agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5264 .



ciudatul locatar
prose [ ]

Compilation: texte filozofice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Incomprehensibil ]

2007-09-08  | [This text should be read in romana]    | 



a venit direct spre mine, ținând în mână un ceasornic greu.
când a pășit pragul, am simțit că-mi trece direct prin sânge. o ușoară atingere a rămas de atunci în mine.
la început se purta cu sfioșenie. stătea într-un colț și nu cerea nimic. absolut nimic.
era un desăvârșit și răbdător observator. din locul acela îmi pândea toate mișcările.
un ochi însă, cel mare, măsura mereu limbile ceasului așezat de-acum pe policioara de deasupra patului.

seara era cel mai prezent, iar noaptea nici măcar nu clipea. măsura cu ochiul cel mare ceasul. mă măsura cu celălalt pe mine, de parcă eu și orologiul acela, la fel de ciudat ca și proprietarul lui, am fi avut o legătură ascunsă.

câteodată se ridica brusc și pleca afară fără să spună nimic. nu am aflat niciodată pe unde ieșea din casă și unde își consuma insomniile.
se întorcea spre dimineață parcă întinerit. ziua următoare, o mulțime de oameni tăcuți o luau pe drumul dinspre deal.

am și uitat de când locuiește la mine fără nici un act de identitate. acum a devenit de-a dreptul incomod.
în fiecare zi îmi folosește câte un lucru. mereu găsesc câte ceva schimbat prin camere.
am impresia că devine tot mai mare casa asta, iar eu tot mai mic în ea.
ceva schimbă ordinea și chiar vârsta lucrurilor. o haină nouă astăzi devine mâine o zdreanță. nici cu mărimea nu stau mai bine. de exemplu, acum o lună pantofii îmi erau numai buni. acum au început să îmi joace în picioare. oglinda o pun când mai sus, când mai jos, iar ultima oară am visat că am trecut prin fața casei mele fără să o recunosc.

primul lucru pe care îl fac când intru în ea este să verific dacă ceasul cel greu mai este acolo. astăzi încă era. ceva însă îmi spune despre ceasurile astea învechite că într-o bună zi vor fi toate înlocuite cu niște ceasuri mult mai mici și silențioase, iar locatarii de felul acesta cu identitate dubioasă vor trebui să urce și ei dealul într-o bună zi.

de unde vor coborî mult mai puțini.
sau deloc.


.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!