Capitolul IV – Urluz

Aerul poluat pătrunse prin fereastra întredeschisă. Avea capul greu, de parcă cineva i-ar fi turnat plumb prin urechi. Pleoapele refuzau să se dezlipească, atârnându-i ca nişte storuri îmbibate de urdori cleioase. Afară îl aştepta aceeaşi imagine dezolantă a cotidianului, acelaşi drum spre muncă, aceeaşi rutină în camera de asamblare…
— Hai, iubiţel, o să întârzii la muncă, îi spuse Suara în timp ce-i pregătea un sandviş.
Se pare că nu avea de ales. Reuşi să se ridice şi se îndreptă bezmetic spre baie. Transpiraţia rece i se scurgea de la subsuori, precum un pui de şarpe ce încerca să-şi găsească culcuş în indispensabilii calzi. Se simţea foarte ciudat, ameţit, vlăguit, ca şi când ar fi călătorit câteva luni în condiţii de imponderabilitate. Se spălă pe ochi, revenindu-şi un pic, apoi îşi puse bluza cu şopârla Tum-Tum, ultimul cadou pe care Suara i-l făcuse de ziua lui.
— Ţi l-ai pus pe Tum-Tum! Ţi l-ai pus pe Tum-Tum! Pentru asta meriţi un sărut!!!
— Ce nu fac eu pentru un sărut, nu? Hai, mai dă-mi unul şi-l dau jos…
— Ah, aş vrea, dar trebuie să mănânci. Nu poţi să pleci cu stomacul gol la muncă…
— Păi am plecat de atâtea ori nemâncat, de-abia acum îţi pasă de mine? răspunse Lerman strângând-o de şolduri.
— Lerr, iubiţel, azi avem multă treabă. Ştii bine… După aceea promit c-o să ne facem de cap cât vrei.
— Bine, bine, am înţeles, dar nu cred c-o să mai am chef de joacă după atâta muncă…
— Hai, nu mai fi îmbufnat, Lerr…
— Nu sunt, doar că…
— Ce?
— Doar că voiam să-ţi arăt cât de mult te iubesc! şi o strânse în braţe sărutând-o îndelung…
— Hoţomane! Mare şmecher mi-am găsit! Uite, încă un pup mic şi îţi mai dau unul mare-mare după ce mănânci tot!
— Iar m-ai păcălit! De fiecare dată faci la fel…
— Hai, nu fi aşa de rău acum!… Apropo, vezi că azi avem ore la Vayax. Să nu bei nimic în drum spre Urluz.
— Acum mă faci şi beţiv? N-am mai pus pe limbă strop de Zar de… ani de zile…
— Şi când ne-am revăzut?
— Gata! M-ai prins, renunţ!

*

Nivelul poluării atinsese cote maxime din pricina uzinelor Raptor şi Eldena, smogul împiedicând razele Nagurului să lumineze străzile umede ale Zayonului. Ploua aproape în fiecare zi, o ploaie care strica brusc dispoziţia tuturor locuitorilor, pe unii făcându-i mai melancolici, pe alţii mai irascibili.
Lerman reveni la Eldena, urmând planul lui Uezen. Îşi depăşise norma fără prea mare efort, ba chiar îi rămăsese timp să se joace cu capetele androizilor, mutându-le de la un corp la altul.
Pe strada Urluzului, prostituatele îi dădeau târcoale, încercând să-l ademenească cu farmecele lor:
— Hei, arătosule, nu vrei să ne facem un pic de cap? Îţi plac sânii mei? Nu vrei să vezi mai mult de atât?…
La un moment dat, un slăbănog cu haine largi şi caraghioase se apropie de el şi îl întrebă cu o voce mieroasă:
— Îţi plac fetele mele, şefu’? Am oferte pe toate gusturile: blonde, brunete, roşcate…
— N-am timp acum. Altă dată…
— Şefu’, am cele mai bune preţuri din zonă. Sau poate cauţi ceva mai… deosebit? O pteoliană? O pământeană? Pentru un preţ rezonabil chiar şi o micuţă sereniană?
— Omule, sunt cu alte treburi pe-aici. Dar promit că revin…
— Bine şefu’, te mai aştept. Nu uita, cele mai bune preţuri. Poate îţi fac şi-o reducere dacă mai aduci pe cineva cu tine…
Se îndepărtă de slăbănog şi, într-un final, ajunse.
Urluzul era o cloacă în care întâlneai tot felul de specimene, începând cu libidinoşii care-şi satisfăceau nevoile cu o gamă largă de prostituate şi sfârşind cu drogaţii care se conectau la Vayax. Doi gardieni chei şi burtoşi îl opriră la intrare, percheziţionându-l:
— Fete, alcool sau droguri?
— Din toate cât se poate, răspunse fără să gândească, subconştientul fiindu-i adânc impregnat după atâţia ani petrecuţi acolo.
La primul nivel, duhoarea persistentă îi înţepa nasul. Se îndreptă către bar. O pământeană pe jumătate despuiată îl servi cu o bere rece.
— Nou pe-aici?
— Nu tocmai, dar văd că nu s-au schimbat prea multe. Pe tine totuşi nu te ştiu… Cum te numeşti?
— Marina.
— Frumos nume. Auzi, Marina, ai idee unde îl pot găsi pe Naej?
— Naej? Ha, ha, ha! Vorbeşti de moşul acela care încearcă să vrăjească dansatoarele? Uită-te la el! Este clientul nostru cel mai fidel şi saltimbancul Urluzului. I se mai zice şi Moş Profeţie. Dă-i ceva de băut şi devine prietenul tău cel mai bun. Cu siguranţă îţi va spune şi povestea lui preferată…
Naej privea hipnotizat sânii lăptoşi ai unei brunete care se zbenguiau ca doi copii gemeni.
— O bere? încercă Lerman să-i distragă atenţia.
— Stai jos şi priveşte-mă!
— Ia să te văd…
— Frumoaso, nu vrei să fiu la noapte micul tău nebun?
– Moşule, te voi lega de pat şi te voi zgâria până-ţi va ieşi sângele peste tot!
— Oh, sună foarte romantic! Ce zici însă de-o cină care include şi mâncare adevărată?
— Mai bine mă hrănesc cu proteine în toate culorile universului decât să fiu cu tine!
— O să te intoxici de la atâta Xerun! Hai! Nu cred că nu ţi-ar plăcea şi-o baie fierbinte, plină de arome şi baloane de săpun…
— Prefer să stau singură, moşule! Sau crezi c-am uitat când voiai să mă violezi până la moarte, după care să mă arunci în mare?
— Hai, ştii că glumeam… Bei o bere cu noi? Sunt sigur că ţi-ar prinde bine o pauză.
— Bine, dar îmi rămâi dator şi cu nişte ore la Vayax, spuse bruneta făcându-i cu ochiul pământeanului.
— Lerman, ţi-o prezint pe Thelia, regina Urluzului.
— Te rog, ia loc, spuse Lerman politicos.
— Oh, mulţumesc! Mai rar asemenea persoane drăguţe, răspuse Thelia privindu-l ironic pe Naej.
— Nu la fel de drăguţe ca tine, interveni Moş Profeţie, încercând să o dreagă. Mă-ntreb, oare câţi şi-au dorit să te ducă departe de toate astea?
— Nici unul, toţi s-au mulţumit cu puţin.
— Şi cum rămâne cu visurile tale? interveni Lerman.
— Am fost izolată de prea multă vreme în această lume bolnavă. Mi-ar plăcea să întâlnesc şi fiinţe cu care să vorbesc altceva în afară de sex, dar, de când am plecat de pe Terra, totul s-a schimbat. Dacă nu era pandemia…
— Da, ştiu, spuse Lerman. Şi eu am părăsit Terra din aceleaşi motive.
— De unde eşti?
— Snowdon, Vechea Federaţie. Exact lângă banchiză. Tu?
— Rosemont, Laponia.
— De ce nu te-ntorci? Am auzit că mulţi au luat-o de la capăt…
— Cum aş putea supravieţui acolo, printre atâtea ruine? Şi drumul? Şi darinii pe care aici îi fac mult mai uşor?…
— Păi dacă tot a fost aprobată legea clonării, îţi poţi reface viaţa alături de persoanele dragi.
— Nu, nu! Ştii bine că nu e acelaşi lucru. Nu poţi trăi lângă nişte oameni fără amintiri…
— Şi totuşi de ce nu accepţi favorurile unui bărbat înstărit de pe Nede? se băgă Naej în seamă. Ai putea avea o viaţă fără griji, o familie…
— Moşule, nu sunt proprietatea nimănui! Prefer să fac ceea ce fac, dar să fiu liberă. Priveşte în jur! Numai obsedaţi. Dar ştii care e avantajul, aici, pe Zayon? Androizii, ah, dragii de ei! Programaţi să-ţi facă tot timpul pe plac, să spele vasele, să păstreze curăţenia în casă, să pregătească mâncarea. Sunt buni la orice, mai puţin la sex, dar există atâţia clienţi pe care îi pot alege.
— Şi pe mine de ce nu mă alegi?
— Din păcate, Naej, tu nu eşti pe gustul meu…
— Bine, bine, renunţ. Zi-mi acum, ai ceva noutăţi? o întrebă Naej, întinzându-i subtil o bancnotă de 100 de darini.
— De ceva vreme vine pe-aici un individ cu o cicatrice mare pe faţă. Vinde droguri…
— Droguri. Hm… Mersi Thelia. Ce m-aş face eu fără tine?
La un moment dat, Remo, un pilot mercenar, începu să se certe cu o şopârlă de pe Ulma:
— 50 de darini!
— Aslah draast sagust telmass! (Jocul nu a fost cinstit!)
— Ned ham aragus baya lore… (Nu e vina mea că ai fost neatent…)
— Trass Rakaa slemuss tenagras! (Am dreptul la revanşă!)
— Nu jucaţi cu noi o partidă? întrerupse Naej disputa. Doi contra doi, miză dublă.
— Hm… Less fardass? (Joci?), o întrebă Remo pe reptilă.
— Rakaa!
După primele 20 de mutări scorul era egal, moment în care Lerman făcu o mutare surprinzătoare, apropiindu-se concomitent cu două piese de sferă.
— Hm, n-am mai întâlnit pe cineva atât de-ndrăzneţ…
— Lerman, trebuie să pierdem, îi transmise telepatic Naej.
Pământeanul, surprins de puterea lui Naej, se opri la următoarea mişcare, irosind timp preţios. Şopârla nu ezită şi încercui sfera în următoarele cinci mutări.
— Azi aţi fost mai buni, spuse Naej întinzându-le banii.
— Saluum ssiyaa less fardass? (Poate cineva doreşte să continue?) întrebă reptila, scoţându-şi limba albastră către spectatori.
— Lerman, hai să mergem. Vreau să-ţi arăt noua generaţie de simulatoare. Tarek şi Suara ne-aşteaptă, continuă Naej tot prin limbaj telepatic.
După câţiva paşi, pământeanul se arătă nedumerit:
— De ce nu m-ai lăsat să câştig? I-aş fi bătut uşor.
— Nu trebuie să atragem atenţia. Pierdem bani şi câştigăm informaţii. E mai simplu aşa.

*

Virtualia, al treilea nivel subteran al Urluzului, era compartimentat în peste o sută de camere. Intrară într-una dintre ele şi se conectară în paralel la simulatorul Vayax prin intermediul interfeţelor dispuse concentric în jurul vertexului. Dispozitivele optometrice verificau compatibilitatea cu ecranul ochelarilor holografici. Naej îi oferi o pastilă galbenă:
— Are efect neuroleptic şi grăbeşte declanşarea proceselor sinaptice. Memoria înmagazinată de neuronii de la nivelul hipotalamusului circulă liber sub formă de impulsuri nervoase. Acestea sunt captate de senzorii interfeţelor şi redirecţionate spre Vayax. Aparatul converteşte informaţia primită în imagini.
Naej porni simulatorul şi începu să-i povestească:
— Istoria a început pe Nayur, acolo unde Anuk a creat Vorexul, unul dintre cele mai puternice halucinogene care se extrăgea din seminţele de Spaal, o plantă adusă de pe Eden.
Printr-o simplă sugestie absorbită de creierele drogaţilor, ajunsese să comande întreaga planetă, cu excepţia câtorva sute de mii de rebeli care descoperiseră că utilizarea îndelungată a Vorexului avea consecinţe fatale. Sinapsele narcomanilor se degradau încetul cu încetul, culminând cu distrugerea totală în câteva luni. Aceşti rebeli au fost zayoniştii, iar eu am fost cel care i-a condus. Din păcate revoluţia a fost o baie de sânge. Anuk a folosit orice metodă pentru a ne învinge. Imaginează-ţi un copil plângând sau o mamă gravidă cerând ajutor, ambii purtând kilograme de explozibil sub haine. Imaginează-ţi un bătrân cerşetor tăind beregata celui care-i dădea de mâncare. Imaginează-ţi câţi zayonişti au fost drogaţi şi torturaţi ca să mă dea în vileag. Într-un final Anuk m-a găsit şi, pentru a influenţa populaţia, m-a exilat împreună cu patru mii de zayonişti pe Nede, acolo unde numai navele negustorilor Tzulu puteau ajunge. Însă Anuk nu bănuia că pe o planetă aproape pustie se aflau alţi doi edenieni. Uezen mi-a explicat planul său şi am ridicat cu toţii uzinele Raptor şi Eldena. Zayonul a devenit în 100 de ani cel mai mare producător de androizi din sistem, afacerea aducându-ne parteneri strategici şi recunoaşterea ca naţiune independentă. Pe urmă, simulatoarele Vayax, Karanul, serele şi noul program de imigraţie au atras sute de mii de colonişti de pe alte planete. Am acceptat chiar şi supravieţuitorii pandemiei de pe Terra, având nevoie de mână de muncă. După construirea uzinelor, m-am îndrăgostit de Yola, o pteoliană pe care am cunoscut-o în Urluz. L-am rugat pe Uezen s-o ajute şi pe ea să meargă pe calea zettică, deoarece nu puteam s-o văd îmbătrânind într-un ritm mult mai rapid ca al meu… Însă Yola era o fiinţă pentru care plăcerile vinovate însemnau mai mult ca orice. Nu o puteam condamna, aşa vedea ea viaţa. Dansurile, prostituţia şi drogurile îşi puseseră amprenta puternic asupra caracterului său şi nu putea renunţa. S-a stins în urma unei supradoze de Vorex, trecând prin toate etapele orgasmului pteolian, culminând cu infarctul. De atunci, singura mea satisfacţie a rămas instruirea aleşilor lui Uezen pe calea zettică.

*

Lerman şi Suara se plimbau mână de mână pe faleza mării Kora. Briza rece trecea prin părul negru al serenienei, răsfirându-l. Dintre toate minunile universului, apusul Nagurului părea că le întrece pe toate. Astrul, o lacrimă de foc verde, se scurgea pe obrazul cerului, iar când ajungea la întâlnirea cu palma întinsă a mării, iradia lumini multicolore.
— Ce ne aşteaptă, Lerr, în această viaţă?
— Suara, atâta timp cât vom fi împreună, nimic nu ne poate face vreun rău.
— Dar Lerr, nu vezi, totul se duce de râpă. Apele mării sunt din ce în ce mai poluate, păsările de altădată au murit, iar acum Anuk ne ameninţă şi puţinul pe care-l avem. Negustorii erau paşnici la început. Ce i-a schimbat?
— Iubito, darinii întunecă mintea tuturor… Pe Tzulu nu îi interesează decât profitul.
— Lerr, mi-e frică de ce se poate întâmpla, niciodată nu mi-a fost atât de frică. De ce atâta dorinţă de moarte?
— Nu ştiu, iubito. Dac-aş putea închide moartea în temniţele adânci de pe Uman Kator, am fi de-a pururi fericiţi…
— De-a pururi, Lerr. Iubindu-ne până în al nouălea cer, acolo unde buzele mele şi buzele tale vor fi porţile sărutului către împărăţia lui Seren.
— Acolo unde ochii tăi vor birui limpezimea apelor reci din fântâni.
— Acolo unde mâinile tale vor sculpta formele cele mai erotice ale universului…
— Iubito?
— Da, Lerr?
— Te iubesc! Te voi iubi mereu…
— Şi eu te iubesc, Lerr. Pentru totdeauna.