.........................................................
Prilej. De nuanțe. Ilinca se simți învăluită de sarcasmul timpului în care, ca un călător veritabil, se întoarce. Îl coborî, ca de fiecare dată, cu aceeași bucurie ingenuă. E panta pe care alunecă, volițional, din când în când, cu dorul întins spre reflexia copilăriei ce-i întoarce privirea, de-acum încercată. O revede. Acum. Nealterată. Fără ruinele avântului propriu abordării infantile în care alege să fie într-o prinsoare, cu viața, din care nu știe cum iese. Viață ale cărei reguli nescrise îi transpar pe chipul ce îi este dat a-l lumina, în timp, și o determină să-și asume rolul, pentru ea esențial, de femeie. Așa cum visa de când era mititică.
Și-ar asuma bucuroasă acest rol, fără teama că regulile nescrise ale vieții i-ar putea imprima un stil specific căderii, din neascultare ori, dimpotrivă, specific înălțării, din îndrăzneală. Îndrăzneală ca virtute, ce ar putea fi ascunsă de modul de abordare. Manifestarea, care poate fi subtilă, nu șterge de conținut virtutea, dar nici nu o accentuează, ia diverse forme, de cele mai multe ori greu perceptibile receptorilor anume destinatari. Asta ar putea avea semnificația lipsei acestei virtuți? Subtilitatea, gândi Ilinca, n-o fi oare una dintre manifestările sensibilității feminine de recunoaștere și acceptare a forței acțiunii masculine?
- Sunt multe uși ce trebuie deschise pentru a ajunge să dezvălui chipul fără măști, poate momente de cumpănă care încearcă să deruteze călătorul, să îl facă să se piardă de scopul principal, care în sine e și el ascuns. Conținutul nu este nici accentuat, nici șters, percepțiile sunt alterate de oglinzile care îți dezvăluie imagini mai distorsionate sau nu, iar poate dincolo stă virtutea...sau antiteza ei, îi spusese Vlad.
Replica lui o trimite pe mai multe căi înspre a-și stiliza chipul ei de femeie. Una ar fi cea care, în contextul invocat de ea, ar trebui să perceapă și să manifeste îndrăzneala, în raport cu celălalt, atât cât să-i dezvăluie chipul, fără imixtiuni, ușile fiind doar ale ei. Subtilitatea deschiderii privindu-o deci pe ea. În virtutea acesteia îi este oferită posibilitatea de a se manifesta în felul ei propriu pe care celălalt ar putea să nu-l vadă. Ușița pe care ea o deschide devine o mică dezvăluire ce a trecut un prag aproape imperceptibil de invitație la cunoaștere.
- Hmm, Vlad are dreptate, își zise Ilinca. Amăgitoare măști ne punem singuri pe chipul fără cusur. Primit în dar. În temeiul cărui drept ne arătăm a fi altfel decât cum suntem de fapt? Poate în cel al unei necunoașteri cauzate fie de ignoranță, fie de frici inutile atrase de mirajul unor imagini convenabile nouă, de cuceriri. Competiție aridă de măști.. al cărei fundament nu poate fi altul decât un scop banal, care poate fi lesne aflat, conduce la riscul contopirii chipului cu masca pusă. „Ce urmărește să obțină prin această mască?” este întrebarea al cărei răspuns edificator ne arată contopirea ca fiind, fără niciun control, jalnică sau falnică, după cum dorințele sunt, mai mult sau mai puțin, revelate în căutarea semnificației adevăratului chip.
Chipului unei femei, în relație cu cel al unui bărbat, i-ar trebui încercată complementaritatea iscusinței de a descoperi și însușiri comune, ce-i face să devină unul, desăvârșiți într-o ființă. Și totuși două chipuri, cu roluri separate a căror angajare înlătură orice competiție care ar deveni, în acest caz, lipsită de sens.
Pentru a deschide alte uși, ce nu-i aparțin, care pentru ea par inaccesibile, Ilinca, dorind să-și asume rolul misterios al femeii, în chip desăvârșit, încearcă a se lăsa condusă în "traiectul" minții sale ce ar trebui să coboare în inima sa. Dar nu reușește, lăsând deciziile la cheremul unei structuri firave. Bătălie inechitabilă din care, culmea, de cele mai multe ori invinge mintea, ne/șlefuită, acea structură ce apasă pe umerii unei femei ce de fapt ar trebui să-și exprime misterul său în esență, cu "inima" care, fără nici un indiciu, ar pune-o în fața unui fapt implinit, pentru care a și venit, să iubească.. umeri mici, dar grei, purtând dulcea povară a tentației fără de care menirea ei n-ar mai crea nici un mister.
Frumos chip. Înălțător.. rol.
......................................................