Pe atunci eram o cutie goală de conservă cu o aluniță pe etichetă, chiar lângă data expirării... de fapt, expirasem de ceva timp și stăteam în chirie la coaja de banană într-un coș de gunoi tip garsonieră; îi plăteam cu trei chiștocuri de țigară în valută pe zi, trebuia să fiu atent când își mai stingea cineva țigara pe mine, în rest nu făceam nimic toată ziua, de fapt, mă conservam. Noaptea, fiind o fire insomniacă, vrăjeam luna să se logodească cu mine, să se mute în mine și să se conserve și ea; flirtam cu ea regulat, fără niciun pic de pudoare... doar... eram o cutie de conservă. La fel și ea, flirta cu mine și se vedea limpede că i se scurg balele de lumină după mine, dar mi-a zis odată: „ dar tu ești muritor, fraiere, cum să cobor eu jos la tine... urcă tu sus în lumea mea, hai vină...!” așa mi-a zis. Am făcut rost de un pistol de jucărie stricat, i l-am pus la tâmplă, asta ca s-o sperii puțin, și i-am zis: „ce ai fată, te crezi luceafăr, coboară imediat de-acolo și hai să facem dragoste prin gunoiul ăsta de garsonieră, că nu-i acasă coaja de banană”. „de ce aș veni” îmi zice ea... nu i-am răspuns nimic și am mușcat din coapsa ei cum muști cu poftă dintr-un măr, era lună plină în noaptea aia... asta a excitat-o și mi-a zis apoi: „răpește-mă!” mi-am întins mâna ruginită și rece și am răpit-o. Ne-am tăvălit toată noaptea în garsoniera aia jegoasă, până atunci nu auzisem niciodată lumină gemând. Hei, nu a fost doar o partidă de sex între o cuie de conservă și un bolovan extraterestru. Eu gemeam a neant și întuneric iar ea gemea a lumină. Îți zic eu, cea mai frumoasă femeie este luna, numai că ea este o femeie cosmică.
A doua zi, după ce luna plecase la ea acasă, mă trezește puștiul cu ziarul. Deschid ziarul, pe prima pagină scrie mare:
„ Luna a fost răpită, singurul suspect este o cutie de conservă ruginită, un tip periculos. Se oferă recompensă. Atenție! Mare grijă, tipul este înarmat cu neant, de altfel, o fire nihilistă, cutia de conservă își conservă neantul în sine”. Am rămas perplex. Și aveam stomacul gol. Am fumat până la prânz, când coaja de banană a venit, mi-a deschis ușa ajutându-mă să plec: „trebuie, nu vreau să am probleme, puteam să te denunț, să primesc recompensa dar... nu am făcut-o, hai... cu bine.” Am tăcut. Mi-a dat ceva de mâncare, două-trei banane normal, și un bob de mazăre. Bananele le-am mâncat imediat și am păstrat bobul de mazăre pentru a doua zi.
Așadar, ajunsesem în stradă din cauza dragostei, nu aveam doi lei în buzunar, mergeam pe străzi și aveam impresia că ele trec prin stomacul meu. Am ajuns pe Lipscani, unde câțiva mucoși de țigani au început să joace fotbal cu mine, râdeau, mă loveau, alergau și tot așa... totul a durat o jumătate de oră până s-au plictisit țâncii. Eram terminat. M-am pus pe o bancă cu gânduri sinucigașe. Am ațipit și m-a trezit un bărbat cu piciorul: ”hei, nu ai ceva de mâncare?” m-a întrebat, i-am răspuns scărpinându-mi ochii cârpiți de somn: „ am un bob de mazăre, îl vrei?”, „da, mi-e foame rău...” și bărbatul a început să înfulece bobul de mazăre, mi-a mulțumit și s-a recomandat aldea, poetul străzii... m-am prezentat și eu, spunându-i toată povestea vieții mele... apoi poetul străzii mi-a zis: „pentru că și tu m-ai ajutat pe mine, te poftesc la mine acasă să te odihnești... afară e frig... nu e cine știe ce, eu locuiesc într-o cochilie de melc, dar... decât să îngheți...” Am mers la el acasă. Mi-a făcut cunoștință cu iubita lui, Poezia, și a adormit. Dintr-o dată, iubita lui a început să mă sărute pe gât, să mă dezbrace de etichetă și de rugină. Excitat până în creieri, am început și eu să o dezbrac de metaforă, de expresie, de simbol și să-i penetrez esența; i-am pătruns profunzimea toată noaptea, până când poetul s-a trezit și ne-a prins unul în celălalt...(...)
Bineînțeles, iar pe străzi. Aveam iar de gând să mă sinucid. Mi-am amintit de pistolul de jucărie stricat din garsoniera coajei de banană, m-am gândit că-l pot repara și... să mă retrag dracu’ din viața asta grea pentru o cutie de conservă, așa că... m-am dus acasă la coaja de banană, am intrat fără să bat și pe cine crezi că am văzut făcând dragoste? Exact pe coaja de banană și pe lună. Am luat pistolul de jucărie stricat și am împușcat-o chiar în lumină, în orgasm. Pe ea am omorât-o prima, apoi am ucis coaja de banană... când am vrut să mă sinucid pistolul de jucărie stricat rămăsese fără gloanțe. Am mers la poliție și m-am denunțat singur, de-aia sunt aici la închisoare... nu regret că i-am ucis, nichita avea dreptate: „totdeauna curvă-i luna”... mi-am dat seama că luna și poezia sunt niște femei frumoase dar ușuratice...
Ia spune-mi, pistolule, tu ce ai făcut de ești în celula asta cu mine?
După o tăcere de mormânt pistolul răspunde: Am împușcat un cuțit...
După care cutia de conservă continuă: da, e greu... e greu... ce zici, mă lași și pe mine să te folosesc puțin, parcă mi-aș trage un glonț în cap...
Pistolul tace îngândurat. Cutia de conservă ia pistolul și se împușcă. Printre gratiile ruginite se observă luna cum își șterge lacrimile cu un nor.