Sunt pe câmp. Ziua e senină. Mi-e cald și e bine. Un soare crud începe din nou să strălucească pe cerul albastru și cu raze vii sărută junele flori de primăvară. Copacii își recapătă frumusețea frunzelor. Un corcoduș s-a trezit de dimineață cu crengile albe. Florile își scot căpușoarele dintre frunzele uscate. Apar viorele, brebenei, toporași, dediței. Păsările mă îmbie cu cântecele lor. O ciocănitoare bate în scoarța unui copac. Mierla neagră începe a cânta, undeva deasupra capului. Cârduri de vrăbii guralive țopăie prin iarbă. Soarele dulce le mângâie penele cenușii. Pui, îmbrăcați în puf galben, scormonesc pământul. Un arici își arată botul dintre țepi. În bârlogul lui, ursul se trezește din hibernare, căscând și întinzându-se în lumina clară. Începe să caute de mâncare.
Þăranii își dreg uneltele; femeile pregătesc casele pentru primăvara ce vine. Iar noi, copiii, ne bucurăm că nu "ne mai îngheață nasul și picioarele" așa cum spune G. Topârceanu în poezia "Primăvara".
Aprilie 2005