agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-09-12 | [This text should be read in romana] |
Cutii negre
Sunt momente când cred că viața și moartea vin pe lume împreună. Chinul facerii e cea dintâi agonie a morții. Spunem, din obișnuință, și-a trăit viața când tot atât de bine și adevărat ar fi să afirmăm că și-a trăit moartea sau măcar începutul ei. Aparent, viața pare o chestiune a viilor, dar ar putea fi și una a morților ne-muriți. Bunica și, uneori tata, nu le deosebeau prea bine. Se pregăteau să trăiască, murind, din când în când. În colțul unei camere din casa veche era o cruce de mor-mânt, pictată frumos, cu Isus răstignit pe brațele ei. Sub polată era un sicriu alb. Bunica se așeza, uneori, în el. Îl făcuse din lemn de tei. Se temea ca pe lumea cealaltă, să nu sufere de insomnie și să nu aibă nimic la îndemână. O găseam nemișcată și trebuia s-o zgâlțâim strigând-o de mai multe ori, până se trezea la viață. Ce faci aici, bunico ? întrebam noi. Încerc moartea înainte ca moartea să mă încerce pe mine, răspundea ea. Nimeni n-a știut ce i-a venit tatei când a tăiat cireșul cel mare din grădină. Făcea cireșe amare, sălbatice, cu care se hrăneau păsările, căci nu era chip să ne urcăm în el, de înalt ce era. L-a spintecat și a făcut scânduri. Le-a lăsat la uscat, la umbră, într-un loc ferit de ploaie unde noaptea pătrundea un colț de lună. Le ciocănea cu degetul, apleca urechea și asculta sunetul. Când au fost pregătite, a chemat un meșter, unul bun. Omul a venit și s-a apucat de treabă, clătinând din cap. Ne învârteam pe lângă el, privindu-l cum măsoară și taie după semnele făcute cu creionul. Le geluia grijuliu, le încerca netezimea cu dosul palmei, arunca o privire cu coada ochiului de-a lungul scândurii și mai lua cu rindeaua din muchii. Mama tot zicea că trage a rău, să lase scândurile așa, pregătite, să le păstreze în pod, dar tata a ținut-o pe-a lui. Când își punea ceva în minte, nu se lăsa până nu-l vedea împlinit. Le-a vopsit în negru și le-a pus sub polată, unul peste celălalt, acolo unde fusese coșciugul bunicii. Le-a acoperit cu o cergă ruptă, să nu se vadă. Lângă ele, în colț, era o coasă. Dinspre ușă, tăișul ei se vedea strălucind în lumină, deasupra coșciugelor. Tata o pusese la fereală, din cauza noastră, să nu ne tăiem. Mie mi s-a părut cu rost, fără să știu de ce. De-atunci polata a devenit un loc curios. Când veneau copii pe la mine îi duceam, în secret, să le vadă. Se speriau ca de o arătare înfricoșătoare, strigau și fugeau cu pâra. Eu făceam pe grozavul, descoperisem moartea înaintea lor. Coșciugele au stat acolo multă vreme. Mama care nu le-a vrut, a avut parte cea dintâi. Coșciugul tatei, de-atâta așteptare, a fost mâncat de carii. S-a așezat în cel nou, nepăsător, cum o făcuse în cel vechi.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy