agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1700 .



O floare
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Elisse ]

2015-12-02  | [This text should be read in romana]    | 



Cum s-a mai întâmplat de atâtea ori, într-o seară a plouat mărunt. În timp ce luminile orașului împrăștiau cu indiferența lor benignă raze ude și stropite din infinitul cerului întunecat de deasupra lor, pe o margine de trotuar cineva mergea gesticulând vag din încheietura mâinii în acord, probabil, cu vreun sunet pe care doar el îl auzea. La o oarecare depărtare, pe același trotuar îngust, două prietene sporovăiau în cea mai mare veselie. Deasupra - ploaie măruntă și crengi uscate de copaci bătrâni. Aș fi vrut parcă să le dau mâna sa mi-o sărute. Lor. Cuiva. Eșarfa sclipitoare pe care o purtam la gât era acum pudrată de picuri mărunți care o făceau să strălucească îndoit. Vitrinele închise ale unui magazin erau împodobite cu luminițe aurii de sărbătoare. Crăciunul, evident, bate la ușă. Va trece atât de repede. Zarva de dinaintea lui mă sperie așa tare. Nu îmi place Crăciunul - este așa gălăgios și agitat. Oamenii afirmă că este o sărbătoare creștină, dar prea puțini și cred asta. În mijlocul acestei învălmășeli în care toată lumea pregătește cadouri și se adună la masă, eu am impresia că această perioadă din an este cea mai groaznică. În principiu pentru că nu știu unde să merg acasă, iar în al doilea rând nu mă mai simt acasă nicăieri demult. Faptul că ne-am mutat atât de des de când eram mică iar apoi faptul că am plecat de acasă când am fost majoră și am stat în atâtea locuri, a făcut să pierd simțul apartenenței vreunui loc. Unii spun că acasă este acolo unde este inima ta. Dar...nu mă mai prăpădesc de dorul nimănui de multă vreme. Oamenii vin și pleacă din viețile noastre, cu atât mai mult cu cât sunt prieteni apropiați. Și este o realitate faptul că totul este într-o continuă schimbare. O vorbă bună din când în când și o îmbrățișare la răstimpuri, iar apoi fiecare își vede mai departe de viață, de unde a lăsat-o. Mai deunăzi îmi spunea cineva că noi tinerii la vârsta asta ne jucăm tot sufletul pe o singură carte. Nu aș fi putut să spun mai exact cât de corect este acest adevăr simplu. Dar cred că ține de soartă dacă joci cartea potrivită. Eu clar, nu știu să joc. În primul rând pentru că urăsc jocurile și al doilea pentru că eu alt gen de cărți știu să mânuiesc. Și apoi, ce încredere să am când știu că nimic nu e pentru totdeauna, când știu că se termină totul când mă aștept mai puțin? Mai are rost, crezi tu, să investești într-o inevitabilă năruire, fie ea amânată sau iminentă? Natura însăși strigă cu putere că totul este trecător. Frunzele care mi-au plăcut așa mult cu o lună în urmă zac acum mucegăite pe marginile noroioase ale șănțulețelor din parc. Mă uitam la ele într-o zi și m-a izbit realizarea faptului că ”vai, dar sunteți voi, frumoasele mele din Octombrie cu care am mers la pas în fiecare dimineață în timp ce erați târâte de vânt spre mormântul vostru iar eu spre...neacasă.”

Dintre crengile de deasupra ploaia cernută pe eșarfa sclipitoare mi-a răspuns rece și blajin că ”totul trece. Mai dăruiește o privire blândă, mai primește o îmbrățișare, mai iubește o floare doar până va muri și apoi o uită.”

În față luminile orașului picurau stropi mărunți din cer pe trotuarul negricios care îmi lucea zâmbete compătimitoare. Deasupra, crengile copacilor se unduiau bătrâne și galante. Am dorit să-mi întind mâna către ele să mi-o sărute. Acordul mut dintre privirea mea împăcată și încuviințarea lor tandră a pecetluit decizia de a iubi o floare doar până ce va muri și apoi o voi uita. Prietenii vin și pleacă. Momentele trec. Viața se shimbă în fiecare zi. Voi iubi totul atâta timp cât îl voi avea, cu tot sufletul în joc pe o singură carte. Când va muri, voi uita. Așa doresc să întâmpin noul an care stă să se deschidă.

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!