agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-10-10 | [This text should be read in romana] |
chat twf
Gauss era din nou la universitate. Primise un mic împrumut de la tatăl său, È™i cu acest nou avans, cuteză o ultimă încercare. Nu È™tia însă de unde să înceapă. De la ultimul studiu – istoria artei – fusese exmatriculat, fiindcă nu se prezentase regulat la cursuri, plus de asta părăsise universitatea pentru câteva luni nedând nici un semn de viață. Trebuia să găsească o uÈ™a deschisă în care să-È™i pună piciorul. Se găsea la zero. Poate era deja prea târziu! ReuÈ™ise să-È™i găsească un apartament la periferie, un loc nefrecventat de studenÈ›i, dorea să nu fie recunoscut de foÈ™tii colegi. Rupsese orice legătură cu Sara, fiindcă nu se simÈ›ea în stare de a se confrunta cu o femeie. Adevărul era însă altul: ÃŽi era ruÈ™ine de sine È™i nu vroia să-È™i arate slăbiciunile față de ea. Se hotărâse să o contacteze din nou, atunci, când își va fi terminat studiul! Sara suferise mult de pe urma acestei rupturi È™i se simÈ›ea extrem de dezamăgită. AÈ™tepta însă un semn. TotuÈ™i, viaÈ›a curgea în continuare È™i fără Constantin. Terminase studiul È™i primise un post de profesoară de liceu la un oraÈ™ din provincie. Iar acum era cea mai frumuoasă profesoară de engleză din liceu. Gauss își pierduse mult din poleiala de demult. Era convins că își pierduse geniul. Nu mai era Gauss ci doar Constantin. Era un simplu muritor ca toÈ›i ceilalÈ›i, È™i asta îl durea enorm. De curând îl văzuse pe fostul lui profesor de latină, îmbrăcat simplu, pe o bicicletă veche, mereu zâmbind, mereu bine dispus. Era luna mai, banii erau pe sfârÈ™ite È™i Constantin era forÈ›at să facă rost de alÈ›ii, aÈ™a cum va È™ti! Vroia un sfat, de la cineva mai amabil, mai înÈ›elegător cu situaÈ›ia sa. Profesorul de latină îl primi în biroul său, recunoscându-l după ani de zile. -Da, zise profesorul, îmi aduc aminte de discuÈ›iile cu d-voastră. Despre Mucius Scaevola, despre Cezar, aÈ›i fost mereu pregătit! I-aÈ›i citit pe toÈ›i: Petronius, MarÈ›ial, Juvenal, Cusanus... Trebuia să fi terminat demult studiul, nu? -ȘtiÈ›i cum e zicala: Cât trăieÈ™te, omul învață, zise Constantin încercând să-È™i păstreze demnitatea. E atât de învățat, încăt practic învățatul nu se poate termina niciodată. Autorii latini, apoi greci, apoi francezi, englezi... Apoi istoria artei, pe care a trebuit să o abandonez, minÈ›i el, ... Acum sunt din nou în primul an de matematică È™i engleză... -Deci nu, se miră profesorul, care între timp se pregătea să mănânce de prânz. Dar, e de necrezut! Ce s-a întâmplat? ÃŽntre timp puse masă cârnaÈ›i de casă, o ceapă roÈ™ie întreagă, o franzelă mâncată pe jumătate. Constantin care urmărea ce punea pe masă profesorul, formula în gând ce să răspundă. Profesorul îi prinse privirea studentului È™i crezu de cuviință să-i de-a o explicaÈ›ie. -Da, uite asta mănânc! Trebuie să mă mulÈ›umesc cu atât. Sunt despărÈ›it, trebuie să plătesc pensie alimentară pentru doi copii, È™i să-mi hrănesc familia actuală. Trebuie să faci compromise când iei hotărâri mai serioase în viață! Nu È™tii ce te-aÈ™teaptă! EÈ™ti pregătit pentru toate situaÈ›iile, ai destui bani de plătit toate datoriile, sau te dai bătut È™i te apuci de băutură? -Tocmai acum, sunt deja în situaÈ›ia de a trebui să fac rost de bani, altfel nu termin studiul, zise Constantin folosindu-se de întorsătura discuÈ›iei. -ÃŽmprumuÈ›i de la bancă? zise profesorul fără ocoliÈ™uri. -Nu am bonitate, zise Constantin. Nu mai vreau să depind de părinÈ›i, È™i nici de bonitatea lor. -Atunci trebuie să lucri, concluse simplu profesorul. -Dar ce? întrebă Constantin, mă simt aÈ™a de dezorientat. -Ca om de servici, e cel mai simplu. Acolo vei găsi totdeauna de lucru, zise profesorul cu cea mai mare dezinvoltură. Constantin nu-i veni să-È™i creadă urechilor, nu se aÈ™teptase la o aÈ™a sugestie! Pentru el o astfel de realitate ar fi fost zdrobitoare. Chiar aÈ™a, nu, gândi el. E imposibil! Se lupta să-È™i menÈ›ină cumpătul È™i să nu-l pălmuiască pe profesor, care precis își bătea joc de el. -Precis, se poate găsi ceva mai pe măsura mea, zise Constantin cu dârzenie. -Desigur, zâmbi profesorul cu falsitate, dacă poÈ›i, nu văd unde e problema. Dar ca om de serviciu mergi la sigur. Sunt È™i alÈ›ii, care încep aÈ™a! Se lăsă o tăcere penibilă. Constantin nu vroia în nici un caz să se umilească într-atât, încât să se arate È™i bucuros, că a fost scos astfel din impas. Profesorul însă È™tia ce îl rodea pe student. Vroia să-l ia tare pentru a scăpa de acesta cât mai repede. Avea el singur destul de multe griji pe cap. Dar apoi se încercă ca È™i psiholog, nu fără o oarecare maliÈ›iozitate: CredeÈ›i că nu sunteÈ›i făcut pentru o astfel de muncă? ÃŽn definitiv e o slujbă ca oricare alta. Câte femei de servici sunt, câți măturători de stradă, È™i aceÈ™tia sunt oameni. -Am văzut eu, cum sunt trataÈ›i aceÈ™ti oameni, răspunse Constantin. AceÈ™ti oameni sunt invizibili! Da, o calitate, pe care o împart cu toÈ›i cei slabi din societate, cu cei ce nu reuÈ™esc! -Cum pot să te mai ajut, întrebă apoi profesorul vroind să schimbe vorba, cu toată seriozitatea, de care era în stare să se prefacă. -M-aÈ›i ajutat deja foarte mult, zise Constantin dorind È™i el să iasă cât mai repede din încăpere. -Vă pot da un citat din Rilke, dacă credeÈ›i că ajută, zise profesorul mai îngăduitor, poate chiar sincer. Nu È™tiu dacă-mi aduc aminte exact, dar sună cam aÈ™a: Nu mă supăr dacă aÈ™teptările mele nu se împlinesc, ci mă bucur de tot ce-mi aduce viaÈ›a! Dar poate mă înÈ™el. Constantin nu mai avea nici o folosință pentru citate. Erau născute din experienÈ›a altora, într-o eră demult uitată. Se despărÈ›iră. ÃŽl lăsă pe profesor să se înfrupte din frugalul prânz È™i să se bucure de orice îi va mai aduce viaÈ›a! Constantin simÈ›ea că-È™i pierde pământul de sub picioare. ÃŽncercă să-È™i închipuie cum ar fi, în caz de forță majoră, să accepte un astfel de job. Da, ar fi doar un job, ca toate altele, măcar provizoriu. Dar toată fiinÈ›a îi spunea: trebuia să existe o altă soluÈ›ie. ÃŽÈ™i lua o cafea foarte neagră È™i foarte amară È™i se aÈ™eză frustrat la o masă, în incinta facultății de filologie, acolo unde era loc rezervat pentru odihnă È™i pauză. O femeie tânără se apropie de el. Era o prietenă a Sarei, care era surprinsă să-l vadă pe Constantin în incinta facultății. Era nedumerită dar vroia să pară jovială, aÈ™a că se apropie de el furtunos È™i... -Vai dragă ce naÈ™pa eÈ™ti! Unde-ai dispărut aÈ™a? Te caută Sara ca nebuna, strigă ea încă de la distanță. Constantin, care nu a observat-o venind, încerca să-È™i aducă aminte cine este. -Ce, nu mă mai recunoÈ™ti? strigă femeia încă mascând o bună dispoziÈ›ie. Constantin se dumiri. -Ah, salut Dana, zise el, dar nu putea să fie la fel de jovial ca ea, deÈ™i se sforță mult. -Da’ ce-i cu tine dragă? -Nimic, ocoli el răspunsul. Totul e bine, zise el zâmbind. -Dar, ce te-a apucat dragă? se încruntă Dana. Toată lumea te È™tie de apucat, dar chiar aÈ™a, să laÈ™i fata în neÈ™tiință. Credeam că ai murit! -Eh, n-am murit eu, zise Constantin, deÈ™i poate ar fi fost mai bine! -Da, ăsta e stilul tău să-i exasperezi pe toÈ›i! se supără Dana. Cu tine nu se poate trăi, eÈ™ti ca un sălbatic dragă. Mai bine de-ai trăi în pădure, ca pustnicii! -Cu lupii È™i cu urÈ™ii, continuă Constantin pe acelaÈ™i ton. -Mai eÈ™ti È™i batjocoritor, zise Dana. -Ce te bagi tu în chestii care nu te privesc? zise Constantin. -Cum adică? se îndărătnici femeia. Păi, dacă nu mă ocup eu de voi, ce s-ar alege de voi? Constantin nu vroia să-i intre-n joc. Se săturase de astfel de oameni indiscreÈ›i, care se hrăneau din viaÈ›a È™i necazurile altora. ÃŽi venea s-o trimită dracului, cu toată grija ei cu tot. Păcat, că nu era la telefon, fiindcă i-ar fi închis telefonul. Dar aÈ™a era mai greu să scape de ea. Dana observă că bărbatul din faÈ›a ei avea o privire absentă, ceea ce însemna, că nu-i mai acorda nici-o atenÈ›ie, ceea ce o întărâtă È™i mai tare. Dar de dragul Sarei rămase politicoase. -Și ai de gând să vorbeÈ™ti cu ea? zise ea. -Acum am alte griji, decât să stau după fustele femeilor. Primul impuls al Danei era să plece numaidecât! FaÈ›a i se înăsprii. Se îndepărtă, fără să mai salute. Constantin mai încercă la actualul profesor de gramatică al limbii engleze. ÃŽntr-o zi dee joi, după cursul pe care-l avusese mai de dimineață, Constantin se hotărâ să-l viziteze pe profesor în biroul său. Fiindcă nu avusese motiv să mai caute după acest birou, îi luă cel puÈ›in jumătate de ceas, până ajunsese la etajul trei, prin labirintul de culoare, È™i încăperi, unde te puteai lesne chiar pierde. Bătu la ușă, nici un răspuns. ÃŽncercă să deschidă uÈ™a: încuiată. Ce ghinion, se gândi Constantin È™i se pregătea să-l aÈ™tepte, oricât ar dura. Pe coridorul strâmt È™i neluminat îndeajuns, nu erau nici scaune, nici alt obiect pe care să te poÈ›i aÈ™eza. ÃŽn schimbi erau mese pline cu hârtii È™i broÈ™uri, dulapuri de metal pentru acte, arhive... Constantin nu dorea să aibă de-a face cu aÈ™o o dezordine È™i își căută o carte de citit. Timpul trecea, nici urmă de profesor. Prin faÈ›a lui circulau tot felul de oameni, pe care nu-i văzuse în viaÈ›a lui, secretare, femei de servici, studenÈ›i în căutarea profesorilor lor. Una din secretare, dacă văzu, că studentul din faÈ›a uÈ™ii È™efului ei nu mai pleacă, trecuse deja vreo jumătate de oră, dacă nu mai mult, se gândi, să vină È™i să-l lămurească. Se apropie tiptil de Constantin, care nu o observase venind È™i-i È™opti la ureche: -Ști, profesorul, pe la ora prânzului obiÈ™nuieÈ™te, să aÈ›ipească niÈ›el. Constanin se înfioră mai întâi, dar se dezmetici repede, ca apoi să propună secretarei, fiindcă gândise, că aceasta ar fi trebuit să fie secretara, să-i facă un termin. Aceasta îl învită în camera ei, alături de camera profesorului. AjunÈ™i acolo, Constantin observă o ușă, care era foarte puÈ›in întredeschisă înspre camera profesorului. Secretara se aÈ™eză la biroul ei È™i-È™i căuta o bucățică de hârtie È™i ceva de scris. Constantin profită de ocazie È™i privi în camera profesorului mai de aproape. ÃŽi văzu picioarele. Profesorul dormea la ora prânzului, nedorind să fie deranjat, la el în birou, pe podea! Constantin, dezamăgit de aÈ™a oameni, nu mai aÈ™teptă după secretară, ci plecă fără să-È™i mai ia rămas bun. Secretara se mulÈ›umi să dea din cap ca semn de dezaprobare, ca apoi să-È™i bea în continuare cafeaua ness. Pe profesor îl va întâlni cu altă ocazie, gândi el. Nevoit să câștige bani, Constantin trebuise totuÈ™i, să se angajeze ca om de servici. O companie privată urbană îl luă îndată. ÃŽntr-o luni, se prezentase la ora cinci, la cartierul general al unităților de salubritate È™i observă cum oamenii, preluîndu-È™i misiunea pe ziua respectivă, dispăreau unul după altul cu maÈ™inilie companiei la locul de muncă repartizat. Constantin spuse celui ce părea că dă indicaÈ›ii altora, că are nevoie de lucru. Nici o problemă, veni răspunsul. Putea să înceapă îndată. Va fi repartizat unei echipe, care se ocupa cu menÈ›inerea salubrității în clădirea unei bănci, trebuia... Dar restul nu l-a mai perceput. Orele de lucru: Zilnic între cinci È™i opt dimineaÈ›a. Constantin acceptă, cu o condiÈ›ie. Sâmbătă È™i duminică nu. De acord. ÃŽn drum spre casă, Constantin gândea: De la cinci la opt la bancă, apoi la cursuri. Totul ar putea funcÈ›iona perfect. Doar amorul propriu nu putea accepta realitatea. Ar trebui să-È™i calce peste mândrie È™i să-È™i continue viaÈ›a, semusta el. Dar nu se putea liniÈ™ti! ÃŽi era teamă să nu i se cracheze mintea! Singur se aduse în aÈ™a situaÈ›ie. La cursuri nu putea sta atent, avea tot timpul senzaÈ›ia de vomă, dar nu-È™i oferi luxul să plece în oraÈ™. Trebuia să înfrunte realitatea! După cursuri își luă maÈ™ina È™i plecă aiurea. Se enerva la fiecare semafor care-l oprea. Se părea că toate lucrurile îi blocau înaintarea în viață. Ajuns la periferia oraÈ™ului, toată atmosfera se transformă. Natura rurală a periferiei îl liniÈ™tea, îl făcea să se simtă ca È™i acasă. Opri maÈ™ina lângă trotuar, apoi coborî. Vroia să nu mai ajungă acasă, vroia ca ziua aceasta, să nu se mai sfârÈ™ească, însă pentru a schimba cursul zilei de mâine, era deja prea târziu. Constantin mergea fără È›el, pe trotuarul nereparat, brăzdat la fiecare pas de riduri defectouase. Pășea cu privirea în pământ, până ce din interiorul unei curÈ›i cu un gard de sârmă, un câine mare, o corcitură nenorocită È™i supărat pe toată lumea, fugi spre el, lătrând puternic, È™i-l scoase din gândurile sale lugubre. Se hotărî să meargă mai vigilent, să fie atent la lucrurile È™i vietățile din jur. Trecu pe o potecuță îngustă, pe un stâlp de gard, cam la înălÈ›imea capului său, È™edea lungită o pisică leneșă, la umbra salcâmilor din jur. La apariÈ›ia lui Constantin pisica îl privi cu un oarecare interes, ca apoi să miaune după o mângâiere. Era o pisică gri, probabil de rasă, gândi Constantin, care se opri È™i o mângâie pe cap. MulÈ›umită, pisica începu să toarcă. Constantin se mai împăcă cu sine È™i își făcu curaj pentru ziua de mâine. Pisica se plictisi însă repede È™i plecă fără să-È™i ia rămas bun. -Bestie mică, spuse Constantin în urma ei. Dar era È™i el mulÈ›umit. Animalul îi readuse puÈ›in voia bună. Constantin era singur. Solitudinea pe care È™i-o alesese, până își va restabili situaÈ›ia, era profundă, poate chiar mai profundă decât acea a unui motan din periferie. Apoi merse în continuare. Fără să È™tie cum, ajunse la marginea oraÈ™ului, urmând acum È™oseaua naÈ›ională. Erau cinsprezece kilometrii până la aÈ™ezarea următoare, citi el pe tabla de circulaÈ›ie. Se opri încercând să nu inspire praful È™i gazele de eÈ™apament. MaÈ™ini, camioane, biciclete, căruÈ›e treceau pe lângă el fără încetare. Dezgustat de gălăgie È™i mizerie se pregăti să se întoarcă. Dar puÈ›in mai departe, pe partea opusă a È™oselei văzu o scenă, care îi trezi interesul. O tânără îmbrăcată sumar, stătea în soare, È™i se făcea că scrie sau citeÈ™te un mesaj pe mobil. PuÈ›in mai departe, doi bărbaÈ›i opriseră o rablă de dubiță, deschiseră capota de la motor È™i se făceau, că repară ceva, tot vorbind È™i gesticulînd nervos. Când traficul deveni mai rar, unul din bărbaÈ›i se repezi la femeie È™i se păru că îi propune ceva. După un scurt schimb de propoziÈ›ii cu subînÈ›eles, s-a văzut, că au căzut de acord. Bărbatul îi făcu atunci semn celuilalt că totul e-n regulă. Celălalt trânti capota È™i se urcă precipitat la volan, pornind motorul. Al doilea bărbat È™i femeia se îndreptară spre maÈ™ină. Femeia, pe niÈ™te tocuri cu totul neadecvate pentru marginea È™oselei, mergea încet È™i nesigur, în timp ce bărbatul tot zâmbind, o împingea tandru de la spate, privind înfricoÈ™at în toate direcÈ›iile pentru a nu fii observat (ca È™i cum ar fi comis o crimă) È™i urcară amândoi în dubiță, care dintr-o dată nu se arătă deloc defectă. Pe Constantin îl amuzase mutra bărbatului ce înfăptui acostarea propriu-zisă, o mutră de mitocan, a cărei fizionomii se schimbase de mai multe ori pe secundă, relevând stări sufleteÈ™ti instabile, de la tandru, la bucuros pentru ce-l aÈ™teaptă, de la înfricoÈ™at, la demonic, plin de dorinÈ›i carnale, de la remuÈ™cări È™i frică de păcat, la grija să nu fie prins, È™i cel mai nostim, i se văzu îndoiala: de a împărÈ›i sau nu împărÈ›i prada cu celălalt! ÃŽn sfârÈ™it, dispărură apoi în sensul opus oraÈ™ului, lăsând în urma lor un fum greu de motorină arsă incomplet. Constantin plecă înapoi spre maÈ™ină, aici nu avea ce să caute. Dormise prost. La patru sună ceasornicul, pe care Constantin îl oprise cu furie. Dar în momentul următor se potoli. Trebuia să rămână calm. Apoi, în zece minute, era deja gata de plecare. Nu trebuia să facă o dramă din toată afacerea, nu avea rost. ÃŽn stradă ajuns, îi trecu prin gând să ia maÈ™ina, dar i se păru că era ridicol! Dar, să ia un taxi! Asta ce ar fi fost? Până la urmă plecă pe jos. Era încă noapte. Mijloacele de transport în comun încă nu erau distribuite, pe străzi, nu toate neoanele funcÈ›ionau. Se orienta mai mult după harta oraÈ™ului pe care È™i-o imprimase de mult în creier. Mijloacele de reper erau inutile. Era liniÈ™te, pe uliÈ›e, apoi pe lângă blocuri, doar pe alocuri era luminată vreo fereastră. Câinii lătrau pretutindeni. ÃŽn depărtare se auzeau È™i unii cocoÈ™i care vroaiu să pară mai avid la datorie decât ceilalÈ›i. Aveau È™i ei jobul lor. Constantin se gândea la filmul Samuraiul, cu Alain Delon, pentru a evita să gândească la sine. De ce n-ar avea È™i el, Constantin, o sosie, care să-i preia partea mai grea din viață? De ce nu era scutit de scenele neplăcute? Dar asta era diferenÈ›a între viață È™i film! Ajunse la servici la timp. Patruzeci de minute pe jos, pe întuneric era totuÈ™i mult. Era deja obosit. Ceea ce îl făcea mai imun la enervări. Și aceasta făcea parte din plan! Apoi repartizat unui grup, se urcară într-un combi cu numele firmei pe el, È™i porniră spre locul de muncă. A trecut È™i de prima fază. Avea încredere că va rezista nervos celor trei ore. După aceea, va trebui să fugă la cursuri. Dar va întârzia la prima oră! La asta nu s-a mai gândit! Se înfurie din nou pe sine. Ajuns la bancă È™i punând mâna pe utensilele de lucru uită È™i de furie. Acum trebuia să fie atent la ce i se spune È™i la ce i se cere de la el. Unde căzuse! Lucra cu oameni fără nici-o educaÈ›ie, pe care de la început îi detesta È™i dezaprecia. Era într-un film greÈ™it, acesta nu putea fi destinul său. Era distant È™i rece față de ceilalÈ›i. Dar era stângaci la lucru. Din lehamite față de ce trebuia să execute, toată firea împotrivindu-se obiectivului muncii sale, lucra, cum se spune , ineficient. De nevoie însă trebuia să vadă cum fac ceilalÈ›i, È™i în cele din urmă trebuia să-i admire, cu câtă profesionalitate își îndeplineau datoria. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy