agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4535 .



licitația noemica
prose [ ]
scriere anomică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Vix Est ]

2008-08-30  | [This text should be read in romana]    | 



„Bun venit, bun venit domnilor și doamnelor… Da știm că sunteți uimiți de aranjamentul nostru special din această seară, dar ăsta nu e un motiv să rămâneți în prag, nu vă înghesuiți, vă rugăm!… Avansați, avansați pe culoare vă rog, e loc destul… Da, dragi oaspeți, e o ocazie deosebită, puteți admira minuni nemaivăzute până acum, dar o puteți face și de la locurile dumneavoastră… Pe peretele din stânga este faimoasa operă „Lupta cu sine însuși”… exact, cea despre care se șoptea că e întrupată direct din Izvor, remarcați tușa fermă… Nu, nu treceți vă rog de dunga roșie de pe podea, se declanșează alarma… Oricum, veți avea în seara aceasta ocazia să plecați cu originalul acasă, de fapt cu originatorul ei, ha, ha… Hmmm… Nu e cazul să vă încruntați domnule PlusRien. În ciuda solemnității indubitabile, este și un moment fericit, plin de voie bună, așa cum… Desigur nici nu e cazul să fim excesiv de frivoli, domnule PasDuTout… Aceea este statuia Degetului care arată Dintr-o Dată, realizată într-o clipă de inspirație anomică de însuși Antinomia Sa, Cel arătat… Un pic de respect vă rog, și o rugăminte… De fapt cu toții sunteți rugați insistent să vă lăsați prolificitatea la garderobă! Suntem o instituție onorabilă, nimeni nu va umbla în metaforele dumneavoastră! De asemenea sunteți invitați să probați și să îmbrăcați echipamentul corespunzător acestui moment sacru… Poftim?... Vedeți? Vedeți dacă nu citiți pliantele?... Este o condiție elementară de participare, acceptarea echipamentului de licitație… Pentru Dumnezeu, ați trimis cu toții adeziuni semnate, altfel nu ați fi primit invitația… Oricum, nu vă impacientați, este datoria și plăcerea mea să vă reamintesc regulile stabilite de însăși Frăgezimea Sa pentru participarea la această împărtășire…
Regula numărul unuuuu!... Domnule JeM’enFiche, pentru dumneavoastră o să enunț regula zero: dacă mai încercați să vă strecurați în spatele cortinei de pe podium, stilații noștri lachei o să aibă onoarea să vă escorteze cu politețe și amabilitate în afara sălii, unde o să aibă deosebita plăcere să înceteze să fie politicoși și amabili! Retirez vous immédiatement! Acum!!!...
Doamne, quelle horreur, vă dați seama că nu dorim să excludem pe nimeni de la această comuniune remarcabilă. dar, mon dieu, trebuie respectate niște reguli!... Scuze pentru acest incident regretabil, vă asigur că domnul JeM’enFiche va reveni în sală de îndată ce va fi suficient de calm pentru a ne potența cu prospețimea lui scotocitoare… Je reviens…
Regula numărul unu!
Toți participanții trebuie să poarte echipamentul de licitație! Ați fost aleși cu multă grijă, așa că știm exact ce măsuri purtați, nu trebuie să fiți preocupați de număr… este suficient să prezentați la garderobă cartela personală de licitație, și garderobiera vă va înmâna… ha, ha,ha, era să zic țoalele, iertați-mi umorul excesiv, stimați oaspeți…vă va asista în îmbrăcarea costumului… Avem 80 de garderobiere, cred că vor fi suficiente… da domnule MaintenantToujours, sper să le găsiți pe placul dumneavoastră, dar vă rog să nu vă eternizați în cabina de probă… Totuși, avem onoarea de a găzdui peste 300 de invitați, așa că am să vă rog, în timp ce așteptați, să explorați foaierul, unde bacantele noastre vă vor răsfăța cu șampanie FoisDuVent, iar doamnele vor putea bea chiar din mâna faunilor, în sunet de nai, păhărele de PetitRien, atât de apreciat în comunitatea noastră….
Da, știu, m-am întins, vă rog nu năvăliți spre foaier, cele promise rămân acolo toată seara…
Echipamentuuuul! Este alcătuit dintr-o mască de catifea, o mantie albastră și o pereche de mânuși roșii. Mantia albastră e simbolul serenității, mânușile semnifică sacrificiul, iar masca este jocul!... Pentru a evita monotonia, fiecare mască de catifea a fost imprimată cu un model de animal reprezentativ pentru mitologia Frăgezimii Sale… Măștile au imprimeuri care nu se repetă și au fost alese, în funcție de profilul dumneavoastră psihologic, de artistul curții, Antinomia Sa cea Arătată. Iertați-mă că insist, dar protestele sunt inutile… Fie acceptați, fie părăsiți licitația… Ceea ce mă duce firesc către Regula Doi!
Asumarea identitățiiiiii! Odată ce ați primit o mască de cocoș, de exemplu, domnule OnYva, trebuie să faceți apel la imaginația dumneavoastră artistică pentru a avea comportamentul corespunzător de cocoș!... În limitele decenței desigur… Sau dumneavoastră, domnișoară Zeppelina… Dacă v-a fost hărăzită o mască de oaie, de pildă, este de așteptat ca din când în când să behăiți… Diafan, desigur, și în rime, dar trebuie să vă asumați identitatea!... Nu a spus nimeni că e ușor, dar aceasta este o condiție eliminatorie, indiferent cât de bogați ați fi… Da, domnule Restauration, e valabil și pentru dumneavoastră… Nu e nici o răutate sau umilință în această regulă, Frăgezimea sa o să vă anunțe rostul la momentul potrivit… Prin mine, desigur, Frăgezimea sa a hotărât să nu ia cuvântul la această ultimă apariție publică…
Încă o clipă, termin imediat!…
Regula treeei!
Licitația se desfășoară în valuta unanim acceptată în toate comunitățile artistice. Veți licita în Rime Sterline! Domnule AuBoutduMonde, protestele sunt neavenite, lângă garderobă veți găsi casa noastră de schimb valutar, unde puteți schimba aproape orice aveți în Rime Sterline: acceptăm eseuri, proză scurtă și lungă, chiar și personale. Scenariile, mai ales cele de film, au un curs de schimb foarte bun, fiind rare și la mare căutare! În mod promoțional, comisionul de schimb e ze-ro! Din păcate domnule EcritVite, articolele, mai ales cele scrise din goana calului, nu sunt acceptate, dar le puteți amaneta la casa de jurnalism, lângă toalete… Oricum parcă adunaserăți destule Rime Sterline, ceva despre insecte, nu-i așa?...
Bon! Je vous laisse, apelați cu încredere la bacantele și faunii noștri, pentru cei care au nevoi sexuale urgente există separeuri, vă rog doar să nu abuzați, faunii și bacantele trebuie să-și dea consimțământul, o să țineți minte?... Mademoiselle Vinaigre, n-o să vă violeze nimeni, puteți să mergeți cu Madame Coupd’Oeuil la măsuțele de oftat, avem o cafea foarte bună, cu fursecurile acelea care vă plac, foarte-foarte uscate și sfărâmicioase, marca Sij’étais…
Vă mulțumesc pentru răbdare și atenție, ne revedem peste o oră, cu echipamentul ajustat, gongul vă va anunța când a venit momentul înfățișării Frăgezimii Sale. Am să închid microfonul, vă las în compania lui Queen…

Jean, un pahar cu apă rece, te rog… Am răgușit de atâta amabilitate, și franțuzismele nu-mi fac bine deloc la sinuzită… E totul pregătit? Chirurgul ontologic și-a instalat aparatura? Auzi, tu nu vorbești niciodată, nu știi decât să dai din cap? Mă rog, eficiența e ce mă interesează… Prințul de Saxa Cobourg?... Nesimțit, ca de obicei… l-ai sunat? Bine, nu-mi spune, nu vreau să mă enervez, dar vine, nu? Ok, Madame Raccourci? E în foaier deja? Nu am remarcat-o, da, profesioniștii tot profesioniști… Tamponează-mi fruntea te rog… Vreau să fac o ultimă inspecție, personal, și pe urmă la machiaj. Sper că la hair-dressing e doamna Jilli!... așa, vezi că știi ,măi gnom mic și păros… hai, nu te încrunta, de drag am zis așa… Frăgezimea Sa e în sarcofag? Bine, hai că vreau să discut ceva cu ea înainte…



Bine ați revenit, dragi… Dar mai întâi câteva chestiuni organizatorice, vă rog… Mister Tequila, masca nu este o șapcă de purtat pe ceafă, vă rog să o așezați cuviincios… da văd că vă e cald și sunteți roșu la față, oare de ce?... oricum este prevăzută cu module de răcorire agnostice, o să vă soarbă alcoolemia ca și când vi s-ar împlini rugile în drum spre IML. Sir WebcumsDear, masca e strâmbă, mănușile… mă rog, dar pelerina nu este de ținut pe braț! Puneți-o vă rog pe umeri, lăsați aura serenizantă să acționeze 30 de secunde, și veți vedea cum hormonii se sublimează în tensiune metafizică… Domnule PlusRien! Cu toții vă cunoaștem ca pe un măcelar care își bagă mâinile în măruntaiele textului și vrea să simtă cu epiderma zbaterea disperată a conceptelor în goana după supraviețuire! Aici însă nu sunteți invitat la abator! Mănușile au un potențial priapic ridicat, care dă mâinilor dumneavoastră abilități autonome de întrepătrundere cu sacrificiul Frăgezimii Sale! Mademoiselle Vinaigre, nu încercați să vă scoateți mânușile, veți fi exclusă din licitație! C’est stupide d’interpréter le priapisme telle quelle… E vorba de potență creativă, Mon Dieu! Doar nu vreți să deveniți flasci la jumătatea licitației… Sau subestimați grav intensitatea petrecerii întru ființă care urmează… En fin, vă rog să vă aranjați, măcar din respect față de colegii dumneavoastră care, iată, devin nerăbdători…

Parfait, on y va…
Bine ați revenit, dragi corifei… Da, știm cu toții, cu literatura nu te joci… Dar nici nu poți s-o transformi în știință, fără riscul socialismului științific!... Așadar, iată a treia cale, deschisă de Frăgezimea Sa, în momentul revelației redată atât de plastic de „Virusarea Vocii”, ați remarcat sculptura în laser de lângă „Lupta cu sine însuși”, desigur…
Cu toții sunteți uniți în căutarea inefabilului… Ceea ce face din noi, aici, în această seară, mult mai mult decât o adunătură de colecționari bogați, suntem o co-mu-ni-ta-te!... Vă mulțumesc pentru aplauze… În momentul când ați ales să căutați inexprimabilul prin expresivitate scrisă, ați semnat o adeziune irevocabilă: sunteți literaturnici! Sunteți ceea ce scrieți: de la o listă de cumpărături la o poezie, de la petit riens pe mess la „Marele Roman”. Da, doamnelor și domnilor, sunteți vânare de inefabil prin scris! Cu riscurile de rigoare… De exemplu un comentariu hormonal, scris la umbră de pofticioșenie vinovată, dar irepresibilă, vă poate afecta grav statutul ontologic… dar astea sunt detalii până la urmă… până și Hristos a putut să-i salveze doar pe cei ce au ales să-l urmeze…
Miza acestei seri este însăși Frăgezimea Sa. Precum bine știți, prin puritatea înfățișării Sale direct dintru Izvor, încă de la întrupare există o relație directă între Serenisima Frăgezime și inefabil. Este faptul care v-a făcut până acum să-i căutați sfatul, aprobarea, chiar și dojana, orice, numai tăcerea nu, stigmatul degradării ontologice… În marea Sa iubire de salt, Frăgezimea Sa a hotărât să devină cuminecătură în lume, printru voi. Și pentru că hazardul, liberul arbitru și ființa în sine trebuie corelate cumva, împărțirea se va face în această formulă, trebuie să recunosc, spectaculoasă, a licitației.
Frăgezimea Sa poate fi împărțită în 99 de bucățele autonome funcțional, plus capul. Acesta nu va fi licitat, va fi conservat în dizolvare metafizică și va fi reîntrupat și expus o dată pe an, de ziua Frăgezimii Sale, în Muzeul Agoniilor de Primăvară. Celelalte bucățele pot fi cucerite astăzi. Toate sunt autoinefabile, în sensul că permit o relație directă cu inexprimabilul, sunt un întreg de creativitate și comunicare, păstrând toate caracteristicile frăgezimii binecuvântate, mai puțin predicția și sentința, pe care Frăgezimea Sa a ales să le ia înapoi cu Ea, ca Persona, în dezmembrare. Posesorii nu vor deveni deci zei, vor fi însă expuși direct, nemijlocit și nefiltrat de altă conștiință la toată intensitatea revelațiilor după care tânjesc. Deși orice bucată deschide către tot spectrul devenirii întru ființă, există și diferențe, anumite părți facilitând întrucâtva anumite străpungeri.
Câteva exemple cred că ne vor edifica… Proiectorul, vă rog!... Slide-ul unu! Observați, vă rog, genunchiul Frăgezimii Sale: perfect rotund și în același timp cu o asimetrie anomică totală! Poate fi sărutat cast, din față, din poziția îngenuncheat, ceea ce va favoriza apariția liniștii potențatoare de cuprindere, sau dimpotrivă, pasional, pe dulcea și catifelata încheietură din spate, din poziția încolăcit, ceea ce va naște salturi cuantice întru iubire. Slide-ul doi!... Specialiștii noștri au constatat și câteva diferențe subtile, genunchiul stâng potențează pasionalul până la turbare, cel drept poate duce tandrețea până la cote periculoase pentru reproducere. Da, niște jucării periculoase, dar nu cred că vă aflați aici ca să vă completați colecția de suzete!
Slide-ul trei! Unghiile! Nu vă mirați, sunt printre cele mai performante transformatoare de ființă. Unghiile de la mână au zgâriat spinări de zei, pe vremea împerecherii, când Frăgezimea Sa nu-și era încă atotsuficientă, iar cele de la picioare au rezerve inepuizabile de înțelepciune. Slide-ul patru: priviți, vă rog, unghia degetului mare de la piciorul stâng. Specialistă în Kant, Platon, Plotin, Heidegger, Nietzsche, chiar și Marx – o comoară pentru iubitorii de înțelepciune. Slide-ul cinci! Coapsa! Cu interior fin, longilină, prelungindu-se firesc spre…
Da… Asistentul meu îmi atrage atenția, discret, în cască, că suntem într-o mare întârziere, voi renunța la celelalte exemple, sper că acestea au fost revelatoare.
Două lucruri vă rog să rețineți. În primul rând, la dorința Frăgezimii Sale, o să vă cer să ne referim la părțile Sale, destinate împărtășirii, sub numele de Fragezoni. În al doilea rând, vă reamintesc că fiecare Fragezon este un întreg, viu, capabil de interacțiune totală, și o poartă către „dincolo”. E responsabilitatea noului posesor să stabilească unde și ce va fi acest „dincolo”.
O ultimă precizare, toate rimele sterline adunate în această licitație, vor fi donate copiilor privați de poezie din întreaga existență a umanității. O distribuire adecvată va fi realizată de Comitetul de supraveghere a evoluției rebelice, în spațiu și timp.
Muzica! Doors, Light My Fire!
Heiii! Sunteți gata de ceremonie? Sunteți demni de împărtășire?! Văd că echipamentul începe să-și facă efectul, începeți să vă asumați identitatea, da, uitați-vă unii la alții, modelul de pe măști începe să devină translucid, vă conturați, deja aveți mimică, personalitate, colți, boturi, coarne, nări, trompe, ciocuri, limbi, venin, urechi, blană, pene, sunteți mi-to-lo-gieeee! Da, domnule Lup, întinde gâtul spre luna tremurândă și urlă, urlă împotriva absurdității tavanului, urlăăă! Da, domnișoară Coțofană, ciugulește, ciugulește ochii tuturor orbilor ce-i poartă degeaba, căscați spre întuneric… Da!... Vânați cu toții existență, rupeți-o cu cele hărăzite prădării de ființă, da doamnă Oaie, și tu ești un prădător, rade necruțător tot verdele acela neîndreptățit, să simțim răsuflarea stâncii, da domnule Elefant, răscolește copacii cu rădăcinile în sus, să digerăm corect verticala… Vânați, vânați întru Frăgezimea Sa!
Sunteți sălbatici? Sunteți flămânzi? Sunteți gata de inefabil? Deci, sunteți? Aici!? În salt?
Atunci să înceapă împărtășaniaaa! Kiss, God Gave Rock and Roll To You!
În loja din stânga, salutați-l cu un răcnet colectiv pe Prințul de Saxa Cobourg! Un nesimțit, aristocrat până în vârful glandelor, prezent pentru a ne asista din partea unei presupuse instanțe superioare. Un cerșetor în haine de lux, oferind ceea ce nu are, prizonier al lumii de carton a gesturilor pompoase, ambasador al patronilor, sponsorilor, editorilor și tuturor ministerelor și comisiilor inventate vreodată! Un răget de bun venit! … NU! Nu-l vom devora astăzi trebuie să plece întru toată prăbușirea lui, să umble printre ei – ceilalți – avertisment viu al transfigurării noastre!...
În loja din dreapta, Madame Raccourci!... Corespondent de război pe cele mai periculoase teatre de război ale lumii, a acceptat provocarea ultimă pentru un jurnalist, aceea de a relata sfârșitul lumii și începutul uneia noi! Respectele mele, Madame! Pentru a păstra acuratețea relatării, este protejată de alunecare în metafizic de către un câmp anomic Heisenberg, ceea ce însă nu este valabil și pentru Prințul de Saxa Cobourg!
Schimbați! Aerosmith - Sing For The Moment!
Da, chiar rânjesc Prințe, nu ți se pare, e inutil să zgâlții niște uși de stejar, încuiate, așa… prăbușește-te pe fotoliu și respiră precipitat, și îngrozește-te: când o să mi se întâmple? Acum? Peste cinci minute? Licitanții noștri, Prințe, datorită echipamentului, vor reveni apoi la forma inițială, dar tu te vei schimba definitiv! Oare ce vei deveni? Un porc? O râmă? Un Rattus norvegicus? Râdeți, râdeți corifei de tot ce ne arată Prințul acum, de lumea a cărui ambasador este, de cei puternici, de cei care dăruie nimicul ca pe ambrozie, de lumpen-patronat, de democrația sălbatică, de sicofanții mestecând hârtii, râdeți homeric, șuierați, răgiți, mugiți, croncăniți, fâlfâiți, lătrați, bâzâiți, pentru numele Frăgezimii, e sfârșitul și începutul lumii, mușcați din neființă, faceți loc ființei, sânge și iarbă și polen vreau să văd pe fălci, pe clonțuri, pe mandibule!
Extaz acum! Extaz! Frăgezimea Sa plutește înspre noi, gata să se împartă, să se lase posedată, să vă ia în posesie, să vă ducă unde vreți, să vă poarte pentru totdeauna dincolo de unde sunteți… Extaz… Și vocea pe care o așteptați cu toții…
Imogen Heap … Hide and seek…
Și iată, fără să vrem, ridicăm brațele cu toții, orizontal, capul pe spate, suntem prinși în crucificare, dar va veni, Ea vine, ne va elibera, simțiți cum ies cuiele din voi? Simțiți creșterea pieptului în sus, simțiți tulburarea țesăturii psihice, vă atinge amestecul lumilor? Acum și aici, veți licita pentru trecerea dincolo, în spațiul în care vă sunt străine inferențele, inconsistențele, inocențele, treceți în spațiul extrauterin în care revelația e regula, cunoașterea survine, nu se capătă… o, nu vă faceți iluzii, veți pierde definitiv contactul cu cei dragi, veți vorbi mult prea tare ca să vă mai audă, și curând veți uita prima naștere, și nu veți putea spune decât versuri de copil:
„Din când în când, / săream râzând..” și apoi veți întreba: ce este „Cândul”? Și sărutul nu va fi decât uimire despre cât de catifelat vă amintiți „Undele”… Și cine este „Peste tot”-ul ăsta, și unde a plecat? Make no mistake! Adverbele și adjectivele vor fi devorate de comuniunea cu Frăgezimea Sa, veți privi în piersică și toate cuvintele vor avea alt gust, și vă va fi rău, rău de tot, veți fi în lume derapând pe propoziții, țipând neauziți „Am fost acolo, întrebați-o”, cu puțini alții ca voi în spațiul extrauterin, și veți fi nebuni aici, și nesfârșit de nostalgici dincolo, cerșind după limite imposibile, pierdute definitiv în nemărginiri de punere a ființei pe orizont… Pentru asta licitați… Iar câștigătorii sunt doar păstrătorii, toți ne transformăm acum, comuniunea constă în a da și în a primi, nu în a poseda, urlați, urlați, întră Frăgezimea Sa!...
Daaaa... Și toate grijile se scurg de pe noi ca spermanțetul de pe balenă în cazan, ne topim, Doamne cum străluciți, cu scheletul la vedere, iată, cortina scenei se dizolvă, nu, nu e întunericul acolo, e interfața de comuniune care avansează către noi, când ne va traversa vă vor crește ochi să o vedeți pe Ea, și … da… acum valul ne străbate… clocotim… și iat-O! În sarcofagul de cuartz plutitor, arămie până la durere, în toată goliciunea metafizicii sale, întruparea, cucerirea ontosului în formă de femeie, puteți vedea întregul pentru prima și ultima oară, toți Fragezonii sunt acolo, toate visele, sânii, coapsele, umbrele, reflexele, carnea după care ați tânjit cu toții, să o vedeți, să o pipăiți, să o posedați, cu ochii, cu sexul, cu invidia, cu ironia, cu uimirea voastră, acum vedeți, dar fără ochelari de soare, fără metafore, dezbrăcați, ca și Ea, schelete înaintea Frăgezimii Sale, gata să ne îmbrace în carne, în petrecere, în răpunere… Daaa… natural, Rolling Stones, Sympathy For The Devil… Faceți cunoștință cu viitorul vostru, cu miracolul destrupării…
Și acum licităm! Urlați, da, urlați! Chirurgul ontologic aduce destructuratorul, împărtășirea poate începe! Cu ce pornim? Mai tare, universul trebuie să vă audă! BINE! Sânii… Care primul, stângul sau dreptul?!... OK, ați ales ce-i mai bun! Licitația pornește le la 750.000 de rime sterline! Cine dă mai mult! Ursul polar, 800 de mii, excelent! Rinocerul, 900! Oaia creață, un milion! Excelent, mitologiile voastre, va fi o licitație de pomină! Leopardimea voastră, cât ați spus?...”



Astfel s-a împărtășit Noemi. Oracolul s-a spart, fiecare a rămas cu tăcerea lui. După un timp, au învățat să crească singuri întrebări.

El a povestit în virtutea dreptului de colecționar. De la un aristocrat scăpătat, cumpărase unghia degetului mare, de la piciorul stâng. Speriat, a scris câteva texte pregătitoare: contextul ontologic, contextul emoțional, contextul de limbaj, contextul de ritm. Apoi, a scos unghia din cutiuță, și-a pus în surdină Pink Floyd, Coming Back To Life, a răsuflat adânc, și, cu tâmpla zvâcnind, a ascultat povestea…

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!