Dumnezeu ne iubește în pofida însingurării și amărăciunii, a blamării și a îndoielii, arătându-ne drumul către frumusețile cele mai pure și oamenii cei mai buni.

Există o esență mai puțin stăruitoare în interiorul gândurilor și suspinelor noastre, care ne ascultă, fiind convins că te îndrăgește prin tot ce atingi și iubești, prin pașii ce te poartă în locuri îndrăgite, prin florile culese, mirosindu-le parfumul și admirându-le culoarea, prin umbra copacilor, oferindu-ți adăpostul în verile toride, prin cerul cu stelele privite în nopțile senine, ascultându-ți rugăciunile...

Timpul meu nu e pierdut în absurd cu tine pentru că știu cât de înrobitoare este suferința sufletească și mă gândesc cât de eliberatoare ar putea fi îmbrățișarea atunci când pui în ea sinceritate și inocență, blândețe și speranță.