-am să te las niciodată să îmbătrânești! Știai că un bărbat tânăr regenerează o femei având relații cu ea, atăt pe fond sufletesc, cât și fizic? Eu am să-mi dau silința să te mențin mereu tânără, dar numai pentru mine!
- Auzisem, dar nu credeam! Îmi închipuiam că sunt speculații pentru a-și scuza aceste legături nepotrivite!
- De ce le găsești nepotrivite? Cu ce era mai bărbat cel dinaintea mea decât mine?
- Nu știu! Lasă-mă-n pace, nu-mi aduce aminte de el, săracul! M-ai forțat să-l părăsesc fără motiv, numai așa, că ai vrut tu! Ce demn a dispărut din viața noastră! Îți este teamă că mă voi întoarce la el! O singură dată am făcut gestul acesta, când m-a înșelat pentru prima dată soțul meu. Și am greșit! Niciodată nu este bine să te întorci de unde ai plecat! Firul înodat nu ține! Mereu îți crează probleme! E bine să mergi mereu înainte, să nu te uiți înapoi! Iar pe cel pe care îl iubești trebuie să-l ocrotești, să-i fii fidel. Certurile și împăcările sunt pentru oamenii de doi bani, care reușesc să rămână până la bătrânețe urându-se de moarte. Ajung doi dușmani. Eu sunt pentru o dragoste reciprocă și o înțelegere care vine de la sine să înfrumusețeze viața celor doi parteneri. Nu trebuie să existe răzbunări și răutăți la adresa celuilalt! Totul să fie ca în poeziile tale, cu care m-ai cucerit! Acum, la vârsta pe care o am, îmi dau seama că în toți bărbații care m‑au curtat te-am căutat pe tine! Și te-am găsit atât de târziu!
- Rămâi în noaptea aceasta la mine! Acum Sideroza știe de legătura noastră!
- Nu, nu se poate! Șocul ar fi la fel de mare! Nu vreau s-o las singură! Voi rămâne după ce te va cunoaște. Ne va fi mai ușor.
Peste o săptămână locotenentul a plecat la Arad. N‑a putut veni din prima săptămână. Însă îi scria în fiecare zi la post restant. Îi lăsase o cheiță mică de la cutia poștală unde plătise până se întorcea din teren. Ema nu vroia ca Sideroza să-i scormonească prin suflet așa cum făcuse cu geanta. Scrisorile le ascundea cu grijă și le încuia într-un sertar la birou. În pauză se ascundea în câte un colț ferit și le citea de câteva ori. Puse una lângă alta formau un adevărat roman de dragoste. Tânărul acesta îi umplea sufletul cu ce putea fi mai minunat și mai curat pe acest pământ. Visul cu calul alb se transformase în realitate.
Într-una din scrisori o anunța că prima sâmbătă din săptămâna care urma, trebuia să sosească. O ruga să vină împreună cu Sideroza să-l aștepte, că este foarte încărcat. Le aducea bunătăți de la Arad, într-o perioadă când lumea începuse să rabde de foame. Numai prin cunoștințe se mai găsea câte ceva.
La aeroport stătea înconjurat de bagaje și nu-i ajungeau mâinile să se descurce singur. Le zâmbea fericit de surpriza ce le-o făcea. A sărutat-o pe Ema și s-a îndreptat prietenos spre fată:
- Tu ești copilul, nu? Eu sunt locotenentul care o iubește pe mama ta! Văd că ești destul de mare să înțelegi că n-am de gând să-i fac niciun rău! Ești tare frumușică!
Sideroza a fost cucerită de accentul lui ardelenesc și de felul sincer în care o privea. Avea dreptate mama. Atât în comportare cât și la fizic părea mai mare decât vârsta pe care o avea. Nu putea să se aventureze cu un oarecare. El a luat bagajele cele mai grele, iar pe ele le-a rugat să împartă sacoșele care mai erau. Au luat un taxi și au ajuns acasă.
- Uite, „copilule”, în pachetul acesta este un cadou pentru tine! Mama ta mi-a spus că ți-l dorești de mult timp! Am reușit cât am stat la Arad să conving un prieten bun să-l facă. Hai, desfă-l, sunt curios să văd dacă am căzut pe soluție!
Fata desface pachetul. Din el țâșnește un cojoc de toată frumusețea. Fusese înghesuit ca să ocupe loc cât mai puțin.
- Nu se poate! Nu este adevărat! Mamă, tu știai? De ce nu mi-ai spus? Surpriza e prea mare! Locotenente, nu știu cum să-ți mulțumesc! Este adevărat, mi-l doream de câțiva ani!
El se roșise tot de plăcere. Reușise s-o cucerească pe fată ca și când era mică, mică de tot. O botezase ”copilul”, așa credea că-i va arăta care-i este rolul în relația lor de familie. Siderozei îi plăcea numele pe care i l-a dat și a încercat să facă o glumă:
- Tu îmi zici ”copile”, eu trebuie să înțeleg că-mi sugerezi să-ți zic tată?
- Îmi zici cum vrei, nu mă deranjează, vreau ca relațiile dintre noi să aibă o ierarhie! Chiar dacă nu poți să-mi zici tată, eu voi fi ca un tată pentru tine, am să-l înlocuiesc pe cel pe care Ema mi-a povestit că nu l-ai avut când erai mică!
Se înțelegeau toți foarte bine. După ce fata a probat cojocul, care-i venea turnat, s-au apucat să servească din bunătățile aduse. Discuția mergea ca și când se cunoșteau de când lumea. Când erau mai fericiți i-a deranjat soneria, care vestea un intrus nedorit. Sideroza se repede să deschidă ușa. Din prudență întreabă cine este.
- Mamă, a venit tata! Ea întârzie să deschidă ușa.
Ema se repede, ia toate lucrurile de la cuier și-l bagă pe locotenent în ultima cameră, unde închide ușa.
- De ce v-ați foit atâta? Sunteți agitate! Ia uite, când lumea moare de foame, voi aveți toate bunătățile posibile și un cojoc nou, de aia mirosea a oaie când am intrat în casă!
- Le-am primit azi de la niște prieteni! I-am comandat fetei un cojoc. Toate fetele au!
- Eu am venit să felicit pe Sideroza că a intrat la facultate! Mie nu mi-ați dat telefon, am trecut eu pe acolo și am văzut-o pe listă. Sunt murdar pe pantofi, nu mai țineți papucii mei? Sau i-ați aruncat?
- Ba da, îi avem, sunt în dormitor, ți-i aduc imediat! Ema se repede, și-i scoate din picioarele locotenentului papucii și se grăbește să-i dea celuilalt.
- Măi, fir-ar să fie, papucii ăștia sunt calzi, parcă i-a ținut cineva în picioare! Aveți musafiri? Ia să văd eu ce ascundeți voi în dormitor! Sunt curios!
Deschide ușa. Rămâne înmărmurit. În fața lui stătea drept, numai în ciorapi, cămașă și pantaloni, locotenentul.
- Cine ești dumneata? Ce cauți aici în papucii mei? Sideroza, de ce ți-ai ascuns prietenul de mine?
Fata tăcea, nu știa dacă tatăl trebuie să știe adevărul. El plecase de mulți ani de acasă, doar din când în când venea cu răutatea lui, să le murdărească momentele cele mai plăcute.
- Domnule, nu sunt prietenul Siderozei, eu sunt prietenul Emei!
Fostul soț s-a albit la față. O știa pe Ema mai mult singură, nu-i venea să creadă că acest bărbat tânăr îi furase sufletul femeii pe care el n-a știut s-o prețuiască. În răutatea lui a vrut să-i jignească pe amândoi. Și-a dat seama că cei trei erau fericiți când a venit el, și la gândul că el pierduse tot, l-a apucat furia.
- Te rog, strânge tot ce ai adus și pleacă din casa mea! Nu-ți permit să joci rolul de bărbat în această casă! Ar trebui să-ți găsești una de vârsta ta! Ema e prea bătrână pentru tine!
- De plecat am să plec, dar am s-o iau și pe Ema cu mine! Despre bătrânețe, lăsați-mă pe mine să decid cine-mi priește! Nu aveți niciun drept asupra ei! Iar ce am adus nu iau înapoi! Ar trebui să faceți la fel ca mine! Dar după cum arătați de ghiftuit, nu dați la nimeni nimic! Ema mi-a povestit ce viață a dus lângă dumneavoastră! Eu, așa tânăr cum mă vedeți, am s-o fac fericită! Iubito, îmbracă-te și hai la garsoniera noastră! Copilule, nu te supăra, în noaptea aceasta am s-o rețin pe mama ta la mine!
Fostul soț a rămas fără cuvinte. Viața nu putea să-i dea o palmă mai mare ca aceasta. Sideroza a înțeles situația și, cu delicatețea ei sufletească, îi era milă de cei doi, că fuseseră batjocoriți de tatăl ei, pentru care nu mai avea niciun sentiment.
Ema și locotenentul s-au îmbrăcat să au plecat. Soțul ofensat a plecat strigându-i fetei:
- Să-mi dai telefon, să mă anunți dacă nenorocitul ăsta mai vine pe aici sau nu! Îi arăt eu lui!
Sideroza a rămas singură. Ce bine că mama în copilărie a ferit-o de astfel de momente. I-ar fi stricat suflețelul ei mic. Acum era destul de mare să înțeleagă. Mama trebuia să aibă și ea de la viață tot ce aveau celelalte femei, poate mai puțin merituoase decât ea. Din partea ei nu vor fi probleme. Să creadă tata că-și va trăda mama, care i-a ținut loc până acum de ambii părinți.