CASANDRA SI CRISTIAN... un strop de magie
autor: florentina craciun (fabyola)

Era o seara ploioasa de vara. Am plecat de la gara hotarat sa gasesc o solutie la problemele mele. Rigolele
abia faceau fata suvoiaelor. Apa statea sa treaca bordura.
Era pentru mine o zi cenusie, din acelea de care ai vrea sa nu-ti mai amintesti. Mergeam la intamplare. Picurii de ploaie isi faceau loc prin tesatura sacoului meu, facand situatia si mai detestabila. Simteam frigul, dar nu as fi recunoscut. Ce viata ! Si cat de mult am dorit ca totul sa fie exact asa cum si-ar fi dorit ea.
Cine ar fi crezut!? Acum ceva vreme, nu multa, nici nu stiam de existenta ei. Eram un om obisnuit, care isi vedea de problemele lui obisnuite, ce mai, eram fericit! Asa credeam eu. Dar nu! Acum stiu ca acela nu eram eu. Eu sunt cel de acum, razvratit, singur, fara speranta, cu o groaza de visuri neimplinite, si asta dupa ce am visat atat de frumos, am avut credinta ca voi fi cel mai fericit. Dar iata, totul a fost o magie, doar un strop de magie, asta a fost. De unde aveam sa stiu ca eu nu trebuia sa visez, ca
nu trebuia sa pornesc pe acel drum? Si mai mult de atat ca ea nu era pamanteana. Da, asta este adevarul. Altfel cum se face ca a disparut pe alee ca un fum?! Am auzit vocea ei in vis. Imi soptea numele. M-am trezit intr-un frig teribil. Eram convins ca m-am imbolnavit din cauza umezelii. Dar am constatat mai apoi ca vantul deschisese ferestrele.
Ma intreb cum o sa realizez ca nu se va mai intoarce, ca totul este pierdut, ca nu am insemnat nimic, dar nimic pentru ea? Si ce vise aveam! Stransesem in mana mea inchisa toata fericirea din lume, fericire pe care, vroiam sa i-o ofer. Dar ea nu realiza ce inseamna fericirea. Ma privea cu ochii ei mari, limpezi si negri si misca gingas capul cand eu ii spuneam ce mult o iubesc si cat de fericit sunt langa ea.

I-am cerut intr-o zi o suvita de par. Negru ca abanosul parul ei. A zambit si mi-a spus candid ca pot sa tai cat vreau. Era adevarat, tot frumoasa ar fi ramas. Doar ca parul ei era o podoaba cum nu mai vazusem, negru, lucios si lung, lung pana in talie. Acum a venit cred eu, timpul sa va spun ca o cheama Casandra. Nume potrivit. Dur si negru ca ea. Nu, ea nu este neagra. Este ca.. ciocolata, aramie si dulce. Imi aud si acum numele soptit de buzele ei" Cristi..an, Cr..i..s..ti..a...n, si gata, nu am mai vazut-o !
Si daca atunci cand voi ajunge acasa, o voi gasi stand in intuneric, pe fotoliul de langa canapea? Este locul ei preferat. Isi pune ceva de baut, lasa sticla fara dop, isi taie o felie de lamaie foarte subtire, pune o sonda in pahar si savureaza bautura cu o placere proprie ei. Are in asta ceva deosebit, care acum imi lipseste.
Visez, stiu bine ca nu o voi mai gasi. Mi-e teama, mi-e foarte teama. Sunt o groaza de zile ramase din viata mea, pe care va trebui sa le traiesc fara ea. Plang, plang fara sa se vada. Nimeni nu va sti cat plang! Eu sunt un romantic, sensibil chiar si atunci cand iubesc, iubesc profund. Si-apoi sa stiti ca nu am mai iubit asa niciodata.
Da, sunt casatorit de multi ani. Ma inteleg bine cu sotia mea. Avem doi copii mari. Am facut multe lucruri impreuna. Ce este mai important, ne respectam. Dar acum imi dau seama ca m-am multumit cu atat de putin! Si stiti ce? Cred ca si ea simte la fel. Toate acestea i se intampla cu siguranta si ei. Dar este multumita. Si eu sunt, am spus! Dar nu am fost fericit! Acum stiu ce inseamna fericirea. Am fost atat de sarac atata vreme, multi ani, iar acum am avut parte de o fericire fara margini doar cateva luni.

Imi este un dor dureros de Casandra. Avea un prieten, Ismail. Eu nu stiam. L-a invitat intr-o seara la ea. Muzica distinsa, eleganta. Eu eram pentru ca trebuia sa fiu acolo oricum. Faceam deja parte din peisaj. Iar Casandra se obisnuise probabil cu vesnica mea prezenta acolo. Ismail a venit cu un buchet interzis de mare de flori mov. Nu stiu dece mov? Il priveam pe furis. Mi s-a parut ca ceva nu este in regula cu el. Ismail are o inaltime dominanta categoric. Mi-e greu sa recunosc dar este aratos. Sunt gelos pe el. La inceput nu am dat importanta la miscarile lui precipitate. Mai tarziu insa am observat ca Ismail cauta de zor ceva prin buizunare. Brusc se schimbase la fata, se infuria vazand cu ochii, pentru ca acel "ceva" nu era de gasit.
Cind si pe mine ma cuprinsese nerabdarea minune, Ismail a scos din buzunarul din interior al sacoului lui bej si ultra elegant, o cutiuta de catifea...mov. I-a luat mana Casandrei in mana lui si i-a strecurat pe degetul inelar al mainii ei stangi un inel cu un diamant cat un bob de mazare. Casandra l-a privit pasiva, a mai intins odata mana sa-l vada si de la distanta, l-a scos de pe deget si acum zambind i l-a dat inapoi spunandu-i ca...
nu-i plac diamantele. Sa pic jos !!!
Ismail si-a insfacat la propriu borseta , s-a inclinat
in semn de mare respect, cu eleganta chiar si s-a retras cu demnitate. Nu am reusit sa scot nici-un cuvant de la ea legat de aceasta intamplare. Si atunci a trebuit sa trec
si eu peste ea.
Parca ar fi trecut o vesnicie de atunci. Cat de mult imi lipseste Casandra ! Clipele s-au secatuit de asteptare. Simt o durere ascutita in piept. Incerc sa insel acest sentiment de durere facandu-mi curaj ca voi trece peste el. In realitate insa, stiu ca nu voi reusi niciodata.
A fost unica sansa a vietii mele. Si nu inteleg dece am
pierdut-o. Nu inteleg....

..............................

pagini din vol. "Casandra si Cristian" ...un strop de magie