agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2157 .



Marea Finală
prose [ ]
- pentru iubitorii tenisului -
Compilation: texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [pieijdi ]

2014-05-13  | [This text should be read in romana]    | 



12:45
Finala turneului organizat la București are ca protagoniste pe tânăra debutantă Nadia Toma, trăiește și se antrenează la Vaslui, și pe mult mai experimentata Marinela Georgescu, originară din Pitești. Meciul se joacă pe gazonul modern din centrul capitalei, un teren amenajat impecabil și la standarde internaționale de omul de afaceri Sorin Georgescu. Sunt foarte mulți spectatori astăzi, mulți iubitori ai acestui sport minunat care încă din epoca de piatră a impresionat omenirea și continuă la aceeași intensitate și în prezent. Participarea numeroasă se poate explica și datorită unei fericite coincidențe, astăzi este ziua de naștere a lui Fănel, fiul lui Sorin și Marinela Georgescu, împlinește frumoasa vârstă de 29 de ani.
12:50
Cele două finaliste intră pe teren. Antrenorul Nadiei și totodată tatăl ei, Alexandru Toma dă mâna cu arbitra de scaun cu rotile, venerabila madam Georgescu, care și-a dorit foarte mult să arbitreze acest meci și desigur nimeni nu a îndrăznit să o contrazică, ea având încă pe numele ei vila și terenul pe care se dispută partida.
Marinela este echipată în stilul clasic, o rochie vaporoasă neagră, care se mulează elegant peste vastele rezerve de energie, brățări și inele de aur, perle naturale la gât și urechi. Pare concentrată perfect la miza meciului. De partea cealaltă, Nadia Toma are un echipament sportiv, adecvat momentului, platforme gri, fustă mini mov, corset roșu.
Cele două jucătoare schimbă priviri de la distanță. Este clar că fiecare și-a analizat foarte bine adversara, ele s-au mai întâlnit până acum o singură dată, la Iași Open acum două luni, atunci Marinela a reputat o victorie zdrobitoare. Nadia a fost surprinsă complet nepregătită în camera de hotel cu Fănel, stilul agresiv al Marinelei s-a impus cu câteva forehanduri bine plasate, așa că după doar 25 de minute Nadia a abandonat meciul, acuzând întinderi musculare și junghiuri puternice în zona spatelui. Ascensiunea tinerei jucătoare s-a făcut simțită abia după o lună când a eliminat-o pe Monica Chelaru, nap de serie numărul 4, într-o partidă foarte animată la clubul Melody din Constanța.
Acum moldoveanca a început încălzirea foarte încrezătoare, la bucătărie, unde a pus pe foc o oală cu sarmale. Asta fără să ceară voie de la arbitra de scaun, așa că primește primul avertisment. E adevărat, nu foarte dur, datorită aromei de sărmăluțe în frunze de ștevie care răzbate în toată grădina. Nadia se pregătește de partida carierei!
Marinela a trecut și ea la încălzire, iat-o gesticulând amplu la marginea terenului spre soțul ei care este însă foarte atent la sora mai mare a Nadiei, Steluța Toma, un nume deja celebru în acest sport, favorita numărul patru la ultimul turneu pe care l-a câștigat fără emoții și acum își etalează cu mândrie trofeul: Vasilică Bărgoi, fiul actualului ministru de finanțe.
13:02
Partida începe cu Nadia la serviciu. Servește foarte bine, mult în interior, o țuică de Maramureș adusă de arbitrii de margine. Urmează o a doua țuică, apoi a treia. Arbitra de scaun o întrerupe și sticla este confiscată. Uluitor joc de picioare al Nadiei pe lângă Sorin Georgescu care este vizibil derutat și asta se reflectă asupra partenerei sale care pierde puncte prețioase. Apar și primele frustrări, omul de afaceri primește un avertisment foarte dur, se pare că vom asista la un meci extrem de încins. Nadia se folosește de avantaj și ocupă o poziție la masă, foarte avansată lângă Fănel de unde poate domina cu ușurință partida. Primul game e câștigat la zero, să vedem replica Marinelei.
13.13
Marinela răspunde cu lovituri bine plasate, își aleargă adversara pe tot terenul pentru a invita spectatorii la masă. E clar că a sesizat punctul slab al Nadiei care cocoțată pe platforme, îi este tot mai greu pe terenul denivelat și acoperit de iarbă. Apoi atacă scurt la fileu, la fileul de crap, lăsându-i timp Nadiei să-și tragă sufletul. Este egalitate 1-1.
13.22
Greșeală neprovocată a Nadiei! Pe când adversara era încă la fileu, Nadia este recunoscută de Costi, fratele lui Fănel. Acesta îi amintește de un concert Vunk la Cluj, acum doi ani, mult alcool, ea pe umerii unui tânăr, făcându-i solistului semne cu tricoul. Ce păcat! Nadia trebuia să prevadă acest atac și să-și pregătească mai mult returul. Marinela nu pierde ocazia și punctează în fața lui Fănel mânuind polonicul de supă cu ambele mâini și aruncând comentarii năprasnice la adresa Steluței Toma, care n-are nici o legătură cu partida. Este clar out, dar arbitra octogenară a ațipit și Marinela obține breakul. Este 2-1.
13.35
Marinela e de neoprit! Se îndepărtează încet-încet de la fileu, atacă nemilos salata de boeuf, apoi supa de pui, și în același timp pe Nadia cu un lung de linie referitor la rețeta sarmalelor. Senzație! Vasluiul nu are replică, se pare că Nadia nu este autoarea proiectilelor în frunză de ștevie, și Pitești-ul câștigă al doilea break. Este 4-1 și pentru tânăra moldoveancă prinsă cu mâța în sac, situația devine tot mai dificilă.
13.44
Impecabil! Cu o expunere amănunțită a cinci rețete, două de sarmale, una de ciorbă și două de ceafă de porc, Marinela încheie setul triumfătoare! 6-1 pentru campioana veterană care nu dă semne de oboseală. Sutele de partide câștigate în trecut își spun cuvântul. Dacă Nadia nu-și schimbă radical jocul, numai un miracol o poate salva. Fănel s-a așezat lângă "mami" unde primește îngrijiri culinare.
13.56
Începe setul doi! Nadia a primit sfaturi de la tatăl-antrenor și, se pare, și de la mama ei prin celular, aceasta aflându-se momentan în cantonamentul familiei din Italia. Revine mult mai hotărâtă, un schimb de mingi rapid și, brusc!, moldoveanca o execută pe adversară cu un backhand ucigător, prezentându-i un diamant cât bobul de mazăre. De la Fănel! Marinela dă cu lingura de pământ, de fapt nimerește pisica familiei și este aspru criticată de arbitra de scaun în brațele căreia a ricoșat pisica. Break câștigat la 0 și Nadia preia inițiativa la game-uri cu 2-0.
14.09
Marinela încearcă să-și revină din șoc, examinează cu atenție backhand-ul Nadiei, dar nu găsește soluția, e veritabil, iar scorul este 30-40. Mii de euro, tot pentru Nadia. Piteșteanca își câștigă greu serviciul, este de patru ori egalitate și până la urmă punctează cu un cros scurt: "A mai dat Fănel și la altele."
14.24
Nadia găsește noi resurse, aleargă pe tot terenul și în jurul grătarului, servește perfect și pe toată lumea, câștigă publicul care acum o ovaționează în pauzele de mici și bere. Marinela spumegă și face greșeală după greșeală. Un copil o aude înjurând între dinți și soacră-sa foarte încântată o mai penalizează cu un punct. Este 4-1 pentru Nadia.
14.32
O oră și jumătate de meci fără întreruperi, Marinela e la primire și primește într-adevăr informații prețioase prin celular despre facultatea particulară a Nadiei. Încearcă să lovească cu toată forța, dar e mereu pe dinafară, nimeni din public în afară de soțul ei nu a terminat o facultate. Încearcă vechea manevră - reverul lui Fănel, în butoniera căruia introduce un trandafir alb, frumos "de la mami", dar Nadia returnează cu un-doi-uri remarcabile: votcă-bere, votcă-bere bine plasate în stomacul lui Fănel. Câștigă setul fără probleme: 6-2.
14.37
Ultimul set! Oboseala se citește pe fețele ambelor jucătoare. Marinela joacă la un nivel asemănător cu cel din primul set, dar Nadia a crescut mult în ultima jumătate de oră. E drept, a și gustat din toate. Marinela e la serviciu, apare tortul. Mânuiește perfect paleta și reușește să curbeze traiectoria unei felii de diplomat exact pe corsetul Nadiei. Se aud huiduieli. Dar iată ce reacție senzațională a pretendentei la titlu, Nadia Toma izbucnește în plâns! Marinela are game-ul și zâmbește triumfătoare, dar ce lovitură îi pregătește Vasluiul! Nadia își apără abdomenul cu ambele mâini și anunță că așteaptă un copil. Nu de mingi! Este 2-1 acum, Marinela se clatină vizibil pe picioare, dar nu se dă învinsă. Lung de linie: "Nu se poate fă, e o minciună" și este 2-2. Nadia o servește cu un test de sarcină, prinde două linii foarte clare, Marinela cere verificare, dar mama-soacră nici nu se obosește să coboare din scaun. Nu că ar putea.
14.40
Game înverșunat câștigat de Marinela pe motiv că moldoveanca le-a tras la măsea în tot acest timp. I se răspunde cu aceeași monedă, dar de către arbitra de scaun. La rândul ei Nadia atacă cu rețeta doctorului de familie, alcoolul dezinfectează. Este 3-3 și niciuna nu se desprinde. De Fănel.
14.48
Marinela la primire, câștigă primind un ajutor nesperat chiar din partea adversarei, căreia îi tremură genunchii de la epuizarea fizică. Sau de la Fetească. Este 4-3, dar la pauză intervine tatăl-antrenor cu o cafea foarte puternică. Nadia se repede pe teren și sparge serviciul Marilenei, cel de cristal de Bohemia. 4-4 și orice se poate întâmpla.
14.55
De necrezut, Marinela preia conducerea solicitând un test ADN de paternitate, dar Nadia prezintă bilet de la ginecolog și factura de la hotel, ei bine sunt mari șanse să fie a lui Fănel. Este 5-5 și spiritele se dezlănțuie, spectatorii de la peluză nu mai pot fi controlați. Omul de afaceri Sorin Georgescu este surprins de un arbitru de margine cu Steluța pe bancheta din spate a Mercedes-lui, marele premiu al turneului de aici de la București. Ambele jucătoare au de pierdut, așadar se ajunge la tie-break în ultimul set.
15.23
Lovitură după lovitură! Fănel este pur și simplu pasat dintr-o parte în alta a terenului, de la o jucătoare la alta. Niciuna nu reușește lovitura decisivă, dar au reușit să spargă toate recordurile și farfuriile din casă. Marinela nu cedează deși e atacată furibund și din toate unghiurile. Aplică încă un lung de linie, zestrea fetei. I se răspunde la colțul scurt unde e casa de bani. Plină. Nadia e la un punct în față. Moment dramatic! Marinela îl prinde pe Fănel de ureche, ce lob spectaculos! Dar Nadia returnează decisiv: "Fane! Vrei cu maică-ta sau cu mine și copchilașul?!..."
VICTORIE! VICTORIE!!! NADIA TOMA CÂȘTIGÃ FINALA DE LA BUCUREȘTI!
Scor 7-6 după 2 ore și 21 de minute. EXTRAORDINAR!!!
Ambele jucătoare se apropie de fileu și întind mâna. Le este foarte foame, e firesc. Marinela face un gest de campioană și-și strânge fosta adversară la piept, care țipă. Ce bucurie! Toată lumea aplaudă. Nadia va primi un cec de 450 mii de euro, cabana din Sinaia și Mercedes-ul pângărit! Bravo Nadia, victorie meritată!
Ultima imagine: Nadia Toma pe podium cântând din tot sufletul, cu o mână la inimă. Face karaoke. Spectatorii eliberează repede terenul, îl surprindem pe Fănel astupându-și urechile. Ce partener de dublu simpatic și-a ales Nadia! Viitoarea mamă-soacră, marea campioană până acum neînvinsă, recunoaște zâmbind: "E la alt nivel! A jucat bine. Să vedem cât va rezista."

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!