Seară de octombrie. Ușa care dă în curte e deschisă. Ceva sare înăuntru. Surprinsă, privesc.

un greier intră
cu sfială-n coridor –
cântec de seară

Alături, pisica atentă. Un salt. Și prinde săritorul. Aud cum între dinții pisicii se sfărâmă chitina greierașului care n-a avut noroc.

Între timp, greierele din coridor intră într-o cameră. Se ascunde. Ocupată cu altceva, uit de el. Dar, la ora 20 începe să țârâie.

din tocul ușii
cântecul unui greier:
noul chiriaș

A doua zi, când, flămând, iese din ascunzătoare, vreau să-l pozez. Prima poză nu e clară.

Vreau să-l pozez în condiții mai bune. Îl prind într-un ambalaj de carton, îl pun într-o cutie de pantofi.

Seara, văzând că nu „cântă”, mă gândesc să-i dau ceva să mănânce. Strecor câteva frunze sub capacul cutiei. Dimineață, greierașul nu mai e acolo unde-l lăsasem. Rămăsese o frunză din care lipsea o bucată: cina greierașului. „A fugit, mi-am spus, nu i-a plăcut în cutie. Acum, e liber. Dar eu nu am poză.”

Seara, țârâit din tocul ușii. Mă bucur de concertul lui.

solist punctual –
concertul greierelui
chiar la ora opt