În calea timpului

Timpul stătea pe vârful unui deal. Eu murisem deja de două ori în acea toamnă. Timpul a început să se rostogolească la vale. M-a lovit strivindu-mă cu greutatea, problemele și viteza sa.
Dar acum, când timpul nu mai există, de ce trebuie să mor din nou? De-abia m-am născut!
Ceața din ochi îmi cade în inimă ca un văl negru de ceară. Azi e ziua de ieri, care va fi mâine. Prezentul e trecutul din viitor.
Timpul s-a spart de stâncile din văi iar noi toți vom deveni nemuritori. Niște zei de lut. Niște lupi cu inimă de iepure. Niște animale!