Vântul și ploaia de afară o făceau să mai adauge o zi la perioada destul de lungă în care a stat în casă. Aproape ca uitase cum arată centrul orașului. Singurul drum pe care Violeta îl străbătea acum era cel dintre pat și baie, ori dintre pat și bucătărie. Își pierdea vremea aiurea, uitându-se la televizor, jucând tot felul de jocuri cretine pe calculator, asculta multă muzică și stătea ore întregi în fața oglinzii.
Violeta era o fată brunetă, înăltuță, cu două sprâncene arcuite deasupra ochilor negri, pe care dacă-i priveai, reușeau să te ducă-n alte lumi, atît erau de frumoși și pătrunzători. Buzele cărnoase și perfect conturate rosteau cuvinte dulci ori de câte ori aveau ocazia. Dar vocea suavă a Violetei o puteai asculta de puține ori. Nu vorbea mult, decât cu prietenii de o viață, care în ultimele zile cam uitaseră de ea. Era emotivă. Dacă nu o cunoșteai, puteai spune că e neprietenoasă, dar era un prieten de nădejde pentru cei pe care-i cunoștea de multă vreme.
Afară, vremea începuse să fie tot mai urâtă. După zile senine de primăvară care te făceau s-aștepți venirea ghioceilor, au venit ploi și fulguieli de februarie. Nu-și aveau rostul, dar cine putea să se opună?
Examenul de duminică era un motiv în plus care să o țină în casă. Dar nu învăța. Niciodată nu înțelegea de ce ar trebui să învețe lucruri inutile ca și PR-ul, care nu-i ajuta prea mult în cariera sa de jurnalist, pe care voia să și-o înceapă încă din timpul școlii. Și ce nu-i plăcea, n-avea sens să învețe, așa zicea ea. Nici la materiile ce se legau de specialitatea sa nu era o studentă strălucită. Lua doar note de trecere și niciodată nu avea pretenții de note mari, ori de a se face cunoscută în rândul colegilor. Planul naiv pe care îl avea în cap și nu-l spunea nimănui era să termine cei trei ani de facultate, să facă poate și un masterat, apoi s-ajungă un jurnalist de succes. Motivul pentru care îl ținea secret nu era pentru că oricine l-ar fi auzit ar fi râs în hohote, ci pentru că se simțea mai bine ascunzându-l de ceilalți. Singura problemă era că, în tentativele sale de a scrie articole, multe ziare îi dădeau răspunsuri negative, deși ea iubea fiecare rând scris de propria mânuță dreaptă. Nu avea talent, nu reușea să combine și să îmbine cuvintele astfel încât să scrie articole bune, dar nu-i spunea nimeni, în față, acest lucru, lăsând-o să-și facă speranțe deșarte. Planurile Violetei de a se alătura stuff-ului din Pro Tv, televiziunea ce reușea să-i fure interesul prin știrile de la ora 5, știri ce le găsea extraordinare și foarte interesante, răsunau la fel de des în mintea fetei, deși un redactor-șef i-ar fi mulțumit ș-ar fi poftit-o afară din biroul său după ce ar fi auzit cât de departe vrea să ajungă cu debitul ei verbal care nu spunea prea multe.
Violeta Șeicaru credea în ea, credea în viitorul strălucit, pe care și-l anticipase. Doar ea, nimeni altcineva. Nimeni nu și-ar fi pus speranțe în talentul său, pentru că nu avea unul. Singurul lucru care-ar fi făcut-o de neuitat era aspectul său fizic: buzele ei, figura de copil, picioarele lungi sau sânii săi vizibili de sub orice bluză groasă de iarnă.






***


Știu că îmi fac încă un păcat dacă o înjur, chiar și în gând, dar nu îmi mai sufăr bunica. O înțeleg... e în vârstă, nu are altă ocupație decât să croșeteze și să se uite la televizor, dar să mă lase în pace. Toată ziua îmi toacă creierii cu „Mihai, vino să vezi ce accident grav!„ , „Dumnezeule, câte se pot întâmpla! Mihai, uite, încă o crimă! Þi-am spus să ai grijă și să nu mai stai noaptea prin oraș.”...
Pe PRO TV au început știrile de la ora 5. Bineînțeles că din camera cealaltă primesc invitații insistente din partea bunicii. Nu vreau să văd nici un jurnal de știri, oricum sunt de rahat, dar sunt obligat să văd ce vrea să îmi arate iar, ca s-o fac să tacă.

„ - Da, bunico, spune-mi ce-ai văzut iar! Hai, că mă grăbesc, am ajuns la ultimul nivel la joc. Zi-mi, ce e?!
- De ce ești obraznic iar, Mihai?
- Bine, buniii... , ce e?
- Ai văzut-o pe noua prezentatoare de la știri? Uite cât e de frumoasă! Și e îmbrăcată decent, fără decolteu... draguța de ea.
- Nu, buni, nu am văzut-o și nici nu mă interesează. Mulțumesc că m-ai deranjat pentru asta.”
Pot să mă consider fericit. Din jurnalul prezentat de tipa „îmbrăcată decent”, pe care bunica mea începea s-o iubească deja, de la prima apariție la știri, am prins doar sfârșitul:

„ - Acesta a fost buletinul de știri de la ora 17. Violeta Șeicaru vă mulțumeste pentru atenție. O seară plăcută! „