2 mai 1917
Muncesc la munca câmpului e cam greu pentru mine căci toată viața am stat printre mărfuri ori în spatele tejghelei cârciumii mele. Da eu nu mă plâng.
Prizonierii detașați pentru agricultură cum sunt eu au dreptu la o plată zilnică de 30 pfenning plătită de patronul unde lucrează. La sfârșitu săptămânii se dă banii contra unei semnături pe lista de salariu. Patronu are dreptu de a da prizonierilor gratificații mici. Ca o răsplată pentru lucrul depus și ca o încurajare pentru munca viitoare. În cazul în care prizonierii strâng la dânșii sume mai mari de 10 mărci sunt obligați să depună suma mai mare patronului pentru care primește o chitanță. Patronu dă banii Komandaturii lagărului care îi depune în contul prizonierului. Eu am fost mereu om strâns la bani. Această situație era ceva cunoscut mie. Prizonierul poate prin patron săși cumpere tutun ori obiecte mai mici pentru întrebuințări zilnice. Pentru cumpărături importante este necesară aprobarea Komandaturii și de cele mai multe ori acestea se fac prin patron. Eu nam fumat niciodată da aici departe de casă muncind din greu la patronul german am încercat într-o seară să fumez. Mia plăcut mult. Mam simțit mai bine. Parcă un pic mai liber. Și mai bărbat că răzbelu ăsta mia pus parcă căluș bărbăției. Trebuie să fiu atent unde fumez că e interzis a fuma în șure, grajduri și în alte clădiri unde fumatul poate duce la incendii. Nici în păduri și câmpuri în timpul seceratului.

4 iunie 1917 Hagendorf
Astăzi Duminică mă închin lui Dumnezeu că mam făcut ceva mai bine. În zilele de 1, 2,3 iunie am fost greu bolnav și ce rău este la străini să fi bolnav. Toate astea 3 zile am primit de la neamț 1 praf chinină și 1 ceaiu cu zahăr. Mă gândesc întruna ce va fi prin țară când se va termina cu acest groasnic răzbel căci tare îmi e frică că intră în iarnă și atunci adio căci nu mai sper că voi putea scăpa să îmi văd nevasta și copii. De ar putea fi posibil nu știu ce aș face ca să scap de aici căci văz că slăbesc din zi în zi și gândurile și pârdalnicul de dor de casă mă omoară. Atâta tot că am nădejdea în Dumnezeu. Azi e o lună și cinci zile de când nu am vorbit căci nu am cu cine. Nu știe românește nimeni aici. Pe Hans ăla nu lam mai văzut că nam mai fost la cârciumă. Strofel nu ma mai luat că eram bolnav.

1 iulie 1917

Mia comunicat din Bayreuth că pot scrie acasă. Am scris preotului Cernea să se roage pentru mine de poate. Iam povestit cât de greu îmi e prizonier. Condiția de animal la care ma doborât răzbelu ăsta. Miam dat seama că în asemenea vremi omul nu mai rămâne om orișicât ar fi voit el. Fiindcă viața grea de front te transformă pe zi ce trece întrun animal. Dormi pe jos urinezi undeți vine mănânci nespălat uneori mâncare veche stătută. Cu mucegai. Și ce tare bună mai este după zile de marș forțat pe jos. În ploaie și zloată. În răzbel nu îți mai e milă de aproapele tău. Nu vrei decât să scapi tu de traiectoria glonțului sau de așchiile obuzului. Ai fi în stare să pui paravan între tine și moarte alt trup al semenului tău. Numai tu să scapi. Ești un animal de pradă ce stă ascuns și pândește când îl poate avea în cătarea puștii pe inamic. Uneori îl privești drept în ochi. Ochii ăia albaștri ai nemțălăilor ce nici nu clipesc sub tăiușul urei ce țio poartă. Și atunci descarci tot încărcătoul în pieptul lui. Îl vezi cum bate din mâini ca o pasăre pușcată. Cum privește stins cerul și strânge în pumn bruma de pământ pe care a căzut vrând parcă să mai smulgă din el o picătură de viață. Așa iam scris preotului. Să se roage să fiu iertat. Că am luat viață de om.
Am mai scris nevesti. Nu am vrut so întristez cu soarta ce ma pecetluit printre străini. Am mințito că e bine. Că avem mâncare. Că nu suntem bătuți. Că va trece răzbelu și moi întoarce acasă. Am rugato să aibă grijă de fetele mele. Și de prăvălie. Iam dat instrucțiuni precise ce să facă cu ăi de pe lista de datornici rămasă după plecarea mea. Iam spus să șteargă toate datoriile. Să spună oamenilor că atunci când omu e sub vremi trebuie să fii milostiv cu cel de lângă tine. De poți. Săi îndemne să se roage pentru mine și pentru întoarcerea mea. Asta să fie singura datorie ce o mai au față de mine. Apoi iam scris o listă cu oamenii cu care am făcut eu afaceri pe timp de pace și la care am rămas eu dator. Să le trimită cum o ști datoriile. Până la ultimu sfanț. Lu Maria Stoicescu str. Stupinei nr 8 colt cu Str.Popa soare, Bucuresti. Lu Dimitrie Veltz, inspector de poliție, str.Eroului nr 29, Bucuresti. Lu Eufrosina Petrescu str Serban Voda nr 115 Bucuresti. Să le trimită ce bani am eu datorie ce se găsesc scriși în condica mea de cheltuieli de acasă. La cei de mai sus a se trimite bani prin Banca Generala Romana. Apoi lu Ghiță Sisman, dogar, str. Teilor, 7 bis, se desparte din Calea Oilor, Ploesti. Lu Fanel D. Teodorescu, str.Epurilor nr.16 colt cu str.Filomela Bucuresti cu care am făcut afaceri cu coloniale și lu Constantin Leonte din Buzău cu care am făcut afaceri frumoase cu ciapă și cereale.