Visul unui țigan în blugi


– Te-ai îngrășat ca un porc! Þi-a mers bine, văd…
– Am fost acolo… Și erau mult mai negri decât noi! Aii, și ce cuvinte porcoase și sentimentale aveau!... Ai mama ness?! Ai mama ness! Și după… Todos los negros tomamos cafes…La ei nesu’ e un zeu. Mama Ness. Toți negroteii se băs și beau uno, dos, tres… cafes. Ce bine era ! Te uiți la plasă, nebuno! Fâșâie ca vântul cubanez prin mațele mele înfometate. Dar ce vă spun eu e o porcărie! Pune, fă, maică, o strachină cu fasole că nu mai pot! Și ție, Grați, ți-am adus o fustă de blugi…E timpul să-ți razi tuleiele de pe picioare și te afișezi la bulanele goale!
– Ce miroase așa? Puți a tutun!
– Put. Dar put a ceva bun. Cât am muncit la depou am adunat și chiștoace. Am amestecat tutunuri multe… Am fumat ca șarpele. Buneee! Că tot ziceam de șarpe… Am văzut șerpi, tată, nu jucărie! Șerpălăi! Crocodili! Șopârlache mai baro! Baro baro, nu jucărie!
– Păi și muncă?!
– Muncă?! Am muncit, cum dreacu’ să nu!
M-am dus la depou și am zis… Jo mapel Cătălin! Și ăla de acolo zice:
– Catain? Que? Catain? No lo se!
– Cătălin, bă! Kasturi pe țigănește! Kasturi! Kasturi… trabajo! Trabajar! Și el îmi ridică mâneca stângă să-mi verifice vâna. Nu m-am încordat că n-am putut fiindcă mă strângea tare al dreacu’.
– Muy bien! Work tomorrow! Five A. M.
– Eiem! Eiem! Și ca să aștept eiemul gagiului am dormit exact în locul în care m-a căutat la mușchi. Noaptea e tare urâtă și neagră în cerul gurii la ei acolo. Nu mai râde, Grați! Și tu, mă-ta, ce te uiți la mine?! Nu am furat nimic!... Nici măcar sentiment n-am furat! Soy central! Așa spun ei! Câini cu zgardă, curele, câini fără zgardă, toți se spălau cu limba pe blană ca felinele în fața mea. Șopârlachii în schimb se spălău pe ochi cu limba lor bifurcată și prindeau muște și fluturi lângă neonul prăfuit, care le spurca ochii. Pe la mijlocul nopții s-a umplut portul de d-alde mine, dornici de trabajo. Baro toți și tari în canci! Ar fi muncit și pe sfertul plății pe care o primeau! Și puțeau a caramele mucegăite!... Fluturii colorați au fugit de lângă neon, șopârlachele s-o fi băgat și el printr-o crăpătură, dar ei tot acolo să aștepte eiemul ca și mine. Și vă spun sincer că n-am închis un ochi până nu m-am gândit la fasolea lu’ asta bătrână!
– Ete, na! Ia de bagă la maț! Primenește-te !
– Mulțumesc, fa! Dă să mă primenesc! Și să mă trăsnească Bărbosu că sunt cu lingura-n mână dacă bășinile din cafeaua lor nu put mai rău decât mau’ lu’ Vergilă. Mama nesului.
– Toma guapo! Cigarro?
– Nu! Ãăă! No! Trabajo eiem!
– Work?
– Aha! Orc! Orc! Și muncă grea am băgat în prima zi! Plata bunicică… Cu banii câștigați am fost la tratament.
– La ce?!
– Bun pășuiul! Bun și pentru burtă și pentru ștoacă! Seara am fost la… balcon. Așa se cheamă la ei… barul. La balcon locomodora stă și ne așteaptă sprijinită de fierul forjat. Vântul înfundat și parfumat de mirosul peștelui nevândut și uitat în soare îi răscolește fusta de velură, delectându-ne ochii împăienjeniți de cărat lăzi și bănicioare imense pline parcă cu humă umedă. Fiecare Don Tomàs se uită pofticios în sus, caută să observe cât mai bine fiecare centimetru de carne intimă și tot ceea ce se mai poate, îi inspectează buzele inegale de sub fustă și se gândește că el de fapt pentru asta muncește și nu pentru buzele etern egale care îl așteptă oricum gratis acasă. Chiar și în balcon câte un șopârlache crescut, năpârlit de solzi și îngrășat în acea cameră chiar de la prima intrare stă și pândește câte o muscă grasă de grajd. Când gagiul intră la Belén în cameră își agață seniorește haina peticită în cot în singura agățătoare întreagă a cuierul vechi de lemn. Cuierul cade dezechilibrat de haina grea și ponosită. Câteva monezi cad din buzunar. Banul cu valoarea cea mai mică se rostogolește până ajunge sub pat. Acolo arcurile zbârnăie susținut sub greutatea celor doi practicanți. Șopârlachele prinde tăunul de aripă și îl strivește apoi pe tot cu un fâșâit de pungă murdară. Belén se preface, îi pipăie subtil buzunarul cu bani și râde mulțumită. Negroul nu rezistă mult. E obosit. Eiemul l-a terminat! Ar dormi acolo de obosit ce e!... Ce dacă o să apară și altul! La cât de obosit e nici nu o să-l simtă. Nici pe el, nici pe ceilalți 16 care stau la rând. Dar locomodora mânuiește maceta și cuțitul la fel de bine ca plăcerea.
– Puedo?… Sleep here?!
– Go! Finished! Gooo! Come tomorrow! Next! Don Tomàs pleacă împleticit și observă descumpănit că șopârlachele a lăsat urme de găinaț în buzunarul lui. Înjură și pleacă spre port să aștepte iarăși eiemul! Belén aerisește camera și întoarce cearșaful pe dos. Alt negro murdar intră nehotărât și se așază pe pat. Locomodora cască obosită. Se uită în sus la tavan curat. Șopârlachele a avut grijă ca nici un păianjen să-și lipească pânza de pereții ei. E prima oară când transpiră pe ziua de azi. Înseamnă că bărbatul s-a cam codit de la muncă și nu e îndeajuns de obosit.
– What’s your name, guapo?
– Marciano Baptista…
– Who’s your boss, guapo? Franklin?
– No! G.B. Ross!
– Durează prea mult. O bucățică din varul tavanului îi cade în ochiul stâng. Se vede treaba că Soledad de la etajul doi e pusă pe fapte mari. Lucrează susținut ca mașina lui Watt.
– Gebediah Ross?
– Yes! Seòor G.B.Ross!...
– Bărbatul pleacă liniștit după o oră de stat. Șopârlachele îl iartă, dar locomodora nu-l iartă. În fiecare sâmbătă Seòor Ross trece și el pe la Belén. Săptâmâna asta G. B. va afla că Marciano este un muncitor leneș. Vorba umblă repede ca un pește chior și astfel nici un eiem nu-l va mai primi vreodată la trabajo! Cel puțin nu cu numele ăsta! Și de asta sunt eu, Grațiela, plin de fasole în burtă! Pentru voi sunt!...