R: Înțeleg, o dărnicie extrordinară cu editorii. Dar cititorii vor schimbări mai drastice, ce veți întreprinde în acest caz?
(În acest moment începe să sune celularul domnului Alberto M. Popesco. O melodie foarte gălăgioasă, de altfel. Acesta își introduce mână în buzunarul drept al blugilor și scoate mobilul.)
Alberto: Hm, număr de state. (semn spre reporter) 2 secunde să văd cine e.(ridică clapeta). Hai. Hu ar iu?... Hu? Sorin?... Ești român?... Păi zi, dom’le, așa, să nu-mi mai rup limba în engleză. Nu cunosc niciun Sorin în state.... Aaaa, dumneata faci epigrame pe www.agonia.ro. Da, te știu! O nelămurire, de unde ai numărul meu?... De la reporterița de la ”Forbes”. De unde o știi dumneata pe Meri Gei Blaigi?... Aaa, înțeleg, ați ieșit de 2 ori să luați cina la hotelul Ritz din Michigan... Mai avea brățara aia uriașă?... O mai avea... Știi care e povestea brățării? Eu în top Forbes trebuia să intru pe locul nouășpe’, da’ i-am dăruit brățara aia de 80 de mii de euro să mă pună mai sus. Știi și tu, dai un ban, da’ stai în față. Ha-ha! Acum sunt pe nouă. Așa, asta e altă mâncare de pește. Ce vrei dumneata?... Că ați pus mână de la mână toți epigramiștii de pe site să-mi faciți un cadou?... (nervos, aproape țipând) Auzi, dom’le, eu am vreo optâșpe yahturi peste tot în lumea asta, de la Mediterana până la Marile Lacuri, mie nu-mi trebuie cadouri. Nu, merci!... Cum, n-am înțeles bine?... (mirat) Un cadou literar? Ce mai e și ăsta?... Îmi dedicați un volum de integrame... Bun-bun. Era o confuzie, credeam că vreți să mă cumpărați pe mine, care am vreo douăj’ de yahturi în toate porturile din lumea asta.... Așa, Sorin. Și ce vreți în schimb?... Un editor-epigramist?... Da, dom’le, te fac editor! Dacă e vorba de cadou literar te fac editor chiar acum. Dar am o nelămurire, ești imparțial, faci parte din vreo bisericuță de pe site?... Bun, dacă promiți dumneata că o să fii imparțial, te ung chiar acum editor-epigramist. Promite!... Bun, acum dacă ai promis că o să fii imparțial tot ce mai trebuie să faci e să depui jurământul de credință al editorului. Tu știi gramatică binișor?... Okay, e bine dacă stai mulțumitor cu gramatica. Stai, ai vreun manual de limba și literatură română de la clasele 5-8 prin casă?... Hm, n-ai.... (meditativ) Ai vreun volum de ”Istoria Literaturii Române” de G. Călinescu, editia principes?... Hm, nici de ăsta nu ai... (și mai meditativ) Un DREV ai?... Nu. Lasă, nu contează. Un volum de Eminescu?... Nici măcar atât... Pfuu, ce ai?... Ediția completă a operelor lui Șeakespeare în engleză? Hmm, nu e bun, că trebuie ceva în română. Ia, fii atent, ai vreo revistă de integrame, vreun rebus românesc?... Bine. Hai, caută! (Pauză mai lungă). Da. Ce-ai găsit?... Un almanah? Perfect. Mai mult decât perfect. Ești microbist? Știi de ce te întreb, trebuie să juri cu mâna stângă pe almanah și cu dreapta în dreptul corazonului, ca fotbaliștii când se intonează imnul... Te-ai pregătit, ții mâna pe almanah?... Nu poți duce dreapta la piept?.... Păi pune telefonul pe spikăr!... L-ai pus? Okay, repetă după mine: ”Pentru îndeplinirea datoriei sacre de cenzor-epigramist înscrisă în regulamentul de funcționare a site-lui, eu, Sorin Olariu, epigramist de renume mondial, intrând în echipa editorială, jur credință nestrămutată epigramiștilor români și site-ului meu www.agonia.ro. Jur să respect regulamentul, să fiu imparțial și să ajut la dezvoltarea limbii și literaturii române online, atât pe timp de pace cât și pe timp de război, așa să-mi ajute Dumnezeu! Jur să nu-mi precupețesc inspirația și timpul liber pentru integrama românească, pentru a apăra libertății de exprimare a site-ului și suveranitatea față de Academia Română. Dacă voi călca jurământul meu, să suport pedeapsa aspră a muzelor și a cititorilor.” ... Așa, zi mai tare ”Jur!” să audă și domnița reporter. Bun, acum ascultă-mă bine, o să-ți dau un loc mai strâmt deocamdată în cancelaria editorilor. Nu ai birou, dar îți dau un laptop ca să stai cu el pe scaun când corectezi epigramele. Nu ai voie să corectezi decât epigrame, dacă aud că ai corectat un singur poem de amor, te degradez pe loc. Și nu glumesc deloc, îți dau și minus 20. Te plătesc cu 3 euro la epigramă corectată. Dacă dai randament, îți măresc la 5 euro epigrama corectată. Și poți recomanda, cel mult, o epigramă pe lună. Repet, cel mult. Mâine începi munca, okay?... Bine. Hai că eu dădeam un interviu, vorbim mai încolo. Nu-mi mulțumi, mulțumește-i profesoarei mele de limba română din generală că mi-a insuflat pasiunea pentru literatură română facilă.... Numai bine, merci, o zi bună și ție. (se întoarce spre reportor) Hei, ce zici acum, e o schimbare în site cu numirea unui epigramist cenzor, sau nu?
R: Mi se pare un pic penibil cum ați procedat, dar e un pas pozitiv.
Alberto: Domniță, eu sunt un tip citit, am o biblotecă plină de almanahe, plus că am și vreo 2 antologii de bancuri românești citite la activ. Ce mă preocupă pe mine, mai nou, este sacrificiul artistic. După câte am citit eu, la temelia oricărui opere artistice stă un sacrificiu uman. De exemplu, vreau să sacrific pe altarul literaturii românești online o poetă virgină, așa cum se făcea în templele maya.
R: Glumiti, nu? E barbar ceea ce vreți să faceți.
Alberto: Mă rog, atunci, dacă e barbar, o să aduc un popă, de exemplu un mitropilit să citească o moliftă, așa cum se face de Bobotează, să dispară răul din site. De exemplu, o să pun pe pagina principală a site-ului o cruce electronică și un link pe care dacă dai click stânga te va trimite într-o altă pagină cu ”Tatăl nostru.” Plus că am de gând să deschid o librărie electronică unde se va vinde doar iarba fiarelor.
R: Ce???
Alberto: Iarba fiarelor, pentru poeții și poetele sechestrate în atelier. Pui iarba fiarelor pe tastatură, îți scrii poezia sau proza, și poemul tău ajunge ca prin farmec pe pagina principală. Nu ți se pare cool?
R: Sunt dezamăgită, prevăd o ruină, un fiasco.
Alberto: Auzi, tu ești enervantă, știai?! Hai, ieși afară din biroul meu că m-ai enervat! O să am grijă ca să publici doar în revista Școlii profesionale de tractoriști din Rădăuți.