Am împărțit masa. Scrisori scrise și pagini albe mă despart de tine, pe margini oameni după nume. Te aștept. Ciupesc lemnul de tăcere cu răbdarea unghiilor lungi, când primul botezat Ioan, își bate femeia pentru că s-a împiedicat de rândurile lăsate la urmă. Sunt pentru o ultimă scrisoare, închid ochii, ți-o trimit de fiecare dată semnată altfel. Ajunge într-un pustiu și nimeni să ți-o aducă, mă sperie fiindcă o parte din mine rămâne fără tine, nici măcar departe unde nu mai bate vântul. Îl strâng pe Ioan de mână și nu-i spun nimic. Ochii mei tac de multă vreme, doar umbra sufletului se strecoară sub mâneca-i grea, înțelege. Capitolul a obosit să tot adune oameni și oamenii să te cheme. Să-mi dea de veste cineva, dinspre Pavel, Petru sau dintr-o carte sfantă!

Am împărțit masa. Îmi rămâne pe sub coate ca stejarul bântuit de necuvinte.

Ziua 555: Ioan și-a lăsat nevasta pe un câmp de alb. El a invatat ca nu trebuie sa nesocotesti. Copiii lor nenăscuți se întorc din drum, nici măcar drumul nu se mai uită la ei. Toate merg spre niciunde.