Nici lui nu-i venea să creadă că numărul ce i-a apărut pe ecranul noului său telefon mobil putea fi al doamnei Gabriela Meseșan. De fapt, era domnișoară, nu doamnă, deși la ultima aniversare suflase-n 35 de lumânări. Și răspunsese. De obicei, nu obișnuia să răspundă numerelor ce nu le avea în agenda telefonului. De data asta, parcă egoul său îi spunea că nu va apăsa degeaba tasta YES.

- Alo, da!
- Bună, Florin! Sunt...
- Bună ziua, cine ești?!
- Sunt Gabriela Meseșan, profesoara ta de la cursul de „Literatură universală”.
- Mă iertați, bună ziua!
- Știu te șochez cu telefonul meu, dar voiam să te anunț că la ora 18:00 aveți seminarul ce trebuia s-aibă loc mâine. Să nu întârzii!
Florin, student în anul I, adolescent cu urme foarte târzii ale pubertății, marcate prin coșuri apărute săptămânal și vise rupte din cele mai noi apariții în materie de filme porno rămase uimit, răspunzând cu o voce tremurândă :

- Bine, vă mulțumesc foarte mult că m-ați a-a-anunțat... Bună ziua!
- Nu ai de ce să-mi mulțumești! Să vii, deci, azi la 18:00. Aceeași sală, VII/9!
- Sigur. O să vin!
- O zi bună!
- Mulțumesc, la fel!

Hmmm, Gabriela Meseșan, profesoara mea de „Literatură universală”... Ce
dracu’ se-tâmplă? S-a-ntors lumea pe dos! Să mă sune pe mine? Nici măcar nu am vorbit cu ea-n particular, de unde știe care sunt eu? De unde mi-a aflat numărul de telefon? Poate i-a sunat pe toți colegii din grupa mea, se consola optimist Florin, într-un sfârșit.
Dar putea să lipească un anunț în afișierul facultății. În fine, sunt foarte curios! E doar 12:34. Până la 18:00 mai este vreme.
Vestea ce-o primise chiar de la profesoara lui nu-i afecta cu nimic cheful de băut. Se uita la ultimul episod din „Lost” apărut pe internet și avea în față o sticlă de 2 litri de bere. Din pușculița lui de student nu-și permitea să-și cumpere bere la doză. Asta-nsemna să scoată de pe card încă 50.000 lei din banii trimiși de mama lui azi-dimineață, pentru aceeași cantitate, din același soi de bere. Și nici nu putea să scoată decât de la 100.000 în sus. Cu un zâmbet larg în colțul gurii, își umpluse halba de pe măsuța pe care ședea și monitorul de 17’’ al calculatorului și continuă să privească poveștile naufragiaților din serial.
Era ora 16:45 când Florin se trezi din cauza vocilor ce ieșeau din boxa de lângă pat. Adormise la film și noul episod din „Lost” rulă de câteva ori, în continuu. Prima dorință după un somn de aproape 4 ore era o înghițitură sănătoasă din sticla cu apă, pregătită dinainte și așezată strategic jos, lângă pat. Ce-ți dorești prima dată după ce te trezești mahmur? Bineînțeles că nu două linguri de smântână ori una de maioneză, ci apă. Multă apă. Toate diminețile ce urmau bețiilor crunte trase la chefurile colegilor de la școală începeau așa. Se trezea cu gura uscată și cu un gust rău în gură, rămas de la berea băută-n cantități industriale, combinat cu cel pe care i-l lăsau pachetele întregi de țigări fumate și cu altul de la gumă mestecată atunci când simțea că vreo domniță-i făcea ochi dulci.
Un duș semi-rece, o duzină de înjurături destinate apei care se încăpățâna să nu se încălzească, spălarea pe dinți, chiloți și ciorapi curați, freza făcută cu veșnicile două mâini de gel ieftin, haine curate... și o privire aruncată spre eas. 17:15.
„La 18:00 trebuie s-ajung la facultate. Am seminar.”, își aminti Florin.
Verifică ușa proaspăt închisă cu cheia pe dinafară și peste 5 minute, ajuns în stație, urcă în autobusul ce-l ducea până-n fața școlii. Drumul ținu 20 de minute. Ajunsese bine. Era doar 17:45. O țigară scoasă din buzunarul interior al gecii îl mulțumi pe deplin și parcă-l felicita că a ajuns la timp. Singurul semn de întrebare venea din cauză că nici un coleg nu aștepta ca să urce-n afiteatrul unde se ținea seminarul de miercuri, așa cum se întâmpla de obicei.
O altă țigară se aprindea deasupra focului provocat de bricheta zippo, scoasă de Florin din același buzunar interior. N-apucă să o fumeze până la filtru, cum făcea tot timpul, din cauză că suma de 35.000, ce-nsemna un pachet întreg de țigări era din ce în ce mai des considerată mult prea mare, în comparație cu bancnota verde de 10.000 ce o avea în pormoneul ce însemna, mai mult, loc de ținut acte.Ceasul de pe telefon arăta 18:05.
Urmau zeci de trepte urcate în fugă și o clanță apăsată cu sfială, la etajul 7 al facultății. Scuzele de rigoare îi veneau pe moment. Florin era un băiat spontan. Dar privi uimit un amfiteatru gol. Singura persoană ce-l popula era doamna profesoara Meseșan, ce-l căutase la telefon cu câteva ore-n urmă.
O privire perversă, nemaivăzută până atunci de băiat pe fața vreunui cadru didactic și o broască-n care cheia se-nvârtea de două ori, scoțând un sunet grav, apoi haine femeiești aruncate pe băncile din primul rând, de la sacou la lenjerie intimă, îl făcuseră pe Florin să anticipeze atingerile fierbinți, gemetele și scopul pentru care era chemat la seminar de însăși Gabriela Meseșan, cadru universitar cunoscut în facultate.
Totul se sfârșea cu mai mult decât simpla bucurie infantilă de a avea în agenda telefonului numărul doamnei profesoare.