...- ce tupeu are individul ăsta! Să nu semneze... auzi la el, mai bine să le dau lor prime de performanță, nesimțitul!
- Letiția, te rog fixează-mi ortezele! trebuie să merg urgent la firmă!
- Ce s-a întâmplat?
- M-a sunat secretara, directorul de vânzări nu vrea să semneze o decizie de sponsorizare și ordinul de plată, el e capul răutăților, celălalt a semnat, ăsta vrea să-i dau lui banii, că-și face casă.
- Tu știi, fă ce vrei!
- Nu-i așa, Letiția, știi că etajul casei și scara interioară sunt ale tale, dar restul casei este al băncii încă trei luni, până returnez creditul urgent cu ajutorul căruia am cumpărat noile mașini, la riscuri nu se-nghesuie niciunul, vor doar prime... și dacă nu le-aș da, la sărbători... dar uită și al cui e capitalul și că sunt plătiți mult peste alții. Nu-i nimic, voi semna decizia de preaviz, pentru neîndeplinirea dispoziției. Cred că mă voi apuca iar de lucru 2-3 zile pe săptămână, n-am de ales, nu vrei tu să fii director de vânzări? întrebare uluitoare ca un buzdugan care a blocat-o când mai avea de încheiat câteva clipsuri ale ortezei drepte.
- Cât îmi dai? întrebare pur retorică.
- 2500 de euro, ție-ți dau mai mult, el n-are decât 2000, și-ți dau și 49% din acțiuni, și mână liberă să faci ce vrei.
- Ce glumă! Eu știu ce să fac? Habar n-am!
- Dacă accepți, mergem la notar și-ți cedez acțiunile, în cele două luni până la vacanță, două-trei ore pe zi, după ce termini orele și mănânci, batem orașul să-ți arăt clienții și produsele, apoi cât ține vacanța mă însoțești zilnic, la toate activitățile, vizitând cu precădere clienții din județ. Dacă-ți va plăcea și vei avea convingerea că poți, renunți la școală și te muți în biroul meu din firmă. Nici eu n-am studii de marketing, nici măcar economice. Problemele nu sunt extraordinar de complicate și se repetă zilnic aceleași proceduri, doar locul de desfășurare fiind altul. Vânzarea și încasarea sunt cele mai importante, în rest, rutină și tenacitate. Cu tine acolo nici nu mi-aș mai face probleme! Ce zici?
- Ce nebunie! Tu chiar ai face-o?
- Bineînțeles! Să-mi spui doar când vrei să mergem la notar, să pregătească documentele.
- Hai te rog, s-o lăsăm încet, o săptămână vin cu tine prin oraș, poate o zi, două, la firmă, apoi îți dau răspunsul. Mă tentează foarte mult, dar nu pentru bani, pentru schimbarea esențială, pentru provocarea uriașă pe care o văd în tot ce mi-ai spus. Ținând cont de starea sănătății mele ar trebui, poate, să-mi văd de treabă, să-mi duc mai departe munca la școală, dar, cum școala este într-o cădere liberă, și știind că tu ai pornit totul de la zero, aș vrea să încerc, sunt aproape convinsă că m-aș descurca și mi-ar folosi și sănătății, sau cel puțin emoțiile noi nu mi-ar dăuna. O facem, du-te și rezolvă-ți problema cu directorul și de mâine după ore sunt a ta, de fapt, cu tine, zâmbetul ei complice deschizându-mi și mie fața.
M-a ajutat să mă îmbrac, am lăsat-o la școală, mergând apoi la confruntarea cu năbădăiosul director, care, probabil din cauza stresului acumulat la construirea casei, sau a lipsei banilor, a-ncercat aproape să mă certe că risipesc banii firmei pe cauze minore.
- Te-ai tâmpit, directore! Nu mai judeci limpede, banii aceștia sunt ai mei, pentru că firma este a mea, vrei dividende fără a avea acțiuni în firmă, voi aveți doar salariile și primele de sărbători. Ei bine, de azi într-o lună vei primi ultimul tău salariu, de data asta cu certitudine, fiind evident că nu-ți mai place aici!
- Du-te dracului, ologule! - scrâșnet înveninat care altădată m-a scos din minți, de data asta mi-a produs doar o tristețe imensă.

...- ,,frumusețea înseamnă putere!” ce vorbă plină de înțelepciune! Cum i se deschid larg toate ușile, la propriu și la figurat, eu îi cunosc pe foarte mulți dintre comercianți, dar Letiția i-a cucerit pe toți, bărbați și femei deopotrivă, este foarte bună și deocamdată nici nu cunoaște foarte bine produsele, cât e de inteligentă, învață cu eleganță discutând cu clienții, e grozavă!
O prezentam ca noul director de vânzări, la început fiind deranjată de acest lucru, dar simțind cât de ușor lega relații cu toți, a ajuns să accepte zâmbind titulatura, începând să creadă tot mai mult în ea.
- Ești fenomenală! Pari făcută pentru munca asta, nu ai niciun motiv să nu accepți, trebuie să-ți angajez șofer și să-ți cumpăr mașină, vei avea mult de alergat.
...- cum pornește suferința din noi, o creăm, apoi o amplificăm chinuindu-ne, zilele astea în care ne-am plimbat prin oraș nu am mai văzut durere pe chipul lui, chiar dacă la fel se târâie, la fel se chinuie la urcare și coborâre, totul se petrece la fel, dar el râde mereu, glumește și mă privește cu niște ochi... voi reuși! Trebuie să-l scap de muncă, de drumurile cu mașina, să-și vadă mai departe de actele lui de caritate, era tare fericit în ultima vreme, abia aștept vacanța de vară..., mai mult de-o lună n-am nevoie să mă însoțească.
- O lună de zile, până-ți pleacă directorul exmatriculat, nu mergem în firmă, îmi prezinți clienții din oraș, studiez oferta noastră de produse, citesc cărțile pe care mi le-ai dat, trebuie să-mi prezinți și concurența, am ce să învăț... mai am de lucru și pentru școală, așa că până la vacanță va fi o perioadă de studiu, dar sunt aproape sigură că-mi va crește salariul începând din iunie la 2500 de euro... Dumnezeule, ce-oi face cu atâția bani?
- Pentru nevoi curente nu poți cheltui tot într-o lună, dar dacă-ți recapitulezi toate dorințele uitate din pricina banilor, n-o să-ți ajungă. Doar să călătorești pe unde-ai fi vrut, dar ți-ai refuzat și va trebui să-ți ierarhizezi opțiunile, adunând bani.
- Așa-i cum spui, sunt convinsă, dar... nu mai e așa, pentru mine. Toate dorințele vizând călătorii costisitoare mi s-au șters complet odată cu boala, cu vindecarea, mai precis. Dacă aș avea permis de conducere, în zilele libere aș călători, cu bani puțini, în țară, lista obiectivelor de văzut fiind una consistentă. Maramureșul, Nordul Moldovei, delta, munții cu puzderia de frumuseți, pe toate le-aș vizita, chiar de mai multe ori, niciodată nu m-aș sătura să văd unele dintre ele.
- Interesant ce-mi spui, nu ți-ai exprimat niciodată până acum această dorință neîmplinită.
- M-am mulțumit întotdeauna cu ce-am primit, n-am cerut nimic, special pentru mine.
- Te-nțeleg perfect, crede-mă, și mie boala asta perversă mi-a refăcut tot sistemul de dorințe, opțiuni, priorități, de fapt cred că mai întâi mi-a schimbat prioritățile, apoi opțiunile, abia în ultimul rând anulându-mi un set de valori, dorințe, aspirații și generându-mi unul nou, cu bucurii, altădată nebănuite. Să-i vezi pe copiii care m-așteaptă vinerea la cofetărie, cum se aliniază cuminți să-și primească înghețata, dacă-i cald, sau prăjitura, și vin de toate felurile, de toate vârstele, mai curați sau mai murdari, la ăștia le spun șoptit la ureche ,,te speli, da?”, m-am împrietenit cu niște doamne pensionare care și ele m-așteaptă miercurea la carmangeria de la piață, fiecare beneficiind de un tichet de 50 de lei pentru carne și mezeluri de care vor, în limite rezonabile, cerșetorii mă salută cu respect prin tot orașul, să vezi la azil, sau la orfelinat, ce bucurie stârnesc în zilele când le duc prăjituri sau fructe, există la noi în oraș persoane minunate care au grijă de copii defavorizați, luptându-se pentru donații în vederea asigurării celor strict necesare, de la pâinea zilnică până la pantofi în picioare, le-am cumpărat o mașină de spălat second hand, în care spală hainele pe care le cumpărăm la sac, apoi le sortăm, pregătindu-le pentru copiii amărâți ai orașului, dar nu numai. Dacă până acum adunam, acum împart, mă bucuram și înainte, dar bucuria dăruirii este uriașă, incomparabil mai adevărată decât cealaltă, egoistă și rece.
- Felul în care-mi vorbești de aceste tristeți nu lasă loc niciunei îndoieli privind bucuriile tale și știi ceva, fă mai departe ce faci, iar eu îți voi prelua sarcinile din firmă, și pentru a-ți asigura resursele, sigur cu timpul vei găsi modalități de a ajuta cât mai mulți, poate o cantină, sau... altceva.
- Mulțumesc mult, Letiția, mulțumesc! Ochii lui recunoscători, ochii mei spășiți și umezi.

...- ce schimbări se pot petrece în viața noastră pornind de la un gând iscat într-o clipă, rezultat al unei neîmpliniri conștientizate și acceptate, umilințele, frustrările, mânia se metamorfozează toate sub acțiunea unui singur simțământ, acela al bucuriei de a fi util celor suferinzi, de ce mi-a trebuit atâta timp să ajung aici? De ce drumul către aceste bucurii trebuie obligatoriu să treacă prin groapa dezamăgirilor, după ce mai înainte am gustat din plin suferințele fizice și afective?
...- l-aș lua în brațe, dar nu vreau să stric ceva, lucrurile s-au așezat foarte bine, prezența mea în firmă aducând un suflu nou, o energie bună chiar și în rândul tinerilor, unii chiar foarte tineri, experiența mea didactică fiindu-mi și ea de folos, agenții de vânzări nefiind altceva decât niște copii cu orgolii un pic tocite de viață, dar tot foarte mari, competiția între ei semănând cu cea școlară, doar că recompensele pentru ei ar trebui să fie mult mai consistente decât un pachet de cărți, așteptările lor mai mari fiind generate de veniturile mult peste medie obținute de cei mai buni.
Foarte importantă pentru mine era starea mea, încredere și entuziasm, din cărțile lui de management îmi extrăsesem într-o agendă concluziile, îndrumar declarat al activității celor aflați în postura mea, lucrurile mergeau bine, l-am însoțit peste tot vreme de o lună, apoi s-a retras, în ziua când am primit primul avans la salariu, 5000 de lei, am plecat mai devreme cumpărând coniac și vin de cea mai bună calitate, am gătit o mâncare simplă și apetisantă și l-am sunat invitându-l la masă. Era deja în drum spre casă, de obicei se-ntorcea pe la trei după-amiază, a intrat cu căruciorul electric în dormitor, s-a transferat în căruciorul simplu, de interior, zăbovind o vreme în baie, apoi intrând fericit în bucătărie.
- Acceptarea avansului îmi spune, mie cel puțin, că ești hotărâtă să mergi mai departe, așa-i?
- Iona, nu mai e cale de-ntors, mă simt atât de importantă prin tot ce mi-ai dat șansa să fac, încât regret că am pierdut vremea cu școala până acum, educația era o ocupație nobilă când am făcut noi școala, acum este... trivială, riscantă și prost plătită. Am niște colegi care vor să-și caute posturi de agenți de vânzări. Când le-am spus ce bani câștigă ai noștri, m-au rugat să-i anunț dacă se va ivi vreun loc.