agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-03-23 | [This text should be read in romana] |
Prima oră de azi a fost de geografie. O plictiseală îngrozitoare, mai ales ca repetentul din spatele meu a adormit cu capul pe bancă È™i a început să sforăie, de am râs cu toÈ›ii când profu’ l-a ridicat de urechi în picioare. Urmează româna, iar pauza dintre ore este neaÈ™teptat de lungă, È™i mă mir, fiindcă profa’ nu întârzie niciodată. ÃŽn clasă aleargă toÈ›i, ca nebunii, È™i tropăie pe podeaua veche de se ridică praful dintre încheieturile parchetului. UÈ™a de la intrare se izbeÈ™te de toc È™i după bufnitura bine cunoscută intră patru profesori. Diriga’, profa’ de mate, directoarea È™i una necunoscută.
ToÈ›i suntem uimiÈ›i, în picioare, È™i ne retragem, fiecare lângă banca lui. Zarva se potoleÈ™te, iar profii vorbesc între ei în È™oaptă. După un minut diriga’ se aÈ™ează în faÈ›a catedrei È™i începe să vorbească. Noi stăm în continuare înlemniÈ›i, în picioare. - Dragii mei elevi, după care tace È™i își trage mult aer în piept, făcând o pauză foarte lungă. Nu È™tiu, dragi copii cum să vă anunÈ› ceva. Anul trecut, într-a cincea, lecturile suplimentare pentru vacanță au fost mai puÈ›ine. Emiliei sigur nu o să-i placă lista pentru vara asta, dar oricum nu îi place să citească. Stă mai mult È™i se uită pierdută de parcă ar fi zăludă. Mă calcă pe nervi câteodată. Nu vrea să facem nimic, vrea doar să stea să se uite aiurea pe cerul aglomerat de nori È™i să mă È›ină strâns de mână, de nici nu pot să mă ridic din bancă. Nu îi place nici că nu o las în pace È™i îi dau câte un ghiont pe furiÈ™. Face o față de zici că e maică-mea când mă ceartă, dar nu zice nimic. Se uită încruntată până mă ruÈ™inez, întoarce privirea pe fereastră, apoi se uită iar pierdută fără să-mi dea drumul la mână. Eu nu pot sta înÈ›epenit în bancă minute în È™ir, aÈ™a cum stă ea. Mă ridic, mă smucesc din mâna ei È™i plec. O las acolo de fiecare dată È™i când ne revedem se poartă de parcă nu s-a întâmplat nimic. Uneori ne întâlnim la scara mea când ies să mă duc la È™coală, asta dacă nu întârzii. Săraca maică-mea mă trezeÈ™te, dar pleacă imediat la serviciu È™i de multe ori adorm la loc. Ea vine mai de departe, pentru că stă în blocurile de pe cealaltă parte a râului È™i traversează tot cartierul. Până acum două luni, dacă trecea de blocul meu È™i nu mă vedea, mergeam tiptil È™i repede în spatele ei până o ajungeam È™i o trăgeam tare de cozi, de se oprea brusc È™i se întorcea speriată. După ce s-a întâmplat în vacanÈ›a de primăvară, nu È™i-a mai făcut cozi. ÃŽn timpul orelor am văzut că își aducea părul de pe spate în față, peste umărul drept È™i îl mângâia minute în È™ir. Nu am calculat câte anume, fiindcă am un coleg tembel în banca din spate, care mă pocneÈ™te cu cartea în cap de aproape îmi muÈ™c limba. Ãsta e mai mare cu doi ani È™i e o namilă de om. L-au dat părinÈ›ii de 8 ani la È™coală È™i a rămas repetent o dată. Cât eu îmi frec cucuiele, tembelul mă întreabă: - Ia zi mormolocule, È›i se scoală când te uiÈ›i la Vasileasca? Ai văzut È™i tu că i-au crescut țâțele? Am uitat să spun că mă numesc Bogdan Moloc, iar colegii, într-un mod foarte natural, mă strigă ''mormoloc''. Repetentul clasei spune asta de parcă ar fi un titlu nobiliar È™i mă pocneÈ™te cu cartea în cap, de parcă mi-ar face o favoare prin care mă numeÈ™te cavaler. Cu toate astea, eu sunt mai bine tratat, dar colegii mei, mai slabi de fizic, au parte de alte suplicii. Le pune muÈ™chii la saramură când îi culcă pe parchet È™i se suie cu genunchii pe muÈ™chii braÈ›elor până se învineÈ›esc. Le dă borÈ™ul pe nas, le umple È›easta de castane È™i le aplică câte o rachetă dureroasă cu vârful pantofului direct în fund, dacă se apleacă. La fel le tratează È™i pe fete, în afară de Emilia. ÃŽn septembrie, la începutul anului È™colar, tembelul a adus o È›igară în clasă. A aprins-o chiar în pauza dinaintea orei de română, pe care o făceam chiar cu directoarea. Au tras câteva fumuri, el È™i alÈ›i câțiva, dar suficient să se umple clasa cu mirosul inconfundabil. Au stins È›igara înainte să vină profa, dar tot È™i-a dat seama că ceva e în neregulă. Profa ne-a ridicat pe toÈ›i în picioare È™i ne-a întrebat de ce miroase a fum. Mergea printre rânduri adulmecând ca o felină È™i cred că cei care fumaseră nici nu aveau curaj să respire. Emilia a vorbit tare È™i toată clasa a întors privirea către ea. A spus că a deschis geamul È™i a uitat să-l închidă când fumul de la frunzele veÈ™tejite, adunate de gunoieri È™i arse, a început să intre pe fereastră, în clasă. De atunci, tembelul nu a mai avut curaj să-i spună ceva. Emilia vrea să se machieze de ziua ei, care pică în vacanÈ›a de vară. Eu deja am È™utit un creion dermatograf din trusa maică-mii, iar de la sora mea mai mare aÈ™tept niÈ™te farduri, că i-am spus să-mi facă rost, pentru că băieÈ›ii din clasa mea vor să ne deghizăm în zombie când terminăm clasa a È™asea. O să-i dau È™i Emiliei să-È™i ascundă pistruii, chiar dacă mie îmi plac pistruii ei. Cred că are cel puÈ›in cincizeci de pistrui doar în stânga È™i dreapta nasului, sub ochi. Pe obraji nu are, fiindcă obrajii sunt mereu foarte roÈ™ii. Alte fete au faÈ›a colorata uniform. Numai ea are pistruii maro, obrajii roÈ™ii, bărbia galbenă, ochii verzi, sprâncene negre È™i buze roz. AÈ™a a fost mereu încă de la grădiniță, de când sunt coleg cu ea. Până acum, într-a È™asea, nici măcar un an nu am fost în clase diferite. De fiecare dată când treceam în altă etapă, adică de la grădiniță la È™coală, sau dintr-a patra într-a cincea, eu cu Emilia am stat în aceeaÈ™i bancă fiindcă doar noi doi ne cunoÈ™team din mulÈ›imea de copii. După vreo două săptămâni de È™coală, eu mă mutam cu câte un băiat ce mi se părea mai de gaÈ™că, cu toate protestele ei. Anul ăsta stă singură în a patra bancă de la geam de când eu m-am mutat, È™i nu primeÈ™te pe nimeni. Colegul meu vine cu un bloc de desen imens. După ce îl desfășoară pe toată banca, eu nu mai am loc. Prin urmare, la desen mă mut cu ea în sigurul loc liber din clasă ce pare că e păstrat special pentru mine. Emilia pune apa È™i acuarelele la mijloc, în aÈ™a fel încât eu să pot folosi oricând acuarelele ei. Eram în clasa a doua, când m-am îmbolnăvit de oreion. Nici măcar atunci, pe parcursul celor două săptămâni de izolare, nu am fost scutit de temele zilnice. Emilia a fost desemnată, nu È™tiu în ce măsură, voluntar sau nu, ca să-mi dea temele zilnice, predate la È™coală. ÃŽn drumul ei spre casă, se oprea în faÈ›a scării mele È™i urca cele trei etaje. Suna în fiecare zi de trei ori la ușă. Săream ca ars cu gâtul meu umflat de la oreion să îi deschid uÈ™a. FaÈ›a mea desfigurată părea că nu o înspăimântă. ÃŽmi transmitea tot, de la teme până la poveÈ™tile despre cum învățătoarea a răsturnat paharul de apă pe catalog, amuzându-se că poate unele note proaste s-au È™ters. După ce eu m-am vindecat, la două săptămâni a venit rândul ei să facă aceeaÈ™i boală contagioasă, luată de la mine. Fiindcă eu stăteam mai aproape de È™coală decât ea, alt coleg avea traseul de întoarcere de la È™coală pe lângă scara ei, È™i a fost desemnat să îi transmită temele. Prin clasa a treia o învinuisem pentru bătaia pe care am luat-o. ÃŽn drum spre casă, băieÈ›ii din clasa mea se organizaseră pentru ofensiva de pupat fetele. Cum noi învățam după-amiază È™i orele se terminau seara, pe întuneric, operaÈ›iunea avea mari È™anse de reuÈ™ită dacă acÈ›ionam toÈ›i băieÈ›ii odată. Prin urmare, după terminarea cursurilor, băieÈ›ii È™i fetele ieÈ™eau din curtea È™colii în grupuri. La un semn stabilit, noi, băieÈ›ii, ne-am repezit spre fete. M-am dus direct la Emilia. Spre surprinderea mea, eu care mă aÈ™teptam la împotriviri È™i È›ipete, ea nu a părut a fi deloc surprinsă, ba din contra, ceea ce plănuisem eu a fi un contact surpriză, doar cu buzele lipite, s-a transformat într-un schimb complex de buze, limbi È™i salivă, plin de dorință. A doua zi, învățătoarea È™tia că băieÈ›ii înfierbântaÈ›i È™i pupăcioÈ™i au dat iama cu forÈ›a în turma de fete. Am fost pârâți de la prima ora. Prin urmare, învățătoarea împreună cu directoarea, ne-a chemat pe toÈ›i băieÈ›ii implicaÈ›i, la secretariat. Acolo am fost aliniaÈ›i lângă perete, cu palmele orientate în sus, È™i loviÈ›i peste palme cu coada de la steagul tricolor din hol, peste fiecare palmă de câte patru ori. Fetele ne aÈ™teptau râzând în clasă. Cu toate astea, sclipirea din ochii mei spunea ca a meritat osânda. Pe Emilia o creÈ™te una dintre bunici. Taică-su nu e niciodată acasă fiindcă lucrează È™ofer pe un tir internaÈ›ional. De când o È™tiu, bunică-sa nu îi dă voie să primească pe cineva în casă, dar acum o lună, în vacanÈ›a de primăvară, ca printr-o minune, a rămas singură acasă. Atunci a fost singura dată când eu am fost în camera ei. Ea intrase de zeci de ori la mine să-mi dea temele când fusesem bolnav de toate bolile copilăriei, dar eu la ea, niciodată. M-am aÈ™ezat pe pat. Era foarte organizată. Nimic nu părea să se fi aflat în alt loc decât cel al lui. S-a aÈ™ezat lângă mine cu pumnii strânÈ™i È™i cu aceeaÈ™i privire pierdută de parcă s-ar fi uitat pe fereastră. Mirosea frumos È™i pentru prima oară nu mai avea părul prins în cozi. S-a lăsat într-o parte, suficient cât să ne atingem umerii, să ne uităm unul spre altul, să ne potrivim privirile, apoi să ne apropiem buzele. Nu mai erau aceleaÈ™i buze ca atunci când eram mai mici, în clasa a doua. Acum aveam doiÈ™pe ani È™i eram în clasa a È™asea. Emiliei îi crescuseră țâțele, iar mie mi se scula. Imediat după asta, habar n-am de unde, m-am îmbolnăvit de rujeolă. Iarăși a venit rândul ei să-mi aducă temele. Nici de data asta nu a speriat-o boala. Ne sărutam orbeÈ™te de parcă eu aÈ™ fi fost sănătos, dar ei nu îi păsa. ÃŽn focul sărutărilor i-am băgat mâna pe sub bluză È™i i-am atins pielea, sânii È™i sfârcurile. Nu se împotrivea deloc È™i chiar făcea loc palmei mele să înainteze pe toată suprafaÈ›a sânilor. SimÈ›eam totul ca pe un curent electric ce mă făcea să tremur mult timp după plecarea ei. BineînÈ›eles că erupÈ›iile mi-au trecut după zece zile È™i a urmat ea să se îmbolnăvească. Cât timp am stat închis în casă, a trecut zilnic pe la mine cu motivul de a-mi aduce temele. Acum că s-a îmbolnăvit È™i ea, bunică-sa e mult mai categorică în privinÈ›a izolării È™i nu permite nimănui să treacă pe la ea, de frică să nu împrăștie boala. După ore trec râul È™i mă duc lângă blocul ei. Mă uit de pe trotuarul celălalt la geamul de la etajul patru, acolo unde stă. Poate iese măcar o dată să se uite la cer, aÈ™a cum îi place ei. Mai sunt trei zile până când Emilia trebuie să se întoarcă la È™coală. Diriga’ vorbea È™i plângea în acelaÈ™i timp, în picioare, la catedră. Lacrimile îi curgeau pe obraji, cu toate că tonul vocii nu era unul care să ne transmită sunetul plânsului, aÈ™a cum îl È™tim. Ea continua să vorbească normal. - Copii, câteodată boala nu poate fi învinsă. Eleva clasei noastre, Emilia Vasilescu, a fost înfrântă de rujeolă. Emilia a murit ieri la spital, în urma unor complicaÈ›ii. A avut febră mare È™i doctorii nu au putut să o salveze. ÃŽmi pare tare rău. Odihnească-se în pace! Peste toÈ›i se aÈ™terne tăcerea. Nici profesorii, nici elevii nu scot niciun sunet. Unul câte unul, ne aÈ™ezăm în liniÈ™te. Profesorii au ieÈ™it pășind lent, cu faÈ›a plecată. Mă aÈ™ez È™i eu È™i mă uit pe geam, aiurea, la cerul aglomerat de nori, ca să-mi înăbuÈ™ lacrimile. Jumătate din fete deja suspină. Mă trezesc cu o carte în cap, dar nu foarte tare È™i cu vocea È™optită a repetentului care mă întrebă, de parcă nu vrea să-l audă nimeni: - Ai auzit bă mormolocule că a murit Vasileasca? Nu-i răspund. Mă gândesc pentru o clipă că azi avem desenul È™i mă întristez È™i mai tare, cu privirea la a patra bancă de la geam, în care nu e nimeni. Un gol mi se înfiripă în stomac È™i abia mai pot să respir. ÃŽn acelaÈ™i timp simt o presiune imensă înăuntru, de îmi vine să explodez de durere. ÃŽn dezolarea băncii goale, descopăr că aÈ™a se simte moartea. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy