Dincolo de Iubire

„Podul de piatră s-a dărâmat,/A venit apa și l-a luat”. Și... atât!



O strânse de mână cu degete neregulate, ca gheața de reci, împleticindu-se în încleștarea lor diabolică. Un rânjet lubric îi rasfrânse contururile tulburi de umbre umede și alunecătoare spre Nimic. Cerul se camuflă instantaneu în negru, într-un ultim fâlfâit, neputincios, de aripi căzute...
Oglinda spartă de amintiri!
Ei inima îi zvâcni cu putere, mai să-i iasă din piept, dar, mai apoi, bătăile fură atât de încete, că de-abia le mai percepea. Mai trăia?! Un cerc pe apa, înainte potolită – cel puțin în aparență –, îi inundă privirea în rotocoale fumurii-agonizante. Un pescar își trăgea undița la mal, satisfăcut, căci momeala lui își îndeplinise menirea.
Se văzu în pântecele Mamei – Lumină multă, Lumină și atâta Pace, că simți cum obrajii, împietriți, se dezgheață sub atingerea diafană a unei lacrimi. Armonie, Univers! Dar totul nu dură decât fatal de puțin...
Bolul negru se aduna la nesfârșit, se rostogolea, devenise un uriaș de necuprins cu privirea lumească... Și venea, venea... Închise ochii: îl văzu și mai bine: o peniță zgâria total necaligrafic pe pagina neverosimil de albă... litera... E,E,E,E,∑,צּ,... ﮎﺦ de la ce??!!! De la Eternitate, de la Efemer, Eroziune, Esență,... Elohim sau... , pur și simplu, de la...El??!!
Se trezi în grădina împrimăvărată, lângă gălbenușul simetric delimitat de albul-albuș, cu o carte în mână... citea poveștile lui... Neghiniță. Îi auzi glasul Mamei, care-i spunea... Ce-i spunea??!! Să se trezească!!!Da, să se trezească grabnic!!! Sforțarea pe care o făcu i se păru peste puterile ei, dar reuși să deschidă ochii: nici bol negru, nici peniță stridentă, nici albuș-gălbenuș – cu sau fără bănuțul de aur – dar, mai ales, nici Mama!!!
Doar... El... și vorbele de-acum învățate pe de rost: „Nu vei fi niciodată în stare să faci nimic. Se vede asta pe fața ta!”... Bum!!! O lacrimă îmbibată în sânge se perpeli sacadat de Sus pe genele-i lungi, negre și grele, clătinând-o; ridică privirea: niciun nor!?! Își strivi ființa de zidurile încolăcite în serpentine haotice, glisând visceral în coridoare fără sfârșit, în care nici ecoul nu se poate adăposti!
Acolo-Aici – Realitatea concretă palpabilă și atât de... Realitate... era El... cu fața schimonosită în silabisiri sacadate și fatidice... O mână firavă total neputicioasă în fața unor degete atât de neregulate în încleștarea lor definitivă. Pământul se cutremură și picură din seva lui Durere... Ecoul lui se prelinse dincolo de zare, dincolo de Acolo-Aici... Dar vocea Lui cutremura pământul și-i răscolea indecent și fără măsură sevele... Ea rămase încremenită: o falie despicase până la capăt Întregul și în zadar Androginul își striga neîmplinirea!

...................................................................................................................................

Soarele se revărsa în fâșii sulfuroase spre oceane împânzite de ceața lumii de dincolo de Iubire, cu suflu greu, nestăvilit: căzuse încă o Stea!