Capitolul XIX – Purificarea

— Cea mai bună armă este atacul! rosti Abdelkader, expertul militar al Vechii Federaţii, călit în multe bătălii înainte de pandemie.
— Avem un avantaj de care putem profita, confirmă Vilo del Migolo în timp ce-şi mângâia uşor sprâncenele stufoase.
Zen Dyva le reaminti celor prezenţi de ultimele pierderi de pe Nede:
— Dacă vom aştepta, precum am făcut în Karan, le dăm şi mai mult timp să-şi mărească forţele. Din informaţiile adunate de Val Remo, lenurienii au construit deja 15 nave Saytan care aşteaptă să fie echipate cu sute de Val’thor şi mii de androizi.
— Abia aştept să-i tai braţele lui Jafar, izbucni Ushu Mayuna, plimbându-şi lama katarului pe încheietura braţului superior.
— Perseus este gata de acţiune, spuse Val Remo cu o voce rece, la fel de răzbunătoare...
— Precum şi Terra Nova şi Tavares, interveni Farlaah, privindu-l ironic pe Peter Soderling, care nu se afla în graţiile khvarilor aşa cum acesta ar fi vrut.
Însă liderul Noii Federaţii, fără să se lase mai prejos, le aduse aminte că noile navete Suhoy X310 sunt gata să echipeze “bijuteriile” alianţei.
— Oameni buni, le întrerupse Namur discuţia, simţindu-le ego-urile cum lucrează pe sub piele, mai mult ca niciodată trebuie să fim uniţi! Trebuie să acţionăm ca o singură forţă şi să uităm pentru o clipă vechile divergenţe. Altfel...
— Namur are dreptate, spuse Lerman luându-i partea fiului său, care tocmai îşi adusese aminte de Luana şi nu mai reuşea să-şi continue fraza. Trebuie să fim împreună, să lăsăm socotelile despre putere şi profit pentru altă dată...
— Acesta sper că nu este vreun apropo la adresa khvarilor, i-o tăie Vilo del Migolo.
— Ce este al vostru este pus deoparte, Vilo. Simt cumva vreo urmă de nemulţumire?
— Oh, nu... Darurile voastre sunt întotdeauna binevenite. Tocmai de aceea vedem în cucerirea Nedei o prioritate...
— Reţeaua este pregătită? îl întrebă Farlaah pe Ushu Mayuna.
— Reţeaua funcţionează cu maximă eficienţă. Optzeci de Ushu în fiecare navă, concentraţi la maxim. Doctorul Asafa Lemaitre a optimizat toate sistemele.
— Să sperăm că nu vor fi pierderi, spuse Lerman. Le vom monitoriza funcţiile şi îi vom susţine cu Zetta.
— Perfect, domnilor, concluzionă Farlaah. Ce mai aşteptăm? Cu Dumnezeu înainte!

*

Navele alianţei făcură trei salturi, deoarece nu voiau să solicite negustorii clonaţi pe o perioadă lungă de timp. Primul fusese la baza de pe Ganimede, satelitul lui Jupiter, al doilea la jumătatea distanţei dintre sistemul Solar şi Nede, lângă un câmp de asteriozi, iar ultimul la câteva sute de mii de kilometri de Velora, cea mai îndepărtată planetă din sistemul Nagur. Faarlah se afla la bordul navei Tavares, secondat îndeaproape de Abdelkader, Namur şi Lerman. Liderul alianţei ştia că trebuie să fie precaut, cu siguranţă că lenurienii lăsaseră câţiva sateliţi de observare în zonă.
Khvaria era condusă de Ushu Mayuna şi Vilo del Migolo, iar Terra Nova fusese lăsată pe mâinile insistentului Peter Soderling, care voia cu tot dinadinsul să comande o parte din flotă. Suara şi experimentatul Zen Dyva îi suflau în ceafă, dar liderul Noii Federaţii era satisfăcut de victoria „morală” pe care o obţinuse.
Val Remo era trist şi tăcut. Chiar dacă Perseus avea misiunea cea mai dificilă, trebuind să se infiltreze în liniile inamice, gândurile sale erau mereu la Luana. Iniţial, Faarlah nu fusese de acord să-l lase să participe la această misiune, dar nimeni nu-l putea opri să se răzbune pe Anuk.
Perseus era singura navă capabilă de camuflare. Oricât de mult încercase alianţa să obţină patentul scutului invizibil pentru noile nave, cei de pe Babel 2 nu se lăsaseră cumpăraţi, tocmai pentru că se temeau ca nu cumva să fie atacaţi cu propria lor tehnologie. În zadar se chinuiseră khvarii să duplicheze componentele scutului în replicatoare, computerele nu erau capabile să recunoască aliajele din care acestea erau alcătuite.

*

Chiar dacă sateliţii de observare de pe orbita Velorei detectaseră apropierea flotei inamice, lenurienii nu reuşiseră să-şi cheme în timp util toate navele care patrulau în sistemul Nagur sau în sistemele vecine. Jafar Al’Karuum, care se afla în Urluz, în toiul unei orgii sexuale, primi un mesaj de urgenţă de la comandantul navei Ula, cea mai redutabilă dintre toate navele Saytan aflate în docurile staţiei orbitale Kling. Liderul negustorilor Tzulu îl anunţă la rândul său pe Anuk, care se afla într-o inspecţie la Raptor şi Eldena, apoi se teleportară amândoi la bord.
Faţă în faţă se aflau trei nave ale alianţei contra şapte nave ale lenurienilor. Perseus stătea ascunsă şi aştepta momentul prielnic pentru a-şi trimite „sufletele flămânde”. Lupta se încinse. Navetele Val’thor ieşiră primele din măruntaiele flotei lenuriene şi atacară masiv scuturile alianţei. Însă Peter Soderling replică imediat cu rapidele Suhoy X310, acestea dovedindu-se muştelele de titan ale Laponiei. Anuk îl privi furios pe Jafar. Liderul negustorilor îi spuse să nu-şi facă griji şi îi transmise generalului Thran să deschidă focul Nirval. Nava sa, Hin’Jar, flancată din toate părţile de celelalte nave Saytan, trase primul tir şi scutul frontal al Khvariei fu redus la 70%. Un altul urmat de un altul şi lui Vilo del Migolo i se ridică smocul de păr de pe cap în semn de panică, încercând cu disperare să compenseze cu energia scuturilor laterale. Ushu Mayuna înjura de mama focului, dorindu-şi răzbunarea, dar tot ce putea face era să tragă în nenorocitele de Val’thor pilotate de nenorociţii de androizi. Val Remo reuşi să se apropie la distanţa care îi permitea să teleporteze bomba cu suflete, aşteptând coborârea scutului defensiv al navei Hin’Jar. Ultimul foc şi Khvaria se împrăştie într-un spectacol de lumini în vidul întunecat. Lui Namur i se opri inima în loc. Era propriul său gând sau era conştiinţa lui Uezen care îi spuse să închidă ochii pentru o clipă?
După câteva secunde, urmă o explozie surdă. Un curent rece de aer invadă camera de control a navei Hin’Jar. Negustorii tuşeau, răcneau şi mârâiau. Pielea lor căpătase culoarea vineţie, iar mimica feţei lor devenise de nerecunoscut. Generalul Thran privea îngrozit fără să înţeleagă nimic. Deodată pântecele negustorilor se balonară peste măsură şi vărsături violente umplură camera. Mirosul era de nedescris, ca şi cum ar fi fost deschise porţile de la morga spitalului din Zayon. Vocile negustorilor se schimbară brusc, timbrul lor obişnuit devenind foarte grav şi ameninţător. Unii vorbeau pe o limbă necunoscută şi atacau ca nişte animale de pradă, muşcându-i pe ceilalţi. Alţii se auto-mutilau înfigându-şi obiecte ascuţite în membrele care le acţionau fără control şi apăsau pe comenzile de atac. Apoi fugeau în toate direcţiile şi sfârşeau lovindu-se cu capul de pereţi. Bucăţi de creier pluteau în bălţi imense de sânge amestecat cu vomă. Hin’Jar începu să tragă la întâmplare. Un tir puternic zgudui Ula, iar Anuk fu nevoit să ordone distrugerea posedaţilor.
Distrugerea Khvariei şi situaţia Luanei îi slăbiseră lui Namur puterea de concentrare. Anuk profită şi îi intră din nou în minte. De data aceasta nu întâmpină aceeaşi rezistenţă ca la primul atac, atunci când se apropiase la o distanţă suficientă de Terra, dar fusese contrat de mintea lui Lerman, a Suarei şi a fiului lor. Prin urmare, maleficul edenian reuşi să afle totul despre bomba cu suflete, negustorii clonaţi şi accentuarea bolii Luanei. Râse puternic, planul lui funcţionase perfect, dar ceva îi atrase curiozitatea. Era un loc în mintea lui Namur unde nu reuşea să pătrundă. Oare ce secret se ascundea acolo? Să fie oare cheia distrugerii întregii alianţe? Să fie harta tuturor edenienilor răspândiţi în univers? Se concentră şi mai puternic, folosindu-şi toată energia, până la epuizare. În cele din urmă reuşi. Atunci văzu pentru prima oară Obscuris şi Celestia. Iar când îi văzu şi chipul lui Democles, trăi cu adevărat revelaţia. Tot răul pe care îl făcuse fusese în numele unui idol mincinos. Pentru prima oară de la părăsirea planetei Eden, o lacrimă îi curse pe obraz...
Deodată, un val de întuneric acoperi întregul spaţiu de luptă. Apoi se auzi o bubuitură puternică urmată de un pârâit asurzitor. Umbrele treceau cu miile prin noua fisură deschisă spre universul fiinţelor vii, căutând corpuri pe care să le posede. Acestea erau protejate de Sariman şi de toţi ceilalţi îngeri din nivelurile inferioare ale Purgatoriului.
Peste câteva minute se auzi un nou bubuit de tunete puternice şi se deschise o altă fisură prin care trecea marele înger Ethiel, care avea glasul ca un vuiet de ape dezlănţuite. Din spatele aripii sale stângi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri, cu care se lupta împotriva îngerilor răzvrătiţi. În spatele aripii drepte stăteau înghesuite umbrele pe care reuşise să le prindă cu biciul său cu fulgere. Ethiel avea ochii ca jarul încins, iar corpul său alb ca zăpezile Laponiei era înconjurat de o aură multicoloră.
Îngerul Karon stătea în spatele lui Ethiel şi ţinea în mâini cartea karmelor întunecate, marcată cu semnul întors al crucii. În ea scria numele umbrelor capturate sau ucise. Lângă el se afla Temuu Kamoon, copilul înger care trăgea cu arcul fulgere albastre...

*

Anuk primi vizita lui Sariman, tocmai când se gândea la Asiria şi greşelile pe care le făcuse pentru a fi împreună cu ea. Liderul îngerilor răzvrătiţi din nivelurile inferioare ale Purgatoriului era înalt până la tavan, avea corpul şi aripile negre, iar ochii săi adânci şi întunecaţi absorbeau lumina din jur. În spatele său se aflau îngerii Kabaraam, Azibar, Ramon şi umbrele care reuşiseră să fugă din calea lui Ethiel. Sariman îi porunci lui Anuk, cu o voce puternică şi metalizată, ca toate umbrele să îşi găsească noi corpuri de posedat în rândul armatei lenuriene.
Anuk pierduse totul, dar nu îşi pierduse definitiv credinţa în Democles. Regreta amarnic că fusese corupt de Z’Davaar şi se rugă în gând să fie iertat. Apoi apăsă pe butonul de autodistrugere şi un spectacol imens de lumini invadă cerul...

*

Când primi vestea despre dispariţia Luanei, pe Namur îl potopiră lacrimile. Ţinea în mâinile sale tremurânde ultima scrisoare a iubitei sale şi citea printre junghiuri, nevenindu-i să creadă:

„Namur, alegerile mele au fost un şir nesfârşit de erori. De ce am supravieţuit la toate acestea? Cu ce scop? Nu există răspunsuri adecvate la asemenea întrebări. Mi-e doar rău, rău de viaţă şi simt nevoia de-a dispărea de pe suprafaţa pământului. Nu te vreau. Nu vreau să te agăţi de sinistrele mele realităţi. Ele nu sunt frumoase la vedere, nici măcar pentru mine. Tu eşti sincer şi întreg, autentic şi strălucitor. Dac-aş fi putut să mă asemăn cuiva, aş fi vrut să mă asemăn cu tine. Chiar dacă ai propriile tale suferinţe, ai ştiut să faci din ele un lucru admirabil. Într-un final, ştii, nu mă voi trăda decât pe mine, fără să-nţeleg rostul acestei lumi. Poate vei spune că sunt nebună. Nu te contrazic. Nebunii sunt oglinda umanităţii care este pierdută deja de mult timp. Sufletului meu i-ar trebui altceva decât rugăciuni şi meditaţii pentru a fi vindecat. Nu sunt credincioasă, cred doar în punctul negru ce absoarbe şi stinge toate luminile noastre.”

*

„Dragă Luana, în ultimele zile am încercat în toate felurile posibile să-mi iau rămas bun de la tine. Şi în tot acest timp am descoperit un singur lucru, că nu pot. Îmi lipseşti, Luana, nici nu ştii cât de mult îmi lipseşti. De la tine am învăţat tot ce ştiu despre iubire şi singura fiinţă care mi-a dat un motiv în plus să merg mai departe în viaţă ai fost tu. Aş fi vrut să crezi că există cu totul altceva în afara punctului negru ce absoarbe luminile noastre. Dar poate că fiecare dintre noi are propria cale prin care află adevărul. Ştiu că nu a fost vina ta şi ştiu că acolo unde există sacrificiu există şi iertare. Cât voi trăi în această lume, oriunde m-aş duce, o parte din tine va fi mereu alături de mine. Te voi purta în inima mea şi în gândurile mele până când ne va fi dat să fim din nou împreună. Te iubesc, Luana, şi te voi iubi mereu.” (Mesajul de adio al lui Namur către Luana, cimitirul Rembrand, Snowdon).