A venit pe nepusă masă, într-o dimineață pe la cinci, la două luni după ce încheiasem relația, iubirea, aventura, prietenia. Mi-a zis doar atât: bă, am venit să-mi iau ce ți-am dat cât am fost cu tine și ce mi-am dat seama că nu pot lăsa în urmă. Și-a luat telescopul cu care spiona stelele în timp ce eu mă jucam cu părul și cu pielea sa de pe spate, plină de alunițe, și-a luat iPod-ul pe care mi-l dăruise de ziua mea și de pe care nici măcar un cântec n-am putut asculta de ea, n-aveam loc, era entuziasmată de aparat, și-a mai luat înapoi electrozii pentru durerile mele de cap pe care mi-i dăruise de Crăciun și pe care îi folosisem ca araci pentru orhidee, la fel cum și-a luat și cărțile despre vampiri care-i plăceau așa de mult, puiul de Basset luat de la asociația din Derby la care stătusem la coadă două luni ca să ne fie dat spre adopție și pe care-l botezase Sorin din cauze numai de ea știute și, după ce a mai scotocit vreo douăzeci de minute peste tot, foarte temeinic, de era să treacă gardul la vecini, m-a luat și pe mine cu ea spunând, cu gurița aia mică și dulce, că nu e bine să rămân singur, fără nimic și, mai presus de toate, fără ea.