agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-07-16 | [This text should be read in romana] | Credeam că destainuirile acestea sunt bune È™i pentru o nouă ediÈ›ie poate, la o altă editură, de ce nu, È™i la una din România! Pentru că sunt ale unui personaj parÈ›ial victimizat, parÈ›ial obijduit, neluat în seamă, cum ar merita, È™i multe altele. Nu pot să spun că personajul este ca È™i Morcoveață, dar unele asemănări le are, deÈ™i el, personajul este o fata, mai bine zis, e o domniÈ™oară, cu numele LetiÈ›ia. Destăinuiri deasupra CarpaÈ›ilor La început autorul este naratorul principal al acestor proze. Nu este însă È™i pe întregul parcurs. De la un moment anume devine narator È™i personajul LetiÈ›ia, apoi chiar È™i Victor. Eu nu întâmplător am inclus cuvintele â€deasupra CarpaÈ›ilor†în titlu. Doresc să fie citite toate â€destăinuirileâ€. ÃŽnsă în primul rând: deasupra CarpaÈ›ilor, iar în cele ce urmează, dumneavoastră ve-È›i lectura È™i destăinuiri deasupra Bermudelor È™i încă multe altele. Autorul Localizarea personajelor principale ÃŽntr-un eseu mai vechi despre È›ara mea mă întrebam: oare unde este ea, la dreapta sau la stânga? ÃŽntr-o parte a ei curge o apă, care se numeÈ™te Prut, iar în alta, curge râul Nistru. Da de ce e Nistru È™i nu este Bug, denumire toponimică, care-mi aminteÈ™te de clopotele Buga din curtea mănăstirii de la Putna. Iar în locul Prutului de ce nu este Oltul sau alt afluent al Dumării? Apoi È™i insula Șerpilor... Unde se află ea? ÃŽn Marea Neagră, aproape de gurile Dunării, sau, poate, mai este vreo una în Oceanul Indian sau în apele Pacificului? Desigur, mai sunt È™i alte insule ale È™erpilor... OraÈ™ul IaÈ™i, vechea capitală a Moldovei este aÈ™ezat în partea de Est a Moldovei, pe râul Bahlui, afluent al Jijiei, care se varsă în Prut. Iar oraÈ™ul ChiÈ™inău pe care râu este aÈ™ezat È™i în ce parte a Moldovei se află? Ori, mai bine zis, în care Moldovă? Da LetiÈ›ia, personajul care poartă un nume rar întâlnit prin părÈ›ile acestea, oare încotro vrea să zboare? Pentru că la Vest, foarte aproape, se află munÈ›ii CarpaÈ›i, am ales să fac niÈ™te destăinuiri deasupra CarpaÈ›ilor. LetiÈ›ia însă nu s-a limitat doar la acest spaÈ›iu geografic È™i timp real . Pe ea o ve-È›i găsi plină de curaj deasupra Bermudelor, pe orbita planetei Marte È™i chiar pe enigmatica planetă. Apoi ea va medita dacă face sau nu, să zboare pe Venus – Luceafărul de dimineață È™i de seară albastră. Mai pe scurt; ve-È›i citi È™i veÈ›i afla singuri care sunt locurile acÈ›iunilor personajelor mele, ve-È›i vedea cât de fireÈ™ti È™i cât de stranii sunt ele în anumite împrejurări sau ipostaze. 2. ÃŽnÈ›eleaptă ca o bătrânică ÃŽn anul 2003, planetele sistemului nostru solar s-au aliniat în aÈ™a o poziÈ›ie în rotaÈ›ia lor în jurul soarelui, încât de la planeta Pământ până la planeta Marte părea că este o distanță foarte mică. BineînÈ›eles, depărtarea era cu mult mai mare decât distanÈ›a de la Pământ până la Lună, însă È™i aceasta nu era o mare problemă pentru o navă cosmică, care, dacă pornea la timp de pe Pământ, poate ajungea la destinaÈ›ie. Anume în acea perioadă planetele noastre se aflau atât de aproape una de alta, încât din multe observatoare astronomice se vedeau foarte bine prin telescop, nu însă È™i cu ochiul liber. Iar telescopul, È™tie fiecare, este un instrument optic folosit în astronomie pentru observarea È™i studierea corpurilor cereÈ™ti. LetiÈ›ia Leu, care învăța în clasa a opta începea să devină o mare visătoare. AÈ™a era firea ei încă din copilărie È™i nu aveai ce-i face. ÃŽntr-o zi ea visa cu ochii deschiÈ™i că se află pe altă planetă, în timp ce mama ei, o femeie necăjită de la È›ară, foarte ocupată cu toate grijile casei È™i ale gospodăriei, nu-È™i vedea capul de atâtea probleme. Mama ei, văzându-È™i fiica căzută pe gânduri ziua în amiaza mare, i-a zis: â€Fată dragă! Fii mai energică È™i termină odată lucrul început. Te miÈ™ti ca o bătrânică!†- Mamă, nu te supăra, a replicat LetiÈ›ia, dar È™tii că eu sunt abia o adolescentă, care mai are de învățat È™i care vrea să mai citească È™i vreo carte foarte bună... - Bine zici fata mamei, îmi corectez observaÈ›ia, i-a spus mama È™i a adăugat: â€Tu eÈ™ti ca o bătrânică de treisprezece aniâ€, însă ar fi mai bine să-mi fii o copilă harnică ca furnicaâ€. Taman atunci a intrat în curtea lor VictoraÈ™, un vecin mai mic decât LetiÈ›ia, fiul unchiului Colea din vale. Fără să vrea, dânsul a auzit spusa mamei LetiÈ›iei Leu È™i le-a povestit altor băieÈ›i că a aflat ce-a vorbit mama fetei, care de multe ori râdea de el sau îi făcea niÈ™te observaÈ›ii, luându-l mereu în căruță. Vorba transmisă de la unul la altul a ajuns în clasa în care învățau colegii LetiÈ›iei, niÈ™te copii încă de treisprezece, paisprezece ani. Și din senin LetiÈ›ia s-a ales cu porecla â€bătrânică de treisprezece aniâ€. Porecla i s-a lipit de ea ca scaiul de lâna. Ba chiar a devenit un fel de supranume ironic. Peste un timp LetiÈ›ia s-a obiÈ™nuit că băieÈ›ii, atunci când doreau să o enerveze, îi spuneau aÈ™a, unii mai în glumă, alÈ›ii mai în serios È™i ea nu se mai supăra pe ei, ci se mândrea. Ea le răspundea: â€Eu sunt o fată deÈ™teaptă È™i înÈ›eleaptă ca o bătrânică, da nu-s o proastă, ca alte fete sau băieÈ›i de seama mea!†Avea un răspuns trufaÈ™ È™i chiar îndrăzneÈ›. Se spune că aÈ™a sunt vremurile. Acum de la copiii adolescenÈ›i te poÈ›i aÈ™tepta la orice. Azi ei nu mai sunt timizi sau reÈ›inuÈ›i ca odinioară. Unor copii le place să fie creatori, iar unii se văd luptători. Să vedem ce fel de copil este LetiÈ›ia! PeripeÈ›iile LetiÈ›iei la începutul secolului LetiÈ›ia este o fată, ca toate fetele, numai că nu este brunetă, ci e un pic roÈ™cată. Ori mai bine zis, culoarea părului ei, este aproape la fel ca al părului meu de odinioară, când È™i eu aveam vreo cincisprezece ani. O admirau unii È™i alÈ›ii, prinÈ™i de o neaÈ™teptată uimire. Cine să fie? A cui este fata, spuneau unii privind-o lung. Iar ea nu le acorda nicio atenÈ›ie. - Frumoasă fată e È™i LetiÈ›ia asta! ÃŽnsă cine i-a pus acest nume? - Poate mamă-sa, da poate, tată-său, că cine mai pune numele copiilor. - Frumoasă fată este LetiÈ›ia, iar numele ei este unul deosebit, unul mai rar întâlnit prin părÈ›ile noastre. LetiÈ›ia Leu, È™i iarăși LetiÈ›ia Leu, È™i mereu LetiÈ›ia Leu. Numele i-l È™opteau unii È™i i-l strigau alÈ›ii. ÃŽn È™oaptă È™i în strigăt era numai uimire. Uimire de cât de frumoasă poate fi o fată, dar È™i de aceea de cât de fericită poate fi în acele locuri, parcă uitate de Dumnezeu. AÈ™adar, LetiÈ›ia Leu a ieÈ™it în curtea casei când mamă-sa dormea. Era o noapte cu cerul senin È™i multe stele sclipitoare. Una din nopÈ›ile obiÈ™nuite de vară, în care mai scade puÈ›in zăpuÈ™eala zilei caniculare, când la lumina palidă a becului electric se adună o mulÈ›ime de gâzuliÈ›e, insecte mari È™i mai mici È™i vreo câțiva fluturaÈ™i de noapte. „Mie îmi plac fluturaÈ™iiâ€, îi mărturisea dânsa într-o scrisoare adresată unui prieten din localitate. „ Mai iubesc mult arborii verzi È™i viguroÈ™i È™i-mi place să ascult zumzetul insectelor, ciripitul păsărilor. AÈ™ prefera să privesc cum valurile mării se izbesc de stânci. Am o sete nebună de o dragoste mare pe care o vreu ca să fie curată È™i cristalină, ca apa unui izvor, ca adierea vântului de primăvară È™i senină ca înaltul cerului. Mai vreau să fim ca doi fluturaÈ™i È™i să ne întâlnim în zbor. Vreau să ne vedem È™i să discutăm. Iar dragostea noastră să fie frumoasă È™i uÈ™oară ca atingerea aripei unui fluturaÈ™ fericit, ca razele soarelui. Tu să fii Soarele meu, iar eu Luna ta sau Venera ta È™i să ne iubim cu mult nesaÈ› È™i multă vrajaâ€. Acestea sunt niÈ™te destăinuiri de-ale unei adolescente de 16 ani abia împliniÈ›i. Sunt niÈ™te halucinaÈ›ii, ba încă nu, ele vor fi mai târziu, însă de la început ea a privit o vreme cerul înstelat, apoi a continuat să-i scrie lui Victor, prietenul care, È™i el avea clipe de nesomn. Ambii aveau insomnii care provocau diferite halucinaÈ›ii în mintea lor. Era pe la sfârÈ™itul verii când se apropia ziua de 31 august. ÃŽn această zi ambii urmau să vadă cum vara lor frumoasă li s-a călătorit. ÃŽn ziua pe care o numeau Ziua Limbii Române. Unii însă, o numeau limba maternă, iar alÈ›ii specificau – limba noastră cea română. Dar majoritatea locuitorilor continuau să creadă că este doar sărbătoarea limbii moldoveneÈ™ti. Care, de fapt este un dialect al limbii române... Victor Caraman își amintea cuvintele ghidului dintr-un oraÈ™ pe care a avut ocazia să-l viziteze la începutul verii. Dânsul le spunea: â€Cine vrea să vadă oraÈ™ul SighiÈ™, situat între dealuri împădurite, trebuie să È™tie că are de vizitat nu unul, ci două oraÈ™e. OraÈ™ul de Jos, iar celălalt, privindu-l de sus pe primul, se înalță pe Dealul Ursului mai bine de 900 de ani, formînd Cetatea lui. Oamenii de Sus È™i de Jos întotdeauna s-au privit diferit unii pe alÈ›ii. A existat din vechime un aer de superioritate al locuitorilor cetății medievale față de cei din OraÈ™ul de Jos, È™i asta nu întîmplător, deoarece cetatea era locul de reÈ™edință pentru deÈ›inătorii puterii financiare È™i militare. Cu toate acestea, sediul vieÈ›ii administrative s-a mutat în OraÈ™ul de Jos, la sevă, la rădăcini. Gândurile lui Victor zburau È™i ele ca niÈ™te fluturaÈ™i de-ai LetiÈ›iei – ba în OraÈ™ul de Jos, ba în oraÈ™ul său de sus, dar din alt loc, fără dealuri împădurite cu înălÈ›imi nu mai mari de 219-230 de metri. La noi toate sunt cu totul altfel. Aici limba română este de iure È™i de facto cenușăreasă în propria-i casă, medita el, stând în faÈ›a unor foi albe de hârtie. - Ce să scriu cu ocazia sărbătorii care se apropie? - Că aici, acum È™i aproape de anul cu trei zerouri, intersecÈ›ia de secole È™i milenii, totul va fi fi fără nici o schimbare, È™opti cineva din interiorul inimii lui. - ÃŽn tot Universul va domina armonia È™i sincronizarea eternă a miÈ™cării planetelor, iar pe această palmă de pămînt va fi anapoda, È™opti, parcă, altcineva, aproape cu aceeaÈ™i voce. Pământul – planeta sistemului nostru solar cum a fost rotund aÈ™a È™i va continua să fie. Se va roti în jurul axei sale È™i în jurul astrului său. Toate naÈ›iunile își dau bine seama că trebuie să se unească în perfectă armonie, fără a provoca mari dureri de cap celor care au fost mai vulnerabile, care au avut de suferit din cauza unor vitregii. Cei de-un sînge se unesc pentru ca să devină o unitate de neam È™i de limbă. Dar numai cei din spaÈ›iul a două ape curgătoare – Nistru È™i Prut, cu afluenÈ›ii: Răut, DraghiÈ™tea È™i alte ape care despart fraÈ›ii de fraÈ›i, românii din stînga Prutului, care-È™i mai zic moldoveni, au o sumedenie de probleme care nu pot fi rezolvate. Ei orbecăiesc în labirintul unei etape interminabile în care au intrat ca într-un coridor subteran, fără de capăt, apărut în urma unor erupÈ›ii de energie de soare. Se poate spune că singuri au intrat, fiind orbiÈ›i de surplusul de energie solară È™i nu numai, pătrunsă în anii 1988 – 89 în unele regiuni ale planetei. Atunci exploziile proteburanÈ›elor solare au provocat în rândurile populaÈ›iei autohtone, adică a celei româneÈ™ti, din stânga Prutului un entuziasm È™i un avânt nemaiîntîlnit. ToÈ›i erau plini de foc. Dar pe urmă un con de umbră, în numai vreo trei ani, le-a adus oamenilor doar chinuri È™i durere. Victor a început să-È™i spună singur ce are pe suflet. La început cu un fel de timiditate, apoi, treptat mai deschis È™i mai bine. Destăinuirea sa a început s-o facă unei tinere de la È›ară pe care n-a văzut-o, dar căreia îi trimitea niÈ™te scrisori de vreo trei săptămâni. Se amuza, într-un fel, È™i își amintea de anii în care el È™i tată-său mergeau la... Dar la 31 august trebuia s-o vadă. S-au înÈ›eles că vor veni pe o alee la umbra unui tei bătrân, lângă izvorul MeÈ™terului necunoscut. †Să È™tii dragă LetiÈ›ia, îi scria el în răvaÈ™ul său, că numai noi, cum am fost aÈ™a am rămas: cu capul pătrat È™i cu mintea-n partea cea mai neîncolÈ›ită, sau joasă a corpului uman, că până È™i apa liniÈ™titului Prut clocoteÈ™te de durere, de jalea È™i prostia noastrăâ€. ÃŽn aceeaÈ™i zi când LetiÈ›ia Leu citi răvaÈ™ul, asupra localității în care trăia a căzut o ploaie de stele. Era timpul unui fenomen astronomic cu totul deosebit: planeta Marte s-a apropiat de Pământ la cea mai mică distanță la care s-a aflat de la apariÈ›ia omului civilizat. Poate cândva ea s-ar fi apropiat È™i mai mult. Ploaia de stele în plină zi nu s-a văzut cu ochiul liber, fiindcă cerul albastru era dominat de mândrul Soare. Dar LetiÈ›ia Leu a simÈ›it că ceva foarte miraculos se întâmplă anume atunci. Ea a văzut cum o rază de lumină a stat mult timp îndreptată asupra ei. Dacă ar fi putut vedea în gama de culori infraroÈ™ii sau în unități de măsură din alte dimensiuni, ar fi înÈ›eles că este studiată, că raza ceea de lumină o urmăreÈ™te, ieÈ™ind dintr-un aparat în formă de pătrat, care se rotea în jurul unei axe, exact ca un glob pământesc din laboratorul de geografie sau astronomie. Pătratul își menÈ›inea mereu aceeaÈ™i înălÈ›ime, slobozind în jos raze de lumină de toate culorile curcubeului, apoi numai de un singur fel, având o cormatică stranie, dar foarte plăcută È™i luminoasă. Apoi ele se amestecau aÈ™a, încât redau forma unei coloane a nesfârÈ™itului în viziunea sculptorului Constantin BrâncuÈ™i. - Oare nu cumva am halucinaÈ›ii, se gândi ea, intrând speriată în casă. Acolo își găsi puÈ›in calmul după ce citi un articol despre fenomenul astronomic care s-a întâmplat în cursul nopÈ›ii de miercuri, 27 august, 2003. â€Apropierea maximă dintre planete s-a înregistrat în această zi. ÃŽn timp de 24 de ore planeta Marte încă se va mai afla la cea mai mică distanță față de Soare. Probabil, în bulboana vremurilor orbita ei avea alt traseu cosmic È™i planeta se apropia mai mult de Soare decât acumâ€. Era, probabil, cu mult mai aproape È™i de Pământ! - Am să ies noaptea din casă È™i am să văd planeta războinică care se va afla la 55.758.006 kilometri de Pământul nostru, se gândi ea. - Fii atentă să n-o pățeÈ™ti! Șoapta veni de undeva din interiorul ei È™i era o voce lăuntrică care era plăcută. - Dar nu te teme, fii fermă, altfel nu mai scapi de timiditatea pe care o urăști, care-È›i strică multe dintre planurile tale pe care le zămisleÈ™ti, îi È™opti altă voce. LetiÈ›ia Leu le-a ascultat, dar n-a È›inut cont nici de una, nici de alta. A început să acÈ›ioneze ca un leu disperat. Pe la miezul nopÈ›ii, când mamă-sa dormea, ieÈ™i în curte, chipurile la WC-eu care se afla în partea de nord a grădinii. Că la È›ară nu au toaletă în casă. Ba chiar aceasta este o raritate. Cerul era înstelat È™i fără de nici un nouraÈ™. â€Unde o fi planeta ceea„ , reuÈ™i ea să se gândească. Și-a amintit că în ziar era indicată partea de sud-est a cerului. Privi cu atenÈ›ie bolta cerească. Noaptea era una întunecoasă È™i LetiÈ›ia locuia departe de luminile oraÈ™ului. Ea observă un petic lat de lumini de-a lungul cerului. LetiÈ›ia privea spre centrul galaxiei noastre È™i vedea Calea Lactee, unde stelele par atât de apropiate unele de altele, încât parcă se unesc într-o fâșie strălucitoare de culoarea laptelui. Ea își aminti din cele citite că noi, cei din sistemul nostru solar suntem foarte departe de miezul acÈ›iunii cereÈ™ti. Ne aflăm la periferia propriei noastre galaxii într-o mare de aproximativ două sute de miliarde de stele. Două sute de miliarde de stele! Ce imensitate, gândi ea. TotuÈ™i nici în cea mai întunecată noapte, cu cel mai senin cer, ochii noÈ™tri nu pot vedea decât trei mii dintre ele, la un moment dat. Cu ochiul liber, de pe Pământ (din trei localități diferite, însumate) nu se pot vedea decât nouă mii de stele, iar acestea se află în â€apropiereâ€, în Calea noastră Lactee. - Da oare unde se află planeta Marte? Apropierea maximă de Pământ o face pe Marte să fie una dintre cele mai luminoase planete care pot fi observate în aceste nopÈ›i. Ea trebuie să fie aproape ca o stea strălucitoare, însă având o culoare roÈ™ietică... nu prea străluceÈ™te. Și oare ce o fi făcând acum Victor, că È™i el dorea să vadă planeta. Dacă a-È™i avea un telefon mobil, sigur că a-È™i suna, gândi ea. ÃŽn acea clipă creierul ei tocmai se afla în raza de acÈ›iune a patratului zburător, care ziua dispăruse, tot atât de repede, cum a apărut. Raza de lumină, care venea spre ea în plină zi o simÈ›ea, dar nu o vedea. Acum, noaptea, avea impresia că vede stropi mici de apă ce vin spre ea dintr-un loc al bolÈ›ii cereÈ™ti. - Să mă uit mai bine cu un binoclu, poate văd planeta Marte, își spuse ea în gând, È™i căzu pradă unor regrete, păreri de rău. Dar se gândi că nu-l poate suna pe băiatul ei cu părul blond ca să-i spună: iată eu văd acum planeta Marte È™i o ploaie de stele. Nu-È›i vine să crezi? Dar chiar în acea clipă observă ceva incredibil. Pe prispa peretelui din faÈ›a casei văzu un telefon mobil. A întins mâna după el È™i un glas i-a È™optit la ureche cu gingășie; - E pentru tine, încearcă-l. - Chiar am să-l încerc, fiindcă puÈ›in îmi pasă cine l-a pus aici. Timiditatea ei de odinoară a dispărut ca ceaÈ›a de dimineață după ce răsare soarele. â€Apasă pe butonul pe care s-a aprins o steluță roÈ™ieâ€. AÈ™a era scris pe micul ecran care avea È™i el o culoare a planetei care sclipea È™i emana parcă o lumină palidă venită de la Soare. - Bine aÈ›i venit în constelaÈ›ia frăției, auzi ea o voce binevoitoare care rostea cuvintele cu o mare afecÈ›iune. - E un telefon extraordinar, dintr-o nouă generaÈ›ie de telofonie mobilă la care vorbeÈ™ti de o sută de ori mai bine. Și are un robot care rosteÈ™te cuvintele mai frumos decât cel mai bun crainic de la radio ori de la televiziunea din dealul Schinoasei, gândi LetiÈ›ia Leu È™i culese numărul dorit, adică pe cel al lui Victor. - Poate că el doarme, sau... ÃŽnsă nu reuÈ™i să-È™i exprime bine gândul, că i se răspunse. - Da sunt Victor È™i vă ascult. - Buna seara Victor. Nici n-ai visat că o să-mi auzi glasul în seara asta. - Trebuie să-mi amintesc, dar... - LetiÈ›ia te deranjează. - Ba nu mă deranjezi, ci mă faci să-mi tresară inima de bucurie È™i de emoÈ›ie. Ce s-a întâmplat la ora aceasta? Ce-ai pățit! - Nimic Victore, dar È™tii ce zi a fost ieri? Cred să È™tii prea bine. - ÃŽmi faci un test, sau e-o aluzie la ceva? Ori, poate te-ai îmbolnăvit È™i te-au dus iarăși la spital? - Da, e doar o aluzie, un îndemn, o chemare, fiindcă vreau să vii acum la mine. - ÃŽn clipa aceasta? - Da, în seara aceasta, la casa pe pe strada Podgorenilor nr.19. După ce-a spus numărul nouăsprezece a făcut o pauză. Da ce va gândi el despre mine? Nu va crede că sunt o fată anapoda sau o proastă... ÃŽn scurta-i pauză care apăru în dialogul lor interveni aceeaÈ™i voce gingașă care rosti pe un ton imperativ un sfat. Unul numai pentru LetiÈ›ia, pe care ea se grăbi să-l urmeze, dar nu să-l neglijeze. - Te rog doar să ieÈ™i pentru câteva minute. Apoi mai vorbim. Nu-È›i spun la revedere, ci pe curând. Telefonul a făcut deconectarea necesară în regim automat, însă i-a lăsat pe micul ecran un mesaj în două limbi, în română: MulÈ›umesc! Și Danke! ÃŽn germană. Mai rămânea să fie scris ceva È™i în limba japoneză. Arigato gozaimasu, de pildă. LetiÈ›ia Leu citi mesajul, È™i din acest moment se simÈ›i într-adevăr o leoaică în toată legea. De È™apte ori am chibzuit cum să-i spun că ar fi bine să ne întâlnim nu la 31 august, ci astăzi. Și acum i-am spus-o fără vreo emoÈ›ie. Interesant, dar după ce va ieÈ™i afară, ce va face? Toate gândurile rostite cu glas tare, cât È™i cele tăinuite erau imprimate È™i decodificate, fiind imediat transmise departe, undeva în spaÈ›iul cosmic, de unde a venit patratul zburător neindentificat. Sau poate nu era patrat, ci sub formă de cub sau de romb ori chiar sub altă figură geometrică? Realitatea începea să devină un pic fantastică, fiindcă în viaÈ›a ei firească a început a se implica o forță nouă, nevăzută È™i necunoscută, care avea să-i aducă tinerei LetiÈ›ia Leu o sumedenie de surprize. Prima a fost găsirea pe prispă a unui telefon mobil pe care nu l-a putut uita nimeni acolo. Victor prietenul LetiÈ›iei Victor ieÈ™i buimăcit la balcon. Era noaptea târziu È™i nu-È™i putea imagina ce să facă mai departe. Dar după ce văzu cerul înstelat, luna plină È™i multe lumini în jur, începu puÈ›in câte puÈ›in să-È™i revină, iar zăpăceala-i trecu într-o uÈ™oară curiozitate. Dacă mi-a sunat de la un telefon modil, ea probabil, e pe aproape È™i vrea să mă pună la încercare. De mine depinde acum ce impresie își va face È™i va înÈ›elege dacă sunt un om curajos ori un om fricos. Trebuie să ies cu orice preÈ› afară, gândi el, legându-È™i È™ireturile la încălțămintea model sportiv. Afară nu era nimeni, nici în curte È™i nici în stradă. După un minut de aÈ™teptare, stând mai mult în meditare, lângă dânsul opri brusc un taxi pe care era scris â€Intercontinentalâ€. Poftim în America sau în Africa, izbucni el în hohote de râs, dar nu apucă să râdă bine că din taxi ieÈ™i un omulean cu È™apcă care i-a propus să urce în maÈ™ină. â€Vă duc acolo unde doriÈ›i, într-o clipăâ€. - Ei, într-o clipă nu cred, că se poate, dar în o jumătate de oră probabil, vom ajunge, a zis Victor după ce s-a aÈ™ezat pe bancheta din spatele È™oferului. â€Spre satul PăuneÈ™ti, magistrala nordică, strada Podgorenilor. - S-a făcut. ÃŽnsă mai vreau să È™tiu È™i numărul. - Nouăsprezece. Victor a observat că el era unicul pasager în maÈ™ină. Cum a luat-o din loc È›ine minte, dar cum a ajuns în următoarea clipă la poarta LetiÈ›iei, n-a înÈ›eles. Dar ce mai conta cum a ajuns? Era în faÈ›a unei case, È™i a unei portiÈ›e din metal de unde în acea clipă a ieÈ™it LetiÈ›ia Leu. - EÈ™ti un băiat foarte punctual, i-a spus, È™i mă voi bucura, dacă întotdeauna aÈ™a vei fi. - Bine te-am găsit. ÃŽnsă unde, încotro vom merge? - Nu-È›i fă griji. TotuÈ™i, nu-i venea să creadă, iar ceea ce vedea cu ochii săi proprii părea un vis. ÃŽÈ™i stăpâni emeoÈ›iile, zicând că n-a È™tiut că sunt maÈ™ini care nu merg, ci zboară cu viteza gândului. - Iar eu n-am crezut că tu eÈ™ti un băiat aÈ™a de curajos. Bărbat în toată firea! Știi cu ce te-ai deplasat? - Cu un taxi care avea o inscripÈ›ie stranie, fiindcă noi încă nu avem nici un hotel â€Intercontinentalâ€. - Ba nu cu un taxi, ci cu un obiect zburător care a luat forma unui automobil din clipa în care s-a atins de suprafaÈ›a pământului. - ÃŽmi spui gogoÈ™i, ori te prefaci că eÈ™ti o fată din Èšara minunilor? - Da tu cum crezi? Victor se gândi că, dacă, l-a chemat la miezul nopÈ›ii È™i el a venit, fie È™i într-un mod miraculos, cum vrea ea să-i sugereze, ceva neobiÈ™nuit, totuÈ™i, trebuie să fie, ori nimic nu se întâmplă aÈ™a din senin. Iar LetiÈ›ia Leu, după ce È™i-a poftit prietenul la masa tăcerii, s-a gândit să-È™i împărtășe emoÈ›iile È™i temerile în legătură cu apropierea planetei Marte, a patra la număr în sistemul solar. Masa tăcerii din curtea casei părinteÈ™ti era una obiÈ™nuită, de lemn, atât doar, că în jurul ei erau adunate câteva trunchiuri de stejar, care serveau drept scaune. Dacă privea-i de sus la ei, probabil, vedea-i că sunt ca doi fluturaÈ™i dintr-o specie rară. Unul avea un gând, altul avea cu totul altele. Dar erau prieteni numai de-o clipă, iar aÈ™a de aproape unul de altul stăteau pentru prima dată. DeÈ™i s-au mai văzut, atunci, când LetiÈ›ia a fost internată la spital È™i el a venit cu un singur trandafir. Ulterior în ziua când ea a plecat acasă împreună cu maică-sa È™i cu unchiul Nicu, care avea o maÈ™ină veche adaptată să meargă nu cu benzină, ci cu gaz lichefiat, Victor își amintea de clipele trecute, pentru a înÈ›elege mai bine rostul clipei în care trăia lângă acel bujorel de fată. Ea, însă, nu i-a permis prea mult să cadă pe gânduri È™i i-a spus: - Victore, n-aÈ™ vrea să-È›i faci iluzii pierdute... Prin È™ira spinării lui trecu un curent rece. Dar o ascultă cu luare aminte ce va spune în continuare. - Eu cred că tu mă iubeÈ™ti cu adevărat È™i doreÈ™ti să începi ceva foarte serios È™i durabil între noi. EÈ™ti È™i tu ca toÈ›i băieÈ›ii, ca să nu zic ca toÈ›i bărbaÈ›ii. Te gândeÈ™ti cum să mă atragi mai repede în pat. Dar eu nu pentru aceasta te-am chemat. Mai ales, în noaptea aceasta. Èši-am mai scris È™i acum îți repet că te doresc doar ca pe un prieten foarte bun, dar nu ca pe un iubit. Ea zâmbi, apoi continuă. Ca un iubit s-ar putea să fii cel puÈ›in peste È™ase ani, dar È™i peste zece. - De ce anume peste zece? - Taci, È™i nu pune întrebări. El o asculta, pierzând încet darul vorbirii, fără să È™tie cu ce să-i riposteze, fiindcă era foarte inspirată, iar el abia de rosti: - Bine, dragă, dar prieteni fiind...noi ne-am putea permite mai multe acum, da nu peste cinci ori zece ani! - Desigur. Anume pentru aceasta te-am È™i chemat. Vreau să privim împreună planeta Marte, s-o vedem acum, când avem o È™ansă reală, că peste ani de zile ea nu va mai fi atât de aproape de noi, È™i nici noi nu È™tim unde vom fi. Victor înmărmuri de uimire. Fata asta, probabil, este încă bolnavă, ori începe să-È™i piardă facultățile mintale. I se făcu ruÈ™ine È™i stătea ca mutul la masa tăcerii. Iar ea, o fată de 16 ani de la È›ară, care i-a scris niÈ™te scrisori acestui flăcău din oraÈ™, care de fapt avea la cine se uita È™i cu cine-È™i petrece zilele È™i nopÈ›ile, acum nu-i dă niciun prilej visătorului ei prieten să se joace cu ea, ca mâța cu iÈ›ele, ci îl tot îndeamnă să mai citească È™i el unele ziare, deoarece ele scriu È™i lucruri interesante. - ScuzaÈ›i, vă rog... eu pot să-mi cer mii de scuze pentru că am luat-o prea repede cu joaca ca mâța cu iÈ›ele, interveni Victor. - Cu plăcere, dragul meu prieten, văd că înÈ›elegi că eu mă consider încă o copilă la 16 ani È™i te rog nu te supăra, dar adu-È›i aminte ce-am scris eu la rubrica â€Prietenii tăiâ€. - ÃŽmi amintesc È™i hai să nu pierdem prea mult din cauza unor metehne, de care ne-am putea debarasa, dacă am dori. - Bine, dragul meu, îți mulÈ›umesc pentru înÈ›elegere È™i sunt sigură, că dacă am avea un respect elementar unul față de altul, de noi înÈ™ine È™i de prietenii noÈ™tri, aÈ™a ca balticii, alta ne-ar fi soarta È™i ne-ar respecta È™i străinii. - Sunt întru totul de-acord cu tine, dar nu pot înÈ›elege, cum totuÈ™i, am ajuns în noaptea asta lângă tine. Știi, eu nici n-am reuÈ™it să plătesc că taxiul a È™i dispărut. Oare, într-adevăr am venit încoace nu cu un taxi? De-ai fi o slugă domnească sau un vizir la curte, zău, n-ai avea o maÈ™ină atât de mică nici în ruptul capului. - Pun pariu că tu nu È™tii cu ce maÈ™ină mică, dar foarte iute poÈ›i călători, alături de mine. BineînÈ›eles, dacă doreÈ™ti. Apoi LetiÈ›ia Leu luă telefonul mobil, la care se gândi câteva minute în urmă È™i întrebă: - Acum eu È™i cu prietenul ne-am putea lua zborul spre planeta roÈ™ie, sau a parta din sistemul solar, care s-a apropiat de Pământ? Flăcăul a făcut ochii mari cât două cepe. Cu cine vorbeÈ™te? E în toate minÈ›ile, ori din nou își bate joc de mine? Iar LetiÈ›ia, păstrându-È™i calmul n-a divulgat secretul, tăifăsuind încă vreo două minute cu fiinÈ›a, sau poate cu robotul, sau cu extraterestrul din spaÈ›iu, care È™i-a întors faÈ›a spre ea din acea seară. LetiÈ›ia îl uimeÈ™te pe Victor L-am lăsat pe Victor să creadă ce vrea el despre mine, a spus LetiÈ›ia. Nu mă interesează altceva decât ce lucruri strict necesare urmează să pun în â€torba†mea cu roticele È™i mânere. El n-are decât un rucsac aproape gol. N-a È™tiut încotro va pleca. AÈ™a-i trebuie. S-a descurca el cumva că e bărbat matur, nu este un copil de cincisprezece ani sau un adolescent de È™aptesprezece. Iar eu am nevoie de câteva perechi de chiloÈ›i, de cămăși È™i de mănuÈ™i sau jachete. Oare de care am nevoie mai tare? Nu È™tiu. Iau È™i o lanternă de buzunar, una puternică. E un obiect foarte necesar. Un alt lucru, mai puÈ›in necesar, este o poză cu mine È™i cu fratele meu de când eram mici. Suntem undeva pe malul mării È™i râdem amândoi foarte fericiÈ›i. ÃŽmbrăcaÈ›i în costume de baie, eu într-un slip albastru, el în altul aproape tot aÈ™a, însă mai închis la culoare. Valuri albe-albastre înspumate, se sparg la picioarele noastre. ÃŽn imagine eu aveam probabil vreo trei-patru aniÈ™ori. ÃŽn obrăjori se observa o mică roÈ™ață, fiind puÈ›in arsă de soare. Nu-mi amintesc deloc să fi mers apoi din nou cu familia mea la mare. Poate acela a fost primul caz. Iau fotografia È™i o vâr în portofel. După câteva clipe de gândire iau È™i telefonul mobil. Oricum el este al meu, deÈ™i nu era până în seara aceasta. Este cadoul venit de la un mare necunoscut. De la un necunoscut enigmatic pot spune. Dar... Nu prea am timp de meditat. Aleg haine care nu ocupă mult loc, le împăturesc bine È™i le bag în valiza mea care nu este rucsac È™i nici torbă, ci e un fel de valiză cu roticele È™i mânere. Fără să mă agit, stau puÈ›in È™i scurtez lista cu ce am de luat. Adaug câteva lucruri, apoi le È™terg. Adaug altele È™i le È™terg din nou. Cine È™tie precis de ce voi avea strictă nevoie într-o călătorie în afara țării È™i mai ales în afara Pământului. Mi se pare nu-i prea nostim să-l întreb pe Victor, deaceea nu-l întreb nimic È™i mă uit la ceas. Este ora zero È™i cincizeci de minute, adică este trecut de miezul nopÈ›ii. Mi-am amintit de o frază auzită undeva sau, poate citită: â€ProfeÈ›ia este mereu prezentă, ca o apă tainică. Ea se va începe când va veni timpul.†- Oare chiar mi-a venit timpul meu È™i nu am halucinaÈ›ii sau mai È™tiu eu... - Nu ai LetiÈ›ia, nu. ProfeÈ›ia este îngropată în tine ca un mecanism È™i tu nu te poÈ›i opune nici în ruptul capului. Apoi împreună cu Victor am urmărit cu ochii apropierea de pământ a unui pătrat zburător care se rotea în jurul unei axe ca un titirez. E un obiect zburător neidentificat, un OZN. Confirmarea LetiÈ›iei a È™ters urmele de neîncredere din sufletul lui Victor. â€Acest obiect se va transforma într-un elicopter obiÈ™nuitâ€, zise ea. ÃŽntr-un â€Patriottâ€. Cu el vom decola È™i vom ateriza pe verticală în orice împrejurări. - Vom trezi toată mahala, apoi È™i mama ta va afla că tu... - Că eu am urcat cu un prieten într-un elicopter!? S-a întâmplat ca acest eveniment să fie după miezul nopÈ›ii, după cântatul cocoÈ™ilor, dar nu È™i al ciocârliilor. AÈ™a că am ghicit ce vrei să spui, nu-i aÈ™a? - Eu cred că ar fi bine să le lăsăm părinÈ›ilor măcar o mică speranță să È™tie că ne vom întoarce È™i că, n-am dispărut fără urme, plecând într-o direcÈ›ie necunoscută. Până ce Victor, cel mai mare dintre cei doi pământeni, rosti aceste cuvinte, pătratul s-a transformat într-un adevărat elicopter mic pentru 3-4 persoane, care ateriză uÈ™or pe un petic de pământ semănat cu cartofi, care deja la acea vreme, erau buni de scos din solul fertil al pământului din grădină. LetiÈ›ia la rugat pe Victor să urce în elicopter, iar ea a intrat pe o clipă în casă, unde a sărutat-o pe față pe maică-sa, care dormea fără nici un vis de vară. Apoi, sprintenă ca o căprioară, intră în camera ei, lăsă un bileÈ›el scurt, făcu gestul despărÈ›irii È™i, mai iute decât Victor, urcă în elicopterul aerian, interplanetar sau poate, È™i intergalactic , că nici ea nu È™tia totul despre aparatul apărut aproape ca din senin, după ce ea singură a rugat să i se trimită din spaÈ›iul necuprins, spre care s-a tot uitat câteva nopÈ›i la rând, aÈ™teptând apropierea planetei roÈ™ii. Aparatul zburător, spre uimirea lor, a decolat fără a trezi vecinii, fără a alerta forÈ›ele aeriene ale țării care dormeau sau dacă, stăteau la paza spaÈ›iului aerian, personalul de serviciu în acele clipe juca în cărÈ›i. Numai cocoÈ™ii dădeau semne de alarmă prin coteÈ›e, în pădure È›ipau buhnele, iar ciocârliile din câmpii se întreceau între ele la un fel de cântat de alarmă. Dar cine putea lua în consideraÈ›ie cântatul ori È›ipătul lor? Probabil că, poate, doar aceste vietăți, au sesizat, È™i au văzut plecarea tinerilor LetiÈ›ia È™i Victor spre o altă planetă a sistemului solar. Ei se îndreptau spre Marte la bordul unei sonde extraterestre, trimise, atât pentru pământeni, cât È™i pentru bieÈ›ii moldoveni, nimeriÈ›i nu numai în atenÈ›ia comunității mondiale, ci È™i a unor civilizaÈ›ii extratereste, care nu-È™i anunÈ›au prezenÈ›a, dar despre care demult se vorbea. Se presupunea că anume de acolo apar în moduri miraculoase diferite farfurii zburătoare care erau numite OZN-euri, adică obiecte zburătoare neidentificate. Cu asemenea OZN se îndepărtau de Pământ LetiÈ›ia È™i Victor. - Da încotro, totuÈ™i, zburăm? - Spre Marte, dragul meu Vicator, parcă È›i-am spus-o È™i înainte de a porni. Am vrut să văd curajul tău È™i nu m-am înÈ™elat. EÈ™ti un bărbat care nu eziÈ›i în situaÈ›ii imprevizibile. Cu tine pot fi liniÈ™tită, chiar dacă aÈ™ pleca la periferia galacticii. - Nu mai debita È™i tu atâtea, pentru că cine ne-aÈ™teaptă pe noi, acolo, pe Marte? - Zău că devii un pic straniu. Eu credeam că tu vei fi în culmea fericirii, când vei afla că eÈ™ti primul pământean, primul moldovean sau român, cum te mai consideri. Acum tu ai toate È™ansele să aterizezi primul pe planeta aflată la numai 55. 758006 kilometri de Pământ! - Da mie îmi pare că cifra aceasta 55. 758006 seamănă cu un număr de telefon al unui cunoscut, zise pe neaÈ™teptate Victor. ÃŽn locul replicii, care trebuia să vină din partea LetiÈ›iei Leu, a urmat un ordin dat pe un ton binevoitor de către robotul care conducea aparatul de zbor. â€Vă rog să nu vorbiÈ›i È™i să vă prindeÈ›i bine centurile, apoi să vă uitaÈ›i cu atenÈ›ie la monitoarele din faÈ›a voastră. Noi vom înfrunta acum o mică gravitaÈ›ie a planetei voastre, vom intra într-un alt regim de zbor, într-o altă dimensiune. După aceasta aparatul de zbor va intra È™i el în posesia forÈ›ei voastre de gândire È™i imaginaÈ›ie. Aceasta va dura doar până la norii de gaze incandescenÈ›i observaÈ›i de pământeni la marginea discului solar. Ambii prieteni pentru câteva clipe s-au gândit ca au sfeclit-o rău de tot. Numai LetiÈ›ia Leu, fiind È™i iniÈ›iatoarea călătoriei, nu È™i-a făcut inimă rea. A urmărit cu sânge rece cum robotul s-a transformat într-un mic pătrat de culoare neagră, care s-a prins de-un perete metalic, de parcă ar fi avut un magnet puternic pe o parte a sa. Ea a înÈ›eles că ei doi au rămas singuri, doar ei doi, care puteau să influenÈ›eze zborul de mai departe al aparatului, devenind în acelaÈ™i timp captivii lui. Dar cum să dirijeze ei zborul, fără a avea măcar cea mai elementară pregătire? - Fii calmă, toate se vor rezolva cum voi nici nu vă puteÈ›i imagina! - AveÈ›i puÈ›ină răbdare È™i cu ea veÈ›i terce È™i marea Cale Lactee, le-a mai È™optit altă voce, care venea din interiorul lor. LetiÈ›ia îl mai întrebă o dată pe Victor, dacă doreÈ™te să aterizeze pe Marte. Acum noi încă putem să evităm o eventuală eroare la aterizare. De aceea eu cred că ar fi mai bine doar să ne apropiem de planetă, să ne rotim în jurul ei, fotografiindu-i suprafaÈ›a, È™i să ne întoarecem pe Pământ. - Nu vreau să ne întoarcem! Vom regreta toată viaÈ›a că am ezitat. GândeÈ™te-te È™i tu mai bine. - Dacă ar fi să... - Să ce? Să ce... Cearta devenea iminentă. ÃŽn asemenea clipe momentul hotărâtor poate interveni numai dacă cel care este mai tare de caracter nu cedează. LetiÈ›ia acum este acum! ProfeÈ›ia este îngropată în tine ca un mecanism iar tu nu te poÈ›i opune... Ce-i de făcut? Timpul de dimineață a venit. ÃŽnsă de unde să vadă ea în cosmos, dacă era dimineaÈ›a sau seara. S-a uitat la ceas. Ora era ca pe la cinci spre È™ase. Să ratăm acum victoria? Nu-mi voi ierta aceasta niciodată! Chiar nu-mi voi ierta. Cazul dat l-am destăinuit mai târziu într-o dimineață, când mă aflam la una din mănăstirile munÈ›ilor CarpaÈ›i, unde am ajuns împreună cu japoneza Toiya Mononoke. Acolo LetiÈ›ia a rugat-o pe japoneză să îi mai povestească ceva despre Patria ei, despre È›ara insulară din care a sosit. BineînÈ›eles,Toiya i-a vorbit până noaptea târziu despre grupul de insule Miyako. â€Miyako-jima È™i-a meritat locul în manualele È™colare japoneze, deoarece cinci pescari locali au observat flota È›aristă ce se îndrepta spre Japonia în timpul Războiului Ruso-Japonez din anii 1904-1905. Prevenirea pe care ei au făcut-o la timp, i-a permis Marinei Imperiale sub conducerea amiralului Togo Shigenori să surprindă È™i să anihileze flota ruÈ™ilor în bătălia din strâmtoarea Tsushima. ÃŽn apropiere de Irabu, o insulă la care se poate ajunge cu un mijloc de transport asemănător cu farfuriile zburătoare, este un loc bun pentru scufundări marine. Mai sunt încă câteva insule pe care se poate ajunge pe ele cel mai bine doar cu avionul sau cu farfuria zburătoare. Insula principală Ishigaki-jima a fost, mulÈ›i ani, înconjurată de o controversă în jurul oportunității construcÈ›iei unui aeroport în apropiere de Shiraho, unul dintre cele mai exotice È™i de uncat recif de corali din această parte a Pacificului. O excursie scurtă cu vehicolul cu perne de aer, sau cu aripi, cum zici tu LetiÈ›ia, îi duce pe călători la Taketomi, o insulă plată renumită în întreaga Japonie pentru nisipul în formă de stea de la Kondoi. Insula este de o frumuseÈ›e aparte È™i oferă o viață liniÈ™tită. Cu alte cuvinte, aici poÈ›i să trăieÈ™ti în liniÈ™te È™i în pace È™i în bună armonie cu naturaâ€. ÃŽn timpul când japoneza povestea, LetiÈ›ia asculta È™i își imagina ce frumuseÈ›e a ratat să vadă. â€Dar, lasă că recuperez eu ceea ce am pierdut! Nu-m ratat aterizarea pe planeta Marte, când am avut unica È™ansă, acum nu voi rata ocazia ca să văd È™i eu aceste insule într-o bună zi. ÃŽmi pare că însuÈ™i unul Dumnezeu mi-a scos-o în cale pe această japoneză. Binecuvânează-mă Doamne ! - Da de ce vorbeÈ™ti singură surioară, o întrebă japoneza. - Am spus È™i eu în glas o rugăciune. Am zis Dumnezeu să ne binecuvânteze! Că doar suntem niÈ™te fiinÈ›e care credem... - Ai perfectă dreptate LetiÈ›ia. Vrei să-È›i spun, cum se zice noapte bună! - Dacă doreÈ™ti… - Oyasumi nasai, este noapte bună! - Să doarmă È™i florile în grădină, iar acum; noapte bună, pentru că în zori... - ÃŽn zori am să-È›i spun ohayo gozaimasu, adică bună dimineaÈ›a. Ohayo gozaimasu e în limba japoneză. “Este a treia zi pe care o petrec în drum cu japoneza, spunea LetiÈ›ia. Cu fiecare zi eu mă obiÈ™nuiesc tot mai mult cu ea. Mă înÈ›eleg mai uÈ™or decât îmi imaginam. Ea, întradevăr, parcă mi-ar fi o soră. Da oare, am avut eu vreo soră… Iaca, despre asta mama nu mi-a spus nimic. Știu doar că am avut un frateâ€. La bordul navelor fluviale, care È›ineau calea spre oraÈ™ul Soroca, pentru a se amuza, LetiÈ›ia È™i Toiya s-au întrecut în a reda unele vise. Toiya i-a povestit LetiÈ›iei că într-o zi, ea s-a transformat într-un ienibahar. - Ienibahar! Da ce mai este È™i acesta? - E un fruct mic. ÃŽÈ›i imaginezi! Sunt un ienibahar, nu o ghindă de stejar, ci un arbore întregeg. Numai că, sunt prea mic È™i am niÈ™te fructe mici, rotunde, de culoare neagră care nu sunt altceva decât niÈ™te pomuÈ™oare ale unei plante exotice, folosite drept condiment alimentar. Ha-ha-ha! Da de ce nu-È›i imaginezi că eÈ™ti un cireÈ™ de-al vostru, care a înflorit? O sakura. - O, sakura ga sakimasu! ÃŽnfloresc cireÈ™ii È™i eu aÈ™tept să ascult visul tău de astă noapte, că tare te zvârcoleai în pat. - Ascultă, i-a zis LetiÈ›ia È™i a început a povesti: “Eu cred că am avut aseară un vis tare ciudat. Se făcea nu È™tiu cum, că eu mă transformasem în iederăâ€. - ÃŽn ce? - ÃŽn iederă! - Da ce fel de plantă sau animal este iedera? - Ea este un arbust agățător cu frunze persistente verzi, strălucitoare. Spre deosebire de viÈ›a de vie este cultivat ca plantă decorativă. AÈ™a că, ascultă! †De la început eu parcă mă cățăram în stejarul secular de la Cobâlea. Vroiam să-i adaog în frunziÈ™, să-l fac să fie mai verde, dar el mi-a È™optit: nu-È›i fă de cap că nu eÈ™ti un copil din CopiliÈ›a-Vâlcea! L-am ascultat È™i l-am lăsat în voie să mă privească blajin de sus în jos. Mă simÈ›eam nu prea bine. Adică, mă genam puÈ›in. Apoi eu înflorisem ca citreÈ™ii din Japonia pe care voi îi numiÈ›i sakura È™i mă înălÈ›am încet spre stele. Credeam că pot împodobi o casă, o grădină... - Asta deja e mai interesant! - Da! Și aveam ochii înfloriÈ›i, iar picioarele bine înfipte în pământ. ÃŽmpodobisem chiar È™i o casă a unui poet È™i crezusem că sunt fericită, când am ajuns la fereastra... - Ai văzut ceva anume prin ea? - Nu, pentru că fereastra era deschisă spre cer. Când braÈ›ele mi-au alunecat, eu mi-am lipit obrazul de sticla umedă È™i rece, dar mai mult n-am putut urca. Am privit cu ochi de floare înăuntru È™i mi se părea că văd tot, că descifrez întunericul, că înÈ›eleg ce-i dincolo de planeta Marte, de Saturn È™i chiar de unele stele, dar alte braÈ›e treceau pe lângă mine, oprindu-mi drumul spre stele. SimÈ›eam răcoarea È™i atracÈ›ia universală a corpurilor cereÈ™ti, a câmpurilor torsionale astrale È™i m-am speriat. Mă speria înălÈ›imea, dar È™i bezna. Mă întrebam, ce se întâmplă cu mine È™i nu găseam răspuns. Mă dureau toate frunzele È™i rămurelele de iederă. Am alunecat È™i am simÈ›it că în mine s-a făcut întuneric. Doar unele stele mai clipoceau... Ele erau goale! Reci È™i foarte strălucitoare, adică superbe în goliciunea lor! Iar eu, eram între cer È™i pământ ca o coardă întinsă È™i bătută de vânt. Am tresărit... - Am observat È™i eu, pentru că eram lângă tine. - Dar stii, o mâină mi-a retezat visul chiar de la rădăcină. Am simÈ›it că pot să cad într-o grămadă de vrejuri uscate. Priveam de acolo, de la fereastră, la propria-mi tulpină È™i nu-mi puteam imagina căderea în infernul vrejurilor. - Frumos vis! - Stai!, nu mă întrerupe, fiindcă în cele din urmă mi-am zis: Eu îs om, nu sunt o ederă! - EÈ™ti un fel de Nara! - Da ce este aceasta? - Nara, a fost capitala Japoniei în secolul VIII, Nara a fost ocolită de războaie civile care au zguduit È›ara. Ea este un muzeu al unor comori antice, ce întruchipează stilurile chinezesc, coreean È™i central asiatic. Eu zic să te ocolească È™i pe tine primejdiile, pentru că îmi place de tine aÈ™a cum eÈ™ti tu. Parcă ai fi â€Guguță†în rochie È™i fără... - Fără ce? - Fără… cum i se spune?.. - Cui îi spune? - CuÈ™mei lui Guguță! Nu cumva căciulă? - CuÈ™mă È™i căciulă că sunt sinonime. ÃŽn copilărie am citit È™i eu în Japonia despre peripeÈ›iile unui băiat cu numele Guguță. Și iată, acum, am ajuns în È›ara lui, unde te-am cunoscut pe tine LetiÈ›ia. Chiar È™i tu ai citit isprăvile sau poveÈ™tile lui Guguță! - Vorbă să fie! Le cunoaÈ™te fiecare copil. Ca să nu zic È™i fiecare adult cult, însă, cu părere de rău, mai rar de aceÈ™tia. De multe ori poÈ›i auzi cum unii urlă ca niÈ™te porci îngunghiaÈ›i, în loc să-È›i vorbească normal. Uneori din partea lor poÈ›i fi trimis È™i la dracu-n praznic. - Da ce înseamnă la dracu-n praznic? - E ca È™i cum spui: â€la dracu-n spiniâ€, care, în principiu, e una È™i aceiaÈ™i, e o expresie românească mai greu de explicat. Dacă nu este cu supărare, poate vom reveni la acestea altădată. Știi bine, că È›ara nu ne-o putem schimba. AÈ™a că, mai bine să schimbăm subiectul… - Bravo LetiÈ›ia! Dacă zici tu, atunci scimbăm tema È™i subiectul. â€ÃŽn veacurile trecute japonezii s-au resemnat să-È™i vândă matasea. Dar ouăle viermilor de mătase n-au vrut să le vândă. Pe acestea ei le-au păstrat bine ascunse. Iar a încerca să le scoÈ›i din insulă era considerat o crimă. Dacă astăzi nu te intresează mătasea atunci: oyasumi nasai.†Peste treizeci È™i nouă de ani - Ohayo gozaimasu, adica Buna dimineaÈ›a! Ce faci dragă LetiÈ›ie? ÃŽntrebarea veni ca din senin din gura Toiyei Mononoke, care È™i-a făcut apariÈ›ia în cameră ca o pisică japoneză sau ca una siameză. - Păi, meditez È™i eu despre trecutul meu È™i al părinÈ›ilor mei. - Scuză-mă, că am intervenit cu întrebări stupide. - Nu mai sunt ele aÈ™a de stupide, fiindcă… LetiÈ›ia făcu o pauză, apoi continuă: â€ÃŽn vara anului 2013 gurile rele vorbeau că pe tata l-au mâncat porcii sălbatici. Aceasta s-a întâmplat, cică, pe undeva în adâncul pădurilor ruseÈ™ti, iar pe mama a călcat-o trenul rapid Moscova – Novosibirsk. Pe care drac împeliÈ›at îl căuta ea pe calea ferată È™i încă înaintea trenului, nu înÈ›eleg nici până azi. Unii spuneau că È™i-a pus capăt zilelor ca È™i Anna Karenina, că acolo în Rusia, unde s-a dus ea, a citit o carte despre o Annă Karenina…†- Iar eu credeam că tu meditezi asupra celor spuse ieri de către conducătorul nostru de grup, care are reguli stricte privind limbajul utilizat de maicile de la mănăstiri. AÈ™a cum ni se recomandă să vorbim. - Eu nu la asta mă gândeam, te asigur, ci la mama mea, pe care în august am lăsat-o beată criță în casă, atunci când... - Când, dragă LetiÈ›ia? - Cum? ÃŽncă nu È›i-am spus că la 27 sau pe 31 august, în anul 2003 eu am părăsit satul È™i planeta Pământ, sperând că voi ajunge pe Marte, iar tu nicicum nu mă înÈ›elegi?.. - Chiar nu înÈ›eleg despre ce bombăneÈ™ti acum. VorbeÈ™ti serios sau faci aluzii la ceva… - Vezi, dragă japoneză, 2003 era anul în care eu am plecat de acasă! Vasăzică, tu ai plecat de acasă ca un adolescent de cincisprezece ani, care pleacă în căutarea mamei dispărute È™i a surorii dispărute cu mult timp în urmă. Acesta este subiectul din romanul lui Haruki Muracami “Kafka pe malul măriiâ€. - Eu încă nu i-am citit pe toÈ›i Murakamii voÈ™tri, zise LetiÈ›ia, fiindcă eu sunt din Moldova, iar tu eÈ™ti din Japonia ta cu sakura ta. - Vreau să înÈ›eleg, cum adică, tu cu circa patruzeci È™i cinci de ani în urmă ai părăsit casa È™i n-ai plecat undeva la Sud, sau la Nord, ci în spaÈ›iul cosmic?.. - Da. Și am zburat spre planeta Marte! - Fantastic! Și ai rămas aÈ™a de fragedă de parcă n-a trecut nici un an de atunci?. - Există o explicaÈ›ie. - Care explicaÈ›ie? Despre ce vorbeÈ™ti sau aiurezi de dimineață? - Despre o întâmplare foarte ciudată din noaptea aia, când am zburat spre Marte. Dar, mai lasă-mă, deocamdată, în pace. Eu doar nu te întreb: unde ai fost toată noaptea?! - Am fost la o “vânătoareâ€. La o “vânătoare†de traficanÈ›i de droguri, de traficanÈ›i de fiinÈ›e umane, pentru că eu sunt infiltrată în acest grup ca să investighez unele cazuri. Să nu crezi că întâmplător eu sunt acum cu tine. Află că am niÈ™te surprize È™i veÈ™ti nu prea bune. - Nu te înÈ›eleg. ÃŽmi eÈ™ti pentru mine ca o soră, iar acum îmi zici că… - Eu nu te prea înÈ›elegeam la început. Acum îmi este uÈ™or de înÈ›eles de ce tu n-ai o identitate clară. Totodată te anunÈ› că eÈ™ti suspectată că È›i-ai creat o identitate falsă, pentru că nici într-o bază de date arhivate nu există nicio informaÈ›ie despre LetiÈ›ia Leu. ÃŽnÈ›elegi că nu este nimic È™i eu chiar n-am găsit nici o iotă despre trecutul tău. - VorbiÈ›i ca o adevărtă româncă, însă eu îți mai repet odată, că am fugit de acasă în toiul nopÈ›ii, È™i am zburat împreună cu Victor, aproape ca acum, când am zburat cu tine până la Cobâlea, apoi la Vadul lui RaÈ™cov, È™i la Camenca. Doar că, atunci era anul 2003!.. Atunci am părăsit Pământul, am ajuns până pe orbita planetei Marte È™i chiar am aterizat pe planeta roÈ™ie È™i am avut niÈ™te halucinaÈ›ii cu holograme. Am părăsit planeta È™i ne-am întors pe Pământ, dar, făcând calea întoarsă am descoperit la bord o maÈ™ină incredibilă a timpului care ne-a teleportat în viitor, mai întâi în anul 2013, apoi È™i în alÈ›i ani. ÃŽmi pare chiar că s-a întâmplat ceva cu însoÈ›itorul meu Victor, care a devenit straniu, avea alt comportament, gândea foarte profund È™i după câte îmi pare mie, era cu totul un alt om, deÈ™i… - Bine. Toate acestea le înÈ›eleg, însă vezi că acum este anul 2048 È™i ar fi normal ca să ai măcar vreo È™ase zeci de ani, dacă nu mai mult. Iar tu... EÈ™ti ca de 17-18 ani. Pe cine vrei să minÈ›i? - V-am spus adevărul, dacă nu mă credeÈ›i... - Ce dovezi tari ai, pentru a mă determina să te cred. - Cunosc ziua È™i anul meu de naÈ™tere. Dacă tehnologiile informaÈ›ionale sunt suficent de dezvoltate, puteÈ›i să căutaÈ›i în arhivele electronice o fată dată dispărută în anul 2003 din satul PăuneÈ™ti. - Am făcut deja toate căutările, investigaÈ›iile necesare, dar nicăieri nu figurează o fată cu numele LetiÈ›ia Leu. Poate că acest nume ar fi, să zicem aÈ™a, vreun pseudonim de-al tău, ori, totuÈ™i, ai o identitate falsă? - N-am identitatea falsă. Poate că numele meu este o raritate. - Nu este chiar aÈ™a. A existat o doamnă cu numele LetiÈ›ia, însă ea era pictor, artist plastic, cum să mai spun? Ea s-a născut pe 27 martie 1937, în satul CăbeÈ™ti din comuna Podu Turcului. ÃŽn 1967 a absolvit Academia de Arte Frumoase „Nicolae Grigorescu†din BucureÈ™ti – SecÈ›ia pictură, clasa maestrului Alexandru Ciucurencu. A debutat ca artist în 1969, intr-o expoziÈ›ie colectivă, la BucureÈ™ti. Prima expoziÈ›ie personală o are în Bacău, în 1971. ÃŽn cei peste 50 de ani de carieră artista LetiÈ›ia OpriÈ™an s-a bucurat de zeci de expoziÈ›ii personale È™i colective de pictură în È›ară, dar È™i la numeroase saloane internaÈ›ionale în Suedia, Germania, Olanda sau FranÈ›a. A obÈ›inut numeroase premii, diplome È™i distincÈ›ii în È›ară È™i în străinătate. Altă LetiÈ›ie cu numele de familie Roman era din BucureÈ™ti È™i aceea cânta aÈ™a de frumos... Iar prozatoarea LetiÈ›ia Papu editase: â€ÃŽntre două oglinziâ€, â€Sub arÈ™iÈ›a veriiâ€, â€Succesâ€...A mai fost LetiÈ›ia Papu, o prozatoare... - Dacă te aÈ™ezi, am să-È›i povestesc foarte amănunÈ›it despre toate, a spus LetiÈ›ia È™i i-a înÈ™irat isprăvile ei cu halucinaÈ›ii È™i fără, i-a vorbit despre dorinÈ›a de a pleca de acasă, apoi de a vedea planeta Marte. Un vis copilăresc, care, printr-o minune i s-a împlinit. â€Am zburat cu Victor, un prieten bun, am revenit în alt timp decât plecasem, adică am revenit în anul 2013. Am aflat că părinÈ›ii mei nu mai erau în viațăâ€. La ei mă gândeam È™i acum, câteva clipe în urmă. Am zburat, adică am plecat È™i din anul 2013 respectiv, dar numai într-o singură direcÈ›ie, adică în viitor, astfel pomenindu-mă, sau nimerind, cum să vă mai spun, ca să vă fie clar? Și ca printr-un miracol am nimerit la mănăstirea din valea fluviului. "N-am venit singură, ci cu Victor, care a plecat, lăsându-mă pe mine în grija maicilor de la mănăstire. Am poposit în toiul nopÈ›ii, unde am rămas, după ce am aflat în ce timp mă aflăm". Plus la toate am vorbit cu o călugăriță aflată la o vârstă înaintată care afirma, că este de prin părÈ›ile locului. Adică din satul Burduha, unde eu m-am născut, am copilărit È™i am ajuns să fug nopÈ›ile din casă din cauza tatălui meu agresiv, care a vrut de nenumărate ori să mă agreseze sexual, însă eu m-am opus cu îndârjire. Japoneza după o pauză a spus: â€Pe o oarecare mamă, care È™i-a pierdut fiica È™i soÈ›ul am depistat-o în bazele de date, însă tu, deocamdată, încă eÈ™ti o enigmă bună de descifratâ€, a concluzionat Toiya cu o voce mult mai binevoitoare. Și într-un fel È™i-a cerut scuze cu un zâmbet plăcut pe buze. Eu sunt un agent începător de urmărire internaÈ›ională. Și mă aflu abia în prima mea misiune. De la o vreme mă confront cu prea multe persoane stranii È™i cazuri ieÈ™ite din comun. Da aÈ™a îmi este meseria. Tu însă, nu te întrista. Te vom ajuta să ieÈ™i la mal. Acum încă mai eÈ™ti învăluită în mistere È™i noi aveam mult de navigat împreună. Dar, vestea proastă este că, aici s-a terminat “pelerinajul†tău. Te vei întoarce la mănăstire, unde te aÈ™teaptă cineva de la poliÈ›ia internă. Ca infractor cu unele conotaÈ›ii sau implicaÈ›ii mondiale sau măcar regionale tu nu mai figurezi. Te-am scos eu, Toiya Mononoke, însă în realitate numele meu, totuÈ™i este Sakura. Mă auzi?! - Da, te aud destul de bine È™i nu-mi vine să cred, a murmurat încet LetiÈ›ia. Cred că, de data aceasta, nu am halucinaÈ›ii, deÈ™i tot ce am aflat, este foarte greu de imaginat. ÃŽnsă, dacă aÈ™a zice sora mea, Toiya, înseamnă că este adevărat. - Kireina! Adică frumos! Și aÈ™a-i că pe mama ta o chema Eleonora? O ispiti Toiya fără să-i dea un răgaz pentru a mai inventa cine È™tie ce. - Eleonora? Da. Eleonora Leu, iar tatăl meu a fost Ilarion Leu. Dar de ce ne exprimăm noi la timpul trecut? - Pentru că ambii sunt consideraÈ›i morÈ›i. Asta deja o È™tim amândouă. - Numai tu eÈ™ti vie. Și eÈ™ti tânără ca È™i atunci, când aveai vise frumoase È™i care, cât n-ar fi de ciudat, s-au împlinit. PoliÈ›ia internă te v-a întreba multe despre tine, dar tu să nu triÈ™ezi sau să minÈ›i. De la ea, probabil vei afla câte ceva È™i despre unele rude de ale tale. Numai că, eu te rog, să nu te mai întorci acolo, unde ne-am cunoscut, ci la o mănăstire modestă de prin părÈ›ile codrilor. Vreau să nu te cunoască nimeni. Nu-È›i pot spune cu exactitate în care mănăstire deja eÈ™ti repartizată, dar, ajungând la destinaÈ›ie, vei afla. ÃŽmi pare foarte rău să mă despart de tine, însă nu am de ales, aÈ™a n-ii soarta noastră. Tu rămâi în È›ara ta, iar eu plec mai departe, unde sunt aÈ™teptată să mă implic în alte istorii, ca să dezleg alte enigme sau să scot la lumină persoane, care au făcut È™i mai continuă să facă infracÈ›iuni, iar poliÈ›ia locală nu poate dovedi în ce constă vina lor. Dacă totul va fi bine, poate la anul am să te invit să vii ca să vezi È™i tu Þara Soarelui Răsare. La Tokio! ÃŽnsă, până atunci, vom avea multe de făcut. Și tu È™i eu! “Am fost în primele clipe foarte stresată, apoi încetul cu încetul am început să ies din starea de stres È™i să intru în altă stare. Părcă mă deÈ™teptam încetiÈ™or. Vedeam proporÈ›iile prăpastiei care mă despărÈ›ea de trecut, de multe evenimente la care n-am avut ocazia să asist, pentru că eu am fost absentă. Am ieÈ™it din timp. Dar nu m-am schimbat aproape de loc. Ba nu, m-am schimbat, am devenit parcă altă persoană, care a început să cunoască lucruri noi, care se descurca de minune în tehnica cea mai nouă, în informatică, È™i multe altele. Oare toate aceste cunoÈ™tinÈ›e le-am acumulat în timpul scurt în care m-am aflat departe de casă, departe È™i de Terra pe care m-am întors, însă niÈ›el în alt timp, între alÈ›i oameni, È™i cu totul în altă lume, care urma să fie abia când eu ajungeam la o vârstă onorabilă. Ce fericire pentru mine, dar È™i ce problemă? Să mă descurc singură peste vreo treizeci È™i nouă sau patruzeci È™i cinci de ani... Mi-am zis în cele din urmă, că nu este cel mai rău caz sau variantă. Voi trăi È™i voi vedea. Voi vedea poate, ceea ce, în condiÈ›ii normale, nu aÈ™ fi văzut niciodată. Că aÈ™a le este dat unora. Doar unora, dintr-o sută de mii... Da poate, dintr-un milion, dintr-un miliard! Ce noroc a dat peste mine!†Răsfoind mai departe în jurnalul LetiÈ›iei n-am mai găsit scris niciun cuvânt. Ba nu, mai era scris ceva: “ÃŽntr-o noapte l-am auzit pe Victor vorbind prin somn. Da, da. Prin somn. Zicea ceva despre timp. Pare-se că timpul atârnă cu greutate asupra noastră, ca un vis vechi, plin de tâlcuri. Te miÈ™ti încontinuu, te zbaÈ›i, încerci să te strecori, să fugi. Dar nu vei scăpa nicodată de el, chiar de-ar fi să ajungi la marginea lumii, a galaxiei, a spaÈ›iului de până la gaura cea neagră. Uneori eÈ™ti nevoit să mergi până la marginea lumii. Sunt lucruri pe care nu poÈ›i să le faci decât, dacă ajungi până acolo. Eu n-am ajuns, dar voi ajunge, indiferent de urmările nefaste sau faste. Eu trebuie să ajung, dar văd că am pierdut legătura cu ai mei. Nu pot comunica cu staÈ›ia zburătoare spre altă galaxie, nu pot să comunic nici cu alÈ›i extratereÈ™tri lăsaÈ›i să efectueze cercetări în această parte a lumii. Eu nu pot nici măcar să-mi înmulÈ›esc descendenÈ›ii, sunt un om È™i totuÈ™i nu sunt un om. Sunt un extraterestru impotent! Sau mai bine zis, sunt un extraterestru cu chip de bărbat de pe Pământ, dar cu organe genitale de femeie. Am comis o mare greÈ™eală când am luat forma È™i chipul pământeanului Victor. Chipul, faÈ›a, trăsăturile distinctive exterioare sunt ale lui, iar o parte destul de importantă este a LetiÈ›iei.†– - Oare ce aiureli avea el prin somn?, se întreba LetiÈ›ia. Ea a pus vreo trei semne de întrebare. Apoi È™i unul de exclamare. ÃŽn cele din urmă a adăugat: când se va trezi, va observa că face parte dintr-o altă lume, dintr-o lume nouă. Atunci am să-l trag È™i eu puÈ›in de limbă, poate mi-a detăinui È™i el mie taina lui. Numai LetiÈ›ia Post – factum le È™tii pe toate. AÈ™a cel puÈ›in se spune. La biblioteca particulară pe care o îndrăgise LetiÈ›ia erau multe cărÈ›i de unicat care nu puteau fi găsite în alte biblioteci. Cine alta dacă nu ea È™i-a pus în gând să le citească sau măcar să le răsfoiască din copertă în copertă. Numai LetiÈ›ia avu curiozitatea să studieze o carte voluminoasă de 600 de pagini despre niÈ™te localități din judeÈ›ul Alba, România. ÃŽn acea carte își găsi numele ei. Mai bine zis, numele pe care l-au avut alte persoane. De pildă, LetiÈ›ia MihalÈ›an din imaginea de la pagina 374 sau LetiÈ›ia Dobrescu din comuna Galda de Jos, pagina 243. Dintr-o imagine de epocă din perioada interbelică o privea o doamnă respectabilă îmbrăcată într-o vestimentaÈ›ie sobră de odinioară. â€Oare cine o fi ea?†A răsfoit mai cu atenÈ›ie cartea, însă n-a găsit răspuns la întrebare. Deaceea de la cartea â€Comuna Galda de Jos , secvenÈ›iar istoric È™i imagisticâ€, a trecut la raftul pe care se aflau mai multe cărÈ›i ale unuia È™i acelaÈ™ autor: Gunter Grass, laureat al premiului Nobel pentru literatură, neamÈ› născut la 16 octombrie 1927 la Danzig, loc în care È™i-a petrecut copilăria È™i tinereÈ›ea. A luat cartea â€Pisica È™i È™oarecele†(1961) apoi a întors-o la loc, cercetând altă carte intitulată â€Toba de tinicheaâ€. A mai răsfoit romanul autobiografic â€Secolul meu†(1999), apoi È™i-a aruncat privirile asupra unui roman-nuvelă intitulat â€ÃŽn mers de rac†(2002). Pe acesta a decis să-l citească, fiindcă el nu relatează doar un episod dramatic de la sfârÈ™itul celui de-al dolilea război mondial – scufundarea de către un torpilor sovietic a navei â€Wilhelm Gustloffâ€, cu 9. 000 de pasageri la bord -, ci tratează È™i o temă incomodă, vorbeÈ™te despre mersul istoriei, înapoi, înainte sau lateral, târând cu sine destine colective È™i individuale. Numai LetiÈ›ia după ce a citit un roman zguduitor: â€ViaÈ›a ca amintire†scris de Ion Anton, a început să citească în acea bibliotecă â€ÃŽn mers de racâ€. A rămas impresionată de dezvăluirile din carte precum că cel care a reuÈ™it să scufunde nava suprapopulată fusese ciomăgit destul de des, la Odessa, de taică-său Marinesko, pentru că intrase în tinereÈ›e într-o bandă de hoÈ›i. LetiÈ›ia mai află cu stupiditate că matrozul Alexander Marinesko era membru al organizaÈ›iei de tineret Comsomolost È™i se dovedea a fi un mare beÈ›ivan în afara serviciului. Da cine È™tie, poate că È™i în vremea când era în mare cu submarinul... Pentru că în ultimul an al războiului, înainte de torpilarea navei cu 9. 000 de pasageri la bord, majoritatea mame tinere È™i copii, alcoolul È™i femeile i-au întunecat minÈ›ile lui Marinesko. El a mai fost luat la interogatoriu de NKVD È™i declarat suspect de spionaj. Zile întregi după aceasta nu i s-a arătat nimic în cale, nicio navă străină. Căpitanul submarinului poate se gândea, în timpul pândei sale zădarnice, la procesul care-l aÈ™tepta în faÈ›a CurÈ›ii MarÈ›iale È™i la ameninÈ›area de la NKVD. Ce a fost în mintea lui Alexander Marinesko în ziua de 30 ianuarie 1945 când a ieÈ™it în largul mării cu echipajul său de 47 de bărbaÈ›i È™i 10 torpile ucigătoare la bord? Unul numai Marinesko È™tie, medita LetiÈ›ia. Și el s-a stins din viață fiind foarte amărât È™i grav bolnav de cancer după ce s-a aflat în lagărele È™i închisorile sovietice din Siberia. LetiÈ›ia nu-È™i putea imagina toate momentele care au fost. Pe cât era de impresionată pe atât era È™i indignată. Să scufunzi o navă plină cu femei È™i copii era o adevărată nerozie, dar Marinesko a făcut lucrul acesta... Ea după o jumătate de zi de lectură, a ieÈ™it pentru câteva clipe în curtea bibliotecii la o pauză. Auzea acelaÈ™ ciripit al păsărilor, care zburau dintr-un copac în altul. Contempla liniÈ™tea firească. ÃŽn asemenea anturaj È™i-a amintit cum a venit cu un extraterestru la ChiÈ™inău, apoi cum a zburat deasupra Bermudelor. ÃŽn toate peripeÈ›iile ei - binele învingea răul. Numai în cazul descris de Gunter Grass tragedia a fost inevitabilă. Iar făptaÈ™ul ei – un marinar beÈ›ivan, care a avut un tată român È™i care È™i-a petrecut copilăria È™i adolescenÈ›a printre bandiÈ›ii È™i hoÈ›ii din Odessa, care nu vorbeau în limba română, ci în rusa amestecată cu jargoanele banditeÈ™ti. â€Oare mediul în care trăim noi, ne modelează într-aÈ™a fel, încât în viaÈ›a de mai departe, devenim niÈ™te brute È™i niÈ™te persoane periculoaseâ€, medita ea. Și tot ea È™i-a spus: â€BineînÈ›eles, locul are o influență mare, însă totul depinde de om.†Iată eu am reuÈ™it să mă desprind de mediul nociv de la È›ară, în care am trăit, È™i de unde am zburat pe Marte, am revenit pe Pământ È™i nu cu un pământean, ci cu un extaraterestru, care a salvat un pământean, È™i i-a luat chipul lui...†Pusă pe meditaÈ›ii È™i pe întrebări, care mai de care, LetiÈ›ia n-a observat cum de locul unde sta ea, pe o bancă, s-a apropiat un animăluÈ› drăguÈ› È™i curios, care o studia. Animalul semăna cu o È™opârlă, însă nu cu una obiÈ™nuită, ci neobiÈ™nuită. Era un mic varan, sau un grifon, care o privea cu atenÈ›ie. Ea apoi își auzi numele strigat. - LetiÈ›ia! Vă caută cineva la telefonul bibliotecii. Poate veniÈ›i, pentru a-i răspunde? - Nu pot, dar vreau să È™tiu, cine mă caută. - Zice că este Victor È™i că vă caută de o jumătate de zi. - SpuneÈ›i-i să mă sune pe telefonul meu mobil, a răspuns LetiÈ›ia cu un calm olimpic. - A spus că a uitat numărul. - Dacă l-a uitat, să-È™i amintească ziua mea de naÈ™tere, luna, anul È™i câți ani am avut, când m-a cunoscut. Toate cifrele culese consecutiv, alcătuiesc numărul meu de telefon modil, a zis LetiÈ›ia. - Bine, îi transmit, răsună vocea bibliotecarului. Vrând – nevrând am asistat la discuÈ›ia din grădina bibliotecii, pentru că È™i eu, tocmai sosisem acolo, pentru ca să citesc cărÈ›ile: â€Toba de tinichea†și romanul autobiografic â€Secolul meu†de Gunter Grass. - Numai LetiÈ›ia este capabilă să inventeze aÈ™a număr de telefon, m-am gândit. Nu înzadar ea este personajul meu literar. Chiar eÈ™ti bravo, LetiÈ›ia! - Ba n-ai dreptate. Nu doar ea! - Cine a spus? - ÃŽngerul. Cel, care È™tie tot. - Și cum se numeÈ™te îngerul? - ÃŽnger. Iar dacă... doreÈ™ti să cunoÈ™ti mai mult, află că el, este ÃŽngerul cel Bun. - Da cine este LetiÈ›ia Branea? - Numele este atribuit unei tinere, personaj literar al scriitoarei Gabriela AdameÈ™teanu. - Iaca na! Vasăzică, eu am încă o invitaÈ›ie la lectură, gândi ea È™i se grăbi să intre în sala de lectură luminată de soarele de după amiază. La telefonul bibliotecii nu mai era nimeni. Se apropie de computator È™i începu să caute cu înfrigurare în baza de date. Biblioteca particulară nu avea nici un exemplar semnat de acest autor. Pentru o clipă o cuprinse o umbră de tristeÈ›e, însă la raft găsi o scurtă istorie a literaturii române editată la sfârÈ™itul secolului XX, semnată de Dumitru Micu. Era doar în trei volume nu prea mari. L-a ales pe al treilea în care găsi È™i un eseu despre Gabriela AdameÈ™teanu. Află că în primul ei roman â€Drumul egal al fiecărei zile†(1975), există o tânără cu numele LetiÈ›ia È™i în carte sunt redate crâmpeie din viaÈ›a ei începând cu ultimile clase de liceu până în anii de studii la o facultate. Ea era fiica unui intelectual, (probabil) medic despărÈ›it de familie în urma detenÈ›iunii politice pe care a suferit-o. Poate era la Gherla sau poate... Numai nu era la penitenciarul numărul treisprezece. LetiÈ›ia din romanul autoatei AdameÈ™teanu își parcurge adolescenÈ›a în condiÈ›ii traumatizante. â€È˜i adolescenÈ›a mea, copilăria a fost aproape la felâ€, a trecut-o un gând cu un fior rece. Ea suportă privirile reci ale mediocrității, ale cenuÈ™iului perpetuu, inerent unei veÈ›i fără orizont. ÃŽn prima jumătate a celui de al È™aptelea deceniu din veacul douăzeci. â€Sărmana fată!†oftă ea. Iar tatăl LetiÈ›iei a stat la închisoare È™i prin aceasta întreaga lui viață a fost zdrobit, unchiul Ion, profesor eminent È™i suflet de o rară distincÈ›ie, s-a văzut condamnat la ratare, constrâns să adopte ca mod existenÈ›ial â€laÈ™itatea demnăâ€, redus la condiÈ›ia de succesor al învinÈ™ilor. Odată cu mutarea eroinei LetiÈ›ia la BucureÈ™ti, într-un cămin studenÈ›esc, Drumul ... devine roman psihologic. Interesant, foarte interesant, exclamă LetiÈ›ia Leu. - Și ce este aici aÈ™a de interesant? - Romanul. Când ea ridică privirea în sus nu-i veni să creadă ochilor. Alături, ca din senin apărut, sta Victor. AcelaÈ™ tânăr care... - Victor, tu? Da de unde te-ai luat aici? - Din cer, ca întotdeauna, răspunse el zâmbind. Am aflat că tu nu găseÈ™ti â€Drumul...†și iată eu l-am adus. E o ediÈ›ie nouă È™i revăzută. Este revăzută È™i adăugată, cu o postfață a autoarei, repetă el. ÃŽn ea scrie: â€Nimeni nu-i mulÈ›umit cu numele care i s-a pusâ€, că domnul Brancea, tatăl LetiÈ›iei Brancea, era în penitenciar. ÃŽnsă l-au mutat la â€Gherlaâ€. ÃŽÈ›i imaginezi tu măcar ce este â€Gherlaâ€? ÃŽn anii comunismului în România a fost una din cele mai groaznice închisori pentru deÈ›inuÈ›ii politici. Apoi fără a face reveranÈ›e cavalereÈ™ti îi oferi LetiÈ›iei Leu prima carte a Gabrielei AdameÈ™teanu Drumul egal al fiecărei zile. - Fantastic! - Ba nu este nimic fantastic. Dar să È™tii că mai am pentru tine o surpriză. - Dacă nu glumeÈ™ti, spune-mi. - Eu te invit să zbori... - Ce să fac? - Să pășeÈ™ti pentru prima dată pe Venus! - Pe altă planetă? - Da, pe cea mai apropiată, care face singură o rotaÈ›ie în jurul Soarelui în circa 225 de zile pământeÈ™ti. - Eu È™tiu că Venus este a doua planetă ca distanță față de Soare în sistemul nostru soalr, dar mă tem că acolo ne aÈ™teaptă surprize din cele mai neplăcute, replică LetiÈ›ia. - Nu-i chiar aÈ™a de periculos cum îți imaginezi tu. DeÈ™i rotaÈ›ia în jurul propriei axe este foarte lentă È™i are loc de la vest la est, în sens invers față de rotaÈ›ia celorlalte planete, planeta prezintă un interes sporit È™i tu te vei convinge că se merită să pășeÈ™ti pe ea. Imediat LetiÈ›ia a intrat pe internet È™i a constatat că Venus este cu foarte puÈ›in mai mică decât Pământul, dar atmosfera ea este foarfte diferită de cea a planetei noastre. ÃŽn principal ea este compusă din circa 96 de procente cu gaz carbonic È™i doar vreo trei procente din azot. Venus este înconjurat de un văl gros de nori repartizaÈ›i în trei straturi situate la o altitudine între 50 È™i 70 de kilometri. Unii dintre aceÈ™ti nori provoacă ploi de acid sulfuric, o substanță chimică foarte agresivă. Pe Venus temperatura este foarte ridicată, nu-i frig ca pe Marte. Gazul carbonic acumulat în atmosferă acÈ›ionează sub efectul razelor Soarelui ca geamurile unei sere: temperatura la sol ajunge până la 460 de grade căldură. Iar suprafaÈ›a planetei este plină de platouri vulcanice, mulÈ›i vulcani fiind încă foarte activi. - Unde să mă duc eu?! -Unde, unde? - Pe planeta care este asociată cu Luceafărul, pe noua Terra din viitor! Dragă LetiÈ›ia, Venus s-a format în aceiaÈ™i epocă È™i în aceiaÈ™i regiune din spaÈ›iu ca Terra pe baza unor materiale similare. Ea are o mărime asemănătoare cu a planetei noastre. Acolo trebuie să căutăm noi viață, da nu pe Marte, care este înghetață È™i moartă de multe milioane de ani. Anume ea străluceÈ™te puternic pe cer, fiind Luceafărul de seară È™i de dimineață. După soare È™i Lună, Venus este cel mai strălucitor corp ceresc È™i are aproape dimensiunile Pământului, stăruia să spună Victor. ÃŽnsă LetiÈ›ia nu-l prea asculta. Ea se încăpățina să afle singură de ce pe Venus o zi este mai lungă decât un an. De ce norii sunt portocalii. Ei cauzează ploi, care ar arde orcie vietate de pe suprafaÈ›a planetei. - LetiÈ›ia! Pe Venus sunt È™i munÈ›i înalÈ›i cât Everestul. Acolo găsim È™i formaÈ›iuni de teren asemănătoare continentelor terestre. ÃŽntre ele ar putea exista fundurile unor oceane, care, este adevărat, s-au cam evaporat cu mult timp în urmă. - Victor! Tu mă uimeÈ™ti. Pe bune că mă uimeÈ™ti, zise LetiÈ›ia, apoi adăugă: †Мне летать, да летать до той планеты, adică, să tot zbor È™i să zbor până la această planetăâ€. - Dar, zborul în spaÈ›iul cosmic nu îți este contraindicat! Te-ai născut să zbori È™i să cunoÈ™ti nu numai lumea, ci È™i spaÈ›iul cosmic din apropierea planetei Pământ. - AÈ™a pare să fie! - După cum îmi dau eu seama, nu întâmplător eÈ™ti LetiÈ›ia Leu, zise Victor în momentul în care telefonul lui mobil a început să redea o melodie cunoscută în anii optzeci în Uniunea Sovietică. - Victor, îmi pare mie ori ba, dar tu chiar eÈ™ti o adevărată surpriză pentru mine în clipa aceasta. Iar apariÈ›ia ta, îmi pare a fi într-un fel chiar misterioasă. - BineînÈ›eles. Mai spune-mi că sunt È™i extraterestru! - Cine È™tie, poate eÈ™ti! Nu tu ai sunat la bibliotecă cu vreo zece minute în urmă? - Eu. ÃŽnsă tu n-ai vrut să-mi răspunzi È™i eu iată, am venit singur la tine aici, ca un extraterestru, cum spuneÈ›i voi... - Hai să lăsăm glumele pentru altă dată, a zis ea mult mai împăciuitoare È™i mai bucuroasă pentru că a citit că o navă spaÈ›ială â€Venus Expresâ€, lansată de AgenÈ›ia SpaÈ›ială Europeană în anul 2005, a descoperit în 2007 că în atmosfera venesuiană au loc fulgere mai des decât în cea a Pământului. Vasăzică, voi mai avea ocazia să văd fulgere È™i pe Venus, să încerc ploile ei acide È™i încă multe altele. Dar, este oare vreo garanÈ›ie, că nu o voi păți mai rău, decât îmi pot imagina? Să nu devin È™i eu cumva un È™oricel pe care cineva să facă experimente năstruÈ™nice! Trebuie să cântăresc foarte bine totul, înainte de a încuviinÈ›a propunera lui. Cu aceste gânduri, LetiÈ›ia îl privi atentă în ochi. Observă că el, nu prea clipeÈ™te È™i are o privire aproape metalică, È™i parcă, în locul ochilor obiÈ™nuiÈ›i, i-ar sta niÈ™te ochi din sticlă. I-a simÈ›it tăcerea lui uluită, care a survenit pentru o clipă, după care, el iar s-a declanÈ™at, exact ca o moară care lucrează fără răgaz, fiind pusă în funcÈ›iune de cursul rapid al unui râu. LetiÈ›ia s-a retras pentru câteva minute ca să-È™i ordoneze vestimentaÈ›ia, înfățiÈ™area È™i gândurile. Și-a amintit aventurile anterioare, inclusiv sosirea ei la ChiÈ™inău în anul 2013 cu altcineva decât tânărul Victor de odinioară. A rememorat, a trecut ca printr-o proiecÈ›ie în sală de cinema toată expediÈ›ia marÈ›iană. - Ce se ascunde în aceste clipe sub pielea lui Victor? Și de unde a venit? - Din cosmos, i-ar fi răsuns ÃŽngerul cel Bun, însă el lipsea, nu se vedea nicăieri È™i nici nu È™optea nimic, ca altădată. Am început să analizez trecutul ca să înÈ›eleg că el, este acelaÈ™ extraterestru cu chip uman. Sau poate este altul? Nu-mi rămânea altceva, decât să verific singură È™i să dovedesc presupunerile mele. Voi începe să verific identitatea lui imediat, voi bate fierul cât e cald, cu alte cuvinte. Pentru început îi voi propune să facem o primblare cu barca cu motor. Voi alege barca cea mai veche È™i mai neperformantă È™i îl voi vedea cum se enervează. Dacă se va revolta, v-a înjura, ca È™i majoritatea consângenilor din regiunea munÈ›ilor CarpaÈ›i, fluviilor Nistru, Tisa până la oraÈ™ul Nisa È™i v-a spune înciudat ceva drept dezaprobare, pot fi sigură că e alt Victor, iar dacă... LetiÈ›ia căuta în gând zeci de variante de comportament. Dar, zise ea, să vedem cum vor evolua evenimentele È™i È™i-a pus planul ei în aplicare. ÃŽn timpul în care era ea toată valea râului Bic era transformată într-un lac mare pentru odihnă È™i plimbări cu barca. Era alungit È™i ajungea până sub lacul de acumulare de la Ghidighici. Ambele lacuri comunicau între ele printr-un canal ca cel de la Volda È™i Don. Un asemenea canal se mai afla È™i în locul albiei de odinioară al micului afluent al fluviului Nistru care unea râul cu lacul de la ChiÈ™inău. Cu alte cuvinte, era un lanÈ› întreg de ape, de la Gura Bîcului până aproape de Strășeni. LanÈ›ul de ape navigabile a fost construit în timpul când la ChiÈ™inău s-a aflat un primar general deÈ™tept È™i întreprinzător. Iar proiectul apaÈ›inea unui mare arhitect de peste Atlantic. De la început LetiÈ›ia È™i Victor au luat cursa spre fluviul Nistru. Alunecau cu greu pe apă È™i conversau despre una, despre alta. LetiÈ›ia dorea cu ardoare să afle cât mai mult despre dânsul după despărÈ›irea lor. Atunci unul a rămas în timpul în care se afla ea la moment, iar Victor s-a teleportat cu circa o sută de ani în viitor, de unde nu avea cum să se întoarcă. Ea nu spera È™i nici nu visa să-l mai întâlnească vreo dată. Dar iată că el a dat totul peste cap. Au tras barca la mal lângă localitatea Dragalina. El a zis că vrea să vadă ce are motorul, fiindcă bănuieÈ™te ceva. Să nu fie vreo deteriorare È™i să ne pomenim că în loc să navigăm, ne ducem la fund, a zis el. Iar ea a hotărât să se plimbe puÈ›in prin grădina cu flori din preajma Dragalinei. Adierea vântului era plăcută. Vântul răspândea mirosul florilor. ÃŽn jur zburau albinuÈ›e È™i fluturaÈ™i. LetiÈ›ia parcă adormi de plăcere. Pentru o clipă închise ochii. Se văzu acasă la PăuneÈ™ti. Mamă-sa îi ieÈ™ea în cale. Apoi când a deschis ochii văzu â€ceva frumos zburând È™i apropiindu-se de eaâ€. Imaginea erau parcă din altă poveste. Ce o fi, că insecta ba apre, ba dispare, iar zborul ei nu conteneÈ™te, ci înfloreÈ™te? - Cine oare în zboru-i înfloreÈ™te?, se întrebă ea. - FluturaÈ™ul! Da, FluturaÈ™ul Fermecat, È™opti deacum vântul cald de primăvară-vară, îmbibat de mirosul ca după o explozie a florilor de salcâm înnebunit. Salcâmul vesteÈ™te că-i pe ducă ultima lună a celui mai frumos anotimp de pe Terra, de prin părÈ›ile noastre. Iar teiul înflorit vesteÈ™te începutul verii. - Oare ce se întâmplă cu mine, se gândi ea. Apoi s-a convins că ea conversează cu FluturaÈ™ul Fermecat care o convingea să zboare în â€Èšara Fluturilor Multicoloriâ€. LetiÈ›ia ar fi vorbit în versuri cu fluturaÈ™ul, dacă nu se trezi la realitate. Dădu o fugă înapoi pe malul apei. Acolo Victor o întâlni cu bucuria unui om împlinit È™i o întrebă dacă ea doreÈ™te să conducă barca cu motor. - Dacă doreeÈ™ti tu, o conduc! Și fără a ezita se aÈ™eză la cârma bărcii. SimÈ›i din primele clipe o alunecare uÈ™oară È™i rapidă de suprafaÈ›a apei. Motorul ei parcă era altul. Nu producea nici un zgomot, nici o vibraÈ›ie. Acceleră È™i nu crezu, ce văzu. Era în barca cea rapidă, dar aproape de nori! Văzu È™i o pasăre-n plutire prin aerul curat. LetiÈ›ia părea împăcată. Apoi zise: â€Văd în față muntele ce creÈ™te! E miracol, e poveste?...†Ba nu-i miracol È™i nici poveste. E fantastic. Sunt din nou alături de extraterestru, își spuse ea numai în gând È™i se întrebă: oare chiar aÈ™a de repede planez deasupra CarpaÈ›ilor? Trebuie să spun că LetiÈ›ia a schimbat diercÈ›ia cursei pe apă. Ea a întors barca dinspre fluviul Nistru spre Strășeni È™i prin urmare... ÃŽn clipa aceea ea plutea, mai bine zis, zbura cu viteza unui avion chiar deasupra primelor creste ale CarpaÈ›ilor. Tot ce a vrut să dovedească, a reuÈ™it. Victor de lângă dânsa era acelaÈ™ extraterestru. Sau poate, altul... Oricum, el a modificat barca, i-a schimbat È™i motorul, în timpul în care ea conversa în grădina cu flori cu FluturaÈ™ul Fermecat, care o îndemna să zboare cu el. Deci, acum, ea poate accepta, ca alături de Victor să ajungă È™i pe planeta Venus. Pe unica planetă, care are un nume feminin È™i care, i-a fascinat pe mulÈ›i poeÈ›i prin strălucirea ei. Venus nu are nici un satelit natural, în schimb are o mulÈ›ime de sateliÈ›i plasaÈ›i artificial de pe Pământ. Mai ales, în ultima perioadă, când s-a înteÈ›it încălzirea globală de pe Terra. Plecăm spre Venus sau căutăm maÈ™ina timpului? Ideea de a se aventura să pătrundă în atmosfera agresivă a planetei Venus nu i s-a părut LetiÈ›iei că este una bună. Ea se gândea la altceva. Ea dorea să afle cum poate fi construită o maÈ™ină a timpului. Din lecturile pe care le-a făcut, cunoÈ™tea câteva exemple de călătorii în timp. Cel mai bun caz de călătorie în timp i se părut că l-a găsit în scrierile lui Mark Twain. Aventura din â€Un yankeu din Connecticut la curtea regelui Arthur†e una dintre cele mai celebre călătorii în timp cu modificări ale liniilor temporale È™i cu schimbarea istoriei. Călătoria dată, după cum se È™tie, a fost în trecut. LetiÈ›ia însă vroia în viitor. ÃŽn literartură meritul integral al introducerii noÈ›iunii de â€maÈ™ină a timpului†și de â€călător temporal†îi revine lui H. G Wells prin povestirea â€Cronica argonauÈ›ilor†și prin romanul din anul 1895, â€MaÈ™ina timpuluiâ€. Chrononautul lui Wells străbate timpul È™i ajunge în viitor, miÈ™cându-se împreună cu timpul, prin timp, explorând viitorul cu ajutorul â€maÈ™inii timpuluiâ€, un dispozitiv ipotetic pe care ea l-a găsit în spaÈ›iu, aflându-se la bordul navei misterioase, care a putrat-o spre Marte È™i înapoi pe Pământ. Acum chiar este momentul potrivit să-l întreb pe Victor dacă È™tie cum poÈ›i să construieÈ™ti o maÈ™ină a timpului. Astfel poate îl voi abate de la ideea lui, își zise ea. - Nu mă tentează planeta Venus! Și nici nu vreau să ajung pe ea. - De ce? - Pentru că doresc mai întâi sa-mi construieÈ™ti o maÈ™ină a timpului, spuse LetiÈ›ia. Victor nu s-a mirat de cele auzite È™i i-a spus: Pentru asta nu-È›i trebuie decât o gaură de vierme, sau dacă doreÈ™ti din tot sufletul, ar fi bine să ai o rachetă, sau o navă cosmică interplanetară foarte, foarte rapidă. - Mai rapidă decât cea cu ajutorul căreia am zburat pe Marte? - Da, una cu mult mai rapidă. Dar, să-È›i spun ceva. - Spune mai repede, nu vezi că n-am răbdare. Cândva, ideea de călătorie în timp era considerată a fi o erezie È™tiinÈ›ifică. ÃŽÈ™i permiteau să viseze doar scriitorii la aÈ™a ceva. ÃŽn ziua de astăzi se poate vorbi liber despre o asemenea maÈ™ină È™i nu numai. Noi trebuie să privim timpul aÈ™a, cum este văzut el de fizicieni, adică, drept a patra dimensiune. - ÃŽmi pare foarte interesant ce spui, zise LetiÈ›ia. - Nu te grăbi. Azi orice È™colar atent È™tie că toate obiectele fizice, inclusiv persoana mea, există în trei dimensiuni. - Da, lucrurile au lățime, lungine È™i o înălÈ›ime. - ÃŽnsă, dragă LetiÈ›ia, mai există un tip de â€lungineâ€, durata în timp. Un om trăieÈ™te până la 80-90 de ani, iar pietrele de la Stonehenge, de pildă, sunt/există de mii de ani. Sistemul solar pe care îl cunoÈ™ti tu va dăinui vreme de miliarde de ani. - Și ce vrei să spui cu asta? Victor o privi mirat, apoi fără să dea prea mare atenÈ›ie întrebărilor ei, continuă să explice. Toate au o durată în timp, aÈ™a cum au o lungime în spaÈ›iu. Călătoria în timp nu înseamnă decât călătoria în a patra dimensiune. AminteÈ™te-È›i cum te-ai desprins de suprafaÈ›a apei acum câteva minute în urmă È™i urcai tot mai sus? La fel e È™i când mergem cu maÈ™ina. La început conducem în linie dreaptă – asta înseamnă că mergem într-o dimensiune. Când virăm la stânga sau la dreapta – adăugăm a doua dimensiune. Mergem cu maÈ™ina în sus pe un drum de munte, cu serpentine È™i ne miÈ™căm È™i în înălÈ›ime, de acum noi călătorim în a treia dimensiune. Da cum să ne croim calea în a patra dimensiune, mă vei întreba. - Ca în filme sau altfel? - Filmele despre călătorii în timp se concentrează asupra unei maÈ™inării complicate, ce necesită cantități enorme de energie pentru a se pune în funcÈ›iune. Știu că tu ai văzut È™i altfel de maÈ™ină, una incredibilă È™i neverosimilă. - Aceea poate a fost într-un vis în timp ce zburam! - Admitem, însă adevărat e că maÈ™ina își croieÈ™te drumul prin cea de-a patra dimensiune într-un tunel în timp. Călătorul în timp, dragă LetiÈ›ie, este un tip curajos, cutezător È™i pregătit pentru orice grozăvie. El pășeÈ™te în tunelul timpului È™i reapare cine È™tie pe unde. Conceptul dat este puÈ›in cam tras de păr. Realitatea este complet diferită, iar ideea în sine nu este chiar aÈ™a de aiurită precum pare la prima vedere. AÈ™a că am să încerc să-È›i explic. Fizicienii voÈ™tri, cât È™i ai noÈ™tri s-au gândit la tuneluri prin timp. Ei le-au dat È™i o denumire: găuri de vierme. Adevărul este că gările de vierme se găsesc peste tot în jurul nostru, numai că sunt mult prea mici pentru a putea fi văzute. Găurile de vierme sunt minuscule. Apar în micile fisuri È™i colÈ›iÈ™oare ale spaÈ›iului È™i timpului. ÃŽmi este cam greu de digerat, ce-mi spui acum, zise LetiÈ›ia. - Da tu ai puÈ›ină răbdare. - Bine, ascult ce-mi vei spune mai departe. - Dacă priveÈ™ti cu atenÈ›ie È™i îndeajuns de aproape, vei observa că orice lucru prezintă găurele È™i cute. Este un principu fizic de bază care se aplică până chiar È™i timpului. - Da ce fel de â€maÈ™ină a timpului†am găsit eu la bordul navei care m-a adus de pe Marte pe Pământ? - A fost un model experimental cu dimensiuni extaordinar de mici. - Care, totuÈ™i a funcÈ›ionat, fiindcă am nimerit pe Pământ nu în timpul când l-am părăsit, ci în viitor, aproximativ cu vreo patruzeci de ani înainte. Cum îmi explici asta? - Nu vreau să te întristez, însă atunci când te-ai atins de ea, te-a micÈ™orat de o mie de ori, poate chiar È™i de zece mii de ori. Și te-a trecut printr-o gaură de vierme în spaÈ›iul cosmic. Tu nici n-ai sesizat asta. Totul s-a întâmplat ca prin vis. Ai pierdut momentan memoria È™i în acele clipe tu ai călătorit în timp. Dar stai să-È›i lămuresc cum stau lucrurile, fiindcă ceea ce a fost, nu se va mai repeta. Și LetiÈ›ia a tăcut, ascultând explicaÈ›iile lui Victor, care, È™tiea dânsa, că nu mai este acel Victor de pe Pământ, care a venit într-o seară la PăuneÈ™ti. Spuneam că există mici crevase, cute È™i adâncituri chiar È™i în cele mai netede obiecte la suprafaÈ›a lor. Acestea există până la cea mai mică scară, mai mică decât moleculele È™i decât atomii, ajungând până la nivelul denumit spumă cuantică în care există găurile de vierme. Sunt niÈ™te mici tuneluri È™i scurtături prin spaÈ›iu È™i timp care se formează, dispar È™i se reformează constant în lumea cuantică. Spre regretul nostru, aceste tuneluri ale timpului, aÈ™a cum există ele în realitate, nu sunt mai lungi decât o triliardime de triliardime de miliardime dintr-un centimetru. Sunt mult prea mici pentru a permite unui om să treacă prin ele – dar de aici provine noÈ›iunea de maÈ™ină a timpului prin intermediul găurilor de vierme. Cu suficientă putere È™i progres tehnologic, se poate construi o uriașă gaură de vierme în spaÈ›iu. Ideea este agreată de unii cercetători, nu însă È™i de constructori. Pentru că dacă ar fi cu putință de făcut acest lucru ar trebui să fie construit un dispozitiv cu totul remarcabil È™i greu de imaginat. Un capăt ar putea fi amplasat în apropierea Pământului, iar celălalt foarte, foarte departe, lângă cine È™tie ce planetă îndepărtată. - Chiar este greu de imaginat! Dar, altfel nu se poate? - Ba se poate, însă teoretic vorbind... LetiÈ›ia observă că vorbitorul a făcut o pauză, după care a reluat firul vorbirii. Un tunel al timpului sau o gaură de vierme ar permite oamenilor să se poată duce pe alte planete. Asta ar însemna începutul unor strămutări pe alte planete, sau ar fi o repetare a unui proces care a avut loc foarte, foarte demult. - Vre-È›i să spuneÈ›i că pe planeta noastră au ajuns vieÈ›uitorii de pe alte planete? Victor, se prefăcu că n-a înÈ›eles întrebarea È™i È™i-a continuat explicaÈ›iile. Dacă ambele capete ale tunelului sunt amplasate în acelaÈ™ loc, dar sunt separate prin timp, È™i nu prin distanță, o navă spaÈ›ială ar putea să zboare în tunel È™i să iasă tot în apropierea Pământului, dar undeva în trecutul îndepărtat. Poate dinozaurii vor putea să fie martori la aterizarea acestei nave. TotuÈ™i orice fel de călătorie în trecut, fie ea È™i printr-o gaură de vierme sau prin altă metodă, este imposibilă, altfel am avea de-a face cu tot felul de paradoxuri. Din păcate, se pare că nu vom avea niciodată parte de călătorii în trecut. Dar asta nu înseamnă că toate călătoriile în timp sunt imposibile. Eu, chiar cred în călătoriile în timp, în călătoriile în viitor! - Dar cum!? - Timpul, LetiÈ›ia, este fluid, întocmai ca un râu, È™i se pare că fiecare dintre noi este purtat inevitabil înainte de curentul timpului. Timpul curge cu viteză diferită în locuri diferite È™i aici se află cheia călătoriilor în viitor. - Ideea asta, după cum mi se pare mie a fost înaintată pentru prima dată de Albert EinÈ™tein, în urmă cu mai bine de o sută de ani. - Ai perfectă dreptate LetiÈ›ia! Ba È™i mai mult. Savantul a realizat că trebuie să existe niÈ™te locuri în care timpul încetineÈ™te, È™i altele în care timpul trece mai repede. El avea întru totul dreptate. Iar dovada stă chiar deasupra capetelor noastre. - Unde? - Sus, în spaÈ›iul cosmic. Și dacă, vrem să călătorim în viitor, ne trebuie să ne deplasăm repede. Foarte repede. Și singurul mod de a face practic acest lucru este să ieÈ™im în spaÈ›iu. Cel mai rapid modul cu echipaj uman a fost cel din misiunea Apollo 10. Atingea o viteză de 11km/s. Pentru ca noi să călătorim în timp, va trebui să ne deplasăm de 20 000 de ori mai repede! Adică, va fi necesar ca să zburăm aproape de viteza luminii. Dacă nava cu care zburăm ar atinge limita ei de viteză 99 procente din viteza luminii, ea ar zbura în viitor. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy