agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-07-29 | [This text should be read in romana] |
A fost odată, cum nu s-a mai pomenit de-atunci, un fiu de împărat care își dorea mai mult decât orice să zboare. În dorința lui cea mare, se cocoța pe acoperișul palatului în care trăia cu împăratul – tatăl său și cu împărăteasa -mama sa și își pierdea vremea urmărind zborul păsărilor. Încerca bietul împărat să-l facă să coboare de acolo ca să dea o mână de ajutor la treburile împărăției, dar flăcăul nu dădea nici un semn de ascultare. Mâniat peste măsură de nevrednicia fiului său și nădăjduind că o pedeapsă îi va băga mințile în cap, împăratul hotărî să-și închidă fiul într-un turn singuratic ridicat la malul mării, de unde să nu poată urca pe acoperiș și să nu mai poată vedea pană de pasăre.
Bietul fecior de împărat nu se putu împotrivi poruncii tatălui său, aÈ™a că, își luă ziua bună de la împărăteasă È™i se lăsă dus de oÈ™teni È™i închis în turnul sub care valurile mării se învolburau mânioase. Chiar dacă noua lui locuință nu avea geamuri, prin gurile de aerisire înguste, făcute parcă să nu poată trece prin ele nimic mai mult decât un pui de È™arpe, feciorul împăratului, Ador pe numele lui, auzea È›ipetele pescăruÈ™ilor acoperind mugetul apei lovite de stâncile abrupte pe care era construit turnul. ÃŽnchidea ochii È™i își imagina că era È™i el un pescăruÈ™ liber care zbura în înaltul cerului, printre norii înspumaÈ›i, purtat de curenÈ›ii de aer, cât vedeai cu ochii. ÃŽn loc ca dorul lui să se potolească È™i să trimită împăratului vorbă prin ostaÈ™ul care îi aducea hrană È™i apă că este gata să își ia în serios îndatoririle, feciorul părea să se adâncească È™i mai mult în nebunia lui. Ei, dar ce nu uitase împăratul era că acel turn părăsit, în care se grăbise să-È™i închidă feciorul, devenise de ceva timp locul de întâlnire al celor patru vânturi: Boreas, vântul rece din nord, aducătorul iernii È™i cel mai mare dintre vânturi, Notus, vântul din sud, schimbător È™i mereu nemulÈ›umit, Eurus, vântul din est, veÈ™nic ghinionist, aducător de căldură È™i ploaie È™i Zefir, vântul de vest, cel mai mic È™i mai blând dintre vânturi. Nu mică le fu mirarea celor patru vânturi aflându-l pe Ador închis în turnul lor. - Cum îndrăzneÈ™ti să te foloseÈ™ti de refugiul nostru? Fără a se teme de È™uieratul îngheÈ›at al lui Boreas, feciorul împăratului le povesti cum È™i de ce fusese închis în acel turn. - ÃŽmpăratul a uitat făgăduiala! - Nu È™tiu ce v-a făgăduit tată meu, zise Ador ca răspuns la nemulÈ›umirea lui Notus, dar sunt gata să repar orice neajuns a pricinuit prezenÈ›a mea aici. - AÈ™a È™i trebuie, fu de acord Boreas. Dacă tatăl tău È™i-a încălcat făgăduiala de a ne lăsa singurii stăpâni pe acest turn, fiul său va fi nevoit să ne slujească patru ani neîntrerupÈ›i. Până cele patru vânturi să hotărască cum avea să le slujească, Ador se aÈ™eză într-un colÈ› al turnului È™i ascultă fascinat poveÈ™tile pe care fiecare dintre cele patru vânturi începură să È™i le împărtășească. - Eu, spunea Boreas, am întâlnit un loc în care oamenii aveau pielea neagră È™i n-au văzut în viaÈ›a lor zăpadă. Când le-am acoperit casele cu fulgi zemoÈ™i È™i pufoÈ™i, au ieÈ™it cu toÈ›ii afară È™i au început să danseze în cinstea mea. - Eu, se repezi Notus, am ajuns într-un loc în care oamenii aveau pielea roÈ™ie È™i se chinuiau fără să reuÈ™ească să aprindă focuri pe lângă casele lor. Când am trimis un fulger È™i am suflat să aprind focurile, ei au început să chiuie în cinstea mea. - Eu, zise Eurus, am găsit un loc în care oamenii aveau pielea galbenă È™i niÈ™te pământuri pe care nu creÈ™tea nici o plantă. Când am adus ploaia È™i am suflat căldură, pe pământurile inundate au început a înverzi lanuri de orez È™i oamenii au prins a se înclina în faÈ›a mea. - Eu, È™opti în cele din urmă Zefir, am ajuns într-un loc în care era veÈ™nic noapte, oamenii umblau numai acoperiÈ›i cu blănuri È™i locuiau în case de gheață. Când am alungat întunericul È™i am adus soarele, ei s-au aÈ™ezat în genunchi în faÈ›a mea È™i mi-au făcut mii de plecăciuni. - Ah, ce întâmplări nemaipomenite, strigă Ador, sărind de la locul lui, cum aÈ™ vrea să pot È™i eu zbura ca voi! ÃŽnÈ›elegând cele patru vânturi dorinÈ›a arzătoare a fiului de împărat de a zbura, se sfătuiră È™i hotărâră să-i facă lui Ador o pereche de aripi fermecate cu care să poată zbura alături de ei. Se puseră pe treabă È™i, până în dimineaÈ›a zilei următoare, făuriră niÈ™te aripi fermecate, nemaivăzute, cu pene de toate culorile, adunate de la toate păsările cerului. - Ne vei sluji pe fiecare câte un an, hotărî Boreas, iar dacă la sfârÈ™itul celor patru ani te vei dovedi vrednic, aripile vor fi ale tale pentru totdeauna È™i ne vom lega cu tine fraÈ›i de cruce. - Nu trebuie să arăți niciodată, nimănui, aripile dăruite de noi, îi atrase atenÈ›ia Notus, altfel nu vei mai putea zbura niciodată cu ele. - Dacă vei avea nevoie să ne vezi pe oricare din noi, este suficient să scoÈ›i una dintre penele din aripi È™i să o arunci în direcÈ›ia din care ai nevoie de ajutor, spuse È™i Eurus. - Să nu îți scoÈ›i aripile decât în acest turn. Doar aici ele sunt în siguranță, îl sfătui în cele din urmă Zefir. Fericit peste măsură că acum putea să-È™i vadă visul cu ochii, Ador își prinse aripile fermecate È™i porni la drum alături de Boreas după ce acesta deschise cu uÈ™urință poarta ferecată din porunca împăratului. Timp de un an de zile, vântul rece din nord îl învăță pe feciorul de împărat să fie puternic È™i neînfricat. După ce se împlini primul an, Ador își luă zborul alături de Notus. Vântul din sud îl învăță să caute cea mai bună cale de a-È™i atinge scopurile È™i să chibzuiască îndelung înainte să ia o decizie. După ce se împlini al doilea an, Eurus îl luă cu el, învățându-l să fie rapid ca ploile de vară È™i inimos. ÃŽn cel de-al patrulea an, vântul de vest îl învăță să se bucure de viață È™i să nu îi pară rău niciodată pentru ceea ce nu stătea în puterile sale să facă. Odată încheiaÈ›i cei patru ani, în turnul pe care Ador n-ar fi trebuit să-l părăsească niciodată, feciorul de împărat se făcu frate de cruce cu cele patru vânturi. Petrecură împreună cinci zile È™i cinci nopÈ›i povestindu-È™i întâmplările de călătorie, iar în cea de-a È™asea zi, când vânturile își luară zborul, Ador hotărî să pornească singur prin lume să-È™i afle norocul acum că nu-l mai măcina dorul de-a zbura. ÃŽÈ™i lăsă aripile în turn È™i porni la drum ca orice simplu călător. Merse el cât merse È™i ajunse la porÈ›ile unui palat care părea că se pregăteÈ™te de sărbătoare. SteguleÈ›e colorate fluturau pe zidurile împodobite de flori, în timp ce o mulÈ›ime de oameni cu zâmbetele strălucindu-le pe chipuri se înghesuiau gălăgioÈ™i pe podul coborât peste râul ce împrejmuia palatul. - Ce se întâmplă aici? Ador reuÈ™i să oprească un bărbat în straie de sărbătoare, înainte ca acesta să fie târât de valul de oameni. - ÃŽmpăratul nostru va alege un soÈ› pentru fiica sa. - Ea nu poate alege singură? - E atât de frumoasă încât dacă nu se va face o întrecere È™i nu va fi ales un câștigător, împărăția noastră ar avea parte numai de războaie. Ador urmări o vreme mulÈ›imea, după care porni de-a lungul râului să cerceteze cetatea aceea. La un moment dat, zări o fată strecurându-se de pe una dintre ferestrele palatului direct în frunziÈ™ul unui copac care creÈ™tea pe malul râului, cu crengile întinse îndrăzneÈ› până la primul È™ir de ferestre. Dacă nu ar fi fost atentă, fata ar fi căzut direct în râu, sau, È™i mai rău, È™i-ar fi putut frânge gâtul pe pietroaiele din jurul palatului. Feciorul de împărat se repezi spre zidul înalt È™i o prinse pe fată chiar când aceasta își dădu drumul din copac. DomniÈ›a începu să dea din picioare, îngrozită. - LiniÈ™teÈ™te-te, am vrut doar să te ajut! - Cine eÈ™ti? Cei mai frumoÈ™i ochi albaÈ™tri pe care Ador îi văzuse vreodată se aÈ›intiră asupra lui, întrebători. - Sunt Ador, fiul împăratului de Răsărit. - Ce cauÈ›i aici? - Dar tu cine eÈ™ti? ÃŽnainte de a primi răspunsul, Ador È™tiu că aceea era frumoasa fiică a împăratului care stăpânea acel palat. Era atât de minunată, că își simÈ›i sufletul pe loc sfâșiat de un dor nemărginit. ÃŽi povesti că fugea de tatăl său È™i de toÈ›i fiii de împărat care năzuiau la mâna ei. - Dacă aÈ™ participa È™i eu la întrecere ai mai fugi? ÃŽntrebarea lui Ador pluti un timp printre ei. - Ai câștiga? Feciorul de împărat îi zâmbi. - De bună seamă! - Atunci, cred că trebuie să mă ajuÈ›i să urc înapoi în camera mea. Fericit cum nu mai fusese până atunci, Ador dădu fuga la împăratul de Apus, tatăl fetei È™i îl anunță că va participa È™i el la întrecerea pentru mâna prinÈ›esei, apoi se alătură celorlalÈ›i feciori, pregătindu-se pentru probele născocite de tatăl frumoasei prinÈ›ese. ÃŽn ziua cea mare a întrecerii, împăratul îi chemă pe toÈ›i feciorii la el. Și să vedeÈ›i la ce probe se gândise acest cap încoronat! Avea să devină soÈ›ul prinÈ›esei acel voinic care avea să aducă toiagul Vrăjitorului din Nori, care avea puterea de a preschimba orice piatră în aur, apoi Pasărea Paradisului, prizonieră la Stăpânului Zmeilor, care vindeca cu cântecele ei orice boală È™i în cele din urmă, dintele de diamant al Fiarei ÃŽntunericului, cu care se putea descuia orice încuietoare, fie ea de poartă sau de cufăr. Auzind pretenÈ›iile împăratului, mulÈ›i dintre feciorii aceia făcură cale întoarsă în împărățiile lor, căci, oricât de frumoasă ar fi fost prinÈ›esa, mai dragă le era viaÈ›a. Rămaseră să se întreacă Ador È™i încă doi feciori de împărat, feciorul ÃŽmpăratului Negru È™i feciorul ÃŽmpăratului Galben. Porniră deci împreună în căutarea celor trei odoare magice. La prima răscruce de drumuri, Ador se despărÈ›i de ceilalÈ›i feciori, cu gândul de a se întoarce în turn pentru a-È™i lua aripile fermecate dăruite de cele patru vânturi. PrinÈ›ul Negru È™i PrinÈ›ul Galben se înÈ›eleseră să își continue drumul împreună, căci îi lega o mare prietenie È™i nădăjduiau ca împreună să reuÈ™ească să treacă de toate probele, pentru ca apoi să tragă la sorÈ›i care dintre ei avea să o ia pe prinÈ›esă. - Cu aripile fermecate prinse de umeri, Ador ajunse cât ai clipi la poarta castelului în care locuia Vrăjitorul din Nori. Plin de curaj È™i cinstit, el bătu cu putere în poartă. - Cine e acolo? auzi o voce groasă È™i tunătoare. - Sunt Ador PrinÈ›ul de la Răsărit È™i îl caut pe Vrăjitorul din Nori. - Ce treabă ai cu el? deschise poarta un pitic È™chiop È™i chel înfășurat într-o mantie roÈ™ie, strălucitoare. Ador privi piticania È™i chibzui puÈ›in dacă să vorbească cu ea sau să o izgonească È™i să pornească în căutarea marelui vrăjitor. Până la urmă, amintindu-È™i învățăturile vânturilor, începu să îi povestească piticului despre frumuseÈ›ea fetei de împărat, despre dragostea lui pentru ea È™i despre probele pe care trebuia să le treacă pentru a-i deveni soÈ›. Piticul È™chiop È™i chel îl ascultă cu mare atenÈ›ie, după care îl întrebă: - De ce crezi că Vrăjitorul din Nori È›i-ar da aÈ™a, pur È™i simplu, toiagul lui? Orice fecior de împărat È™tie că trebuie să se lupte cu un vrăjitor pentru a-i smulge un lucru magic. - Mă gândeam că ar fi păcat să se facă vărsare de sânge. Poate că acest vrăjitor, pe care nu-l cunosc, ar accepta să îmi dăruiască toiagul È™i să-mi ceară altceva în schimb. - Ce-ai putea tu să-i dai È™i el să nu aibă? râse în hohote piticul. - Prietenie, răspunse senin Ador. - De ce ar dori un vrăjitor să fie prieten cu un prinÈ›? - Un prieten este un sprijin în viață mai mare decât orice toiag. ÃŽn acel moment, se auzi o bubuitură cumplită È™i piticul fu învăluit într-un nor roÈ™u, fierbinte. Ador scutură aripile fermecate, încercând să împrăștie aburii încinÈ™i. ÃŽn locul piticului se ivi un bărbat înalt, foarte slab, cu o barbă roÈ™ie lungă până în pământ. - Accept prietenia ta, prinÈ›e Ador È™i își dăruiesc toiagul care schimbă orice piatră în aur. Prietenia ta a rupt vraja prin care Muma-Zmeilor îmi răpise înfățiÈ™area È™i mă preschimbase într-un pitic dezgustător. Bucuros, prinÈ›ul Ador petrecu alături de noul său prieten o zi, în care vrăjitorul avu grijă ca feciorul să afle toate cele de trebuință despre zmei, după care porni să găsească Pasărea Paradisului. Aripile îl purtară timp de două zile È™i două nopÈ›i pe deasupra munÈ›ilor, până ce ajunse în apropiere de peÈ™tera din care coborau treptele spre castelul zmeilor din inima pământului. Ascunzându-È™i aripile sub mantie, Ador se prefăcu că este un om sărman care caută să fie argat la curtea zmeilor, iar Muma-Zmeilor, bătrână È™i sătulă de pretenÈ›iile celor È™ase feciori ai săi, îl angajă imediat pe flăcăul acela tânăr È™i puternic. Nici nu se văzu bine în castelul zmeilor, că Ador porni să caute încăperea în care era închisă Pasărea paradisului. Cum îi spusese È™i Vrăjitorul din Nori, zmeii umblau noaptea È™i dormeau în toiul zilei, aÈ™a încât feciorului nostru nu-i rămânea decât să-È™i facă treburile ce-i fuseseră date în timpul zilei È™i să scotocească noaptea prin castel. Trecură trei zile lungi până ce băgă de seamă că în camera Stăpânului Zmeilor se afla o ușă ferecată, care ducea cine È™tie unde, acoperită cu o flamură veche. Ador se căzni puÈ›in până reuÈ™i să deschidă încuietoarea ruginită È™i trecu prin ușă într-un tunel care-l duse într-o grădină ascunsă. Zări imediat Pasărea Paradisului, căci strălucirea ei lumina în jur copacii cu crengi negre din care picura smoală încinsă, iarba cu fire înalte, ascuÈ›ite È™i tăioase ca niÈ™te lănci È™i lacul de foc din care se ridica miros de pucioasă arsă. Ador își desfăcu aripile fermecate È™i, ridicându-se deasupra tuturor acelor grozăvii, apucă colivia aurită din care pasărea îl privea cu ochii plini de lacrimi. - Nu vom scăpa, vorbi Pasărea Paradisului, s-a întors Stăpânul Zmeilor È™i acum descoperă că ai spart încuietoarea uÈ™ii secrete. Recunoscător pentru avertisment, Ador smulse o pană din aripile fermecate È™i o aruncă spre Miazănoapte. Imediat, un vânt puternic îi ridică pe sus È™i îi scoase din împărăția zmeilor, înainte chiar ca aceÈ™tia să își dea seama ce se întâmplase. MulÈ›umind fratelui său de cruce Boreas pentru ajutor, prinÈ›ul își continuă drumul spre Þinutul ÃŽntunericului în care locuia fiara cu un colÈ› de diamant. Acum, pentru el nu fu cine È™tie ce greu să găsească drumul prin negura ce domnea acolo, pentru că Pasărea Paradisului lumina ca ziua cale de o poÈ™tă. Lumina ei orbi Fiara ÃŽntunericului, aÈ™a încât Ador reuÈ™i să-i smulgă colÈ›ul de diamant fără să fie nevoie să lupte pentru ultima comoară. Cu cele trei odoare cerute de împărat, Ador se grăbi să ajungă la prinÈ›esa lui. Ar fi trebuit să treacă pe la turn să-È™i lase aripile, dar nerăbdarea lui era atât de mare, încât uită sfatul vânturilor È™i porni direct către palatul frumoasei fete. Pe drum îi întâlni din nou pe PrinÈ›ul Negru È™u PrinÈ›ul Galben, care se întorceau fără izbândă. Noi am fost doi È™i nu am reuÈ™it să aducem odoarele, tu cum de ai reuÈ™it? Fericit că urma să se cunune cu aleasa inimii lui, Ador le povesti celor doi feciori despre aripile lui fermecate È™i, minunaÈ›i peste măsură de povestea lui, cei doi prinÈ›i îl rugară să le arate È™i lor aripile fermecate. De îndată ce Ador își scoase aripile, PrinÈ›ul Negru îi reteză picioarele, iar PrinÈ›ul Galben îi luă toate odoarele, făcându-se nevăzuÈ›i din faÈ›a lui. Lacrimile amare pe care le vărsă flăcăul nostru singur pe marginea drumului, fără aripile fermecate să zboare, fără picioare să meargă È™i fără odoarele cu care trebuia să o ia pe prinÈ›esă de soÈ›ie, nu aveau însă cum să repare răul făcut de neascultare. Nu-i spusese Notus să nu arate nimănui aripile dăruite de vânturi? Nu-l sfătuise Zefir să nu-È™i scoată aripile decât în turn? Cu ochii înceÈ›oÈ™aÈ›i de lacrimi, văzu o pană mică, mai mult un puf, desprinsă din aripile fermecate când acestea îi fuseseră smulse, amestecată în praful drumului. ReuÈ™i să se târască în coate până la ea È™i să o arunce în sus. Nu trecu mult È™i toate cele patru vânturi fură alături de el. ÃŽl ridicară din drum È™i îl purtară cu grijă până la palatul Vrăjitorului din Nori. După o zi È™i o noapte de vrăji, licori È™i descântece, vrăjitorul reuÈ™i să-i pună lui Ador picioarele la loc, ca È™i când n-ar fi fost niciodată retezate. ÃŽn ziua în care împăratul anunÈ›ase că își va cununa fiica cu PrinÈ›ul Negru, câștigătorul întrecerii, Ador se strecură în castel È™i, cu ajutorul fraÈ›ilor săi de cruce își recuperă aripile fermecate, ascunse în camera celui care se declarase învingător. Apoi, găsi colivia Păsării Paradisului È™i o eliberă. Aceasta, se ridică strălucind puternic È™i își luă zborul de-a lungul coridoarelor, poposind în cele din urmă tocmai de braÈ›ul tronului în care stătea împăratul, unde începu să cânte: - A fost odat’ un fiu de împărat Acesta-n lume a plecat È™i-aleasa inimii el È™i-a aflat Dar soață ca să îi ajungă Un vrăjitor, un zmeu È™i-o fiară a trebuit să-nfrângă Ascultară cu toÈ›ii, împărat, oÈ™teni, curteni È™i oameni de rând cântecul care povestea cum fusese înÈ™elat fiul împăratului de Răsărit. PrinÈ›ul Negru se ridică deodată, își scoase paloÈ™ul È™i se repezi să taie capul păsării care cânta adevărul. Atunci, Ador se arătă în faÈ›a tuturor, iar Pasărea Paradisului îi zbură pe umăr. ÃŽl însoÈ›ea Vrăjitorul din Nori, cu barba lui lungă È™i roÈ™ie È™i cu mantia strălucitoare, purpurie. Nici nu clipiră bine cei prezenÈ›i în sala tronului că vrăjitorul îi transformă pe cei doi prinÈ›i mincinoÈ™i în doi È™oareci, care își luară tălpășiÈ›a chițăind din acel palat. Se încinse apoi o nuntă mare, Ador se cunună cu prinÈ›esa lui È™i, împreună, se ridicară în văzduh purtaÈ›i de aripile fermecate. ÃŽi făcură o vizită ÃŽmpăratului de Răsărit, tatăl lui Ador, care, bucuros nevoie mare că a ajuns să-È™i mai vadă feciorul, acceptă ca turnul de la malul mării, în care fiul său fusese odată ferecat, să fie transformat într-un palat fără seamăn, în care cânta Pasărea Paradisului, se adunau cele patru vânturi la sfat È™i își petrecea cea mai mare parte din an Vrăjitorul din Nori. Ador, după ce-È™i văzu toate visele împlinite, deveni un împărat cum nu mai fusese altul pe pământ È™i-mi dădu poruncă să dau fuga la voi să vă povestesc despre aripile lui fermecate, ceea ce am È™i făcut. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy