COSMARUL




Era o seara torida de vara.
Strazile New-York-eze erau pline desi caldura care iesea din asfaltul infierbantat pe timpul zilei nu iti lasa aer sa respiri.Devenea insuportabil…de fapt era mai mult decat insuportabil,mult mai mult de atat. Dar se pare ca ei nu simteau acest lucru,distractia era ceea ce cu adevarat conta.Era ceva normal,erau tineri.La ora asta numa tinerii “bantuiau” strazile in cautarea unor noi aventuri.
Luminile de la apartamentul ei s-au stins.Era ceva neobisnuit,era prea devreme,desi ceasul batea aproape miezul noptii…De obicei,daca nu iesea in oras cu prietenii,scria versuri pana in zori.Si acum luminile erau stinse…
Tanara Amy Sweeney zacea tolanita in pat meditand la cateva idei care nu ii dadeau pace deloc.Se ridica din pat,aprinse veioza,luase repede primul pix pe care il vazuse din cele 5 care erau aruncate pe masa,prinse caietul ca si cand acum vroia sa il devoreze si incerca sa isi puna gandurile pe foaie,in versuri,cum facea de obicei…Deja se obisnuise cu rimele,traia cu ele.Niciodata nu ii era greu sa se exprime cu ajutorul lor dar de data aceasta era altceva.Oricum incerca,scria primul vers dar mai apoi ideile dispareau ca si cum cineva le-ar fi sters cu buretele.Era ceva innebunitor…asa ceva nu i se intamplase niciodata si stia asta…si tocmai faptul ca stia o enerva la culme.Se ridica trantind scaunul si arunca pixul si caietul cat putu de tare apoi se tranti in pat cu fata in tavan.Era cald.Nu mai suporta si iesi pe balcon.Cu dezamagire constata ca era mai cald afara decat inauntru si intra trantind in urma ei plasa de tantari care era pusa la usa balconului.Se arunca din nou in pat,de data asta cu fata in perina si incerca sa adoarma.Ii era atat de cald.Nervoasa isi scoase tricoul cu care era imbracata si il arunca pe jos.Ii era din ce in ce mai cald…poate si din cauza faptului ca doar la acest lucru ii statea gandul.Poate daca s-ar gandi la altceva,la prietenii ei,la nebuniile pe care le faceau,la Tom,iubitul ei…de 2 ani…Dar nu. Ea se gandea ce sa faca sa scape de caldura aceasta…stia ca nu poate face nimic si de asta era nervoasa.Cat si-ar fi dorit sa poata sa isi scoata si pielea…poate asa trecea…dar era imposibil.Suspina si se intoarse cu fata spre tavan.Incerca sa adoarma dar cum inchidea ochii ii apareau in minte o gramada de imagini…si versuri.Tresari fericita cu gandul ca si-a revenit,se ridica repede si isi luase caietul si pixul care erau pe jos dar cand sa isi transpuna gandurile pe foate acestea s-au evaporat…asa…intr-o clipa.Ramase cateva minute cu fata in foaia alba fara sa poata schita macar un gest.Era atat de enervant.Imaginile pe care le vedea in minte erau uimitoare,puteau iesi niste versuri incredibile dar cand vedea foaia acele minunate idei dispareau instantaneu.Puse linistita caietul si pixul pe birou si merse grabita spre bucatarie.Deschise dulapul cu medicamente.Oare innebunise?Greu de raspuns.Aceasta intrebare,de cum isi facuse aparitia in mintea ei,incepuse s-o chinuie groaznic.Devenea agitata…din ce in ce mai agitata.Luase o cutie cu somnifere,scoase 2 pastile si le inghitii.Se intoarse in camera ei,arunca cearceaful cu care se invelea de obicei pe caldura si in locul lui isi aduse plapuma groasa de iarna.I se facuse foarte frig dintr-o data.Se baga in pat,trase repede plapuma pe ea si se ghemui…tremura.Ce i se intampla?Era ceva inexplicabil,chiar si pentru Amy.Inchise ochii.Simtea cum era din ce in ce mai obosita,incapabila sa se miste.Adormi,fara sa isi dea seama.



Micuta se indrepta cu pasi repezi spre tatal ei.Acesta o prinse in brate si o invarti de cateva ori.Pe chipul lor se citea atata fericire.Totul in jurul lor parea atat de minunat.Pana sa isi faca aparitia EA.Odata cu aparitia acestei femei,atat de misterioasa,totul se intuneca,tatal micutei cazand la pamant.
-Nu…te rog…lasa-l in pace…spuse fata cu lacrimi in ochi.
Femeia misterioasa nu ii acorda fetitei nici o atentie si se indrepta cu pasi leganati spre tatal ei care nu putea sa se ridice de la pamant.Ceva peste puterea mintii de a intelege il tinea legat.
-Te implor…lasa-l in pace,spuse fetita disperata sarind la gatul tatalui ei,strangandu-l in brate cat putu ea de tare si inchizand ochii,crezand ca atunci cand ii va deschide totul va disparea si isi va spune ca a fost doar un cosmar.
Femeia nu parea sa se indure la vorbele ei.Mai mult…o prinse pe fetita de par si o indeparta cu brutalitate de tata ei.Scoase un cutit si i-l infipse nemiloasa in inima.
-Nuuuuuuuuuuu,se auzi strigatul disperat al fetei,strigat al carui ecou se anunta sa bantuie acel loc pentru totdeauna.De ce?Striga aceasta indreptandu-si ochii inlacrimati spre cerul innorat.De ce?spuse micuta mutandu-si privirea spre cea care ii ucise tatal.
Aceasta rase isteric apoi se apleca deasupra cadavrului incepand sa-l sarute pe barbatul pe care cu 2 minute in urma il ucise.Acest lucru starni si mai mult disperarea fetitei care,invingandu-si frica,se napusti asupra femeii si o prinse de par,tragand-o cu salbaticie si tipand la ea pana cand aceasta se intoarse.Micuta nu ii putea vedea chipul.Era un chin pentru ea.
-Cine esti?????De ce ai facut asta?Striga ea cu durere in glas.
-Sti cine sunt,spuse femeia,acestea fiind singurele vorbe pe care le scoase apoi disparu brusc.
-Te urasc…ai auzit???incepu ea sa zbiere uitandu-se dezorientata in jur.Te urasc atat de mult cum o urasc pe femeia care m-a adus pe lume...statu cateva secunde pe ganduri apoi continua numai pentru ea,lasand privirea spre pamant…mai mult decat pe ea.