Ziua mea a început odată cu răsăritul soarelui firav în răcoarea dimineții, cu imaginea figurilor crispate în forfota pașilor grabiți care par să bată într-un ritm alert începutul unei simfonii prin aburul înecăcios al tobelor de eșapament.

Un individ privește spre un ceas la lumina roșie a semaforului, altul cu mâna încleștată pe un telefon impune asemenea unui dirijor ritmul orchestrei ce își desăvârșește cântecul clipei în fața unui singur spectator.

Ridic privirea și observ liniștea cerului împletindu-se cu gândurile mele într-un spectacol al uitării pe o scenă a vieții.