agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-04-28 | [This text should be read in romana] |
M-am dus în nisip si am adunat o bucățică dintr-o scoică roșie. Părea o bucata sângerie ,aproape fară consistență ,care-mi aluneca încet printre degete. M-am aplecat după ea, în locul unde căzuse și am început să mătur ușor nisipul pentru a o regăsi. Dar părea pierduta. Si nici macar nu-mi dădusem seama ce era. Sa fi fost cu adevărat o scoica sau o algă roșie, adusă poate din cimitirul subacvatic de care îmi povestiseră bunicii? Am tot săpat, din ce în ce mai adânc, cuprinsa de furie, o furie care-mi întuneca mintea.Vroiam să o găsesc, iar faptul că o pierdusem mă supăra. Nu mai gândeam, nu mai încercam sa o caut și în alt loc. Eu săpam tot mereu resimțind aievea atingerea rece si molateca.
Am căzut brusc ostenita, iar corpul mi s-a rostogolit cu fața în sus, spre cer. Oh ! Dar nu mai era soare ! Cerul părea un câmp de artificii albe care se degajau undeva, în depărtare. Am clipit o data si vederea mi s-a clarificat. Steluțe galbene, sufocante se rostogoleau șiroaie in jurul meu, provocând cascade de nisip. Eram căzuta in groapa,în groapa săpată de mine. Am mai clipit o data si am inteles, deși totul părea confuz. Pierdusem noțiunea de timp, de spațiu, de mine însămi. Si cat săpasem ! Am încercat sa mă ridic, dar era imposibil sa nu stârnesc avalanșe de râuri nisipoase. Aveam sa fiu îngropata in nisip ! Cum se întâmplase ? Cum de mă agitasem intr-atât pentru o posibila scoica roșie ?!Oare eram nebuna ?Oare îmi mai pierdusem vreodată controlul ? Dintr-odată pielea mi s-a înfiorat si am tresărit. Deasupra mea, pe marginea gropii se auzea un ras animalic. Aș fi vrut sa mă ascund, dar nu mă puteam mișca …mi-era frică să nu fiu îngropată de vie. Mâinile, însă, mi s-au întins automat apucându-se strâns de brațul ce-mi era întins . Fusesem scoasa afara din groapa pe care o săpasem singură, aș putea spune din propria-mi groapa.Dar cine era salvatorul meu?M-am uitat în jur. EL mă salvase ! Mă simțeam purtată de val, de tot ce se întâmpla și nu aveam putere să intervin.Nu mă mira, nu mă interesa nimic, de parcă după furia inexplicapilă demai devrema nu mai eram în stare sâ mai simt nimic.Îl priveam în timp ce-mi pregătea patul de vreascuri. Mă uitam fix la el în timp ce mâinile lui robuste, bărbătești sortau lianele și le împleteau rapid, aproape automat. Mi-aș fi dorit să sar spre el si să-l demaschez, dar în situația de față – eu, prizoniera lui – nu trebuia nici să mă mișc. Termină și-și ridica brusc ochii mari, negri, mați, spre mine. Erau sublimi, ochi mari de demon, dar opaci. Păreau un zid de ghiata care mă străpungea, cutremurându-mi tot corpul de teama, de mister. De când mă salvase din groapa nu-mi adresase nici un cuvânt. Mă forțase sa-l urmez, chiar daca la început mă împotrivisem. Totuși nu știu daca ar fi insistat in cazul în care eu aș fi protestat într-un fel, în cazul în care cewl puțin aș fi spus ceva sau aș fi schițat vreu gest.Ce să mai mă gândesc la variasnta în care îi explicam că sa mă întorc singură la cabana bunicilor mei. Dar cedasem curiozitatii si-l urmasem. El mă adusese aici, in pădure intr-un loc numit „La disperation”. Auzisem de el de la bunicii mei, care îmi povesteau când eram mica – in primii doi ani in care locuisem cu ei – despre acest loc bântuit, in care trebuie sa-ti combați toate spaimele, in care propriile cosmare se transforma in realitate. EL mă privea, înfigându-si ochii opaci adânc in carnea mea. Doream sa-i disting trăsăturile, dar cu cât priveam mai aprig dungile himerice colorate pe fața lui, cu atât îmi era mai greu sa le disting conturul. Părea ca mai multe cutii de tempera i se vărsaseră pe fata îmbinându-se aleatoriu si întretăindu-se intr-un mod ciudat. Poate ca El era cel care reușise să iasă din valea „La disperation”. Legenda spunea ca toți cei care intraseră își pierduseră mințile sau viața în cele mai bizare moduri si că doar un singur om reușise sa-si învingă fricile cele mai adânc îngropate. Si se mai spunea ca acesta umbla deghizat pentru a nu fi recunoscut de spaimele învinse, care se regăsesc si in mintea altor oameni si care se pot răzbuna. El îi omora pe cei care se apropiau de „La disperation” pentru a nu mai suferi nimeni ca EL, pentru a rămâne El stăpânul cosmarelor. Ce legenda era asta ? O auzisem eu vreodată ? De unde îmi răsărise in minte ?… Ah, mi-o spuseseră bunicii, în copilărie ! Vai, ce ciudat ca că mi-o amintisem acum, după atâta timp !!! Cați ani puteam să am atunci când bunica încerca să nege ce-mi povestea bunicul ? Nu mai mult de patru ani. După atâta timp in care uitasem complet de acea perioada, pot sa simt acum chiar și teama aceea din fiecare noapte, când mă culcam în camera mea din mansarda. Hm ! Si acum, bunicii îmi dăduseră aceiași camera, dar când mă instalasem in ea nu-mi amintisem nimic. Vai ! Si acum imaginile îmi curg atât de clare in minte. Parca mă vad trezindu-mă infricosata in mijlocul nopții, ridicându-mă din pat si pasind tiptil spre geamul deschis. Nu întelegeam niciodată de ce geamul se deschidea singur in mijlocul nopții. Iar bunica se fâstâcea de fiecare data când o întrebam. De ce să nu-mi fi spus ? Mă vad, din nou, parca si mai clar uitându-mă pe furiș pe terasa. Vad marea înfuriata si nisipul negricios, îl vad așa cum era acum șaptesprezece ani. Pe plaja se mișca ceva ! Este o umbra neagra ce aluneca pe nisip. Brusc o lucire roșie mă face sa fug înapoi in pat. Încerc sa readorm, dar un sunet lung, lugubru, mă tine încordata, gata sa tip. Se oprește brusc. Aud marea lovindu-se înfuriata de tarm. E noapte si e foarte întuneric. Aud din nou sunetul acela rece târându-se undeva in apropiere, sub fereastra mea. El mă smucește trezindu-mă din reverie. Mă împinge către patul de liane si mă aseaza forțat in el,. Nu m-am împotrivit. M-am lăsat condusa de El, uitându-mă continuu la chipul nedefinit. Aveam impresia ca nu pot descoperi conturul fetei lui. Culorile îmi dădeau senzația ca aerul se întrepătrunde cu trupul lui. Brusc am vrut sa-l ating, sa vad daca este real sau visez. M-am ridicat repede spre el si i-am imbratisat fata cu mâinile. Era rece ! Oh Doamne, un sloi lipsit de viata. Am țipat si m-am prabusit in patul de liane. Îmi era cunoscuta atingerea. Mi-o aminteam din copilărie ! Vedeam din nou noaptea neagra. Mă vedeam pe mine tremurând sub plapuma. Iar sunetul era din ce in ce mai aproape de fereastra mea. M-am hotărât sa o închid. Am sărit repede din pat si am fugit tropăind spre geam. M-am speriat de proprii mei pași, dar am continuat sa fug spre fereastra. Am apucat draperia mare, albastra, care-mi întuneca îngrozitor camera, si m-am strecurat in spatele ei. Corpul mi-a inghetat instantaneu si am rămas muta. Fusese aceiași atingere ! Dar unde era EL acum ? Mă parasise in patul de liane, lasandu-ma înconjurata doar de copacii muți. Simțeam aceiași frica din copilărie. Mă imobiliza, mă făcea sa tremur inconștienta. Liniștea era din ce in ce mai apasatoare si cu cat stăteam mai mult pe patul de frunze, cu atât simțeam ca nu o sa mă mai pot ridica. De ce oare Îl urmasem ? Fusesem o proasta ! Dar daca el era cel ce scăpase din „La desperation” de ce mă adusese si pe mine aici ? Doar EL ii omora pe cei ce se aventurau spre vale ?! Of, ce prostie ! Asta îmi mai trebuia, sa mă apuc sa cred legenda ! M-am ridicat brusc din patul de liane si am privit in jur…eram in camera din mansarda, in casa bunicilor mei.Soarele imi zambea vesel printre perdelele de dantela sparta, iar mirosul marii imi umplea narile , fiinta…Era ziua, dar.. sirul gandurilor mele se rupsese noaptea in “La Disperation”… sau visasem? Zgomotul pasilor care urcau scarile spre camera mea m-a facut sa ma hotarasc :visasem, totul fusese in imaginatia mea .Si totusi aseara ma plimbasem pe plaja, sapasem disperata dupa scoica rosie si … visul mi se suprapunea peste amintirile de ieri. Usa camerei se intredeschise usor si in prag aparu chipul bland al bunicii.Tinea o tavita mica, tavita din copilarie, pe care imi aducea micul dejun cand ma trezeam tarziu, datorita cosmarurilor si noptilor infricosatoare…Dar stai un pic! Eu nu imi aminteam de anii petrecuti la bunici , de primii mei ani de viata! Imi revenisera in minte secventele din copilarie prin intermediul visului?! -Iar te-ai trezit pe la pranz!vocea ii era suava si nu dorea sa ma acuze de nimic, dar in capul meu se trasese un semnal de alarme: erau aceleasi cuvinte pe care mi le spunea si in copilarie. M-am uitat speriata spre vesnicul ei coc frantuzesc, spre suvitele roscate ce-I atarnau dezordonate. Mi se parea mai tanara ca niciodata! Privirea mi-a alunecat spre tavita mica pe care stateau , frumos aranjate, o canuta scunda-ca pentru copii mici- de ciocolata calda si un sandvisel.Toate erau mici, de parca si eu as fi fost un copil! Am sarit inspaimantata din pat, alergand disperata spre oglinda. Mi-am vazut chipul ravasit, parul murdar atarnand fara noima, ochii mari holbati cu groaza. Eram eu la cei 21 de ani pe care-i aveam! Cum de putusem sa cred altceva! -Ce s-a intamplat, Ana? -Un cosmar, buni, doar un cosmar! Am imbratisat-o cu toata puterea si am sarutat-o pe fruntea ridata.Nu era mai tanara,era doar aranjata. -Vai, dar cu ce motiv te-ai gatit asa?Chiar am crezut ca m-am intors in timp din cauza ca arati tu atat de tanara. -Ei,nu ma flata!Vor veni in vizita unchiul tau Gabriel si cu nevasta lui.Cum m-au anuntat aseara destul de tarziu,nu am mai putut sa te anunt si pe tine,care te-ai intors acasa dupa miezul noptii. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy