A trecut iar cerul cu apă. Pământul s-a adăpat din belșug și acum mustește sătul prin toată curtea. Dacă îl alergi puțin se ia după tine și ți se urcă pe picioare. Maria stă cu ochii pe mine, așa că îl frământ pe furiș. E atât de pământ când îmi iese printre degete și se modelează doar ud. Câteodată am senzația că îl apuc și îmi scapă, nu știu cum reușește să se învârtă când eu stau pe loc, dar mi-l imaginez ca pe o "comedie" în care oamenii își iau cu ei toate amitirile și casele și tot. Apoi se dau în neștire până când amețesc și se culcă pe el. Eu cred că vor doar să îi șoptească ceva, dar ceilalți îl îngroapă repede de frică să nu iasă moartea din ei.
Pe vremea aceea nu exista Harry Potter, dacă aș fi avut și eu o crenguță fermecată, un nimbus 2000 macar, să cos îngerii de cer să nu mai plece după pofta lor, să nu mai moară oamenii de pământ.
Apa asta nu le face bine. Nu le lasă oasele în liniște și, n-au cu ce să mai umble pe dincolo.

-Las că mă duc dincolo ca sa scapi de mine! Așa îi spunea Karpinski Stanislav, Duduiei. Adică polonezul. Îl priveam uimit cum rămânea în loc și niciodată nu pleca. Bocănea liniștit mai departe la zecile de pantofi aruncați cu grijă în jurul lui. Roșii, negrii, albaștrii, toți flecuiți pe rând îmi alunecau în privire până dincolo, unde doar soarele își odihnea ziua.
-Unchiule, de ce nu te duci dincolo?
-Păi acum am treabă.
-Unchiule, da’ ce e dincolo?
-Ești prea mic mă nepoate.
-Da’de unde știi?
-L’auzi Duduie p’ăsta?
-E bau-baul mă!

-Þi-ai tocit mintea pe flecurile madamelor degeaba. Om bătrân!
-De ce sperii copilul?
Atunci am aflat că dincolo nu trebuie să merg singur și de fiecare dată îl luam pe polonez de mână să mă ducă până la balcon pentru niscaiva nuci uscate, sau doar să îmi pierd ziua privind peste acoperișe. Dar asta a fost atunci! Acum o cred pe Maria.

În ziua aia cerul cu apă s-a întors spre seară. Tocmai ce găsisem inima pământului, fiindcă abia m-am smuls din adâncimea ei. Maria pregătise ligheanul cu apă de ploaie și gătise câteva amintiri despre oamenii care trec dincolo părăsind "comedia". Îi zâmbeam ștrengăreste printre baloane de săpun. Mă gândeam, până când?