XLI

Au trecut cinci ani de la Revoluție. Un august fierbinte, cu patruzeci și trei de grade la soare a reușit să pârjolească tot în cale. În casă ai impresia că lucrurile pe care le atigi te frig, ca atunci când, din greșeală, lovești cu mâna fierul de călcat.
Dacă deschizi geamul, aerul fierbinte te lovește în față și preferi să-l închizi cât mai repede.
Dis-de-dimineață, Sideroza a plecat îmbrăcată cât mai sumar, pentru a nu muri de cald.
- Mamă, ce zici, cu rochia aceasta e bine pentru căldura asta, sau este prea scurtă și râd muncitorii de mine? Nu ar fi mai bine să iau pantalonii de mătase, cei cu dungulițe negre, și bluzița fără mâneci, de mărase naturală? Sunt mai răcoroase.
- Nu cred că-ți va fi bine așa! Bumbacul este cel mai indicat în zilele calde. Și-ți stă foarte bine! Parcă ești o zână cum arăți!
- Încep să-ți dau dreptate! În ultima perioadă toată lumea îmi spune că mă fac din ce în ce mai frumoasă. Dacă merg pe stradă toți bărbații întorc capul după mine, iar dacă vreunul este neatent, atunci soția mă arată cu siguranță, și se depărtează plini de admirație. Dar eu tot singură și fără partener sunt!
- Lasă, mamă, îți vine și ție rândul, cu toate că pentru o femeie ca tine bărbatul trebuie să fie inteligent și bun, pentru a aprecia toate darurile cu care te-a înzestrat Dumnezeu.
- Mamă, lasă-mă cu ficțiunile tale, întârzii la serviciu și am o lucrare foarte grea pe Calea 13 Septembrie, unde avem mari pierderi de gaze, iar tata pleacă azi în concediu și m-a trimis pe mine, când el trebuia s-o rezolve de mult timp.
În urma ei, Ema a rămas cu o neliniște în suflet. Aștepta să se trezească micuța Ada pentru a pleca cu ea în parc, să stea la umbra pomilor cu mai mulți copii și bunicuțe. Aici aerul parcă nu ardea atât de tare. Prietenele ei trăncăneau verzi și uscate, iar copiii se jucau, strigând câte o bunică în ajutor. Ziua a trecut repede, iar cei mici nu vroiau să plece acasă. Ema se gândea mereu la Sideroza și nu-și explica de ce se simțea plină de îngrijorare. Cineva din spatele ei a speriat-o:
- Sărut-mâna, v-am căutat acasă și nu ne-a răspuns nimeni! Atunci ne-am gândit că pe arșița aceasta ați venit cu Ada în parc.
- A! Dumneavoastră sunteți, ce căutați amândoi în parc, nu sunteți la lucrare împreună cu Sideroza?
- Ba... de acolo venim... doamna inginer... a avut un mic accident...o nimica toată la un deget, am dus-o la spital și ne-a rugat să veniți la ea!
Ema a simțit că se învârtește parcul cu ea. Norocul ei a fost că stătea pe un scăunel. Cei doi încercau s-o liniștească, că este ceva ușor, dar ea simțea că nu se deplasau ei la spital și în parc dacă lucrurile nu erau groase.
- Doamnă Ema, suntem cu mașina, vă ducem noi la doamna inginer!
- Da, sigur că da, trebuie s-o iau și pe Ada cu mine!
- La spital nu vă dă voie cu copii, lăsați-o la o vecină până vă întoarceți acasă!
- Ada, trebuie să mergem acasă, tu te duci la Puica, iar eu trebuie să mă duc repede la spital la mama...
- Dar de ce e mama la spital?
- Din această cauză trebuie să mă duc, să aflu ce s-a întâmplat!
Și-a strâns repede bagajele și a plecat cu Ada de mână, însoțiți de cei doi bărbați, lăsând în urma lor bunicuțele și copiii cu gura căscată, neînțelegând mare lucru din ce se întâmplase.
- Doamna Puica, vă rog să mă iertați, am o mare rugăminte la dumneavoastră – spunea Ema plângând – dacă puteți s-o țineți pe Ada câteva ore la dumneavoastră! Sideroza a avut un accident și trebuie să mă duc repede la spital! Puteți s-o țineți?
- Sigur că da, suntem doar prietene bune, liniÈ™tiÈ›i‑vă, poate nu este nimic grav...
- Așa mi-au spus și cei doi subalterni, dar eu simt că este ceva grav...
În mașina celor doi era o liniște profundă. Numai inima Emei bătea să-i spargă pieptul. Cei doi au condus-o într-un salon, iar ei au rămas la ușă. Ema se uita îngrozită la pacienții care stăteau în paturi, și nu-i venea să creadă că Sideoza se afla printre ei. A recunoscut-o numai după vârful nasului și un pic de guriță, pe care flacăra nu reușise să le ardă. Restul era acoperit de bandaje, iar fata intrase în comă. Acest tablou era cel mai mare coșmar al vieții ei. Sarcina și nașterea, așa-zisul viol al lui Decebal, despărțirea de acesta, moartea lui George, nu egalau toate la un loc această durere. S-a rezemat de pervazul ușii, având senzația că va înebuni. Îi venea să urle, să strige: cu ce a greșit de-a pedepsit-o Dumnezeu în halul acesta? S-a uitat la cei doi, care erau cu lacrimi în ochi și nu știau ce să-i facă.
- Doamnă Ema, ne iertați că nu v-am spus de la început cât este de grav! Trebuie să fiți tare, doamna inginer are nevoie de dumneavoastă pentru a se face bine, am telefonat după domnul Decebal, care abia ajunsese la destinație. Până diseară ajunge, iar noi împreună cu el vom fi alături, nu vă lăsăm singură...
- Vă mulțumesc, vă mulțumesc...
- Dumneavoastră sunteți mama?
- Da, eu sunt! spuse Ema plângând în hohote.
- Doamnă, nu mai plângeți! Eu sunt asistenta care am luat parte la operație. Fata dumneavoastră a ars 50%. Fața, mâinile și picioarele sunt afectate de arsuri de gradul unu, doi, trei și patru, organele vitale nu sunt vătămate! A avut parte de cea mai bună echipă de chirurgi din spital. Șeful ne-a dat ordin s-o facem la fel de frumoasă cum a fost.
- Dar de unde v-ați dat seama că fata mea este frumoasă? Fața îi este total descompusă...
- După degetele de la picioare, care nu fuseseră arse pentru că le acopereau sandalele. A spus că o femeie cu asemenea degete nu poate fi decât una foarte frumoasă!
Când a plecat de acasă, Ema băgase în geantă bruma de bani pe care o avea pentru mâncare. A dat bani tuturor celor care o ajutaseră pe Sideroza să nu moară. S-a întors acasă și a povestit familiei Iordănescu nenorocirea care s-a abătut asupra lor. Le-a lăsat cheile de la apartament și pe Ada cu rugămintea să aibă grijă de ea, dându-i banii care i-au mai rămas. Adei i-a spus că împreună cu Sideroza trebuie să îngrijească la spital un coleg care a avut un accident. S-au îmbrățișat, iar cei doi au dus-o pe Ema la spital, unde avea să stea până când fata ei își va reveni. În aceeași seară a apărut Decebal și tatăl Adei, pe care nu-l mai văzuse de la despărțirea lor.