Þine-mă de mână, fără teamă. Pe insula asta nu sunt băștinași să te vadă. La întoarcere, nu voi spune nimănui că m-ai ținut de mână. Hai, ține-mă de mână până la mare, până la valuri, până la castelul din nisip pe care ți l-am făcut ieri, când te-am făcut regină. Ai uitat? Aveai o coroană imensă pe cap, din frunze. Toți copacii de aici știau că tu ești regina lor. De aceea vreau și eu să fiu regele lor. Măcar atât, măcar acum când viața mea mai are 77 de ore. Apoi cine știe?! Tu ai să rămâi regină , eu voi fi prin valurile acelea în care ieri te-am aruncat pentru botez. Te-am botezat Miriam, regina copacilor insulari.
Þi-e frig? E vântul, care bate numai pentru tine, e vântul tău Miriam. Nisipul acesta, e nisipul tău. Valurile în care eu mă voi sfârși sunt valurile tale. Ce-ai să faci cu atâtea bogății? Mă vei uita? Þine-mă de mână , Miriam. Mi-e sete de viață, mâinile îmi sunt înghețate de singurătate. Nu le lăsa să te aștepte. Ia-le și strânge-le la pieptul tău fierbinte și gol, 33 de ore de acum înainte. Apoi spune-mi că viața mea nu se va sfârși .
Nu sunt singur Miriam. Uite: vin femeile să mă adoarmă și să-mi cânte cântecul de la nunta copacilor roșii. Sunt singure, fără bărbații lor . Ei sunt pe mare, cu pescărușii, cu cerul și sunt departe. Eu nu-i pot zări. Tu-i vezi Miriam ? Bărbații femeilor sunt departe. Femeile toate vin să-mi cânte. Mi-e frig, e frigul de moarte.
Vorbesc prea mult și nu reușesc să te aud. Tu-mi poți vorbi? Þi-ai terminat sarcinile de regină. Nu-ți plac? Erai fericită ieri în valuri. Þipai de bucurie, plângeai și din ochii tăi aruncai în mine cu ură. Tu nu mă iubești Miriam. Am să te spun femeilor când îmi vor cânta. Ce-au să-ți facă? Te vor detrona și astfel 44 de ore de acum înainte nu vei mai fi regină. Eu voi conduce regatul tuturor copacilor insulari, iar tu vei fi sluga mea, care va cere îndurare și milă. Milă?
Nu-mi este milă de nimeni. Sunt rege. Toți vă veți pleca la fiecare pas pe care-l voi face înainte. Valurile se vor înălța până la pescăruși , nisipurile vor fi spulberate de vântul tău Miriam, iar eu te voi face să râzi.
Râsul tău e ucigător. Departe de râsul tău mă voi ascunde. Voi fi regele tău dar nu rege și peste râsul tău.
Ai mâinile reci. Vin femeile bărbaților plecați pe mare și tu nici măcar nu vrei să deschizi ochii. Nu vrei să respiri , râzi. Buzele tale s-au plictisit de atâta râs…S-au învinețit. Hai să dansăm Miriam . Ne cântă femeile și eu nu mai am timp. Orele se scurg așa ca valurile. Te-ai udat Miriam! Nu simți marea ? Ești udă de mare Miriam. Ești udă , udă. Ești mai udă ca mine. Eu sunt ud până la piept. Părul mi s-a uscat de la soare. E soarele meu, e regatul meu , e insula mea. Tu a cui ești, Miriam?
Au venit femeile și cântă cele 11 cântece de la nunta copacilor roșii. Și cântă frumos. Mie-mi place. Dansez! Dansez peste valuri ca și cum sfidez gravitația. Zbor lângă un pescăruș care a venit să vadă femeile. Deasupra insulei nu e nimic. Te văd Miriam. Nici măcar nu-ncerci să respiri. Te porți ca o femeie moartă. Oare ai murit?
A murit Miriam! Era de fapt moartă în valuri, pe insula ei.
Mai este un cântec. Cobor din înalturi și stau lipit cu trupul de trupul ei, a reginei . Trezește-te Miriam. Femeile nu mai cântă. E timpul să plec. Mă ridic la pescăruși, să zbor mai sus ca ei, tot mai sus…
Rămâi regină.!