Cuvintele, pe care Vasile le iubise atât de mult și pe care le așternea zi de zi pe carnețelul cheltuielilor sale zilnice, când era acasă, îl părăsiseră la ferma lui Strofel. Se ascunseseră în peștera minții, lăsându-l sărac de hrana cea mai de preț a omului: comunicarea cu cei din jur. Se gândea Vasile că mormăiturile de aprobare, pe care i le adresa lui Strofel, ca să-l convingă de faptul că a priceput ordinul pe care i-l dăduse, ca să facă cutare sau cutare lucru, erau singura modalitate de a se mai simți om. Își amintea cu nostalgie de discuțiile neîntrerupte cu mușterii săi, de șoaptele de alint pe care le împărțea cu Veta, de poveștile spuse la gura sobei micuțelor sale fete. Pe când acum o privea pe mica Ludwiga cum bătea din palme, ori de câte ori îi cioplea un iepuraș sau o pasăre din lemn, dar nu înțelegea o iotă din bucuria ei rostită, ci doar din lumina ochilor ei, ce îi vădea entuziasmul juvenil. Limba i se ascunsese în ciutura ființei sale și refuza să mai aducă la suprafață bobul de rouă a cuvântului. Limba omului. Cel mai mic mădular, dar atât de puternic și periculos în comparație cu celelalte părți anatomice! Căci părintele Cernea le vorbise odată din Sfânta Evanghelie, spunându-le că, dacă omul a putut domestici toate animalele pământului, din cer sau de sub ape, limba nu a putut să fie prinsă în chingi niciodată. Nu poate fi domolită nicicum! Ea e un foc mic, dar care poate aprinde un codru uriaș! Așa le spusese părintele despre acest mădular uman. Cel cu care binecuvântăm sau blestemăm, legăm prietenii sau dușmănii de moarte, putem mângâia, dar și lovi teribil! Așa încât Vasile se mulțumea cu aluatul sărac al unor cuvinte rostite de patronul lui, cărora le prinsese cheagul doar datorită faptului că-l vedea mulțumit sau oțărât împotriva a ceea ce el făcea în tăcere.
Un singur lucru binecuvântat i s-a întâmplat lui Vasile pe timpul șederii la neamț. Ne amintim că în tranșee Ion Cioca îl întrebase ce-i venise de luase cu el acel carnețel de însemnări, din care-și trage vâna și această povestire. Vasile îi răspunsese că toată viața a fost legat de cuvinte și că, dacă îi va fi sfârșitul în acel război, măcar să aibă la piept, lângă inimă, cuvintele dragi lui. Și îi mai arătase Vasile bunului său prieten și câteva hârtii pe care-și însemnase rețetele sale de păstrare a vinului. Fluturându-i-le prin față lui Cioca, Vasile îi spusese: "Ioane, poate astea vor fi cartea mea de supraviețuire! Știi cum pe vremuri erau zapisurile prin care eroii din basmele bătrâne scăpau de fierul morții, fiindcă purtau pe ele pecetea unei autorități temute și respectate. Și ce respectă omu’ mai mult și mai mult pe lume, decât vinu’ bun, nealterat de vremi și mucegai!”. Și soarta l-a pus pe Vasile în curtea neamțului să dezlege parabola înmulțirii vinului. Exact ca în Evanghelia părintelui Cernea.

1 mai 1917
Azi a fost mare tărăboi la neamț acasă. A descoperit că i sa stricat o butie întreagă de vin. De când sunt aici nam învățat decât câteva cuvinte nemțești. Când neamțul e mulțumit de ceva zice zer gut, când nu zice niht gut ori nain. Așa că miam dat seama de supărarea lui după vorbe și gesturi. Miam adus aminte că luai cu mine rețetele mele de păstrare a vinului. Da cum să mă înțeleg cu el. Prin semne am vrut săi spun căl pot ajuta. Da ziceai că suntem amândoi doi muți. Nu înțelegea nimic. Atunci Strofel șia dat cu palma peste frunte, ca când ai alunga un bărzăune care se învârte acolo și nuți dă pace. Ma luat de mână. Am mers la cârciuma din sat. Însoțit de el puteam intra acolo. A vorbit oarece vreme cu cârciumaru, timp în care eu miam preumblat privirea prin prăvălie. Lingeai pe jos de curat. Rafturile cu beuturi erau și ele frumos ordonate. Ca soldații pe câmpu de luptă. Mesele luceau de curățenie. Coperite cu fețe de masă de nailon. După o vreme timp ce am degustat noi o bere a apărut pe ușă un om deșirat și spân. Sa salutat cu cârciumarul și cu Strofel, apoi a venit țintă la mine. Mia vorbit întro română stricată. Da’ vorbea românește demi venea să zbor de fericire că auzeam graiu de acasă după atâta vreme.
Mia întins mâna și sa prezentat.
Eu...Hans. Hans Brighel. Bunic la mine acolo...la România ta. Sat Alțâna. Sibiu...Cunoști?
Ai un bunic care trăiește în România? lam întrabat.
Da. Sat Alțâna. Ști?
Lângă Sibiu? am întrebat eu sfârșit de emoție.
Neamțul a aprobat din cap. Miam adus aminte că negoțul meu mă purtase pe lângă Mărginimea Sibiului. Să iau brânză și lână. Chiar de nu auzisem de satu ăla, am dat și eu din cap că da. Miam dat seama că Hans nu știe să însăile pe ghergheful vorbirii decât câteva cuvinte românești da era dajuns pentru mine. Atunci am scos carnețelu meu cu însemnări unde aveam rețetele pentru vin".


Întrerup aici cursul însemnărilor lui Vasile, căci am găsit de cuviință ca cititorii acestei povestiri să fie și ei la curent cu metodele tradiționale prin care altădată se păstra vinul savuros și proaspăt.
Rețeta 1 Un vin tulbure sau fără față. Pentru al face cu fața limpede și curată întrebuințăm următoarea metodă : La 100 deca se pune 70 grame clei de morun ( n.a - gelatină obținută din oase de pește) și se prepară cleiul astfel, se rupe bucăți mici cu mâna și se pun în 400 grame de apă caldă. Se ține timp de 18 ore, se scurge apa, se ia cleiul și se frământă în podu’ palmei până când se face pastă și aceia se pune în o sită, peste pastă punânduse apa în care a stat pentru a se înmuia și a trece prin sită. După aceia se pune curătoarea ( n.a – vas în care curge vinul) la canaua butoiului, se deschide puțin canaua și se pun 2 linguri din acel preparat, îl lăsăm să se umple și dupa aceia îl turnăm pe deasupra și punem din nou curătoarea la cana si urmăm așa până ce turnăm acel preparat. Nu trebuie uitat că cât curge în cadă trebue bătut bine cu o mătură de pae adică amestecat în cadă continu (mătura de pae trebuie retezat vârfu, să fie deopotrivă). În timpu acestei lucrări, după a 2-a curătoare, se face proba cu un pahar spre a se vedea dacă pâna la terminare se limpezește puțin prin strângerea drojdiei din pahar.
Reteta 2 Când vinul este gros se prepară cleiul de morun cu albușul de ou și se face astfel. Se ia pentru 100 deca de vin 6 albușuri și se bate bine, dupa aceia se toarnă la 60-70 grame de clei de morun, preparat la fel când se limpezește vinu numai cu clei, ca la rețeta 1. În Martie și Aprilie nu se limpezește cu clei.
Reteta 3 Cum se face pelinul din vin. Pentru 70 de vedre de vin se ferbe 6 legături din pelin uscat 2 ore încontinuu, se lasă să se răcească timp de 2 ore, în urmă se strecoară prin un șervet curat. Când se ferbe pelinul la cele 6 legături de pelin se pun 2 ½ litri apă și în urmă se ferbe. În timpu’ când îl torni în vin să freci cu mâna 4 legături de busuioc uscat în 5 kg. de vin și îl torni în butoi și mai pui de vrei și 2oo de grame de coleandru spart în piuă.
La 70 de vedre de vin alb se pune 3-4 vedre de vin negru pentru a se face profiriu.
Tot la acest pelin de vrei topește 2 kg. zahăr ( îl faci sirop) șil torni în vin. Să nu pui zahăru până nu îl faci sirop căci se oțețește. Busuiocu trebue fert în cele 5 kg. de vin și turnat apoi peste vin.

Acestea sunt rețetele lăsate de Vasile pentru posteritate. Cei ce iubesc noblețea vinului le pot folosi și astăzi cu încredere!
Să revenim, însă, la însemnările lui.

"Iam arătat lu’ Hans ce aveam nevoie. Hans ăsta ia spus în nemțeasca lor lu Strofel ce și cum. Ajunși acasă am început să ne ocupăm de salvarea vinului. După 10 zile când am gustat din el era miere. Neamțu ma strâns în brațe și mia dat 30 de pfeningi. Ma mai dus la cârciuma aia de câteva ori să mă omenească. De față era mereu și Hans ca să ne pricepem la vorbă. Acolo am văzut pentru prima dată o instalație de filtrat bere. Din tablă strălucitoare. De inox, mia zis neamțu. Am sămi fac si eu una acasă, deoi ajunge vreodată".