Mesopotamia, 3100-3000 î.e.n.

-Badabanu! Badabanu! Unde umblă copilul ăsta, femeie?
- Unde să umble, la școală! Dacă ți-ai folosi olecuță tărtăcuța aia dintre umeri, ai învăța să citești ceasul și n-ai mai striga ca bizonul ... Badabanu- Banubada! Cred că ți s-a uscat iar gâtlejul după orzoaică...
- Cum să-nvăț ceasul dacă tu muți bățul soarelui pe furiș? Uite-acum ar fi să fie ora la care să fac ofrandă lui Enlil, slavă lui Enlil și rudelor sale iar bățul tău arată că ar trebui să mă duc din nou la culcare.
- Aracan! Dacă ar sta măritul Enil în ofranda ta am fi împrăștiați ca spicele vântului pe pustii, bețivanule. Mut eu bățul sau te împiedici tu de el când vii din stufăriș pe trei cărări ... bată-te-ar zeii să te bată!
- Femeie proastă, Enlil mă înțelege, ăstea-s treburi bărbătești. De aia mă ajută. Lui Batuel îi putrezesc boabele nu iese nimica, la mine fermentează și licoarea e pișcăreață la limbă, adorat fie dosul marelui Enlil!
- Da-da, asta pentru că nevastă-sa a dus jertfă vaca cea grasă, mamei tuturor mamelor și zeiilor, marea și buna Tiamat numai eu ca proasta nu m-am îndurat, da’ lasă...
- Ce, lasă? Vezi poate pleci urechea la minciunile muierilor și duci vaca la templu că atât ți-a fost! Te priponesc în mijlocul pădurii să te mănînce fiarele.
- Pe cine priponești tu, măi rinocer păros și urât mirositor? Blestemul și arcul lui Iștar fie peste urechile tale clăpăuge, dinozaur cu cap de rață, ce ești!
- Tttată, mmmamă!
- Iaca, se întoarse și copilul de la școală... Ce e ăla, puiule?
- Pui, auzi! Dacă am numărat eu bine, puiul are vreo douăzeci de anotimpuri ploioase împlinite... până acum ar fi trebuit să-și câștige singur grîul și femeia lui, nu să stea la scurmat nisip, cu bețișorul, toată ziua.
- Da-da, să scurme după orzoaică pe malurile Eufratului, ca tine... Ce-i cu bolovanul ăsta, puiul mamii?
- Asta e bbb...bbbb...banca mea de la școală...
- Așa! Și, de ce ai adus-o mamă, acasă?
- Ccca sssă să-nvăț, uite vezi, aici am însemnat toți zzzei...zeii.
- Cum adică i-ai însemnat?
- Adddică adică am făcut câte-un semn pentru fiecare zeu.
- Cu ce?
- Ccccu cu ccuuiul cuiul...
- Bre, tată, semne or fi dacă zici tu da’ eu văd numa’ niște crăpături...
- Dacă s-ar putea și cu păr poate ai vedea mai bine. Nu te lua după el, puiule, spune-i mamii!
- Sssus sus am pus zeii mari, pe pă- pă-pă-părți aia nici mari... nnnici mici și dacă întorci banca sunt aia mmi mmici mici de tot...
- Aha... ia te uită... și cum l-ai însemnat pe marele Enlil, slăvit fie numele său, puiule?
- O fi ăsta mare cu două crăcane și un maldăr de paie-n cap, nu?
- Ddda da, tttată tată , da nu-s paie e de llla la ...îî..ss..îî...
- Stuf?
- Îîî... sssoare soare.
- Pfui! Auzi netotul, stuf! Bineînțeles că de la soare căci măritul strălucește ca soarele în bălegarul celorlalți zei, slăvită-i fie lumina și căldura! Iaca, mă strigă Maritela că n-ar putea să-mi treacă nicio furnică prin bătătură fără ca ea să n-o vadă, te gândești că ăsta e ditamai butoiul, doar!
- Zeii să o țină sănătoasă pe vecina noastră Maritela, fiule. Uite-așa avem și noi olecuță de liniște. Băiete, ai făcut treabă bună. Iaca, acu’ avem ograda plină de zei, treaba-i serioasă... Ia, să-i mutăm mai la umbră să nu le dăuneze de-atâta soare, păcatele mele! Adorată fie barba ta încâlcită, mărite Enlil o să te apuc oleacă de crăcane, nu-ți fie cu supărare. Așa! Și zici tu că-s toți aici?
- Îîîîhî.
- Măi, da’ mulți îs! Cred că vin cam patru zei pentru fiecare codiță din capul meu. Bine că nu te bâlbâi și la însemnat că nu ți-ar fi ajuns băncile din trei școli. Hmm! Ia zi tu lu’ tata știi tu vreun zeu care are treabă cu orzul?
- Îîîîhî... e pe pa-pa-partea cealaltă.
- Ia să vedem! Adorat fie pieptul tău păros, mărite Enlil n-o să te superi că o să te țin oleacă cu capu-n jos... Unde tată?
- Ãsssta ăsta.
- Trei crăcane și-o țepușă...
- Nnnu nu-s crăcane e de la sss...
- Soare!
- Nnnu nu de la sss...
- Stuf!
- Ssspic spic.
- Mda, ce chestie, nu m-aș fi gândit. Și cum îl cheamă, tată?
- Bbb... Ere
- Bere?
- Bbb... Ere.
- Bere, am priceput. Iaca vezi, mă rugam eu degeaba la Enlil, fiecare cu treaba lui, vezi bine. Păi ce dacă eu am nevoie de ouă mă duc la vacă?
- Nnnu?
- Nu, mă duc la nen’tu Batuel că doar nu m-am scrîntit să mă cațăr în copaci după cuibare. D-apăi, măi băiete, tu ai făcut treabă bună. Una că de acu’ are maică-ta de învârtit la bolovan toată ziua până i-a buchisi pe fiecare, doi, că Batuel n-o să mai indrăznească să-mi cotrobăie prin șopron că tot s-a nimeri vreun zeu treaz să-l vadă, trei, că m-am luminat cu cine trebe să mă tîrguiesc pentru orzoaica mea. Acu’, hai cu mine în stufăriș să încropim repejor un templu măritului și neasemuitului zeu Bere. Tu nu trebuie decât să faci semnul cu trei crăcane peste tot ca zeul, mărită fie înțelepciunea sa, să priceapă repede că e vorba despre el. Vii?
- Îîîhî... stai să iau cccuiul cuiul.
- Ia-l, băiete și hai să însemnăm fundul generos al marelui zeu poate-și face oleacă de timp și scuipă în orzoaica mea, pupa-i-aș crăcanele aurite!

Când tată și fiu ieșiră grăbiți din bătătură intrând automat pe poarta mare și lăbărțată a istoriei nu au sunat trâmbițe și nici surle, nu s-au ținut discursuri. Au lipsit până și pișcoturile pentru șampanie. Poate pentru că nu se inventase încă șampania sau poate pentru că și istoria se simți luată prin surprindere.