Zilele trecute mă întreba o colegă dacă nu știu unde ar putea găsi literatură românească publicată pe internet, pentru fetița ei care începuse la școală “analiza literară”. M-am repezit să-i spun de Agonia, m-am oferit și să o inițiez în tainele căutării, dar apoi m-a apucat amocul. De ce?

Pentru că mi-am dat seama ca i-am făcut cunoștință cu un „teren minat”. Dacă al ei copil intră la noi pe site și se mai și plimbă prin el, tare mă tem că o să aibă o educație deformată, din pricina deselor greșeli gramaticale care se fac de către cei pe care ea i-ar putea considera referințe.

Acum, gândiți-vă și voi, dacă în cărțile pe care le citeați în copilărie s-ar fi făcut la fel de multe greșeli, cum ați fi ajuns astăzi? Ar mai fi râs cineva de incultură? Ar mai fi ajuns alții celebri pentru ea? Ar mai fi avut cultura și educația vreo valoare? Nu vreau să transmit un mesaj catastrofic, spun doar că, dacă tot ne ocupăm – chiar și numai în timpul liber – de cuvinte, să o facem așa cum se cuvine, măcar noi. Altfel, mai bine ne apucăm de transpus stomatologia pe note muzicale.