Seară. Lumina gălbuie a felinarelor atingea asfaltul umed și băltoacele care reflectau blocuri întunecate cu geamuri strălucitoare. Doi tineri trecură pe lângă ea vorbind despre Italia și Roma, despre temperatura de acolo și despre microbii uciși de frigul de afară.
Frig. Vântul rece se prelingea printre străduțele strâmte ale cartierului mărginaș măturând cu atingerea dureroasă tot ce îi ieșea în cale. O atingea și pe ea, dincolo de paltonul negru și lung, dincolo de fusta strâmtă și sacoul subțire, dincolo de cămașa neagră. Dincolo de sutienul negru, dincolo de chiloții dantelați, asortați cu sutienul.
Telefonul începu să vibreze și se întrebă pentru o secundă dacă merită să răspundă. Dacă merită să-și scoată mâinile din buzunare și să caute telefonul prin geantă, lăsând în tot acest timp ca frigul s-o ia de mână și s-o sărute peste pielea catifelată. Dincolo de toate, în 10 minute urma să ajungă acasă iar acolo ar fi văzut cine-o căuta.
Umblă totuși prin geantă după telefon.
-Ioana? – se auzi o voce sfioasă a unei femei.
-Da, Mihaela? – răspunse ea, schițând un zâmbet spre noaptea rece.
-Vrei să facem o baie împreună? – vocea răsună liniștită, iubitoare, la celălalt capăt al receptorului.
-Da.. - zâmbetul i se lărgi în frigul de afară. Vântul se opri.

***

Ieșise de câteva secunde din frig și totuși, încă nu-și simțea degetele. Ajunse înaintea ușii începând să caute prin geantă. Își dădu părul dinaintea ochilor pentru a vedea mai bine ce scotocește și până la urmă atinse marginea zimțată de metal. Cheile.
Auzi cum pătrund în broască scoțând sunetul caracteristic. Clic. Clic. Ușa se deschise. Holul era întunecat. Pe ici, pe colo, câte o lumânare ce dădea nuanțe roșiatice încăperii.
-O, ai ajuns... – se auzi o voce feminină de undeva din întunericul bucătăriei.
Silueta subțire prinse contururi trecând pe lângă sclipirile lumânărilor și se apropie de nou-venită. Unduirile ușoare, liniștite, ale pielii albe se miscau odată cu flăcările pâlpâitoare ale lumânărilor.
-Stai... – reuși să gânguie nou-venita.
Buzele femei dezbrăcate însă o sărutară înainte să scoată alte cuvinte. Ioana-i zâmbi. Paltonul Îi fu luat și așezat pe cuierul de lemn de lângă ușă.
-Mihaela...!? – încercă aceasta să caute o explicație tandreței.
Se simți atinsă. Degetele siluetei căutau încet, pe deasupra hainelor, trupul ei învăluit în frig. Simți cum îi era deschis sacoul. Se auzi fermuarul de la spate al fustei cum se prelinge și simți cum fusta odată strâmtă îi lasă coapsele libere.
Buzele lor se atinseră din nou, căldură, umezeală, textură neregulată de un roșu dulceag precum viața însăși.
-Hai... – șopti Mihaela apoi o trase de cămașa neagră, dezmățată, spre baie.
Numărul lumânărilor era ceva mai mare ca în hol. Lumina lor se reflecta din oglindă peste apa din cadă, albăstruie de la sărurile presărate în ea; peste faianța albă, pe alocuri crăpată; peste trupurile celor doua ce se găseau și se despărțeau încet, sărutându-se, atingându-se, simțindu-și unduirile mai și mai aproape.
Sutienul se strâmtă apoi se lărgi, lăsând sânii liberi. Chiloții dantelați coborâră încet, mișcați de niste degete subțiri, strângând pielea picioarelor, apoi căzând cu rapiditate, atingând, molcomi, tălpile. Cele două siluete călcară peste chiloții dantelați dansând printre culorile roșiatice, într-o sărutare; într-o căutare tandră a iubirii, în atingeri atente și lungi.
Ioana simți cum buzele siluetei se coboară pe gât, apoi peste sânii mici, rotunzi, croindu-și loc prin deschizătura cămășii; pe lângă sutienul lăsat liber. Simți cum coapsele lor se ating. Părul mirosind a puțin abanos, a puțină căldură. Atingerea degetelor undeva mai jos de coapse, peste piele sensibilă și catifelată.
Își înfipse unghiile roșii în pielea de pe spatele siluetei apoi o sărută. Repetat. Violent. Sunetele unui gâfâit încet. O mângâiere. Flăcările lumânărilor începând să pâlpâie spasmodic. Puțină plăcere. O altă atingere. O sărutare lungă. O mângâiere mieroasă, delăsătoare.

***
Stăteau în cadă, Ioana în brațele Mihaelei, simțind mâinile trecând încet peste buric, urmând contururile indecise. Mirosul puternic al părului ei. Apa caldă ce le înconjura, le mângâia, sclipind albastru peste flăcările roșiatice ale lumânărilor.
Ioana îi prinse mâna hoinară și o strânse pe cât putu de drăgăstos. Își întoarse privirea spre Mihaela și lăsă ca privirile lor să se joace puțin între zâmbete și seriozitate.
-Știi... Mihaela, mâine mă căsătoresc...
-Mâine e o altă zi.