Ca orice persoană care se respectă, Emilia a venit dintr-un sat, de la Târgu-Jiu, să bată la porțile afirmării, în București. Era o fată mult prea cuminte pentru Capitală. A plecat din sat când erau castanii înfloriți, iar caprele juleau duzii.
Emilia a făcut o alegere genială, nu putea să găsească o facultate mai ușoară, a ales medicina! Au trecut șase ani de studiu, lipsiți de grija zilei de mâine, că doar era căministă, avea cazarea asigurată! Anii trec. Zboară suav clipele inocente ale tinereții. Emilia a devenit rezidentă la pediatrie. Vine o țigancă nebună, într-o seară, la miezul nopții, cu un copil de țâță în brațe și i se adresează respectuos:
- Dormeai, fă? Ai fața umflată de somn!
Dacă ești doctor, ești respectat! A stat și s-a gândit bine: "Nu mai suport să vină toți peste mine și să mi se adreseze așa de frumos! Dau din nou examenul de rezidențiat și aleg recuperare!"
Zis și făcut. Dar apare o problemă și mai spinoasă: cazarea!
Mai întâi a stat cu chirie la o babă nebună și surdă, care vorbea întruna:
- Unde mi-ai pus aparatul auditiv? Doar noi două suntem în casa asta! L-ai luat să-l vinzi, nu? Iei o grămadă de bani pe el, dar n-ai să te bucuri de ei, îți spun eu! Te-am primit în casă, am avut încredere în tine și uite ce mi-ai făcut!
S-a învățat să tacă Emilia pentru a avea un acoperiș deasupra capului! Aparatul auditiv era sub geam, batrâna scuturase cuveltura și a zburat și el pe fereastră. Fata a crezut că dacă i-l înapoiază își recuperează respectul gazdei. Aș! De unde?
- Te-a mustrat conștiința și mi l-ai adus înapoi? Îmi faci vrăji, iar eu simt, să știi! Mă mănâncă pielea și am o neliniște în tot corpul! De ce ai cojit cu cuțitul vopseaua de pe geamul de la bucătărie? Cu ce substanță ai făcut petele acelea maronii pe capacul valizei pe care o am de 20 de ani?
Tace Emilia. Știți, să ai un acoperiș deasupra capului, lași totul de la tine! Dar când se întoarce într-o seară, târziu de la spital, dușumeaua din camera ei era dată cu gaz.
- Ce te uiți așa? Am dezifectat, dragă!
Emilia s-a gândit că n-are sens să-și afecteze ochii și căile respiratorii, pe lângă sistemul nervos și s-a mutat!
A nimerit bine! Dă 150 de euro pe lună, dar stă liniștită într-o cocină! Își odihnește oasele pe o dormeză seculară, cu arcurile rupte, în pereți sunt găuri imense și se vede tencuiala!
Când să se împace cu noua ei soartă, o sună proprietarul:
- Te țin mai mult din milă că ești săracă! Fac un act de binefacere cu tine, fetițo, și cred că mă apreciezi! Să îmi dai 150 de euro garanție, neapărat! Dormeza aceasta o am de la mama, săraca! Este o amintire sentimentală! Să nu îndrăznești să….
Buzunarele rezidenților sunt aproape goale, iar cei care îi primesc în gazdă, le îngăuresc fără milă! Așa îi trebuie, Emiliei! În loc să se distreze, a pierdut vremea cu învățatul!
Într-o zi caniculară de iulie, Emilia și-a adunat toată strânsura ei și a pus-o în pungi mari și negre din plastic, cum vedeți pe lângă tomberoane! O simpatizez mult și ea știe. Mi-a promis un pachet de cafea! Am făcut un pact de la început, toată cafeaua pe care o va primi, va ajunge în posesia mea! Dar nu pentru asta m-am dus s-o ajut! Am vrut să mă documentez pentru aceste rânduri și să încerc să simt ce trăiește un doctor care este blestemat să-și care bagajele, prin toate zonele Bucureștiului!
- Nu mai găsesc cafeaua printre lucruri acum! mi-a spus cu amărăciune.
Corect ar fi fost să spună:
- Nu-mi mai găsesc locul și norocul în propria țară!
Noua gazdă pare drăguță, până la proba contrarie, dar are și ea o nedumerire:
- Ai așa de multe bagaje, dragă! Am crezut că vii la mine cu o sacoșică!
M-am rugat să nu piardă respectul față de chiriașa ei, văzând frigiderul și cele zece plase îndesate, din care două cu borcane goale!
Mă simt vinovată față de Emilia! Am încălcat rugămintea ei fierbinte:
- Să nu scrii despre mine, niciodată! Nu vreau să știe lumea că sunt veșnic nemulțumită și că nu am deloc încredere în mine!
...Chiriaș fără noroc, cu bagajele prin București!