Am intrat pentru prima oară în viața mea într-o farmacie veterinară acum două luni, la Curtea de Argeș, la rugămintea unui unchi disperat de problemele stomacale ale curcilor sale. Locul era plin. Lume de tot felul stătea la coadă enumerând animăluțe, păsăret și tot felul de probleme odată ajunsă la ghișeu.
- Ce mi-ați putea da pentru durerile de cap ale unui elefănțel?, am întrebat eu când mi-a venit rândul.
S-a făcut liniște în jur. Farmacista, o duduie cu mină savantă și bust impozant și-a țuguiat buzele a nedumerire:
- Puteți să repetați, vă rog?
- Sigur, pe Dumbo al meu îl doare capul de la niște pufuleți expirați și mă întreb dacă nu ați avea ceva să-i dau să nu mai sufere, vă rog...
Doamna de dincolo de ghișeu tăcea și nu clipea, părea de piatră și parcă nici nu mai respira.
- Ce-i dai, dom'le, să mănânce?, se auzi o voce pițigăiată din spate.
Am întors capul. Opt iubitori de animale mă priveau ca pe un zeu coborât pe Pământ. Printre ei, o mămăiță firavă și pe jumătate ascunsă sub un batic verde și-a repetat întrebarea:
- Ce-i dai, bre, ce-i dai, ă?
- Eu nu-i dau nimic, doamnă, își face rost singur, intră prin livezile din sat după mere și pere, iarna îi mai aruncă turiștii ba câte un balot de paie ori un sac de cartofi, ba câte un ciorchine de banane ori o plasă de portocale iar când i se face sete intră la Lidl și bea pitit printre rafturi câte un palet întreg de apă, uneori și minerală, preferă Borsec, că e mai hrănitoare, uneori bagă și niște baxuri de Pepsi, da' cu măsură să nu facă diabet ca tac-su.
Mamaia dădea din cap a nenorocire, farmacista vegeta mineral mai departe, un domn cu gabardină șifonată se închina iar un polițist se căuta de pix să demareze o anchetă. Un puști din stânga a spart gheața stupefacției generale împreunându-și palmele și rugându-mă să îl duc în sat să-și facă un selfie cu Dumbo și să-i dea niște bomboane, să și-l facă prieten. Îmi luasem un aer superior și savant, până la urmă un proprietar de elefant nu poate fi un fitecine, nu?
- De unde aveți elefantul?, s-a băgat în discuție domnul cu fâșul obosit. Aveți acte pentru el? L-ați vaccinat? E african sau asiatic? Îl tratați bine? E mascul sau femelă? De unde sunteți, că nu prea păreți de prin părțile locului? Alo, domnu' polițist, vă rog să luați atitudine!
Nu m-am mai putut abține. Am început să râd în hohote. Farmacista tocmai îmi găsise pe raft niște hapuri pentru durerile bovinelor și se pregătea să mi le dea spre analiză ochiometrică. Polițistul și-a pus mâna dreaptă pe pistolul din dotare în timp ce mamaia cu voce de rățoi Donald își strângea baticul atât de tare, de stres, de parcă încerca să se autodecapiteze. Puștiul ce se ruga alături a început să plângă intuind că totul nu fusese altceva decât o exagerare, o farsă, o minciună care făcea să i se îndepărteze sau chiar să dispară visul de a avea un elefant ca prieten. Mister Gabardină tremura, dezamăgit, cu mâinile băgate adânc în buzunare, se și văzuse erou al comunității demascând un maltratator al vieții sălbatice de talie mare.
- Vă dau Bovinocalm? Să știți că taurilor le ia migrenele cu mâna!, mă informă farmacista scoțîndu-i pieptul și mai mult în afară și zâmbind ca în clasicele reclame la Colgate. Am înclinat din cap a negație și i-am întins mâna peste ghișeu să-i mulțumesc cumva printr-o atingere tămăduitoare și o strângere fină de mână plus câteva scuze îngânate pe un ton cavaleresc maxim. S-a bucurat sincer, roșind și oftând.
- Eu țin la glume, să știți! Și nu numai!, mi-a zis. Și ies din tură peste douăzeci de minute!
- Mă bucur, dragă doamnă și mă simt onorat că v-ați gîndit la mine să vă conduc acasă.
- Vaaaaaai, ce gentleman!, zise fâstâcită toată și pronunțând cuvântul englezesc exact cum se scrie. Nu cumva este al dvs. Mercedesul alb cu tapițerie ciclamen parcat peste stradă, domnul meu?
- Mă jigniți, eu am venit aici călărind un rinocer!
Și atunci puștiul de lângă mine a început să strige "ura" din toți rărunchii, polițistul a început să-și caute disperat cătușele, mamaia cu voce comică a leșinat iar domnul Gabardină a plonjat peste ea să-i facă respirație gură la proteză.
- Vă urez să vă bage rinocerul cornul pe acolo pe unde vă ies resturile alimentare, stimate nesimțit!, m-a salutat de plecare farmacista, între timp descheiată strategic la încă un nasture al imaculatului ei halat alb cu broderie în piept.
Începuse să plouă. Mercedesul meu arăta chiar sexy sub perdeaua fină de apă. Curcile unchiului au trebuit să se conformeze cu încă o noapte de colici și diaree. A doua zi le-am vindecat personal: salamul de Sibiu înmuiat în Ballantine's nu dă greș niciodată!