agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2621 .



Străbătând ceața 14
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [inocentiu ]

2013-07-17  | [This text should be read in romana]    | 



A căutat el, Nuțu, să se laude cu cele văzute la teatru, dar n-a găsit ascultători. Copiii povesteau mai bine despre Stroschneider. Pe acela l-au văzut aproape toți pe o sârmă înălțată, în Piața mică, la vreo cinci metri, între doi stâlpi. Mergea cu o cumpănă mare în mâini. Pe o mică estradă un om își apropia gura de o pâlnie mare în care anunța programul:
- Și acum, domnilor și doamnelor, maestrul va dansa o sârbă pe sârmă!
Se făcea liniște deplină după care se auzea un hârâit puternic al acului pe placa de gramofon. Apoi, prin stația de amplificare asupra pieței plină de oameni, mai ales copii, se auzeau sunetele săltărețe ale melodiei. Maestrul făcea fel de figuri repezi ținându-și echilibrul cu acea cumpăna De câteva ori se făcea că alunecă. Un murmur de groază se revărsa în sus spre dansator. Acesta își revenea repede continuându-și cu precizie mișcările. Mergea apoi, înainte și înapoi pe o roată de bicicletă, legat la ochi. Câteodată, mai ales duminica seara, când era foarte multă lume, își purta pe umeri fetița. Atunci, de multe ori, murmurul se transforma în strigăt de groază. Lumea începea să se împrăștie atunci când se auzea zornăit de monede într-o cutie metalică. Puțini erau cei ce rămâneau până când o femeie, probabil mama fetiței, se prezenta în fața lor, cu un zâmbet pe fața-i tristă, având cutia în mână. Puțini erau aceia care puneau bani de hârtie. Și cei care între timp s-au îndepărtat puteau auzi amplificat de pâlnie:
- Domnilor și doamnelor, mâine seară, la aceeași oră, o să-l puteți vedea pe maestrul Stroschneider trăgând cu tunul pe sârmă! O să vedeți ceva nemaivăzut, ceva nemaiauzit!
Mai spuneau și despre Iozefini. Cei care au fost la spectacolele lui povesteau cum o femeie întinsă pe jos, la mai multe semne ale lui, încet, încet, a început să se ridice, culcată cum era și cu mâinile pe piept. Stătea așa țeapănă, la înălțimea unui om, iar maestrul o trecea printr-un cerc de lemn. Râdeau apoi în hohote de ce li s-a întâmplat celor din rândul doi și trei. Iozefini le-a spus: Cei din rândul doi sunteți în trenul care merge spre Ocna. Cei din rândul trei sunteți în trenul ce vine de la Ocna. După un timp cei din cele două rânduri au început să se joace de-a trenul. Fiecare, șezând pe locul lui, a început să se miște înainte și înapoi și să imite locomotiva: Huciu ciuciu, huciu ciuciu, huciu ciuciu... În timp ce făceau așa, se aude, de câteva ori, cu insistență, vocea maestrului : cele două trenuri se vor ciocni...cele două trenuri se vor ciocni, cele două trenuri se vor ciocni... Apoi: S-au ciocnit! În același moment toți, din cele două rânduri, au căzut pe jos. Ceilalți din sală râdeau în hohote. Încet, încet, cei căzuți au început să se ridice și să se uite cu mirare împrejur. Nu înțelegeau de ce se râde.
Dar nu numai lucruri vesele povesteau copiii. Povesteau cam ce auzeau pe acasă, că pâinea nu numai că se găsește foarte greu, dar că este din ce în ce mai scumpă. Nuțu era liniștit din cauza pâinii, ei nu o cumpărau ci o făcea mama. După ce frământa aluatul, îl punea într-o tavă pe care o băga în cuptorul sobei cu gaz metan. În curând bucătăria, ba chiar și celelalte două camere erau pline de mirosul pâinii coapte. Făina o aducea bunicul ori uncheșul Zaharie.
Erau povestite și întâmplări de groază despre oameni plecați de acasă care nu s-au mai întors. Aceștia erau omorâți și apoi din ei era gătită mâncare la restaurant. Un bărbat a intrat într-un astfel de restaurant după ce a citit un anunț în ziar că acolo se fac angajări. Soția îl aștepta afară. A intrat și n-a mai ieșit. După o vreme a deschis ușa, călcând sfios, și femeia. A auzit un sunet ciudat și n-a mai înaintat. O trapă s-a deschis în podea. Dacă ar mai fi pășit odată ar fi căzut, după soțul ei, în pivniță. Și despre seceta care a început să bântuie prin Moldova, încă de anul trecut, vorbeau oamenii, iar vorbele lor erau preluate de către copii. După ce și-au terminat proviziile, și alea puține, de grâu și porumb, au început să mănânce pâine făcută din făină de ghindă amestecată cu scoarță de copac, se vorbea de niște copii atât de înfometați încât au desfăcut o perină, au înmuiat penele în apă și le-au mâncat. Când părinții lor s-au întors, cu ceva de-ale gurii, i-au găsit morți. Un bătrân care locuia singur a fost găsit și el mort lângă o jumătate de opincă făcută din piele de porc. N-a mai apucat s-o mănânce și pe aceasta. Moldova li se părea copiilor că este un loc foarte îndepărtat și că pe la ei n-are cum să se întâmple lucruri din acestea. Doar părinții știau că produsele alimentare dar și celelalte erau tot mai scumpe. Dacă la începutul verii făina de grâu costa 340 lei kilogramul după întâi august ajunsese la două mii și patru sute de lei, orezului îi crescuse prețul de la patru mii două sute la douăzeci de mii de lei kilogramul. De zahăr puțini se puteau apropia. Cei mai mulți au uitat de el. Alții, care aveau rude la țară, au început să aducă de acolo sfeclă de zahăr. O fierbeau până ieșea din ea un sirop gros de culoare maronie. Era dulce siropul, dar, pe lângă dulceață, mai avea un gust și un miros de pământ mucegăit. Nici țăranilor nu le era mai ușor. Dacă cineva ar fi vrut să-și cumpere o pereche de bocanci trebuia să vândă, pe puțin, trei sute Kilograme de grâu. Dar oamenii, după ce au auzit de nenorocirile din Moldova, au început să-și păstreze grâul și cucuruzul. Pentru a nu da de ele hoții sau trimișii primăriei pentru colectări, ascundeau sacii sau lăzile cu cereale sub fân în podul grajdului.
În vara aceea Victoria a stat doar două săptămâni cu copiii la bunici. Era înaintea treieratului grâului, secarei, orzului și ovăzului. Față de alte părți recolta se arăta a fi destul de bună. Dar oamenii erau nemulțumiți. De la primărie s-a anunțat că cele două batoze, una a lui Aurel Șerb și cealaltă a sasului Kloss, nu vor mai trece ca în alți ani prin fiecare curte pentru a îmblăti stogurile. Îmblătitul se va face la capătul satului pe un teren al primăriei care va purta numele de Arie. Deci căruțele vor veni cu cerealele direct din câmp la arie. Dar dacă plouă? Ziceau, pe bună dreptate, țăranii. Acasă fiecare își bagă grâul în șură. Acolo poate sta săptămâni, la adăpost, până vine mașina de îmblătit. Și apoi acasă nimic nu se pierde, câte boabe or cădea pe jos le mănâncă găinile. Da, dar acasă, ziceau alții, nu pot ști cei de la primărie câți saci a îmblătit fiecare. La arie, la o măsuță, poate sta chiar primarul ori un jendar și să scrie pe fiecare cât a îmblătit. Prin satul lor nu era vorba treierat ci îmblătit. Cele două batoze au fost instalate la arie. N-au mai avut ce face. N-a fost pusă o măsuță ci două, una lângă fiecare mașină de îmblătit. La una scria Alvlaicului, primarul, la alta jendarul. Scriau cât trebuie să dea fiecare la Fondul de stat. Două căruțe, fiecare cu doi cai, așteptau să fie umplute cu sacii ce-i duceau în curtea Primăriei. Seara veneau câteva camioane care, după ce erau încărcate, luau drumul Sibiului. Dacă înainte, după un îmblătit spornic, așa cum a fost anul acesta, oamenii umblau cu fruntea sus zâmbind, acum erau mai mult cu capul în pământ preocupați de fel de fel de socoteli: câți saci au umplut, câți au trebuit să dea la primărie, câți le-au mai rămas. E drept că li s-a promis că li se va plăti ce au dat la fondul de stat, dar nu le-a spus nimeni când și la ce preț. Au și zâmbit aproape toți, dar mai târziu, când au aflat că primarul a fost dus cu o mașină să dea socoteală că de ce și-a bătut joc de poporul sovietic că doar cu învoirea lui s-a scris pe tabla de la arie: ARIA DE ÎMBLÃTIT RUȘI. Păi da, zicea câte un hâtru, trebuia să dea ordin să se scrie: ARIA DE TREIERAT RUȘI

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!