agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-12-21 | [This text should be read in romana] | TATÃL NOSTRU CARE … SE ÎNSOARÃ Timpul trece de parcă zboară un cocostîrc, și noi, copiii părinților, am crescut mari, cu familii pe la casele noastre, dar de două ori pe an - la Anul Nou și la Paștele Blajinilor - mergem la mormîntul mamei să o pomenim și să-l tot abatem pe tata de la gîndurile lui năstrușnice, căci vrea să se căsătorească cu vreuna dintre femeile tinere, spunînd că i-s dragi și se încălzește de la ele ca de la caierele de lînă. Nu suntem împotrivă să lege o căsătorie, dar vrem să se pricopsească cu una de seama lui, că-s mai statornice și serioase. Vorbesc așa, fiindcă într-o vreme se aventurase cu niște duduițe care s-au lăsat de el numai după ce au înțeles că părintele nostru nu are sobă în casă,ce le-ar fi oferit în viitor o posibilitate să-i pună cahla... Viața, precum înțelegeți, este acum de o realitate crudă și tata, deja peste 20 de ani de burlăcie, a devenit pentru noi o adevărată problemă. N-am scăpat ocazia să-i propunem să treacă la oraș, dar el de fiecare dată se împotrivește: - La capitală s-au adunat putorile, care-așteaptă zilnic să li se pună pîine puhavă pe masă! Fratele Radu, ce are o mică afacere, pentru a-i crea o liniștire sufletească, i-a procurat calculator și l-a învățat să caute prin rețeaua de internet vreo ursită la site-ul lacrimi_ de_ [email protected]. Dar nevoia cea mare pe capul nostru s-a iscat luna trecută, cînd mă sună surorile Nicoleta, Ilenuța, Veronica, Nelly, apoi frații Victor, Sorin, Radu, îngrijorați că s-a întîmplat ceva neobișnuit cu tata, și trebuie să mergem la Ineasca. Un instinct moștenit din străbuni ne-a făcut să lăsăm totul baltă și să pornim cale de-o sută de kilometri, dis-de-dimineață, spre bătătura casei părintești. Mahalaua copilăriei ne întîmpină cu multe gospodării părăsite, în pîrloagă, cu scînduri bătute cruciș la ferestre, ai căror stăpîni sunt plecați în străinătate „să grijească la negru de cele hoituri ale țărilor civilizate din Europa”. Mahalagii mari și mici ne petrec cu priviri pline de mirare, într-o nedumerire confuză, ca și pe noi, cînd am văzut la poarta casei părintești un car cu proțapul înțepenit spre tăriile cerului, străjuit de doi plăvani rumegînd și duși pe gînduri cît două dealuri îngemănate. Ne-a mai surprins un jeep de culoare argintie, cum nici fosta președintă a parlamentului n-a văzut în viața ei, parcat chiar sub prispa casei. În ogradă, în grădină e forfotă. Peste tot – bărbați potrivind mese, femei așezate în pirostrii suflînd în cazane în care fierbeau bucate. Ograda era curată și aranjată ca la mort, ferit-a sfîntul. Intrăm în casă cu răsuflarea întretăiată, așteptîndu-ne la cea mai neagră surpriză, dar ne pomenim cu tata stînd pe un scaun din lozie, în formă de tron, așteptîndu-ne de mult cu nerăbdare. Nu mai catadicsim să aflăm ce e la mijloc - îl privim cu destulă mîndrie că tatăl nostru a ajuns să se bucure de misterele calculatorului, dar el, după ce cuprinde cu o privire de vlădică ceata numeroasă de feciori și fiice, gineri și nurori, nepoți și nepoate, sosită la izvorul provenienței lor, după o tăcere profundă, cu nedumerire și rumoare în tabăra noastră, duce mîna spre buzunărașul sacoului, scoate de acolo o oglinjoară, își piaptănă chica înălbită și ne declară pe cît de important, pe atît de senin: - Credeam că n-o să veniți la nunta mea... M-am săturat să țin casa oblonită! Mă însor! În vocea lui – nici urmă de viclenie, căci dindată ne comunică principalul: La primărie am și semnat întorlocarea, după lege, cu Fideluța! Astăzi, după cununia la Sfînta Biserică, unde-am să mă duc cu carul, ca-nainte vreme, ne întoarcem acasă și facem nunta! - pînă să ne dumerim, să analizăm clar cele spuse de el, tata parcă ne ia din scurt, mai dihai ca Ștefan cel Mare cînd a înhămat la pluguri leșii ca să samene ghindă în Codrii Cosminului, și ne obligă: M-ajutați să fac nuntiță bogată, că pensia mea-i tare puțuntică! Apoi, o întoarce pe o tonalitate de om liber într-o țară suverană și independentă: Poporul are nevoie de veselie în sărăcia asta comunistă! La cei 70 de ani de viață, tata nu a făcut abuz de alcool, nu a fumat, nu a ofensat-o cît au trăit împreună pe mama, dar de cum a rămas văduv, a deprins patima femeilor și a discuțiilor pe teme politice, și aceste slăbiciuni, precum am mai menționat, ne-au dat multe dureri de cap. După avalanșa de declarații auzite de la el, fratele Petrică chibzui să clarifice lucrurile: - Daa, tataie, încă nu te-ai barahlit! Da cine e hoața, fericita, mama noastră vitregă?... Plin de importanță, tata zise hotărît: Calmați-vă, n-am găsit-o pe internet...și după o ușoară învălmășire, ne declară solemn: Goar e armeancă!... De-ați ști cît de greu am cucerit-o ca să o numesc Fideluța, pe românește...Þine la mine cu trupul și cu sufletul biata femeie, care aseară a avut grijă chiar și unghiile de la picioare să mi le taie... - Mireasă din Armenia? holbă ochii a mirare sora Veronica. Da ce, n-ai găsit o moldovancă?.. - La Ineasca am întîlnit-o, ne liniști tata. Cu vreo jumătate de an în urmă. A venit după carne de porc și de vită...Se săturase a tîrgui numai bumbi de viagra în capitala voastră...Nu prea înțelesesem ce-a vrut el să spună, dar tata, odată pornit la vorbă, uneori , cam greu îl oprești: Citesc și eu ziarele, ascult radioul, mă uit la televizor și înțeleg că-i greu cu națiunea noastră. Am hotărît să schimb puțuntel sîngele poporului nostru c-o… armeancă! Am rămas toți cu gurile căscate. După o tăcere nici prea lungă, dar nici scurtă, tata deveni avan la vorbă, dezvăluindu-ne ceva file din biografia logodnicei sale, care continua să rămînă încă un mister pentru noi toți: mai întîi, după ce a venit în Moldova, Goar a început a cumpăra porci și vite, de-i sfîrîiau șalele pe la iarmaroace, pârpâlind frigărui pentru populație. Apoi s-a apucat serios de afaceri cu leacuri... Deci, am mai aflat că tata e încurcat cu o businessmană care a învățat românește, ne stimează neamul, merge la volanul unui jeep ca țarina Rusiei, iar el, alături de dînsa, se simte ca regele României!... - Ai să poți face față… acestei bogății? interveni și sora Nicoleta în sfatul familiei, dar tata părea deja pus în priză, încât a vorbit ca la tribuna Parlamentului: - Mă-mpac cu dînsa. S-a unit cu politica mea și a acceptat s-o numesc Fideluța, pe românește... În semn de recunoștință și de dragoste pentru mine, mi-a dat un bumb, bun numai pentru bărbații gospodari, și-am simțit plăcerea vieții. Și mă tot rog zi și noapte: „ Dă-mi, Doamne, puteri, s-o am pe Fideluța lîngă mine!”. Tot așa se roagă și ea: „Dă, Doamne, să mă întorloc cu Boricelu!..” - Fraților, chestia e grebănoasă! Tata e îndrăgostit! concluzionă fratele Petrică cu voce gravă, ducînd mîinile în șolduri: Ați priceput?! Dacă îi încurcăm pe coconi tineri să facă nunta, pot avea stresuri, depresii, spasme, chiar să-și taie vinele cu lama... -Nu-ți bate joc de un fost comunist! Strigă tata la ironiile fratelui. Dacă nu vă place, puteți pleca de unde ați venit!... În acel moment, în ușa de la iatac apăru o femeie în haine scumpe, înaltă și bine făcută, cu pletele-i negre curgîndu-i peste umeri, care ne privi cu ochii mari, plini de cumințenie și smerenie, aidoma unei membre a organizației nonguvernamentale „ Nu te da traficată”. Ea se apropie nestingherită de tata, îi perie costumul nou și negru din stofă gușa gînsacului. Proaspăt bărbierit, cu lavalieră la cămașa albă ca omătul, de care n-a purtat de cînd s-a născut, tata mai tăinuia ceva în ochii sclipitori de fericire și o ia în seamă numai pe femeia necunoscută nouă, de parcă așa ar trebui să fie. Legănîndu-se mai că tinerește în tronul de răchită din fața calculatorului, mînuiește cu îndemînare șoricelul Internet, iar noi încercăm să pricepem dacă noua lui aventură l-a adus la starea să-l izbăvească cumva de singurătate. - Se întîmplă ceva deosebit în pivnițele cuibușorului fericirii noastre, Boricele?... auzirăm deodată vocea femeii cu un accent caucazian, plăcut la auz. - Plozii mei, de cînd sunt ei, parcă încercă el să se plîngă, au fost și sînt ascultători, sîmburelul meu... Și-au dat consîmțămîntul să m-ajute ca la nunta noastră să vină tot satul! Vor pune acum mînă de la mînă! Eu vreau nuntă mare! - Fie voia lor și a ta, Boricele, vorbi evlavios, ca în biserică, femeia, după care urmă o cavalcadă de expresii armenești la urechile ciulite ale mirelui: Im sireli Im amuș Im ser!, Im miak!,Tangakins, Im ankrkneli, im annman!!!* - Da-a-a, zise fratele Victor, care e muzicant și a veselit nu numai o nuntă! E o iubire nebună la mijloc! Eu pot să orchestrez nunta, își propuse el serviciile. - N-am nevoie de drîngănelile tale, se grăbi să-l asigure părintele nostru la acel consiliu ad-hoc de familie. Am arvonit lăutari cu tromboane și dobe să-mi cînte ca-nainte vreme! Ilenuța, sora mijlocie, devenită între timp soție și mamă, îl întrebă pe tata cu voce molcomă: - O să te cununi cu nănași? Cum cere obiceiul... - Am pus-o și pe asta la cale, ne liniști tata, cuprins de emoții. Cîtă osîndă! Am vrut să mă nemăluiesc cu cei din pătură, la îndemnurile Fideluței, căci mă-nsor ultima oară...Am făcut drum la capitală, la primatul nostru Voievod, care-i de-o baie cu mine. Babacul mi-a ascultat păsul, apoi s-a mocoșit cu răspunsul, mormăind ceva sub nas, după care a desfăcut mîinile a pagubă, mai să înceapă a buhăi, și mi-a mărturisit ca în fața icoanelor că de cînd a părăsit domnia e sărac de pute. N-are parale și-apoi...băietul, fata, Georgeta nu-i dau voie să cunune! Membrii familiei lui l-au sfătuit să-și concentreze energia să se lupte ca să vină din nou la putere... Vroiam să insist, căci Babacul e moale la ale lui, dar m-am gîndit în mintea mea, nu care cumva să-mi zică vorba spusă odată în Divanul Þării: „Oameni buni, nu mă mai frecați atîta!!!” . Văzînd așa treabă, nu pierd ocazia, fiindcă mă aflam în drum, și trec pe la Vezir Piatră Licurici cel cu Patru Ochi. Acesta are parale, tămădăul cui îl are, că doar impreună cu Valery Bulgur a vîndut avioanele... Vezirul m-a primit cu bucurie. Chiar m-a cuprins prietenește, și-a jucat limba peste buze și m-a pupat cum o făcea odată Brejnev. M-a ascultat o vreme, pînă pricepu scopul vizitei mele. Și... a început să-l umfle rîsul! Hlizindu-se ca totdeauna, m-a bătut binevoitor pe umăr, asigurîndu-mă că totul va fi bine și la vară cald! Mi-a urat sănătate, prosperitate, fertilitate, statalitate, prietenie, bucurie, veselie, fericire, căsătorie, căsnicie, împerecheri cu ejăculări plăcute, realizarea planurilor interne și externe, la întărirea prieteniei internaționale dintre ruși, găgăuzi, țigani și alte neamuri de pe ambele maluri...Vă-hă-hă-hă-hă! Credeam că dăduse cep la butoul bețiilor de cuvinte. Într-un sfîrșit, privindu-mă blînd, iar m-a pupat muierește și, mijind ochii, a zis că nu poate să fie nănaș. Kremlinul!, a zis el, parcă scobind tavanul cu un deget, consideră că nunta moldovenească seamana a mafie italiană, unde se unesc cumetri, nași și alte rubedenii în clanuri, iar asta nu se potrivește caracterului său, căci fenomenul nu se încadrează în planul elaborat de Moscova privind soluționarea diferendului transnistrean!... Am vrut să-l trimit, știți voi unde, irodul cui îl are, dar mi-am luat inima în dinți și hai, zic, la Cetatea de Scaun, la Vova Buliharin, pe care l-am cunoscut de cînd deprindea să plămădească și să coacă pîinea. Vova, încruntat și îngrijorat de soarta nărodului în urma secetei din vara asta, nici nu a îngăduit să răspundă la binețele mele, sau să dea mîna cu mine, precum îi este feleșagul. În cabinetul lui larg plutea iz de băutură, de parcă cineva trăsese la teasc. Alături stîrcea tolănit într-un fotoliu Huiurik, vechea slugă a poporului, cu o mînă dusă la slăbiciunea președintelui, iar cu cealaltă căutîndu-se de păduchii patriotici din barbă! Dintru început chibzuisei să-l poftesc pe doge la o nuntă românească, dar m-am stăpînit, temîndu-mă ca nu cumva cuvîntul „român” să-i provoace un atac de cord. Cînd i-am spus de ce am venit la el, parcă i-aș fi tras cu secera pe la fudulii. Pe fața lui apăru o jighiuță de zîmbet ironic, apoi, țuguind buzele vinete de vin roșu, s-a uitat la ceas și...a zis că nu-i chip să-mi fie nănaș! E ocupat cu treghile domniei! Are de comandat niște dosare penale împotriva oponenților politici, a Forului Democrat al Românilor din Moldova, să organizeze sărbătoarea bețivilor, să facă vizite în locurile istorice ale lui Lenin și ale lui Ștefan cel Mare... Deodată numai ce-l văd că-și face semnul crucii către portretul lui Putin, zicînd:” Ne mogu, ne imeiu pravo bît nănaș!?” Apoi către mine: „ Să chiorăsc că-ți spun drept!” Și se bunghi la mine ca la o sfîntă născătoare, arătîndu-mi cu un gest al mîinii peste drum, de unde, din ograda unei ambasade, veneau frînturi de ceastuști și veselie de la puzderiile de spioni care se simțeau ca la ei acasă... Înțelegînd că trebuie să șterg putina, la despărțire am încercat să-l rog măcar pe Huiurik să-mi fie tamada, conăcarul nunții... Sluga poporului, care stă în Divan de cînd era încă în mă-sa, a dat cușma țurcănească pe ceafă și, într-o română impecabilă, îmi reproșă că nu m-a prea văzut printre protestatarii în haine național-securiste, ptiu... democrat-creștine, am vrut să zic, strigînd „Jos comuniștii!!!” Și se arătă grăbit că pleacă pentru cîteva nopți să doarmă prin copaci sau pe sub copacii din buricul capitalei, alături de studențăraia puturoasă și amorfă... Înțelegînd că trebuie să plec, le-am urat sănătate, însă, la despărțire, acești doi mi-au dăruit portretele lor cu autograf, să am o amintire istorică... - Adică nu ai nănași la cununia de azi? se uimi sora Ilenuța. - Dacă am văzut că s-au lăsat cei de sus de mine, am coborît la cei de jos, continuă liniștit părintele nostru, noi ascultîndu-l atent ca la o șezătoare. La bietul Tudor Șoltoianu, om cu cărți publicate. El s-a unit îndată și degrabă trebuie să pice de la Chișinău, cu cea de-a 13-lea lui dragoste. ...Fideluța ca o pajură, închipuindu-și probabil că ne este deja mamă vitregă, dintr-o dată îl sărută mai întîi dulce pe tata, apoi pe noi toți, aterizîndu-ne cîte-o inimioară de ruj pe obraji. Făcînd în felul acesta cunoștință, așteptă pînă cînd frații ieșiră afară, în ogradă, împreună cu tata, ca să mai pună cîte ceva la cale, apoi intră avan în vorbă cu mine și surorile mele. Ne vorbi cît de mult ține dînsa la părintele nostru, că ea o viață întreagă a visat să aibă norocul de a face o nuntă și acum este bucuroasă că a ajuns la clipa cînd trebuie să îmbrace podoabele de mireasă și să se cunune la Sfînta Biserică. În clipele următoare, cîteva druște, surorile Elena, Nelly,Veronica și Nicoleta o așezară pe Fideluța lui tata în fața oglinzii. Mai întîi o îmbrăcară în rochia de mătăsuri învolburată, apoi clădiră pe fruntea-i vălul, diadema, gherdanul, îi puseră în urechi cercei, pe mîinile grase și rumene îi traseră pînă la coate mănuși albe din piele de căprioară. Din clipă în clipă femeia devenea solemnă, iar mătăsurile înfoiate stăteau pe ea ca husele pe... un tanc. Cînd tata reveni de afară, unde-i pusese la treabă pe toți bărbații, dînd cu ochii pe mireasa gata de cununie, făcu o pauză îngăduitoare de parcă i se oprise răsuflarea, căci se pomeni în fața unei minuni pogorîte din altă lume. Radia de bucurie și ne îndemnă: - Grăbiți-vă și voi, că preotul nu lucrează în două schimburi! Între timp, în pragul casei, sprijiniți de deregi, stăteau lăieșii din Ciulucani și am înțeles că nu e deloc o aventură la mijloc, ci un adevărat început de nuntă cu respectarea tradițiilor vechi... Din alămurile țiganilor curgeau gîrlă sîrbe și hostropățuri. Din Dealul Lipăgăului razele soarelui de toamnă se strecurau printre frunzișul din vii, livezi și grădini pînă la panerele cu gutui aurii din pragul casei, trezindu-ne dintr-o dată la o nouă viață, la noi așteptări. Porăitoarele sporovăiau agitate deasupra bucatelor, cîțiva mahalagii, dirijați de-acum de fratele Radu, înșirau sticle cu băuturi alese, cum obișnuiesc codrenii a împodobi mesele acoperite cu mușamale colorate. Larma de tromboane și răpăitul tobei ademenea lumea din sat să se adune în ograda casei noastre -- fete și băieți, bărbați și femei, copii veniți să se convingă că Ineasca, după o lungă toropeală, va face o nuntă cu ritualuri creștinești. În bătătură se adunară toți bătrînii Ineascăi, sau „hocheiștii”, cum le zicea sora Veronica, făcînd aluzie la cîrjele lor noduroase. Sosiră de la capitală și Tudor Șoltoianu, cocoana nună -- dragostea numărul 13, cum îi mai zicea el, femeie veselă și isteață, care avu grijă să-i pună nunului chibrite și lumînărică în buzunarul vestonului, ca în caz de vine poruncă de la Dumnezeu, cînd preferă să se prea arunce în petrecere la cei 75 de ani, să-și poată da duhul... cu lumină. După o serie de dansuri ale celor adunați, veni ceasul și tot alaiul porni pe șleahul șerpuitor, ce urca spre Dealul Bisericii. Înaintea mulțimii se cotilea carul cu boi, pe rădăcina proțapului căruia stăteau mîndri tata și Fideluța. Chiote și strigăte de bucurie se rostogoleau peste valea Ineascăi, care părea să-i fi trezit din hibernare pe acei bărbați rămași fără femeile plecate la munci în Italia, Franța, Portugalia, Grecia și pe femeile singure, cu bărbați care lucrau la negru prin fundurile Rusiei... Careva din vecini, mai ingenios, înfipse în coarnele plăvanilor portretele lui Vova Buliharin și Huiurik, chipurile, fiind și ei la această veselie a neamului. În urma alaiului pășeam noi, copiii litrosiți de tata, și nepoții ce purtau vălul lung de vreo zece metri al miresei. Altcineva avu grijă să pună în acțiune claxonul jeepului Fideluței, iar Tudor Șoltoianu, lîngă dragostea numărul 13, îndemna amabil rudele sosite de la Budăi, Puțuleuca, Mihalașa și Corobceni să țină sus alaiul și să se mîndrească cu străbunelul nostru, care plodise cîndva atîția urmași ai Romei cu numeroasele femei pe care le-a rînduit. În tot acest iureș al ceremoniei cea mai fericită părea Fideluța, asemănătoare cu un înger gata să se desprindă de pe proțapul carului și să se înalțe spre înălțimile fericite ale cerului. Mîndru de atenție, mirele, în persoana lui tata, se lipea tot mai strîns de umerii cocoanei mirese, se ținea bine de loitrele carului, îndemnînd cu voce tare plăvanii: „Hăisa! „Ceala!”. Așezate între coarnele dobitoacelor înjugate, chipurile încruntate ale lui Vova Buliharin și Huiurik fîlfîiau uitate de mulțime în bătaia vîntulețului. Turlele din Dealul Bisericii erau în așteptarea nuntașilor ce mergeau să dea la lege creștinească venerabila pereche. Tata însă, ajungînd lîngă magazinul din preajma casei lui Buchet, a cotit carul spre... cimitirul cu Biserica veche din Fundătura Ineascăi. Oarecum rușinat, la mormîntul mamei noastre, tata așeză un buchet mare de flori, apoi își plecă capul, își făcu semnul crucii și, cu evlavie în glas, vorbi: „Te rog de mă iartă, Veruță!”. Trecînd clipe de reculegere, tinerii însurăței urcară din nou în car și toată procesiunea o cîrni spre valea lui Coliță. Cineva se îngriji să pună talaghirul la roata carului, ca mirii să plutească nestingheriți, ca într-o corabie, spre Biserică. Încheind cununia, tata și Fideluța au devenit soț și soție, de s-au făcut mai apropiați inimilor noastre. Ne-am împăcat cu gîndul că omul nu-i veșnic și că timpul poate fi îngăduitor cu cei cărora li-e dragă viața. Nu ne mai păsa de eventualele bîrfe care ar putea curge după această nuntă pe Gîrla Ciulucului. Muzicanții au schimbat ritmul acordurilor și acum în ograda casei părintești se desfășura o nouă viață. Simțeam că totul s-a schimbat și reînnoit, iar noi, copiii de altădată, împreună cu urmașii noștri de azi, am acceptat cu smerenie rolul de vornicei și druște la nunta tatălui și bunelului nostru. În urma ospățului cu bucate bogate, mesenii, mai rînduind pe șoseaua gîtului cîte două-trei pahare de tărie, în iureșul jocului s-au prins laolaltă tineri și bătrîni, femei și bărbați. Toată ograda se transformă într-o mare de pălării și basmale ce se legănau în ritmul sunetelor de alămuri. Pînă și „hocheiștii” prinseră a flutura arareori cîrjele deasupra capetelor ca ciobanii în stînă. Ne-am convins că tata cum a fost, așa a și rămas - om priceput și isteț, cînd a ales-o de mireasă pe Fideluța , femeia care în acea clipă potrivi că e momentul să facă surpriza cea mare. Bărbaților trecuți de vîrsta a doua druștele le-au făcut cîte un set de viagra cadou în amintirea nunții și miresei. Tata, cum avea de-acum cоteva rînduri de pahare în cap, începu să cînte ca în tinerețe: Uite-așa aș vrea să mo-o-o-or! Cu paharul lîngă mine, Cu nevasta lîngă mine, Uite-așa aș vrea să mor!... Și deodată îl podidi un hohot de plîns. Am încercat să-l ogoim, el însă ne dădu la o parte și, ștergîndu-și lacrimile cu o batistă brodată, se adresă oamenilor, lăudîndu-și consoarta: - Nu mai vreau să mor, și nici Fideluța nu mai poate trăi fără mine. Ea, mititica, e de-ajutor bărbaților să-și iubească soțiile. Se bucură de mare trecere la parlamentarii noștri. Cum le dă bumbi de-aiștia, legiuitorilor li se ridică cucu să voteze nu numai autonomia Găgăuziei, dar și alte zacoane importante... Vorbele tatei s-au stins în vacarmul chiotelor. Mesenii au prins a da sfoară-n țară că mireasa nu e numai meșteriță la prăjit frigărui, dar și managerul întreprinderii „Fidelia-Viagra & K”, care sporește activitatea bărbaților din Moldova, indiferent de vîrstă. Nunul mare dădu și el cep strigăturilor - încălzit de băutură, potopit de inspirație, nu răbdă să i-o ia cineva pe dinainte, mai ales în versuri. Își aminti un catren din ultimul său poem - „Balada pensionarilor”: Omul, cît e sănătos, Dă și statului folos, Iară cînd îmbătrînește, Statului nu-i trebuiește!!... - Mulțumim și istora dintre coarnele boilor, adăugă nunul mare, că ne-au adăugat cu țîrîita pensia și au mărit prețurile cu nemiluita. Să le steie și lor cucu zi și noapte! Și iar muzică, și iar dansuri... Femeile cu soții plecați în Rusia dansau de rupeau pămîntul cu bărbați ale căror soții se spetesc la îngrijit bătrîni prin Europa cea civilizată. Mesenii se puseră pe băut și mîncat pentru vii și pentru morți, încît unor făpturi înfierbîntate de-a binelea începură să le vină gînduri și simțiri cu totul nesăbuite... În calea părintelui nostru vedeam că se așterne o viață plină de sens și intensitate. Nu mai aveam remușcări că, în loc să ținem banii pentru înmormîntare, îi vînturăm pentru nunta lui. O fi simțit el ceva, căci, deodată, se ridică nemulțumit în picioare de la locul său de mire și tună: - De azi înainte familiile din Ineasca nu se vor mai desface! Lumea nu va mai pleca la lucru peste hotare, căci Rusia a furat Transnistria, iar noi să stăm acasă, pentru că țara noastră trebuie să se alipească la NATO și Uniunea Europeană. Iar după ce mai dădu o cinzeacă, precum îi este feleșagul, ne divulgă o noutate: De la Baikonur va zbura degrabă în cosmos o rachetă cu primul țigan din lume, care peste Prut se cheamă rrom... Va zbura, boala, dar împreună cu o șatră din Soroca! Iar Fideluța le va da bumbii ei, căci țiganilor în cosmos n-are să le trebuiască alte nacoale. Lumea l-a ascultat, l-a lăudat și l-a aplaudat. Fideluța părea că nu încape în piele de-atîta noroc și se închina mereu, primind felicitările nuntașilor. Nunul, achipuind lumînărica dacă mai este în buzunarul vestonului, începu iar să recite o strofă din „Balada pensionarilor” : Mergi pe drum și la tot pasul Sună-n urmă contrabasul, Orice-ai face, bat-o vina, Scapi mereu cîte-o b...ă! Mi se făcu dintr-o dată silă de toată această hărmălaie. Încercai să mă retrag în fundul grădinii și, în tufișurile de cătină ce se cățărau pe gard, descoperii doi cotei care se hîrjoneau întărîtați, iar un cocoș pintenog corcolea o găină, pe care o tupilă cît putu de tare sub greutatea sa, fluturînd din coadă, bătu apoi din aripi, slobozind triumfător veșnica-i trîmbiță: „Cucurigu-u-u-u!!!” Cineva mă apucă ușor de cot și mă trase îndărăt în curte. Era nașul Tudor Șoltoianu: - Dacă cucoșul a călcat găina în prezența noastră, e bine! Înseamnă că omul o să aibă mult harțag în așternut. Mă auzi, finule? Amar!!! Și deodată chiui, cît pe-aci să mă surzească: „Ama-ar!!!” Chiotul țîșni din piept năvalnic, de parcă dăduse cep la un poloboc cu vin din poamă busuioacă. Îndemnul fu preluat de toți nuntașii, așa încît însurățeii au fost nevoiți să înțepenească într-o îmbrățișare fierbinte, care trebuia să simbolizeze prietenia dintre piscurile Araratului și Vîrful Lipăgăului... Fideluța îl cuprinse pe tata și-l sărută, acoperindu-l totalmente în mătăsurile ei bogate, după care vorbi să audă toată lumea: - Am nevoie de bărbățel, chiar dacă chiloțeii abia de se mai țin pe el... Nunul mare, sprijinindu-se în cîrjă, o completă: - ...Viagra-i elixirul veșniciei! Dragii mei finuți, să aveți căldură și harțag în așternutul comun. - Șnorakaluțiun**, Fideluțo! Mulțumim, nănășele, las’că noi...- Și mireasa îl mai potopi o dată pe tata cu îmbrățișări și sărutări, dar mai ales cu stufoasele-i mătăsuri. Se mijea de zori cînd nunta luă sfîrșit. Mai întîi musafirii, apoi muzicanții au plecat pe la casele cui îi are. Și noi eram acum cu sufletele împăcate. Dumnezeu i-a trimis tatei cea de a doua tinerețe. I-a scos în cale și o femeie isteață, harnică și bogată, cu care să-și poată continua firul vieții în armonie și înțelegere. ... Soarele se ridicase de două sulițe, cînd pe drumul șerpuitor ce duce de la Ineasca spre Leușeni, pe sub geana pădurii de la Bordoceni, un jeep argintiu se despărți de un car cu boi, care nu zăbavă porni să se cotilească spre malurile lutoase, pline de găuri de prigorii. În dricul lui piroteau două siluete; puținii săteni ce se nimereau în cale abia îi recunoșteau pe proaspeții întorlocați prin cununia din ajun. Pe la o jumătate de drum, ca la o comandă magică, cele două portrete ale celor doi înalți demnitari s-au desprins din coarnele boilor, lunecînd ușurel chiar în lostopenele de balegă din mijlocul drumului. Roțile carului spintecară în jumătate lostopenele, împreună cu figurile din portrete… Se pare că vremea înadins a vrut ca portretele să cadă în bălegar, așa cum cad toate care nu sunt de folos omului și lumii... ____________ *Iubițelule, scumpule (în armeană) **Mulțumesc (în armeană) |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy