agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-09-27 | [This text should be read in romana] |
Rând pe rând, unul după altul, au început să apară și cei ce au fost în acea zi la Bolta rece împreună cu profesorul de matematică. Cei ce s-au întors mai devreme nu mai aveau niciun chef de bere, umblau îngândurați. Au aflat cei mici că domnul Popidan, cel care preda la clasele mari limba latină este acum învățător într-un sătuc, iar Vasilie, profesorul de Științele naturii, nu-i mai necăjea cu ierbarele și insectarele ci făcea curățenie într-o hală de la Arsenal. Spuneau unii părinți ai foștilor elevi, care lucrau acolo, că profesorul este conștiincios, că șpanul de lângă strunguri ori raboteze nu-i mai încurca pe meșteri, era luat repede cu mătura și fărașul și pus într-o ladă mare.
În pauzele de prânz muncitorii flecăreau de toate făcând haz din te miri ce. - Măi, dacă nu-l repartiza pe profesor la noi n-ajungeam, în veci, stahanovist, și nu spărgeam eu norma cu două sute douăzeci și șase la sută. - Eu zic, măi Stane, că la prima ședință de sindicat să propui ca domnul să fie trecut și el pe Panoul de onoare. - Dacă-l pune acolo, eu fac cerere să mă dea pe mine jos. - De ce, mă Ghiță? - Păi, n-ai auzit ce-a zis tovarășul Gherasim de la cadre, că tată-so a fost un nemilos exploatator, iar el a încercat să-i facă pe copiii de la școală să nu știe nimic despre lupta de clasă? Le spunea numai despre buruieni, despre șoareci și nevăstuici și nimic despre chiaburii care iau șapte piei de pe bietul țăran sărac. - De unde știi, Ghiță, câte piei ia chiaburul de pe amărâtul de țăran? - Cum să nu știu? Asta ne spune la învățământul de partid. Asta și multe altele, cât timp tu, și alții ca tine, stai în crâșmă. Nu-ți dai seama că băutura fură mințile oamenilor? -Ei, m-ai dat gata cu beutura și mințile oamenilor. Trebuie că tu mergi nu numai la învățământul ăla de partid, ci și pe la pocăiți. - Doamne ferește! Cum o să mă duc eu pe acolo că doar știu că religia este obium pentru popor. - Da ce-i acela obium Ghiță?, Că eu n-am mai auzit vorba asta. - Obiumul este...Dar lasă, n-am acum timp acum să-ți explic. De altfel pauza s-a terminat. Știți că tot eu trebuie să am grije și de respectarea programului că doar voi m-ați ales organizatorul grupei sindicale. Dar nu toți profesorii au plecat prin sate ori s-au angajat prin fabrici. Au rămas destui și au mai venit și alții noi. În locul domnului Vasilie a venit, copiii nu știau de unde, domnul Baltoș. Era slab și mic de statură, avea sub haina largă o cocoașă care se vedea doar când se apleca după creta ce-i cădea din mână ori atunci când își înnoda șireturile care aveau obiceiul să i se dezlege. Cu toate acestea, era spaima multor copii. Pentru orice greșeală, reală sau numai închipuită, vinovatul era chemat în fața clasei: - Stai aci în fața podiumului! Și acum, frumușelule, hai să ne băgăm de păr în sân. Îl lua pe frumușel cu mâinile de perciuni și începea să-i învârtă capul într-o direcție. Când pedepsitul reușea să și-l miște în același ritm cu mâinile profesorului, acesta, brusc, schimba sensul de mișcare, și tot așa de câteva ori. - No, de ce plângi? Te bat eu, ori altcineva? Marș de aici! Și, înainte de a-i da drumul, mai schimba rapid, de câteva ori, sensul de rotație. Domnul Alexa n-a plecat niciunde. Tot cu el au făcut muzica. Cu bagheta în mână și privirea pătrunzătoare, cu pielea capului fără pic de pilozitate, puțin îndoit înspre înainte, se uita doar fracțiuni de secundă la fiecare în parte. Parcă, pe furiș, își scotea diapazonul dintr-un buzunar, pișcându-l repede și ducându-l spre ureche. Extrem de încet, dar foarte melodios, fredona câteva note pe numele lor: re, do, do, si, la, la, apoi, la fel de încet, zicea de două ori, în tonalități diferite, pentru fiecare voce: eeroul Ceapaev, eeroul Ceapaev, având mâinile ridicate. Atunci când le lăsa în jos, glasurile copiilor se înălțau tumultuos: Eroul Ceapaev trecea prin Urali/Cu oștile saale pe dușmani zdrobea După o pauză, de o doime, cu o și mai mare energie erau slăvite faptele eroului: totul e-n flăcări/revolta e cruntă/dușmanul e-nvins /și alungat de la noi. Hei! După aplauzele de rigoare, iarăși se auzea vocea profesorului dirijor: asta-i horă... asta-i horă... ca imediat să se audă zecile de voci vesele: Asta-i horă de voinici /cinci într-o păstaaaie/ ca bobocii prin urzici/ toți încep să sară/ hop în sus/ și hop în jos/ fug de frică bucuros. Din program nu lipsea niciodată: lui Staalin slavă, slavă-i cântăm/pe drumul lui mai dârz ne-avântăm/și-n corul de popoare glasul ni se-nalță/ Staaalin, far nemuritor. Acestea, dar și altele, erau cântecele corului școlii. Cei care erau implicați în serbare doar ca simpli spectatori, n-aveau de unde ști eforturile bieților coriști și ale profesorului lor. Primii nu îndrăzneau decât să cânte, dar cu frica în sân, pentru că, pe neașteptate, cel de al doilea putea striga, cum o făcea foarte des, Cine-i măgarul care rage? ca apoi să treacă printre rândurile coriștilor aplecând urechea spre fiecare. Pe câte unul îl apuca de piept și, dacă era mai slăbuț, îl ridica sus și-l arunca cât acolo rostind: „tu să nu mai calci pe aici!” Altora, pe care nu era chiar așa de supărat, le zicea - Tu să treci la altiști..., tu să treci la tenori. Cei cărora li se spunea să nu mai vină se simțeau ușurați. Și ceilalți se simțeau bine că datorită unor calități, de profesor știute și de ei avute, pot veni în continuare. Tot în sarcina domnului Alexa era și să-i anunțe cum să vină îmbrăcați la serbare. Era pe vremea primelor detașamente de pionieri. Cei ce au fost primiți fără probleme purtau tot timpul cravata la gât - Veți veni la serbare îmbrăcați în pantaloni negri, cămașă albă și cravată roșie de pionier. Ați înțeles? - Dar, tovarășe profesor, nu toți coriștii sunt pionieri, se auzi glasul unui șef de clasă și președinte de detașament. -Cei care nu sunt pionieri să împrumute cravata de la pionierii necoriști. -Nici asta nu se poate! -De ce,mă ? - Pentru că pionierii au jurat în fața steagului roșu. Ceilalți nu. Cravata roșie este o părticică din steagul partidului care a fost udat de sângele clasei muncitoare în luptele ei seculare împotriva burjuilor. - Chiar, mă?... că bine zici! Am să-l întreb pe director cum să vă îmbrăcați și o să trec eu prin clase să vă spun. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy