Domnul Constantin Corneliu Ruse:
Doamnelor și domnilor,
Realizările în județul Prahova în primele două luni ale anului se înscriu în media realizărilor pe țară. Scurt, clar și la obiect. Din 25 de unități, nu din cele republicane, cumulat pe două luni, n-au îndeplinit programul de fabricație decît 28. Față de anul 1989, pe primele două luni ale anului 1990, doar 20 de unități au realizat o producție mai mare. În schimb la export s-a realizat integral programul de fabricație. Deci există disponibilități mari atît în industria construcțiilor de mașini, cît și în petrochimie, unde, datorită aprovizionărilor neritmice,aproximativ două zile pe săptămînă, instalațiile funcționează în regim de recirculare. În agricultură a început campania de primăvară. Au existat frămîntări și neînțelegeri, datorate neaplicării corecte a prevederilor Decretului 42. În general acum continuă acțiunea de împărțire a pămînturilor și se pare că lucrurile s-au liniștit. Acțiunea de formare a sindicatelor libere a fost scăpată de sub control din punct de vedere legislativ. Ele nu se încadrează în nici o lege. Fiecare își face programul lui propriu de luptă și nu se încadrează în anumite limite legislative. S-au acordat prea repede și prea ușor anumite cereri și drepturi, unele cereri îndreptățite, fără să se analizeze implicațiile asupra economiei. Există din ce în ce mai multe cereri. În momentul de față ne confruntăm cu puternicul sindicat al petroliștilor care și-au prezentat cererile lor la nivelul guvernului și al ministrului și au primit promisiuni că pînă la 15 martie li se va rezolva o parte din aceste doleanțe. Amenință cu o grevă generală începînd cu 16 martie. Trecerea la săptămîna de 5 zile implică două aspecte: unul financiar, legat de posibilitățile de realizare a retribuțiilor și altul legat de forța de muncă în unitățile cu foc continuu. Trecerea la programul de 5 zile implică numai în C.I.R.P. Brazi angajarea a încă 3000 de persoane calificate, operatori chimiști pe care nu avem de unde să-i luăm. Deci vă dați seama cum trebuie lucrat. Mai departe, trecerea bruscă la economia de piață are repercusiuni negative asupra personalului muncitor. În acest sens trebuie stabilite programe de conversie a personalului pentru a putea fi dirijat în alte domenii naționale. Trecerea la economia de piață trebuie făcută în mai multe etape, în care prima să fie capacitatea forțelor de producție existente la nivelul optim din punct de vedere al realizării retribuției tarifare. Dacă nu vom realiza salariile oamenii vor ieși în stradă. Desființarea unor activități nerentabile. Acordarea unor autonomii mai mari întreprinderilor industriale prin desființarea verigilor intermediare dintre ele și ministere. În acest sens întreprinderile care au contracte cu partenerii terți să-și poată procura baza materială și din țările vecine. Creșterea rentabilității întreprinderilor prin retehnologizarea proceselor de producție, înființarea unor programe sociale și în primul rînd adoptarea legii șomajului, de care cu toții fugim. Trecerea caselor de copii și bătrîni din subordinea Ministerului Muncii, care și-a bătut joc foarte mult timp de aceste case, în subordinea Ministerului Sănătății și înființarea unui departament special. Din discuțiile purtate cu multe întreprinderi atît din țară, cît și din exterior, rezultă că firmele străine stau în expectativă și nu vor să încheie contracte cu actualul guvern. Deci se impune ca o necesitate stringentă să adoptăm astăzi Legea electorală și să trecem la alegeri, că altfel nimeni nu va încheia contracte cu noi și vom fi obligați să blocăm sistemul economic existent.
Vă mulțumesc.

Domnul Mihai Chețan:
Întrucît domnul prim-ministru a răspuns la o mare parte din întrebări, renunț la cuvînt.

Domnul Mihai Iacobescu:
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor,
Sub presiunea acestei clepsidre, încerc să vă prezint extrem de sumar cîteva dintre problemele cu care se confruntă și nordul Moldovei. În lumina expunerii prezentate de domnul prim-ministru și ministrul agriculturii, în lumina răspunsurilor care s-au dat și a problemelor cu care ne confruntăm rezultă următoarele elemente pe care le am și în detaliu: industria suceveană de interes republican în cea mai mare parte și-a depășit sarcinile de plan, cu foarte mult la export.. De asemenea, a sporit și producția alimentară cu circa 128-132, ceea ce este un semn foarte bun și lucrul acesta trebuie aflat. Avem în domeniul industriei însă și unități care se confruntă cu lipsa de energie termică; este vorba, de asemenea, și de lipsa de rentabilitate a unor unități. Prin comisia guvernamentală, unde vom da astăzi un reprezentant competent, sperăm să le rezolvăm.
În domeniul agricol vreau să vă anunț numai, tot sub presiunea acestei clepsidre, că în județul Suceava, în urma mutațiilor care s-au făcut în lumina decretelor și hotărîrilor adoptate, au rezultat pînă acum 56 la sută din întreaga suprafață agricolă în sector particular, deci o consolidare puternică a sectorului particular, au delimitat loturile individuale, s-au desființat nouă cooperative agricole de producție, însă s-au reînființat 23 pe principiul unor unități mai mici care să poată fi conduse mai bine și care să devină rentabile. În prezent, deci, funcționează astfel de cooperative în 83 de localități, deși sectorul particular s-a întărit foarte mult. În domeniul agricol vă rețin atenția cu o necesitate pe care Suceava o consideră de interes național, și anume: este imperios necesar să se elaboreze zilele acestea un decret-lege care să precizeze care este regimul unităților intercooperatiste; ferma pomicolă din zona Fălticeni - Rădășeni, de pildă, este proprietatea mai multor comune:; în această fermă s-au investit bani mulți și oamenii vor să o păstreze, dar există și atacuri din partea unor elemente care nu înțeleg acest lucru. Prin urmare, astfel de unități ar trebui să fie în situația pe care o au IAS-urile, pentru că sînt unități intercooperatiste, un fond important care trebuie protejat. Există apoi ferme zootehnice care trebuie, de asemenea protejate. Deci trebuie reglementat regimul acestora. În legătură cu forța de muncă, noi, de la revoluție și până în aceste zile, am avut înscriși pentru plasare 15.000 de șomeri din care am plasat 14.000, ne presează cei care au mai rămas și vreau să predau prezidiului una din inițiativele pe care județul Suceava o consideră bună deocamdată. Noi ne-am propus și se va trece din această primăvară la regularizarea rîurilor Suceava și Moldova, fapt care va permite intrarea în circuitul agricol a peste 1.000 de hectare, cu avantaje foarte importante, cu folosirea a circa 14.000 de oameni, între care aproximativ 4.000 calificați, restul necalificați, și cu rezultate foarte bune care înseamnă posibilitatea aprovizionării cu apă a circa 10 localități, posibilitatea creșterii capacității de efectuare a lucrărilor de irigații, bazine piscicole și alte lucrări.
Aș vrea să închei cu cîteva propuneri. La Suceava avem intense schimburi cu regiunea Cernăuți, aproape în toate domeniile. Ar fi bine dacă s-ar putea crea o filială a Băncii de Comerț Exterior sau un alt mecanism care să întîlnească aceste schimburi.
Vreau să spun, în încheiere, că am început să cooperăm foarte bine cu unele firme străine și pentru curiozitatea dumneavoastră vă anunț că societatea nemților născuți în Bucovina (societate ce își are sediul la Ulm, care ne-au ajutat cu circa 11 camioane de medicamente și alte produse) ne-a propus colaborări foarte eficiente în domeniul dezvoltării turismului în zona noastră și poate că Bucovina ca nici o altă zonă are posibilități pentru așa ceva și trebuie să trecem în perioada următoare la astfel de acțiuni.
Vă mulțumesc.

Domnul Vlad Galin:
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor,
Domnul prim-ministru a afirmat în raportul dumnealui că trebuie să nu ne temem de credite externe și să reluăm legăturile tradiționale.
Sînt de acord cu această afirmație dar să fim foarte atenți pentru ce luăm aceste credite și cu cine reluăm activitatea. Doresc să vă reamintesc aici, de exemplu, firma Citroën al cărei nume a fost pronunțat, care a adus pagube economiei naționale de 3 miliarde de dolari. O astfel de firmă nu cred că mai poate fi reluată în discuție. În condițiile în care reluăm o discuție, firma Renault a făcut întotdeauna oferte avantajoase. Știți și dumneavoastră că mai există multe afaceri de acest gen cum a fost Rombac-ul și altele. În acest sens, rugăm să se acorde atenție la contractări și să se aplice principiul licitației.
O a doua chestiune pe care aș dori să o ridic este o întrebare la adresa domnului prim-ministru și anume dacă există un program ferm de refacere a economiei și dacă nu, cînd putem să vedem un astfel de program.
O a treia chestiune este legată de problema investițiilor. Pînă la această dată, vreau să cunoașteți și dumneavoastră că investițiile nu s-au stabilit la nivelul lor și aceasta creează nesiguranță și instabilitate la unitățile care lucrează în investiții.
Legat de agricultură, am ridicat data trecută o seamă de probleme. Doresc doar să reamintesc două chestiuni și anume pe de o parte aș dori să fac un apel la conducătorii din județ pentru că vin la București oameni necăjiți din județul Bistrița, Caraș-Severin și din alte județe cu probleme nerezolvate privind aplicarea Decretului 42 și ne comunică, că după ce au luat legătura cu factorii din județ, au fost trimiși la București. Ori credem că cel mai bine se rezolvă acolo problemele. Tot aici aș vrea să reamintesc domnului Teaci o chestiune. Domnia sa probează procentul de 27 la sută din populație în agricultură față de țările occidentale. N-aș vrea să repetăm greșelile trecutului cînd se vorbea de cifre foarte mici de 5 la sută, 7 la sută în populația cuprinsă în agricultură. Vreau să vă dau un singur exemplu. În Statele Unite populația real cuprinsă în agricultură este de 20 la sută, pentru că aici intră și cei din sfera serviciilor pentru agricultură, care deși nu locuiesc în sate, oferă servicii și activitate în domeniul agricol.
O ultimă chestiune pe care doresc să o ridic este problema micii inițiative. De acord cu propunerea să crească la 100 numărul persoanelor, dar ce facem deocamdată cu modul cum se aplică acest decret. Și anume, cel puțin în capitală s-a creat un cerc vicios. Oamenii care doresc să-și deschidă unități proprii sînt plimbați; dacă nu au spațiu nu li se dă autorizație, dacă nu au autorizație nu li se dă spațiu. Vă rog să luați măsuri în acest sens.

Domnul vicepreședinte Cazimir Ionescu:
Nu este chiar așa. Chiar alaltăieri am avut o întîlnire între reprezentanții de la primărie și domnul Pascu și s-a hotărît următorul circuit: se ia un aviz de principiu de la domnul Pascu, se merge la primărie. Pe baza acestui aviz se obține spațiu; s-a hotărît deja o comise din care fac parte atît membri din comisii ecologice, cît și membri ai actualului minister pentru mica industrie; cu acest aviz se vine din nou la domnul Pascu, se obține aprobarea definitivă și se face contractul. Circuitul este hotărît.

Domnul Nicu Preda:
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor,
Sînt președintele Consiliului Provizoriu de Uniune Națională de la Brăila. Þinînd cont de perioada care a trecut din 22 și pînă acum și realist privind toate transformările și toate decretele, hotărîrile pe care le-a luat guvernul, noi am avut o serie de neclarități privind expunerea domnului prim-ministru; s-au stins toate, mai există una singură. Domnule prim-ministru este vorba de aprovizionarea cu materiale. Vreau să vă spun că unele unități economice mari din județul Brăila au rezolvat problema contractelor, dar se pune problema materialelor. La ora actuală centralele repartizează neuniform materialele deficitare. Vă rog ca guvernul să analizeze această situație și să se reglementeze în cel mai scurt timp distribuirea către unitățile care au deja contracte, materialele necesare pentru ca planul să poată fi realizat.
Vă mulțumesc.

Domnul Ilie Vidovici-Plătică:
Doamnelor și doamnelor,
Sînt președintele Consiliului Provizoriu județean Galați. În contextul actual al economiei românești consider că guvernul trebuie să-și continue eforturile în vederea reorientării economice pentru a elimina toate discuțiile existente actualmente, pentru trecerea de la economia planificată de tip socialist la liberalizarea ei, care să se facă treptat prin parcurgerea unor etape de tranziție care să marcheze niște creșteri progresive, vizînd descentralizarea economică, desconcentrarea producției, atît industriale, cît și agricol,
creșterea autonomiei unităților economice, modernizarea instalațiilor existente în întreprinderi și introducerea unor sectoare de vîrf, renunțarea la menținerea în funcțiune a acelor unități economice nerentabile, crearea posibilităților efective pentru întreprinderi de a proceda la retehnologizarea industrială prin cooperare directă și prin eliminarea verigilor intermediare de tipul centralelor industriale. De asemenea, atragerea capitalului străin care să nu depășească 49 la sută. Toate aceste probleme care își cer grabnic rezolvarea impun cu necesitate desfășurarea alegerilor cît mai grabnic pentru a avea un guvern investit cu autoritatea conferită de alegerea ca atare, potrivit noii legi.
Pentru județul Galați sprijinul și eforturile guvernului ar trebui să se materializeze prin asigurarea combinatului siderurgic, care este cea mai mare unitate economică din țară, cu materii prime și energie în vederea obținerii unor produse siderurgice absolut necesare întregii economii naționale și creării unor disponibilități pentru export, prin facilitatea găsirii unor parteneri externi dispuși să coopereze în vederea obținerii unor produse calitativ superioare, în condiții avantajoase, plecînd de la starea actuală a lucrărilor și anume că instalațiile și utilajele, cele mai multe dintre ele, au un avansat grad de uzură fizică și morală cu implicații directe asupra produselor și deloc de neglijat pentru Galați asupra gradului extrem de ridicat al poluării.
Transformarea secției a IV-a Complexe Galați, actualmente inclusă la Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime Navrom Constanța, în întreprindere de sine stătătoare, care să deservească porturile Tulcea, Galați și Brăila și care să coordoneze integral activitățile de operare, reparare, exploatare și aprovizionare a tuturor navelor maritime românești aflate în sectorul maritim al Dunării. Acest lucru ar asigura răspunderea la comandamentele pe care le reclamă trăsăturile viitoarei economii românești, evitarea centralizării și birocratismului, creșterea eficienței activității în transportul naval pe Dunăre. De asemenea, urgentarea conferirii statutului de zonă liberă portului Galați, port care posedă toate dotările pe care le implică un astfel de statut, nemaifiind astfel necesară nici un fel de investiție și rezolvînd concomitent o serie întreagă de probleme economice-sociale, în spiritul celor prezentate.
Vă mulțumesc.

******

Nu se mai revoltase de multă vreme citind o carte. Simțea în sinea lui că nici măcar autorul nu credea pe deplin în scrierile sale.
De aceea pe tot drumul de la Budapesta la București, își notase ideile potrivnice ideilor cioraniene. Sublinia cartea lui Cioran și-și însemna câte o replică la fiecare idee tipărită, scrâșnind de neputință, mirându-se că habar nu avusese de asemenea atitudini…
SPIRALALA ISTORICÃ A ROMÂNIEI Oare de câtă ură națională trebuie să se înconjoare un român pentru a afirma că „există un ev mediu bulgăresc, dar din păcate ne prea există unul românesc”... Uitând de așa-zisul imperiul al Asăneștilor, prin care o figură aparte o face Ion și nu Ivan, uitând că bulgarii sunt pripășiți în Balcani chiar în urma hunilor lui Atilla și afirmând cu o nonșalanță inconștientă „că bulgarii au fost tot timpul grădinari, iar noi numai eram, fără să ne întrebăm de ce suntem atât de mizerabili după atâta risipă de eroism”, bunul nostru conațional Emil Cioran, dă dovadă de alienație filozofică încă din tinerețe. Păi bine, mon cher, e posibil ca evul mediu bulgăresc să fie mai bine conturat din castraveciori și lăptuci, față de unul românesc bazat pe un eroism mizerabil? Cum poate dormi Mircea cel Mare în mormânt când un urmaș nevolnic îi neagă vitejia. Blestemul înaintașilor noștri este prea blând față de gașca apatrizilor neamului românesc, pus în slujba liftelor străine. Agresivitatea perpetuă la care este îndemnat neamul românesc, este tot atât de maladivă, ca însăși existența corifeilor cioranieni. Comuniștii, prin esență, blamând demagogic comunismul, aceștia se dovedesc mai lipsiți de trăsături umane decât comuniștii însăși. Căci lepădându-se de dogmele creștine ale iubirii aproapelui, îndemnându-ne mereu să scoatem spada, aceștia ne îndeamnă la autodistrugere garantată a neamurilor cărora la aparțin. Ei văd existența României într-un spațiu geografic balcanic, ras de „resturile, scursurile, cangrenă morală, imbecilitate a instinctului, orizont imediat, determinând o fizionomie caraghioasă și tristă, de un grotesc deprimant. Balcanul în esența lui reprezintă o zvârcolire ratată, un dinamism închis, o sterilitate jalnică”. Să consideri România, Bulgaria, Iugoslavia și Grecia ca părți ale unui asemenea spațiu geografic, astfel definit, mi se pare o jalnică lătrătură de javră politică dementă. Iată pe scurt o dementă catalogare a popoarelor ce ne înconjoară: „Serbia reprezintă o forță militară mai mare decât a noastră, Bulgaria mai multă primitivitate ofensivă, Ungaria mai multă pasiune, iar Cehoslovacia prea multă civilizație...”. Cât despre noi suntem tot ceea ce nu sunt aceste popoare, adică forță mică, primitivi, inofensivi, apatici și necivilizați. Atunci cum de am putut da naștere unor vipere ca Cioran et Co. Poate numai pentru faptul că am putut zămisli asemenea monștri umani pentru a fi acuzați, dar nu și pentru ceea ce mintea acestor homunculi a putut bălmăji într-o inconștientă demențeală maladivă. Simpatizând „sufletul maghiar” considerându-i „în Europa o insulă”, uităm cu câtă ușurință i-am învățat să ne poarte respectul cuvenit. Faptul că prin muzică ungurii sunt catalogați ca un popor pecultural, bazată pe „un urât al sângelui” și nu mă face să cred că nu au reușit să influențeze Casa Albă și pe Busch însuși. Așa au cochetat și cu Hitler, așa au cochetat și cu Maria Teresa, doar doar vor culege resturile ospățului celor mari. Mai trist este că de resturile restului de ospăț se adapă nevolnici discipoli trăiriști și bezmetici, dalatari ai națiunii române. Instinctul nomad maghiar, care nu îndeamnă la agricultură și păstorit, păstrând barbarismul genetic inițial, nu este o calitate pentru „singurul popor care mai știe zbiera”. Inexistența unui ideal național maghiar, nu poate decât să aducă similitudini de aspirații politice cu cele ale foștilor ocnași coloniști ai S.U.A. Pe când România cu măreția idealurilor sale naționale, este de departe o formă de civilizați statală net superioară. Decrepitudinea incriminată de Cioran României, nu se datorează spiritului românesc autentic, ci regalității germane împrumutate într-un moment de slăbiciune politică a liberalilor și țărăniștilor. Niciodată social-democrația românească și cu atât mai mult comunismul autohton n-ar fi adus un Hohenzoller la conducere țării. Comuniștii au fost recalcitranți cu însăși urmașii lui Lenin, dar-mi-te cu Hohenzollernii. Mai iuți decât austriecii, necuceriți de otomani, de slavi, de greci, de poloni, românii s-au dovedit a fi singurii continuatori ai Romei antice. În cel de-al doilea Război Mondial, soldatul român era net superior celui italian, cât despre primul război mondial e suficient să prevenim doar un cuvânt; Mărășești. Iar dacă din Balcani se va simți nevoia unu nou Constantinopol, atunci sunt sigur că acela nu poate fi decât în România. Cred în spirala istorică a României, în devenirea ei, numai în măsura în care va putea să se debaraseze de învățămintele unei clici odioase de sfătuitori aserviți dușmanilor ei. Avem o cultură mare, autentică, care pe zi ce trece își dovedește potența pe firmamentul culturii universale și suntem capabili să ne impunem crezul politic cu demnitatea omului plin de forță, pe care i-o dă curățenia mesionismului său. Fără a deveni obsedanți de obsedanți, românii își pun punctul de vedere politic atât în contextul geografiei balcanice, cât și în spațiul European. Trebuie numai să ne calculăm fiecare pas, fiecare gest, pentru ca jertfele să fie pe măsura aspirațiilor împlinite. Ar fi regretabil dacă națiunea română și-ar jertfi cu inconștiență valorile, de dragul unor izbânzi iluzorii. Dacă marii strategi și-ar fi permis asemenea atitudini, ar fi provocat numai holocausuri inutile. Nu există curent filozofic, raționalist sau iraționalist, care să nu îndemne omenirea la evaluări antefestum, pentru ca izbânda să fie reală. Imberbii n-au ce căuta la cârma istoriei. Cultura română nu le permite, iar adonismul românesc este de departe de temut pentru toți nevrednicii pripășiți ce-și încearcă nevolnicia prin pseudolamentații filozofice. Golurile României sunt perioade de acumulări ce asigură momente de respiro pentru evoluții sociale de calitate. Numai lăcomia puternicilor lumii, inconștiența lor și servibismul lichelelor apatriale ne pot tulbura lumea politicului specific românesc, în calea devenirii spirale istorice naționale. Cred în destinul românesc, tot așa de mult cum nu cred că preceptele filozofiei desperate a clicii cioraniene vor putea fi vreo dată reazem devenirii noastre istorice. Și apoi mesionismul trebuie să se bazeze el însuși pe valorile morale creștine care sunt tot atât de valabile pentru Cristos, pe cât sunt și pentru morala politică a oricărei civilizații. Făpturi de teapa lui Cioran îl răstignesc pe Cristos în mod inconștient încă o dată și încă o dată, dezonorându-i preceptele, dar Cristos a rămas și va rămâne în conștiința lumii civilizate universale, spre marea mâhnire a lui Cioran însuși.


***
În jurul lui Titi Sfârc se adunaseră pe lângă neamuri, șefii de atelaje, șefii de brigadă și plutonierul comunei.
- Mai dă un rând! Zise el către cârciumar slobozind un râgâit sonor.
- Să trăiască domnu' Sfârc! bălmăji plutonierul cu osârdie, bălăbănindu-și halba pe jumătate goală.
Să trăiască, îl susținură cei din preajmă ridicând la rându-le halbele pline de spumă, lingând apoi cu grăbire scurgerile de pe marginea lor.
- Doamnelor și domnilor! Își înălță acesta glasul. Ne-am adunat aici să ne hotărâm.
- Să hotărâm tovarăși, îl îngână din obișnuință Ghiță căruțașul.
- Taci bă! Îl stropi Marghioala lui Terente ce nu-l avea la mațe încă de pe când o silise cu ajutorul pilelor de la raion să-i dea din punctele brigăzii.
- Tovarășii au murit ! Acum toți suntem domni, punctă Sfârc. Și în calitatea mea de președinte al F.S.N., sunt gata să vă asigur că nu ne vom mai întoarce la vremile apuse. Comunismul a fost adus din răsărit. Acum mergem spre capitalism cum ne spune domnu' Iliescu și domnu' Dinescu. Ați luat înapoi vitele, și bunurile pe care ați fost siliți să le dați la CAP?
- Daaa! îi confirmă ei în bloc.
- Vreți și pământurile înapoi?
- Daaa!
- Atunci trebuie să mergem cu Petre Roman și Iliescu. Liberalii lui Câmpeanu și țărăniștii n-au treabă cu noi. Ãștia ne înțeleg. Ãștia ne dau pământurile înapoi. Ãștia trebuie votați.
- Așa e, așa e…
- Iată de ce vă spun că fără ei, nu mai pupăm nimic. Sunt sigur.
- Așa e, așa e…
- Se cuvine deci, să mai bem un rând, își încheie Sfârc expozeu, convins că-și aranjase pentru o bună bucată de vreme, dominația asupra comunei.
***
- Nu mai avem bilete pentru România! i-a răspuns sec de la casieria gării din Chișinău, directorului prins cu treburi dincolo de graniță. S-a întors cu plumb în picioare la ambasadă. După mulțimea adunată în fața ambasadei române din Basarabia și-a dat seama că nu va putea realiza mare lucru. L-a sunat pe ministrul muncii de la intrarea în minister.
- Vreau să te văd.
-Vino sus. Îi spun eu portarului să te lase! îl îndemnă ministrul cu vocea caldă, prietenească.
Ajuns în biroul unde mai înainte trăsese chefuri cu votcă și șampanie, directorul se așeză pe un fotoliu cu trupul sleit.
- Ce-ai pățit? Îl întrebă ministrul grijuliu.
- Nu găsesc bilete pentru întoarcere.
- Ei asta-i. Chiar așa? Ia să vedem. Larisa, vino până la mine, spuse el în receptorul telefonului. Ușa mare tapițată se deschise scârțâind ușor, lăsând să se strecoare în urma ei.
- Larisa, vezi ce-i cu ăia de la transporturi. Vreau două bilete pentru București.
Am înțeles domnule ministru, spuse ea cu glas moale.
- Acum, că tot ai mai rămas pe la noi, hai să mai și muncim. Uite mașina de scris cu litere latine pe care mi-ai dăruit-o. Uite și niște coli de scris…
- Să știi că nu prea am randament. Bat cu un deget.
- Lasă directore, eu nici atâta nu mă pricep.
- Ce vrei să-ți bat?
- Decretul acela cu încadrarea obligatorie de care mi-ai vorbit data trecută.
- Dar aia era o lege ceaușistă?!
- Așa o fii, dar moldovenii mei nu prea mai vor să muncească și…
- La noi e altfel, îi dă afară!
- La noi nu. Avem locuri de muncă și ei nu vor să muncească, își flutură neputincios brațele ministrul.
- Iar cu biletele?
- Cât bați tu câteva articole, îți rezolvi și problema biletelor. Îți aduc de băut?
- Nu. Dă-mi o cafea.
- Þi-o aduc chiar eu, zise ministrul părăsindu-și cabinetul.
Tulburările din Irak, îi puse la drum pe românii angajați de Sadam în industria petrolieră. Îmbulzeala și teama lor se răspândi și printre cei din Iran, care se îmbulzeau spre casă prin Moscova și Chișinău la București. Și cum trenurile veneau direct din Moscova, în cele două vagoane atașate la Chișinău nu se mai dădeau bilete de o săptămână. De aceea până și ministrului nu-i fu prea ușor să facă rost de bilete.

***
Vameșii unguri îi tulburaseră adnotările. O vameșiță în uniformă verzulie izbi cu piciorul în ușă, cerându-i pașaportul. "Cred că acesta-i singurul cuvânt european" își zise maiorul zâmbind calm la auzul "pașaport, pașaport…" repetat de nenumărate ori. I-l întinse absent, fără a-i răspunde cuvintelor rostite de unguroaica furioasă că nu se alesese cu mai nimic din vagonul lor, unde ca un făcut, pasagerii nu prea aveau bagaje "bune de cotrobăit".
Numai că nu de asta erau furioși maghiarii de la vamă. Aflaseră de evenimentele de la Tg. Mureș înaintea maiorului și mai că le-ar fi venit să-i ia pe toți românii din tren la întrebări dacă ar fi fost pe voia lor.
Își lăsă nemulțumirea față de vameși să se reverse mai cu sârg în notițele făcute pe urma lecturării lui Cioran. Așa nici n-avea să realizeze când va ajunge la București….
Þăranii au salvat națiunea mai mult decât orice clasă socială, numai că una e să fii țăran austriac, german sau american și alta să fii țăran român. Þăranul occidental a fost întotdeauna un salariat agricol cu oarecare drepturi de proprietate, care nu și-a dat niciodată viața pentru apărarea lui. N-am auzit niciodată de răscoala țăranilor americani și nici nu se va auzi vreodată. Văcarii și fermierii Americei nu au nici atâta dor și nici atâta dragoste față de pământ, încât să fie în stare să-și cristalizeze o cultură specifică și mai ales tradițională. În absența culturii originale, americanul recurge la mirajul bunăstării materiale, neglijând să arate mijloacele agoniselii. Þările care „nu renunță la originalitatea etnică” nu sunt numai „pitorești” ci sunt posesoare de valori culturale străvechi și adevărate. Ce n-ar da americanul să se poată lăuda cu un Traian, Ștefan sau Mihai. În lipsa unor valori culturale adevărate, se laudă cu Bufolla Bill sau alți hoinari nesemnificativi. Până și America Latină se poate lăuda cu existența unei culturi spirituale mai bogate decât SUA, cu toate lipsurile ei materiale. Pentru că niciodată colonistul american nu s-a ridicat la nivelul și rangul colonistului Americei de Sud. Foștii ocnași și-au putut decima în voie, ba chiar lichida înaintașii, dezlănțuindu-și calitățile imoralității pe spinarea bieților incași, fără a prelua mare lucru din cultura acestora.
Colonizarea Americei de Nord s-a făcut prin jaf și spoliere totală. Dacă ar putea, SUA ar începe o colonizare în stil propriu și a Europei și de ce nu a lumii întregi. Semne sunt destule. O.N.U. este din ce în ce mai aservită SUA. Iar asta în vreme ce unii își permit să afirme „Nu există cultură vie într-un nelimitat cantitativ al valorilor”.
Las la o parte exprimarea greoaie și confuză, din delicatețe și afirm că atâta vreme cât România își va înțelege țăranii și-i va apăra cu grijă, îngrijindu-le valorile și nevoile, va rezista tendințelor de colonizare occidentală. Reforma, renașterea și tot ceea ce înseamnă spirit pentru Europa a distanțat și mai mult artificialitatea occidentală de autenticitatea purității culturii românești. Toate abaterile de la normele tradiționale sunt pedepsite. SIDA este o pedeapsă a naturii împotriva acelora ce-și nesocotesc cutumele tradiționale. Infestările în rândul țăranilor români sunt zero, pe când în rândul superdezvoltaților fermieri lipsiți de fundamente culturale solide, sunt destul de semnificative. Libertinajul adus de poftele carnale ale dezmățaților occidentali ne-au umplut creșele cu bastarzi infestați și de asta nu comunismul e de vină. Așa zisa lume liberă și-a făcut o virtute de a-și striga în stradă toate durerile. Nu mai există nici o pudoare în a suporta urmările și puroaiele sociale. Iar asta se cheamă democrație.
Restul este contrar democrației, e comunism. Eroare.
A face istorie din droguri și bombe, din SIDA și analfabetism, într-o abundență materială ignabilă, înseamnă a da semne de insatisfacție morală. Cruciadele au fost ele însele exponentele unei astfel de stări. Să ne aștepte noi cruciade?
Să fiu adeptul enunțului: „Fără autodistrugere eroică, specia umană ar fi condamnată de plictiseală și la ratare, la acest pustiu al inimii, care este antipodul sufletului infinit”, ar însemna să îndemn omenirea la sinucidere. Te-aș crede, Emile, dacă imediat de aceste îndemnuri, ai fi fost cuprins de o stare delibritate a devenirii încât te-ai fi sinucis. Dar așa...
Faptul că așa-zisele democrații care s-au instaurat sau tind să se instaureze, s-au repezit să condamne la ani grei de privare a libertății individuale a reprezentanților vechiului regim.
În realitate, singurii vinovați de totalitarism sunt rușii. Iar dezmembrarea lor, ca finalitate a scopului politicii americane este cea mai mare pedeapsă adusă totalitarismului. De un singur lucru se uită, că „goana după vrăjitoare”, fie ele și comuniste, se poate întoarce împotriva omenirii. Faptul că s-a prezis în 1992 foamete, părea să surprindă în 1990, dar iată că neînsămânțarea pământului și așteptarea ajutoarelor cu mâna întinsă de către mai bine de un sfert din populația globului, pare să confirme această profeție.
Mai mult, dezmembrarea colosului rus, va contribui aproape cu certitudine la fatidicul an 1993, când omenirea este amenințată cu un nou război. America, în ghiftuiala ei inconștientă, privește de departe primejdia războiului, fără a realiza cât de periclitată îi va fi situația, așa cum societatea românească nu realizează că toți cei care îi condamnă azi la ani grei de temniță s-au încadrat în limitele unei constituții. În fond, era mai bine să se instaureze haosul social în numele unei așa-zise revoluții? Faptul că s-a aplicat dictatorul „O mișcare politică nu are nevoie de idei generoase pentru a triumfa și a realiza efectiv”.
Este destul să cultive idealuri eroice și să valorifice posibilitățile de fanatism din om. O țară ca România este prea primitivă pentru a-și permite luxul ideilor generoase, care sunt inerente țărilor cu o oarecare eleganță interioară, ne poate duce la haosul care se prefigurează tot mai mult la orizont. Să spui că ideile prea generoase... slăbesc sângele și dau națiunilor un aspect clorotic. „Emasculare prin exces ideologic este un fenomen frecvent în viața popoarelor”, înseamnă pur și simplu o autoemasculare ideologică a celui care se pronunță astfel. Extremele de dreapta și de stânga cu accentuări exacerbate pe politic și respectiv pe social, nu sunt creatoare. Faptul că se afirmă „Multimila iubește să fie bicinită și fanotizată. Apoi vin... ideile”, nu poate decât să convingă pe nimeni. În acest sens, acuzele aduse lumii politice a social democrației, sunt tot atâtea renunțări la calitățile general valabile omului și omenescului în sine.
„Vaga lui Netzsche” este pe deplin justificată, atâta vreme cât are în centrul ei preocupări ce anvizează măreția spiritului uman. Kierkegaard însuși, eliminând implicația socialului în favoarea absolutului individualității umane reușește să acorde un plus de valoare condiției umane ca atare. Iraționalismul și raționalismul la Hegel și Kant, nu au părți antagonice distincte, ele dezvăluind de fapt în toată complexitatea ei, făptura umană. Renunțarea contemporană la teoriile teosofiei materialiste antice, a gândirii vechiului orient, este o jertfă inutilă adusă unei mode în gândirea falselor filozofii de astăzi. Iată de ce nu mă mai miră bâlbâiala de genul „Franța este o fană... Bătrână; Rusia reprezintă un organism istoric tânăr”, când de fapt s-a dovedit că lucrurile nu stau chiar așa în mai puțin de jumătate de secol, „o țară fără istorie cum e România” – rușine, domnule Cioran, pentru asta a fi în posesia unor virtuți sociale cu mult mai bine conturate, permițându-i să reziste în marea zbuciumatei lumi politice calpe, dezlănțuite de masonerii indoice aculte.
Pornind de la mesionismul politic ereditar al poporului evreu, este explicabilă existența unei lumi a politicului care să aservească intereselor lumii intereselor proprii.
Mai grav, este că actualii pretendenți de făuritori ai istoriei sunt mai dependenți de marea finanță decât regii Franței altădată, iar politica lor este doar rezultanta unor manevre ca al marionetelor teatrelor de bâlci. Să nu ții cont de morala lumii politicului, să nu discerni în favoarea umanității este o blasfemie tot atât de violentă pe cât omenirea are nevoie de adevăruri permanente de salvare a esențelor valorice umane.