agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ The oak
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-10-07 | [This text should be read in romana] |
Malciu
În iunie 1944, după debarcarea Aliaților în Normandia, lui Constantin Malciu îi devenise clar că Hitler e înfrânt. Hitler înfrânt însemna că și minima protecție pe care le-o asigura lor, legionarilor, dispărea. Malciu transmise prin curierul Cuibului cuvântul de ordine: „Camarazi! Pe orice cale, ajungeți în America. În SUA sau în Canada. Ne reunim acolo. Aici, în Europa, ne vor vâna și rușii și evreii. Odată acceptați în America, le va fi mai greu să pună mâna pe noi. Când se liniștesc lucrurile, refacem cuibul acolo. Aștepați comunicatele mele acolo. Țineți legătura numai cu un camarad legionar. Confecționați-vă identități noi. Peste trei ani, în 1947, refaceți legătura cu contactul. Cel mai târziu în 1948, refacem Cuibul. Trăiască Legiunea și Căpitanul!” Malciu, muncitor, studios și devotat până la sacrificiu Mișcării legionare, se remarcase astfel încă de când era elev la Școala normală. Când o terminase, în toamna lui 1940, era deja Șef de cuib. În timpul cât legionarii participaseră la guvernarea lui Antonescu, Malciu primise multe misiuni în zona Sibiului. Sub comanda lui și prin forța armelor, atunci când frecușurile cu oamenii loiali lui Antonescu se înăspriseră, legionarii recâștigaseră prefectura de acolo. Se bucura de încrederea deplină a lui Horia Sima, care-i aproba întotdeauna acțiunile. Din partea lui, Malciu n-avea pic de considerație pentru cel care conducea Mișcarea după asasinarea Căpitanului. Înlăturarea lui Carol al II-lea, asasin moral al Căpitanului și responsabil de întemnițarea și prigonirea a mii și mii de camarazi, era o răzbunare neînsemnată. După părerea lui Malciu, Horia Sima trebuia să facă mai mult pentru a răzbuna sângele martirului Mișcării. Chiar și alierea cu Antonescu, de înțeles până la un punct, nu fusese exploatată îndeajuns. Evreii, vinovați se toate relele din țară, vinovați de pierderea Basarabiei și de batjocorirea armatei neamului românesc, sprijinitorii anticriștilor de la Răsărit, nu fuseseră pedepsiți pe măsura vinovățiilor lor. Ei, dacă ar fi fost după el, Malciu… La Rebeliune, Cuibul legionar condus de Malciu ținuse Sibiul sub teroare timp de două zile. Case ale evreilor arse – două din ele cu tot cu familiile dinăuntru. Atac la garnizoana orașului, doi soldați răniți. N-a putut s-o ia, dar nici mult n-a lipsit. În timpul asaltului a sosit ordinul lui Horia Sima să înceteze lupta, să depună armele și să se predea armatei lui Antonescu. Naivul de Sima crezuse în amnistia promisă de Antonescu. Fusese amnistie, sau înțelegere, ce-o fi fost, numai pentru Sima. Nemții l-au scos viu din România și l-au ținut, sub paza lor, întreg războiul. Iar el, Malciu, și camarazii au înfundat pușcăriile. Care a vrut să moară mai repede s-a cerut pe front. I-a terminat repede frigul și glonțul rusesc. De aceea n-avea niciun respect față de Sima. Oricum, nu respectul datorat unui comandant. Ca și mulți dintre camarazii lui, Malciu făcuse întregul război în lagăr. Acolo, la Târgu-Jiu, la politici, amestecat printre ai lui, printre comuniști sau simpli opozanți ai lui Antonescu, Malciu își dăduse seama de forța alternativei propuse de Căpitan. Nici comunismul, nici democrația leșinată a țărăniștilor sau a liberalilor, nu puteau oferi acea țară cum n-a mai fost pe care promisese s-o ridice Căpitanul. Mijloacele nu contau, își spunea Malciu. Dacă trebuie să omori în plină ședință de tribunal, omori. Omori pe peronul gării, omori la o intersecție, în centrul orașului, în plină mulțime. Omori. Răzbuni. Căpitanul, asasinat mișelește, trebuia răzbunat. Bine au făcut Nicadorii cu Duca, decemvirii cu Stelescu trădătorul, Răzbunătorii cu Armand Călinescu. Dar principalul vinovat de asasinarea Căpitanului, Carol al II-lea, era în viață. De vina asta nu putea să-l absolve pe Horia Sima, gândea Malciu. În lagăr, cu sprijinul camarazilor din Cuibul său, reuși să se impună în fața celorlalți legionari. Deși nu împlinise nici 20 de ani, cuvântul său era ascultat. Pentru legionarii cu mai puțină școală, Malciu era învățătorul care le explica matematica și fizica, geografia și istoria. Țară frumoasă, cu oameni curați, cu frica lui Dumnezeu, a dat eroi care s-au jertfit pentru ea. Exemplul lor trebuie urmat. Nu uita să-l pună pe Căpitan în rând cu Ștefan, cu Mihai Viteazul, cu Brâncoveanu. Cantemir nu – trădat de boieri sau nu, se oploșise pe la ruși. Și nici Carol I, nici Ferdinand. Nu ei făcuseră România Mare, ci țăranul roman: prost înarmat, flămând, lăsat singur în fața neamțului de rusul plecat la revoluția bolșevică, țăranul roman n-avea de ce și unde să plece. Mereu a rămas aici, indiferent de năvălire, pentru că aici era glia lui. În ea erau îngropați moșii și strămoșii lui. Țară frumoasă, le spunea Malciu, dar ajunsă pe mâna unor netrebnici. Afaceriști gata s-o vândă străinilor, politicieni certându-se pe ciolan, regi dedulciți la plăceri, îndestulându-și ibovnicele și lingușitorii cu redevențe și onoruri. Malciu punea pe toți regii României păcatele lui Carol al II-lea. Mihai? Un puțoi manevrat de Antonescu. Așa cum Lupoaica îl manevrase pe Carol al II-lea până când ajunsese să piardă tot: și Cadrilaterul, și Basarabia, și Ardealul. Asta era problema: regii nemți, aduși din afară, nu pierdeau de la ei. Pământul acela pierdut fără luptă, fără a trage un foc de armă, pământul acela nu era al lor. De aceea nu-l apăraseră. Strămoșii lor nu erau îngropați în Ardeal sau în Basarabia. De fapt, nimic nu era al lor, din moment ce veniseră aici numai cu ce le încăpuse în cuferele de voiaj. Li se dăduse Domeniul regal, ei doar pe ăsta îl apărau, când, de fapt, trebuiau să apere o țară. Dar vina nu era numai a regilor României. Vinovați erau și Maniu, și Brătianu, și Titulescu, și Iorga, și Tătărescu. Nemaivorbind de otrepe ca Duca sau Armand Călinescu care, în loc să stârpescă bolșevismul din țară, trimiseseră la temniță sau la moarte forța tânără a neamului, singura care ar fi putut să scape țara de distrugerea de dinăuntru și de dinafară. Așa a pierit Căpitanul, luptând cu credință în Dumnezeu pentru a face din România Raiul pe pământ. Așa au pierit Nicadorii, Decemvirii, Moța și Marin, Răzbunătorii. Așa trebuie să trăiască și să moară orice legionar: urmând exemplul Căpitanului. Până la sacrificiul suprem. El, Malciu, era pregătit pentru asta. Camarazii lui din Cuib, legionari care îl cunoscuseră acționând fără frică, în libertate, nu se mirau că Malciu n-o lasă mai moale nici în lagăr, când puteau cu toții să pățească ce pățise Căpitanul. Cu sprijinul lor se impusese comandant peste toți legionarii din lagăr. Când izbucneau conflicte între ei, sau între legionari și comuniști, era chemat Malciu. Bine legat, cu brațele vânjoase, întărite de muncile câmpului, Malciu se impunea și prin forță, nu numai prin cuvânt. Se făcea temut, pentru a fi ascultat. Când Antonescu, în căutare de carne de tun pentru frontul rusesc, le promise legionarilor libertatea în schimbul înrolării în armată, Malciu ieși la Raport și se ceru primul pe front. Motivul: voia să împuște cât mai mulți ofițeri de-ai lui Antonescu. Nu din cauza câinelui roșu erau camarazii lui în pușcării? Nu-i trădase el pe legionari, mișelește, după ce ajunsese la putere sprijinindu-se pe umerii lor? Așa se face că nici gând să fie trimis pe front. Nici gând să fie eliberat. Trecând prin Cehoslovacia și Yougoslavia, Malciu se strecură în zona deja eliberată a Italiei. De acolo trimise vorbă la Horia Sima: pleacă în SUA, vrea să reface acolo Cuibul legionar și să ducă mai departe lupta Căpitanului. A Căpitanului, nu a lui Sima. Avea nevoie de ajutor pentru a începe o astfel de lucrare. Malciu nu se aștepta ca Sima să-l sprijine. Și totuși, poate pentru a scăpa de Malciu, pentru a fi sigur că Atlanticul îi va separa, poate și pentru că erau puțini cei care nu se dăduseră, înfricoșați, la fund, puțini cei care credeau în ideile legionare dar erau și gata să își riște viața pentru ele, Horia Sima îl puse în legătură cu doctorul Alexandru Gavra. Doctorul Gavra tocmai își terminase studiile la Medicina din Padova. Fiind plecat din țară, nu fusese prea vizibil în Mișcare. Siguranța lui Carol al II-lea, mai apoi a lui Antonescu, nu-l avea pe listă. Dar Horia Sima cunoștea devotamentul doctorului Gavra față de Legiune și Căpitan. Malciu și Gavra se potriveau. Malciu avea experiență, avea și cap. Gavra, inteligent și el, dar mai rațional, putea să-l tempereze, la nevoie, pe Malciu. Gavra, ca medic, avea șanse mari dacă pleca în America. Amândoi puteau să dezvolte Mișcarea acolo, în țara aceea liberă care nici nu știa încă ce greșeală a făcut sprijinindu-i pe ruși să câștige războiul și scoțându-i la Berlin. Gavra nu veni la Torino cu mâna goală: Horia Sima miză 10 mii de dolari pe acțiunea lor. Chiar dacă nu aveau să reușească, de un lucru era sigur Sima: scăpa de Malciu și de dorința lui fanatică de a-l răzbuna pe Căpitan. Să-l răzbune acolo, la americani! De acolo, cu acte contrafăcute, dar aparent în regulă, intră într-o tabără de refugiați și ceru azil politic în SUA. Cu toată dezordinea produsă de război, ofițerului american care se ocupa de cazul lui nu-i trebui mai mult de două săptămâni ca să descopere cine era de fapt fermierul Costaky Hangios, cetățean român de origine greacă, dornic să se alăture comunității grecești din SUA. FBI-ul, pus în temă asupra trecutului lui de fermier-legionar, intră pe fir și îi condiționă acordarea dreptului de zil politic învățătorului Constantin Malciu, învățător din Repedea, născut în satul Viștea, din județul Făgăraș, România, de semnarea unui angajament de informator. Cu spatele la zid, Malciu îl semnă, încălcând jurământul de credință legionară. Puse și el o condiție: FBI-ul să îi fabrice actele pe numele Călin Hangiu, originar din Măgura Brașovului. I se făcu pe voie. Ajungând cu acte în regulă în SUA, Hangiu cumpără o fermă în împrejurimile Clevelandului. Refăcu casa, repară cele două tractoare tractoare și începu să cultive porumb. Ca un bun gospodar, începu să meargă duminica la slujba de la Biserica românească din Cleveland Heights. Enoriașii erau români ajunși în America în primul val, înainte de Primul Război Mondial. Sau urmașii lor. Din cele aflate de la ei, din ziarele românești pe care le lua de la biserică, Hangiu încropea rapoartele către omul de legătură desemnat de FBI. Bârfe, certuri între enoriași, pâri. Mă rog, pricini cu care românașii noștri nu s-ar fi dus la instanțele americane și, mai ales, Doamne-ferește, nu s-ar fi dus la FBI. În aceste rapoarte, Hangiu avea grijă să nu pomenească nimic despre camarazii legionari despre care mai primea câte o veste. Avea grijă să nu noteze și să nu păstreze nimic scris despre ei. Nu păstra nici o copie a vreunui raport. Informator au vrut, informator supus le oferea! FBI-ul constată cu ciudă că rapoartele lui Hangiu nu-i foloseau la nimic. Un timp își bătură capul să înțeleagă ceva din certurile imigranților români. Nu difereau cu mult de cele pe care alți informatori le trimiteau din comunitățile italiene sau arabe. Și, dacă la acestea, se mai lăsa cu câte o moarte suspectă, la români fusese mereu liniște. Ei se certau, ei se înjurau, ei se împăcau. Rar de tot se mai ciomăgeau pe la vreo nuntă de-a lor. Și chiar și atunci, nu chemau niciodată poliția. Dacă se rătăcea pe acolo vreun polițist, îi explicau că așa e tradiția pe la ei, pe-acasă: „Nu e nuntă fără bătaie. Nu mergem mai departe decât spartul capetelor. Arme albe. Nu pistoale. N-am trecut la obiceiurile voastre. Le păstrăm cu sfințenie pe-ale noastre.” După un timp, nimeni de la FBI nu mai citea rapoartele lui Hangiu. După un an fu ridicată și supravegherea fermei sale. Oricum nu se observase nicio activitate suspectă la fermă sau la Biserica românească. Puțini oameni îl vizitaseră la fermă. Toți români vechi, cunoscuți în Cleveland. Niciun camarad din cei aflați în fișele FBI-ului. Fișe care duseseră și la identificarea lui Constantin Malciu, Șef de Cuib Legionar, acum respectabilul fermier Călin Hangiu, pe cale să devină și respectabil cetățean american. Ghiocel (va urma) |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy