Erau niște zile splendide de toamnă târzie – e drept, cam reci, dar senine și fără vânt – numai bune pentru a începe sezonul de pescuit la răpitor.
Și, pentru că auzise că în primăvară s-a dat liber la pescuit pe o nouă „baltă particulară”, lângă satul Răscruci, în care se spunea că sunt exemplare mari de știucă, Victor și-a zis că nu strică să-și încerce și el norocul.

Astfel, pentru prima duminică liberă, s-a pus de acord cu prietenul Dan, a pregătit lansetele și celelalte scule și accesorii, a cumpărat peștișori vii și alte momeli de la magazinul de specialitate, s-a interesat de accesul spre baltă și, dimineața, la răsăritul soarelui, erau acolo, amândoi, pregătiți să facă primele lansări.

Prima surpriză neplăcută a fost aceea că pe renumita baltă nu mai era nimeni în afară de ei și de un paznic somnoros care a ieșit dintr-o baracă, a venit spre mașină, le-a spus prețul (destul de piperat), a luat banii, a completat cu greu o chitanță și le-a comunicat câteva reguli simple de urmat.
A doua surpriză, și mai neplăcută (de fapt, la pescari „surprizele” astea se cam țin lanț) a fost să constate că, până la amiază, la bețele lor nu a „mișcat” absolut nimic și nu este vorba doar de știucă neapărat, că din plictiseală au încercat și la biban, șalău, apoi la caras, la crap s.a.m.d.

Aproape convinși că, de fapt, în baltă nu sunt pești deloc, speranțele celor doi au renăscut spre după-amiază, văzând că de ei se apropie doi bărbați, mult mai tineri, suspect de liniștiți și cu niște ustensile destul de modeste, cel puțin în comparație cu ale lor. Au salutat politicos și, fără să se angajeze în dialogul firesc între pescari („de unde sunteți?”, „ați mai fost aici?”, „ce pești sunt?”, „la ce mușcă?”, „unde sunt locurile cele mai bune?”, „care este captura record de aici” etc.), i-au ocolit și s-au instalat exact pe malul opus.
Balta fiind destul de mică, Victor și Dan au început să îi urmărească atenți, curioși ce vor face în afară de băut și de povestit clasicele amintiri din armată, la care se așteptau, oricum (deși s-au înșelat, dar asta nu are importanță).

La un moment dat, Dan sare ca ars, aleargă spre lansete și strigă din toate puterile:
- Victoreeee! Adu minciogul!! E mare!!! Nu pe acolo, treci în dreapta mea, atenție că a luat-o spre sălcii!! Nu te plimba tu cu minciogul că îl sperii și mai tare, lasă că îl aduc eu la mal! Ce puternic se zbate! Au, nu știu dacă rezistă firul!!
Victor se uită la Dan cum se scălâmbăie, vede că firul nu este întins, dar nu apucă să zică nimic, că Dan îi șoptește:
- E poantă, pentru derutarea celor de vizavi! Să vezi cum or să alerge imediat spre noi și, când vor ajunge, le vom spune că a fost o știucă de vreo 10 kilograme, dar am scăpat-o!
Când colo, cei de pe malul opus n-au nicio reacție.
Au mai trecut vreo două ore, pe baltă era aceeași liniște, așa că Victor și Dan au hotărât să strângă totul și să plece. Pe la ora cinci și jumătate seara părăseau balta, nu înainte ca Dan să mai strige încă o dată „Adu minciogul!”, amuzându-se copios de propria poantă și mirându-se că Victor nu reacționează.

Și-au reluat programul normal, nu au mai povestit nimănui eșecul crunt de la respectiva partidă de pescuit și peste câteva zile, într-o dimineață, Dan vede, în cel mai citit cotidian local, cu litere de o șchioapă, titlul:

„Știucă record”.

Și, bineînțeles, citește mai departe:

„Duminică seara, în jurul orei 18.00, Ion Luca (31 de ani) și Gheorghe Preda (32 de ani) din satul Răscruci au prins, pe o baltă de lângă satul cu același nume, o știucă de 10 kg. Ca o curiozitate, pescarii ne-au declarat că lingurița atacată de știuca uriașă a fost făcută de ei chiar dintr-o lingură pentru ciorbă, veche, găsită în podul casei, pe care au mai aranjat-o cu pila și cu șmirghelul.”